Întâlnire Klaus Iohannis – Victor Ponta

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu premierul Victor Ponta, a anunţat Administraţia Prezidenţială, precizând că pe agenda discuţiilor s-a aflat și tema Codului fiscal.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri, 19 august a.c., cu Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta. Pe agenda discuţiilor s-au aflat priorităţile legislative din această toamnă, fiind abordată, în cadrul acestei consultări instituţionale, inclusiv tema Codului Fiscal”, se arată într-un comunicat trasmis de Președinție.

După întâlnirea cu Iohannis, Ponta a insistat, la începutul ședinței de Guvern, pentru reducerea TVA la 20%, lucru pe care îl mai afirmase și anterior.

Tot miercuri, conform unor surse politice, vicepremierul Gabriel Oprea a fost la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, iar printre temele dicutate s-a aflat şi Codul fiscal.

Întâlnirile de la Cotroceni au avut loc cu o zi înainte ca partidele politice să înceapă discuțiile tehnice pe marginea Codului Fiscal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.