Întâlnirea lui Meleşcanu cu secretarul general al NATO, amânată

Întâlnirea ministrului de externe Teodor Meleşcanu cu secretarul general al NATO, programată să aibă loc luni, a fost amânată.

Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de presă al Alianţei, care precizează că o nouă dată a acestei întâlniri va fi stabilită în timp util, fără a oferi date legate de motivele anulării, potrivit News.ro.

Un anunţ similar a fost făcut şi în cazul întâlnirii pe care secretarul general al NATO urma să o aibă cu şeful diplomaţiei poloneze, Witold Waszczykowski.

Ministerul de Externe a făcut publică duminică informaţia refertitoare la întrevederea ministrului Teodor Meleşcanu cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cursul căreia urmau să fie abordate „aspecte de interes şi actualitate aflate pe agenda aliată, vizând stadiul şi perspectivele implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia din iulie 2016, cu accent asupra măsurilor de interes direct pentru ţara noastră, legate de consolidarea posturii de descurajare si apărare pe flancul estic şi sporirea rolului Alianţei în proiectarea stabilităţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.