Întâlniri teatrale de vară

”TEATRUL AZI”: sumar nr. 7-8-9 (iulie-august-septembrie)/2014. I-am putea spune un număr „de vacanţă”, dar cum puţine teatre mai trag obloanele peste vară, vă ispitim cu lecturi pe măsura poftei de lucru: 316 pagini de comentarii pe marginea actualităţii noastre teatrale, memoria scenei româneşti, interviuri şi numeroase corespondenţe care vă aduc aproape marile festivaluri din Canada, Ungaria, Italia, Austria, Germania şi Georgia.

Anul Camil Petrescu“. Aniversare – 120 de ani de la naştere

”Camil” de Daria Dimiu, ”Camil Petrescu între existenţă şi reperele culturii” de Natalia Stancu, ”Camil Petrescu şi Cetatea literaturii” de Cornel Ungureanu.

Veţi afla noutăţi despre Marile Festivaluri: ”Craiova – Festivalul Internaţional Shakespeare”, ”Stratford pe Jiu” de Adrian Mihalache, În Ardeni – „cu gândiri şi cu imagini”… de Crenguţa Manea (Cum vă place – Teatrul Naţional din Budapesta), „Otello“ de Verdi în Festivalul „Shakespeare“ de Doina Papp.

La rubrica Eseuri, vă recomandăm: ”Hamlet sau despre emancipare” de Sorin Alexandrescu, ”Din unghiuri şi perspective scenice” de Nicolae Havriliuc.

Despre Memoria Teatrului vorbesc Raluca Zamfirescu în ”El şi noi” (Despre regizorul şi omul Aureliu Manea) şi Claudia Dimiu în ”Cele două teatre ale Aradului”.

Bu pierdeţi nici rubrica Vocile spectacolului de Ion Cazaban (CD-ul ”Alcool” de Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Cristi Rigman).

La fel de tentante sunt şi Interviurile realizate de Raluca Tulbure cu Ioan Brancu: „Teatrul de păpuşi are ca principiu de existenţă păpuşa şi iluzia că ea trăieşte“, de Mircea Sorin Sandu cu Berekmeri Katalin (Katus): „Ca actor, important este ce şi cum spui, ce şi cum faci ca sa aibă valoare“.

Vă veţi putea informa despre Spectacolele de ultimă oră: ”Disperarea lui Prospero” de Adrian Mihalache (Furtuna de W. Shakespeare – Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti), ”Doar trăirile contează” de Nicolae Havriliuc (Nebun din dragoste de Sam Shepard – Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, ”Un spectacol subţire” de Mircea Morariu (Amalia respiră adânc de Alina Nelega – Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca), ”O confruntare cu trecutul…” de Elisabeta Pop (Amalia respiră adânc de Alina Nelega – Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca), ”Alt Leonce şi altă Lenă” de Nicolae Prelipceanu (Leonce şi Lena, scenariu de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea după Georg Büchner – Teatrul „Regina Maria“ din Oradea), ”Braţ la braţ cu Ibsen” de Ştefan Oprea (Femeia mării, scenariu după Henrik Ibsen – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi), ”Iov în casa Domnului” de Ion Jurca Rovina (Iov, transpunere în versuri de Şerban Foarţă – Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara), ”Joc dureros dramatic” de Constantin Paraschivescu (Olenka de Vasili Sigarev – Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov), ”Ne cumpărăm bilete la Bremen Fest?” de Irina Zlotea (Muzicanţii din Bremen, adaptare de Ema Stere după Fraţii Grimm – Teatrul „Ţăndărică“), ”Din labirintul istoriei în «grădinile» subconştientului” de Anca Mocanu (Frau Hess şi grădinile ei de Milton Frederick Marcus – Teatrul Evreiesc de Stat)…

O rubrică incitantă, Noi în lume: ”Armonii cu Andrei Şerban” de Ana Maria Narti (Italianca în Alger de Rossini – Opera Garnier, Paris), ”Jurnal de călătorie” de Raluca Tulbure (Cu „Ţăndărică“ la Festivalul de la Eşkişehir, Turcia), ”Ilustrate alb-negru de la MITEM. 2014” de Oana Borş, ”Aprilie parlamentar la Teatrul „Rasi…“ de Irina Wolf, Wiener Festwochen, ”În imperiul umbrelor, între viaţă şi moarte” de Irina Wolf (Orfeu şi Euridice de Gluck, un spectacol de Romeo Castellucci), ”Cehov pe bandă rulantă” de Irina Wolf (Tararabumbia – text şi regie de Dmitry Krymov), Toronto – Festivalul „Doors Open”, ”Revoluţii silenţioase” de Adina Bardaş, ”Tbilisi – Showcase teatral georgian: Unitatea georgiană în diversitatea formelor de spectacol” de Maria Zărnescu, ”Dublă premieră pe scena «Schiller Theater» de Aura Cumita (Clear, pe muzică de J.S. Bach; Namouna. Un mare divertisment de Lalo)…

Revista poate fi comandată on-line sau poate fi cumpărată de la sediul UNITER.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.