Insurecția Toader

23 August 2017. Este data la care a pornit o insurecție. Ceea ce se traduce prin renaștere. Acesta este sensul etimologic al cuvântului insurecție. Nu e fără opreliști să produci o insurecție dacă nu o însoțești de o lovitură de stat.

Tudorel Toader a ales ziua de 23 August ca să-și lanseze insurecția tocmai fiindcă era conștient că va fi una fără avantajele unei lovituri la Palat. E ceva de modă veche în acest ministru al Justiției: de pildă, faptul că îi plac șaradele simbolice. E limpede că a înțeles în ce constă republica procurorilor și a înțeles să o demanteleze din cât mai puține mișcări de șah. Unul singur ar fi fost idealul: un Parchet special pentru corupția magistraților, de pildă. În jurul acestei propuneri de reformă se vor da toate bătăliile. Pentru acest scop, a pregătit „regine“ de sacrificiu: să lase, în cele din urmă, președintelui dreptul de a numi șefii de Parchete; poate chiar și să lase Inspecția Judiciară, în final, la CSM. Strategia a pregătit-o Toader, dar de jucat o va juca Dragnea. Ministrul a pregătit o strategie în care Dragnea să aibă ce negocia pentru a rămâne în libertate. Dacă Kovesi va îndrăzni să-l aresteze pe șeful PSD, jocul ar putea continua inclusiv pentru deposedarea lui Iohannis de prerogativele sale actuale în privința numirii șefilor de Parchete.

Există, oare, la Cotroceni, șahiști care să priceapă ce propune strategia Toader? În primul rând, adio reglementare a pragului la abuzul în serviciu și adio adaptarea Codului Penal la cerințele CCR. Adică exact ce a vrut Kovesi. În felul acesta i-a luat mișcării „Rezist“ obiectul de activitate. Se va umple Piața Victoriei din nou? Probabil. Dar ce se va mai face mișcarea stradală dacă Guvernul va renunța la lovitura pregătită președintelui? Ce i-ar mai rămâne să susțină dacă nu doar republica discreționară a procurorilor? Dar cum să o mai susții dacă, între timp, judecătorii vor deschide și ei un front antiprocurori?

Acest front a fost deja deschis, pe terenul CSM, atunci când Consiliul a inițiat o procedură de decapitare a șefului Inspecției Judiciare. Mare greșeală a Consiliului. De unde știa CSM-ul dacă Toader va cere ori ba revocarea Codruței Kovesi după validarea Raportului realizat de Inspecție asupra DNA? Și dacă ar fi cerut revocarea, o putea respinge președintele. Așa – pe fondul acestei greșeli – judecătorii au trecut de partea insurecției Toader, iar Strada nu poate avea mai multă autoritate decât cei care, doar ei, înfăptuiesc justiția.
Pe inteligența PNL nu se poate baza nimeni dacă Strada este scoasă din joc. Peneliștii argumentează cu susul în jos: ei zic că CSM e mai politic decât președintele și de aceea ar fi bine să rămână la Cotroceni numirile șefilor de Parchete, în loc să spună că doar președintele poate răspunde politic (în alegeri) pentru numirile făcute, pe când CSM nu are cum să fie tras la răspundere în alegeri politice.

Dacă SRI nu-și mai vâră agenții de influență în treburile acestei reforme, bătălia va fi purtată de o Stradă fără autoritate legitimă și un partid (PSD), legitimat prin alegeri, arbitrați de factorul extern. Cât de legitim e acest factor când nici MCV-ul nu are bază juridică în tratatele UE? Polonia, iată, contestă dreptul UE de a se amesteca în problema legiferării cu privire la Justiția poloneză, căci acest domeniu nu este trecut în tratatele UE ca fiind unul al cedării de suveranitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.