Într-o lume fără modele avem fericirea că există Radu Beligan

Pentru Radu Beligan timpul parcă a rămas în loc, chiar şi astăzi când a ajuns la 95 de ani. Radu Beligan este un genial actor cu virtuţi magice.

Are aceeaşi siluetă juvenilă, aceeaşi impecabilă eleganţă, aceeaşi voce de neconfundat, aceeaşi rigoare în pregătirea rolurilor, acelaşi respect pentru replică, iar în ultimul timp aceeaşi rigurozitate ca regizor.

Numele lui Radu Beligan nu este doar legat de teatru, el se confundă cu teatrul. Un lung monolog, cu privirea îndreptată spre noi, cei uluiţi de acest actor şi mag deopotrivă.

Senior al teatrului românesc, Radu Beligan a devenit o personalitate proeminentă de-a lungul anilor, într-o continuă evoluţie datorată talentului, glasului său inconfundabil şi dragostei pentru scenă, care nu l-a părăsit nici acum. “M-am întrebat de ce în ultima vreme oamenii simt mai mult nevoia de teatru. Cred că, într-o epocă informatizată până la paroxism, în care consumatorul de imagini trăieşte însingurat în faţa televizorului, teatrul este una dintre ultimele experienţe pe care oamenii le mai pot trăi şi visa împreună. Îndrăznesc chiar să cred că astăzi teatrul este la fel de însemnat cum a fost religia în Evul Mediu. Acel teatru care pune degetul pe carnea vie a vieţii, acel teatru riguros, care se respectă şi care ne respectă, refuzând deriziunea, facilul, desacralizarea artei, pe scurt, pactul cu Diavolul”, îmi declara într-un interviu. Îţi vine parcă să spui că teatrul nu e cuvânt, nici imagine, e tăcere şi putere de a asculta gândul acestui mare actor al lumii.

Mona Radu, Rodica Ionescu, Marius Manole, Cristina Giurgea, Radu Beligan, Lamia Beligan, Felix Alexa, în Lecţia de violoncel

Radu Beligan este omul de tip renascentist, care ne impresionează cu aplombul marilor navigatori care aduc pe scenă, cu fiecare rol, un nou continent. Acest Cristofor Columb al actoriei şi-a pus întotdeauna arta la picioarele micului rege în care crede şi pe care îl răsfaţă, Măria Sa Publicul, cel ce recunoaşte de peste şapte decenii în el pe Regele teatrului românesc.

Născut în Moldova lângă Bacău, a admirat întotdeauna şăgălnicia şi umorul moldoveanului, fineţea sfătoasă şi neaşteptată a ironiei.

Un senior al scenei, Radu Beligan este o personalitate unică, irepetabilă. Actor de geniu, a fost de cele mai multe ori gazdă a visului, a speranţei şi a marilor revelaţii, pe care le-a transmis publicului prin tehnica desăvârşită, prin intuiţia extrordinară, prin inteligenţa scenică neasemuită, cu măiestrele-i frazări şi cu o sensibilitate nebănuită.

Ceea ce alţi vorbitori pot crea prin zeci de imagini Radu Beligan poate să redea printr-un aforism.

În Egoistul, alături de Medeea Marinescu

A încercat să descopere oameni, să descifreze psihologii, fiind un partener de scenă excepţional. Şi-a intersectat existenţa, în dueluri şi replici savuroase, cu aceea a unor nume mari ale scenei şi artei, de la Birlic la Victor Eftimiu sau Liviu Rebreanu, de la Eugène Ionesco la Gheorghe Dinică, de la Valentin Uritescu la René Claire, de la Marin Moraru la Salvador Dali, de la Jean-Louis Barrault la Alain Paruit, de la Lucian Pintilie la Jean Anouilh, până la mai tinerii Monica Davidescu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Felix Alexa sau Lamia Beligan. „Iubesc teatrul, care este arta de a povesti opoziţiile. Teatrul te învaţă să-l cunoşti şi să-l iubeşti pe celălalt”, scria maestrul în „Note de insomniac”. De câte ori încerci să priveşti dincolo de uimirea inteligentă a lui Radu Beligan, simţi că eşti atras într-un univers fabulos, simţi că acolo stă ascunsă o minune.

Alături de fiica sa, Lamia Beligan

A debutat în spectacolul „Crimă şi pedeapsă”, după Dostoievski. Studiile şi le făcuse la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde fusese elevul Luciei Sturdza-Bulandra. Între 1937 şi 1938, a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti. A venit la Teatrul Naţional din Capitală în 1945, iar în 1961, a pus bazele Teatrului de Comedie, fiind directorul acestuia. Din 1969 până în 1990, a fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Fiind considerat la început actor de comedie, după apariţiile în „Sărută-mă imediat” de Tudor Muşatescu sau „O femeie răpită” de Louis Vermeuil, în regia lui Sică Alexandrescu, s-a hotărât să lupte împotriva acestei etichete cu rolul Profesorului Miroiu din „Steaua fără nume”, cu cele din „Trei surori” şi „Medicul în dilemă” care i-au relevat calităţile excepţionale pentru teatrul poetic. Rolul preferat, Profesorul Miroiu din “Steaua fără nume”.

