Între cinema-ul gothic italian şi filmografia braziliană şi argentiniană

Extrem de multe propuneri pentru ziua de azi.

Retrospective, Restaurări, Dansuri Macabre

Între 1957 şi 1966, într-o încrucişare de genuri între thrilleruri cu spioni şi westernul italian, s-a încercat o reanimare a perioadei de criză din acel timp. Singurul model anglo-saxon constituit, de această dată, din filmul lui Hammer, a fost împins către o emulaţie a capacităţilor tipice italiene de a se adapta poveştilor şi atmosferelor productive. Este Italia castelelor şi a manierelor fantastice, unde se desfăşoară vechi legende cu vrăjitoare şi vampiri, cu demoni. Aşa cum susţinea Riccardo Freda, ”adevărata teroare este spaima de ceea ce nu se vede. În toate filmele mele sunt porţi care se deschid în întuneric fără zgomot, ramuri de copaci care par o mână de schelet al unei fantasme”.

Centrul Experimental al Cinematografiei prezintă o retrospectivă a filmelor maeştrilor gothici, Freda, Margheriti, Pupillo, Mastrocinque, incursiuni ale genului cu Damiani şi Vernuccio şi o lucrare de tinereţe a lui Corrado Farina, Fiul lui Dracula. În paralel va fi adus un omagiu centenarului naşterii lui Mario Bava, cu un ciclu de 5 filme alese între gothic şi thrillerul italian. Pentru a închide cercul va fi o lungă retrospectivă cu un alt maestru al fantasticului, Lucio Fulci.

Vor putea fi vizionate filme precum Vampirii al lui Riccardo Freda, producţie italienească din 1957, cu Gianna Maria Canale, Antoine Balpétré, Paul Müler, Carlo D’Angelo, Wandisa Guida, Riccardo Freda, Lo Spettro, de acelaşi Riccardo Freda, cu Barbara Steele, Peter Baldwin, Leonard G. Elliot (Elio Jotta), Harriet Medin White, Raoul H. Newman (Umberto Raho), Carol Bennet, producţie a anului 1963, dar şi Il Figlio di Dracula, de Corrado Farina (1960), avându-i în distribuţie pe Lella Berti, Antonio Rossi, Giampaolo Zancan, Elena Albert.

Clive Owen, chirurgul sexy

Pelicula Danza Macabra, de Antonio Margheriti, din 1963, are un cast cuprinzându-i pe Barbara Steele, Georges Rivière, Margaret Robsham, Montgomery Glenn (Silvano Tranquilli), Henri Kruger (Arturo Dominici), Raoul H. Newman (Umberto Raho). Să mai amintim şi 5 Tombe per un Medium, de Massimo Pupillo, coproducţie Italia-Statele Unite, 1965, cu Barbara Steele, Walter Brandt (Walter Brandi), Edward Bell (Ennio Balbo), Marilyn Mitchell (Mirella Maravidi), Alfred Rice (Alfredo Rizzo), Richard Garret (Riccardo Garrone), La Cripta e l’Incubo, de Camillo Mastrocinque, coproducţie Italia-Spania 1964. În distribuţie: Christopher Lee, José Campos, Audry Amber (Adriana Ambesi), Cicely Clayton (Carla Calò), Vera Valmont, Ursula Davis (Pier Anna Quaia). O peliculă aşteptată este şi filmul lui Federico Fellini, Toby Dammit, cu subtitlul Trei paşi ai delirului, realizată în 1968, cu Terence Stamp, Salvo Randone, Antonia Pietrosi, Marisa Traversi, Mimmo Poli, Anne Tonietti.

