Îmi propusesem să comentez vizita lui Klaus Iohannis în Israel şi Teritoriile Autonome Palestiniene, cu derapajele şi stridenţele care au făcut din ea un rebut prezidenţial cu toate detaliile, dar m-au întors din drum două foarte serioase evenimente: editorialul din ediţia on-line a prestigiosului săptămânal german „Der Spiegel” intitulat elocvent „Diletantul” – care-l priveşte chiar pe şeful statului român – şi gâlceava dâmboviţeană pe seama celebrelor, de acum, interceptări.
Încep cu ultimele, întrucât, mie, personal, mi-au amintit de un fapt petrecut prin anii ’70 în oraşul italian Siracusa situat pe coasta sud-estică a Siciliei, pe malul Mării Ioniene. În acea perioadă, în Sarausa (numele sicilian al oraşului), întrucât incendiile se reduseseră serios, consilierii municipali au decis ca, la viitoarea şedinţă lunară, să discute dacă mai este necesară compania municipală de pompieri. Evident, aceştia au aflat despre pericolul ce-i păştea, aşa că, în oraş, au reapărut incendiile, al căror număr creştea în progresie geometrică. Fireşte, pompierii şi-au dovedit utilitatea şi profesionalismul într-o regiune cunoscută ca fiind a vestitei şi unicei Mafii sicilene, iar tema păstrării companiei municipale de pompieri a fost abandonată, deşi peste un timp s-a aflat că acele focuri ivite pe nepusă masă au avut la origine piromani pricepuţi: erau chiar pompierii aflaţi în pericolul de a fi desfiinţaţi. Cu toate astea, municipalitatea nu a renunţat la ei!
Ştirea privindu-i pe piromanii din Siracusa a făcut înconjurul Italiei şi al presei europene, ca fapt divers insolit, ajungând şi pe meleaguri româneşti, unde a găsit-o un excelent publicist şi scriitor. Având rubrică la un ziar central central, el a publicat o extraordinără alegorie despre „piromanii secreţi” şi puterea pe care şi-o măreau prin manevre oculte, ajungând să domine viaţa politică, economică şi socială. Fireşte, vestita vigilenţă reacţionară, cum o botezase inspirat un alt scriitor, a funcţionat din plin, în culise s-a iscat o acerbă discuţie pe tema respectivă, cu denunţuri şi tot tacâmul, articolul a fost prelucrat la nivelul redactorilor şefi, cărora li s-a ceut atenţie sporită la „şopârle”. Nu s-a zis nimic despre tema discutată de autor şi mai ales despre ambiţiile şi derivele totalitariste ale „piromanilor reciclaţi”, căci despre asta era vorba.
Nimeni nu a oprit însă moara discuţiilor pe la colţuri legate de posibilitatea reală ca Securitatea, Procuratura ori Miliţia să-şi sporească mereu „competenţele”, rolul şi locul lor în „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Atunci am auzit cum un procuror spunea „întâi îl umflu şi apoi găsesc motiv” sau că, în nu ştiu ce caz, vor face percheziţie acasă la cineva incomod, i se va pune un dolar într-o carte, iar ulterior va fi anchetat pentru „deţinere ilegală de valută străină”. „Pentru un dolar?”, a fost întrebat. „Da, întrucât unul sau mai mulţi dolari, tot deţinere ilegală de valută se cheamă infracţiunea”, a răspuns acela, adăugând că, ajunsă în anchete la Rahova, în „garsonierele” Direcţiei a VI-a a Securităţii Statului, aproape orice persoană „recunoaşte că avea mii de dolari acasă”.
Uşor, uşor, pe căi ocolite sau directe, „Secoritatea” o „încălecase” pur şi simplu pe Elena Ceauşescu, începuse prin a-i picura tot felul de detalii picante, inclusiv din alcovuri, despre soţiile „tovarăşilor din conducerea de partid şi de stat”, făcând-o dependentă de informaţiile ei. Mai mult, se mersese până acolo încât i se furnizau informaţii dacă soţul ei, şeful statului, comandatul suprem al forţelor armate, primea în audienţă o persoană pe care ea nu o suferea, creându-se astfel un al doilea pol de putere în ţară. Sunt exemple cu duiumul şi, poate, odată, voi evoca unul foarte special.
Să reţinem însă esenţa: diabolismul, şiretenia şi cerbicia cu care serviciile secrete îşi cultivă şi extind puterea, indiferent de natura orânduirii sociale în care fiinţează şi în lipsa unui control civil adevărat, riguros şi sever. Aşa au procedat şi în regimul Băsescu, căruia i s-au cultivat şi i s-au creat obsesii când vine vorba despre atare slăbiciuni. În sensul ăsta, Direcţia a VI-a a Securităţii a fost unul dintre piloni, iar orice istorie serioasă a acelor vremuri nu o poate ocoli.
Cu atât mai mult sunt profund neliniştitoare şi revoltătoare veştile de acum privind reevaluarea Direcţiei a VI-a a Securităţii şi readucerea ei în prim-plan într-o formă deloc voalată. În toată tevatura, în care corul de lătrăi a denunţat vehement posibilitatea că, fără interceptări, există pericolul să scape marii corupţi, atentatorii la siguranţa naţională şi teroriştii din Statul Islamic, păreai din altă lume dacă invocai exemple din marile democraţii occidentale sau precizai că nimeni, dar absolut nimeni, nu minimalizează aceste pericole sau, Doamne fereşte!, dă dovadă de iresponsabilitate, minimalizând rolul serviciilor secrete şi rostul lor în societatea democratică românească!
Totuşi, felul în care Guvernul Cioloş şi ministresa Justiţiei au rezolvat problema interceptărilor arată limpede că acel diletant şef aflat la Cotroceni, după cum cum l-a numit şi prezentat foarte inspirat „Der Spiegel”, are nişte colaboratori pe măsură, demni reprezentanţi ai „sindromului Siracusa”, adică ai acelui stil mafiot sicilian resuscitat pe meleaguri dâmboviţene. Tema nu e nouă, încă din octombrie 2011 parlamentarul pedelist Cezar Preda a propus un proict de lege pe care, prompt, cotidianul.ro l-a denunţat ca o tentativă a puterii băsiste de atunci – şi ea „încălecată” perfect de servicii – de a reînvia Direcţia a VI-a prin dotarerea SRI cu ofiţeri ce pot face cercetare penală. În 2011, acest lucru nu a fost posibil, dar a devenit realitate azi, în „România lucrului bine făcut” cu care ne-a dotat Klaus Iohannis, ce se bazează până în pânzele albă pe societatea civilă, cea care are piloni principali galeriile echipelor de fotbal Dinamo, Steaua şi Rapid… „Discuţia despre drepturi civile este un lux teoretic”, declară în mod imbecil ministresa Justiţiei, coborâtă parcă dintre aceşti fani şi din vremea absolvenţilor la fără frecvenţă de la Drept din vremea „Secorităţii”, ceea ce spune totul despre cine şi cum veghează la asigurarea respectării riguroase a libertăţilor noastre elementare în România anului 2016.
Când Guvernul Cioloş a adoptat ordonanţa de urgenţă privind interceptările, Iohannis a spus că este „o soluţie provizorie”, el, ce se dovedeşte pe zi ce trece un politician obscur de provincie, ştiind poate că, la noi, provizoratul bazat pe ilegalităţi este mai durabil decât orice lucru serios.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.