Felix Alexa şi Radu Beligan, în timpul repetiţiilor la Lecţia de violoncel

Spaţiul lui de zbor a fost întotdeauna nelimitat, de la galeria personajelor caragealiene (deschisă în stagiunea 1948-1949 cu Dandanache din „O scrisoare pierdută”, Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă” şi Catindatul din „D-ale carnavalului”) la Tuzenbach din „Trei surori”, de la Hlestakov din „Revizorul” de Gogol, în regia lui Sică Alexandrescu, la Mircea Cavafu din „Mielul turbat”, de la Doctorul Şmil din „Apus de soare” la Filipetto din „Bădăranii”, de la Cheryl în „Celebrul 702” la Bèrenger din „Rinocerii”, de la Berenger din „Ucigaş fără simbrie” la George din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de la Ştefan Valeriu din „Jocul de-a vacanţa” la Spirache din „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, de la Romulus din „Romulus cel Mare”, în regia Sandei Manu, la Richard al III-lea, în regia lui Horea Popescu, de la Robespierre din „Danton” la Mel din „Prizonierul din Manhattan”, de la Bătrânul din „Cotletele” de Bertrand Blier la Gugliemo din „Numele trandafirului”. Ropote de aplauze a stârnit de ani buni în partituri de neuitat: „Tache, Ianke şi Cadîr” de Victor Ion Popa şi, mai recent, în „Egoistul”.

Peste 85 de roluri cizelate ca nişte bijuterii.

Un rol memorabil în piesa Take, Ianke şi Cadîr, avându-i ca parteneri pe Marin Moraru şi Gheorghe Dinică

Recent, a povestit live despre întâlnirea cu dramaturgul Mihail Sebastian, mort într-un straniu accident de maşină, în spectacolul-lectură „Marea iubire a lui Sebastian”, după Stelian Tănase. În acest teatru-poveste din „Bucureşti strict secret”, Beligan reinterpretează un Miroiu din „Steaua fără nume”, care sfidează timpul, în dialog cu frumoasa Mona. Radu Beligan povesteşte despre începuturile lui ca actor la teatrul „Alhambra”, într-un discurs la graniţa dintre realitate şi ficţiune. Maestrul, faţă în faţă cu propria imagine din tinereţe, are şi acum aceeaşi voce caldă şi învăluitoare, acelaşi timbru inconfundabil.

De ziua lui, Radu Beligan va stârni cu siguranţă aplauzele publicului în rolul omului de afaceri şi senatorului George Popa, în premiera pe ţară “Lecţia de violoncel”, scrisă special pentru el de asistenta sa Mona Radu şi regizată de Felix Alexa pe scena Teatrului “Metropolis”.

Radu Beligan şi fiica sa, Lamia Beligan, în Lecţia de violoncel

Radu Beligan este cunoscut publicului şi în calitate de regizor. Să amintim numai „Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, „Sălbaticii” de Serghei Mihailovici Mihalkov, „De partea cui eşti?” de Ronald Harwood, „Egoistul” de Jean Anouilh şi „Străini în noapte” de Eric Assous, ce pare un succes fără sfârşit, cu Medeea Marinescu şi Florin Piersic, “Spirit de familie” de Eric Assou.

De-a lungul carierei sale a fost răsplătit cu numeroase premii şi distincţii: a fost Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), a primit Premiul Academiei „Le Muse” din Florenţa, este Membru de Onoare al Academiei Române, decorat cu Ordinul Serviciu credincios în grad de Mare Ofiţer, este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în gradul de Ofiţer al Legiunii de Onoare. A primit de mai multe ori Premiul UNITER.

Radu Beligan, un actor cu blazon

Volumele scrise de domnia sa dezvăluie câte ceva din secretul longevităţii sale, despre personalităţile care i-au marcat destinul.

Radu Beligan este idolul şi modelul atâtor generaţii. “În definitiv, cum zicea Abraham Lincoln, nu anii din viaţa ta sunt cei care contează, ci viaţa din anii tăi”, apreciază Sir Radu Beligan.

A fost aplaudat până la incandescenţa palmelor pentru sutele de întruchipări scenice realizate de-a lungul anilor, chipuri cu care ne-a desfătat existenţa, fiind convins că teatrul este “unica experienţă în care oamenii mai pot trăi şi visa împreună”.

La 95 de ani, Radu Beligan, actorul care nu oboseşte niciodată pe scenă

Pentru Radu Beligan, teatrul este, într-adevăr, o artă vie şi memoria lui păstrează imagini, frânturi de dialog dintr-o aventură teatrală în care pasiunea învinge timpul. Minunea din adâncul fiinţei lui Radu Beligan se simte într-un singur gest, într-un singur cuvânt, într-un singur gând. Dacă această minune ar fi să poarte un nume, i s-ar spune geniu.

Radu Beligan este inegalabil în arta de a exprima setea devorantă de a trăi, de a râde, de a se bucura, de a captiva, mărturisindu-mi “Secretul longevităţii este iubirea. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. În ultima vreme, tot mai mulţi oameni îmi pun această întrebare stereotipă: «Care este secretul longevităţii dumneavoastră?» Cât încă mai am răbdare să le răspund, le spun că secretul biblic al longevităţii este iubirea. Suntem făcuţi pentru a iubi. Sfatul meu este: iubiţi orice, dar iubiţi, nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.