Nu vor lipsi nici alte pelicule ale genului, ca Il mulino delle donne di pietra de Giorgio Ferroni (1960), La lunga notte di Veronique de Gianni Vernuccio (1966), dar şi cunoscutul La strega in amore de Damiano Damiani, realizat în 1966, cu o distribuţie de primă mână: Rosanna Schiaffino, Richard Johnson, Sarah Ferrati, Gian Maria Volonté, Margherita Guzzinati, Ivan Rassimov

Aşa cum aminteam, va avea loc şi un Focus Mario Bava, unul dintre marii regizori ai epocii de aur a filmelor horror italiene, maestru în efecte speciale. Vor fi prezentate peliculele 5 bambole per la luna d’agosto, La frusta e il corpo (1963), coproducţie Italia-Franţa, avându-i în rolurile titulare pe Christopher Lee, Daliah Lavi, Adriana Ambesi, La maschera del demonio (1960), Operazione Paura (1966), peliculă restaurată, La ragazza che sapeva troppo (1963), cu Valentina Cortese, Leticia Roman, John Saxon, Dante Di Paolo.

În interiorul retrospectivei gothicului italian este prezentată restaurarea uneia dintre capodoperele lui Mario Bava, Operazione Paura (Operaţiunea Frica), în timp ce Boccaccio 70 completează un parcurs început la ediţia trecută cu proiecţia episodului Tentaţiile doctorului Antonio de Federico Fellini, ajungându-se la Visconti, Mario Monicelli şi Vittorio de Sica. Ultimul, cu o splendidă Sophia Loren.

Este celebrat, de asemenea, şi Massimo Troisi, de la a cărui dispariţie se împlinesc 20 de ani. A fost un actor seducător, regizor şi scenarist. În 1966 a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor şi pentru cel mai bun scenariu pentru filmul Poştaşul, avându-l ca regizor pe Michael Radford, peliculă inspirată de romanul Poştaşul lui Neruda, de Antonio Skármeta. A dispărut prematur, la vârsta de 40 de ani, în urma unui atac de cord.

Va fi proiectat unul dintre marile succese internaţionale, L’occhio selvaggio de Paolo Cavara, care s-ar putea traduce prin convenienţa între sintaxa filmică tradiţională şi poetica violenţei figurative. Este o perfectă sinteză între teoria cinema-ului şi a documentarului care îi oferă un aspect unic în cinematografie. Filmul a fost asemănat cu Il Mondo Cane, unde la fel se pot întâlni imagini din Cimitirul animalelor din Pasadena.

O rară întâlnire cu scurtmetrajul Partire è un po’ morire (A pleca înseamnă a muri puţin), de Giacinto Mondaini, un spot pentru o Europă fără frontiere, în interpretarea lui Peppino De Filippo. Datorită Cinematecii Naţionale, va fi adus, de asemenea, un omagiu lui Pietro Germi, al cărui centenar, în acest an, al naşterii sale nu a avut ecoul pe care l-ar fi meritat. A fost considerat unul dintre exponenţii comediei italiene, unde, alături de tonurile umoristice şi satirice, supravieţuiesc în special elementele de critică socială. A fost distins în 1963 cu Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu la Divorţ italian, a obţinut Ursul de Aur la Berlin pentru Drumul speranţei, Premiul pentru cea mai bună comedie în 1962, la Cannes, cu Divorţ italian, David di Donatello pentru cel mai bun regizor cu Sedusă şi abandonată, Grand prix pentru cel mai bun film, cu Signore & Signori, şi Marele Premiu la Moscova pentru Serafino. Multe din aceste pelicule au rulat şi pe ecranele româneşti. La Roma au fost refăcute peliculele Drumul speranţei, cu Raf Vallone, Elena Varzi, Saro Urzì, Franco Navarra, Liliana Lattanzi, Mirella Ciotti, O blestemată încurcătură, cu Claudio Gora, Franco Fabrizi, Eleonora Rossi Drago, Cristina Gaioni, Pietro Germi, Claudia Cardinale, Nino Castelnuovo, Lilia Landi, Saro Urzì, Signore & Signori, cu Gastone Moschin, Virna Lisi, Alberto Lionello.

Benicio Del Toro

Boccaccio 70, film semnat de De Sica, Fellini, Luchino Visconti si Mario Monicelli

Boccaccio 70

Publicul va putea revedea Boccaccio 70, pelicula cu patru episoade semnate de Vittorio De Sica, Federico Fellini, Mario Monicelli, Luchino Visconti, avându-i în cast pe Sophia Loren, Peppino De Filippo, Romy Schneider, Anita Ekberg, Tomas Milian, Marisa Solinas, Luigi Giuliani, Germano Gilioli. Nu pot fi omise Ricomincio da tre de Massimo Troisi (1981), cu Massimo Troisi, Lello Arena, Fiorenza Marchegiani, Michele Mirabella, Renato Scarpa, şi L’occhio selvaggio de Paolo Cavara, avându-i în distribuţie pe Philippe Leroy, Delia Boccardo, Gabriele Tinti, Luciana Angelillo, Giorgio Gargiullo.

Argentina şi Brazilia, ţările invitate la Business Street Focus

Platforma de piaţă a Festivalului de Film de la Roma va acorda anul acesta o atenţie specială cinema-ului şi industriilor de film din Argentina şi Brazilia, care vor avea posibilitatea să-şi promoveze vânzarea ultimelor lor producţii.

Focusul a adus la Roma o prestigioasă delegaţie de regizori, producători, distribuitori, agenţi internaţionali de vânzări şi reprezentanţi instituţionali din cele două ţări.

În afara acestui Focus special, prezentat de The Business Street, Fundaţia Cinema per Roma organizează o întâlnire menită să exploreze posibilităţile cooperării artistice şi comerciale între industria culturală şi audio-vizuală italienească şi cea din cele două ţări sud-americane, ce se va desfăşura în 19 octombrie în spaţiile de la Casa del Cinema (Villa Borghese din Roma).

Central do Brasil pelicula care l-a facut celebru pe Walter Salles

Escobar, Paradise Lost

Fabienne Dali în Operazione Paura-1966

Jia Zhangke, un gars di Fenyang


Nicola Borrelli, Directorul General pentru Cinema din Ministerul Culturii din Italia, afirma: „Această întâlnire între Argentina, Brazilia şi Italia are loc într-un moment deosebit de interesant: industria noastră traversează o perioadă extrem de favorabilă, graţie recunoaşterii Academiei de Film, iar cinema-ul oaspeţilor noştri la Focus a crescut în domeniul selecţionării la festivalurile internaţionale. Într-o situaţie ca aceasta, sperăm ca iniţiativa Focus-ului să încurajeze oportunităţile de sinergie şi cooperare dintre cele trei industrii de film”.

Proiecţiile argentiniene şi braziliene la The Business Street vor include: Aire libre (de Anahí Berneri), Betibú (de Miguel Cohan), Corazón de león (de Marcos Carnevale), El ardor (de Pablo Fendrik, care a participat în 2009 la New Cinema Network), El inventor de juegos (de Juan Pablo Buscarini), El misterio de la felicidad (de Daniel Burman), El patrón, radiografía de un crimen (de Sebastián Schindel), Necrofobia 3D (de Daniel de la Vega), Trago Comigo (de Tata Amaral), It’s very nice pra xuxu (de Paulo Duarte) şi A Estrada 47 (de Vicente Ferraz).

Printre prezentările New Cinema Network, se remarcă Recreo, noul proiect al regizorului argentinian Hernan Guerschuny, şi Duetto al renumitului regizor brazilian Bruno Barreto, povestea unei întâlniri imaginare, în timpul Festivalului de la Sanremo din 1967, a unei tinere brazilience cu cântăreţul Luigi Tenco, cu numai câteva ore înainte de moartea acestuia.

În plus, Festivalul de Film de la Roma va include unele titluri argentiniene şi braziliene în selecţia oficială: Lulu de Luis Ortega, Mauro de Hernán Rosselli, Obra de Gregorio Graziosi, în secţiunea Cinema d’Oggi; Quando eu era vivo de Marco Dutra, în secţiunea Mondo Genere; Jia Zhangke, un gars de Fenyang de Walter Salles – Eveniment Special. Sub genericul Prezentare specială vor fi proiectate peliculele Ato, Atalho e Vento de Marcelo Masagão, Jà visto, jamais visto de Andrea Tonacci, Ragazzi de Raul Perrone.

New Cinema Network, piaţa de coproducţii a Festivalului, coordonată de Alexia De Vito, prezintă Le Grandi Bellezze, sesiune de proiecţii concepută şi susţinută de Marco Müller, destinată proiectelor. Ea cuprinde opt pelicule din şase ţări: Brazilia, China, Egipt, Italia, Luxembourg şi Statele Unite.

Joe Dante un pasionat al filmelor horror

Ombra Amore (SUA) este noul proiect al lui Joe Dante care, cu obişnuitul lui simţ al umorului, onorează pasiunea sa pentru cinema, mai ales pentru filmele horror, cu o poveste de dragoste între un vampir şi o femeie lycanthrop, poveste desfăşurată în catacombele Romei populate de creaturi bizare.

Which Land You Die (Egypt) este un proiect de Ahmed Maher, un artist polivalent, care a fost distins cu Marele Premiu la Romapentru creativitatea sa în cinema şi care a fost selecţionat în Competiţia Festivalului de Film de la Veneţia.

În 1313 – Dante’s Emperor (Luxembourg), Bady Minck, artist şi regizor care a cucerit multe premii pentru activitatea sa în cinema şi pentru vizionarele sale opere de artă, membru al colectivului Amour Fou, imaginează o întâlnire în zilele noastre între Henric al VII-lea şi Dante, pe dealurile Toscanei.

Nessun Dorma (China), povesteşte istoria tumultuoasă a lui Puccini. Pelicula este regizată de Yim Ho, unul dintre fondatorii Noului Val din Hong Kong, aclamat şi premiat la cele mai importante festivaluri internaţionale de film, obţinând şi un Urs de Argint la Berlin, în 1996.

Il fu Mattia Pascal (China), prima adaptare chineză după Pirandello, este un proiect al lui Sheng Zhimin, o promisiune a cinema-ului chinez, câştigătorul unui premiu la Locarno pentru filmul său de debut Bliss.

În Duetto, Bruno Barreto narează, aşa cum aminteam, o imaginară întâlnire între o tânără braziliancă şi Luigi Tenco.

Paolo Benvenuti, unul dintre cineaştii italieni care au contribuit prin filmele lor la relevarea acelor “Grandi Bellezze” ale Italiei audienţei internaţionale, prezintă proiectul Il segreto di Caravaggio.

În sfârşit, Manetti Bros (Marco şi Antonio Manetti), care au cunoscut anul trecut un notabil succes de critică şi comercial cu Song’è’ Napule, prezentat la Festivalul de la Roma, vor participa cu proiectul The Bizzare Journey of the Soul Traveler, o peliculă între poveste de spionaj şi film de arte marţiale.

Walter Salles, distins cu Premiul Marc’Aurelio pentru carieră

Marele cineast brazilian, posesor al Premiilor Ursul de Aur şi Golden Globe pentru pelicula Central do Brasil, este autorul unuia dintre cele mai iubite filme din ultimii ani, I diari della motocicletta, premiat la Cannes şi la Oscar pentru cel mai bun cântec. Walter Salles va prezenta la Festivalul de la Roma, în premieră mondială, noua sa producţie Jia Zhangke, Un Gars de Fenyang. Regizorul îl consideră pe Jia Zhangke „cel mai important regizor de film contemporan”. Cei doi vor fi pe scena de la Auditorium Parco della Musica pentru un dialog cu publicul moderat de Marie-Pierre Duhamel şi Marco Müller.

„Jia Zhangke ne aminteşte că cinema-ul este încă locul care ne poate ajuta să înţelegem mai bine lumea care ne înconjoară. Pentru un număr mare de cinefili el a devenit cel mai important cineast al zilelor noastre. Prin filmele sale, cinema-ul poate fi încă teritoriul descoperirilor şi revelaţiilor. Pentru Jia Zhangke cinema-ul este o modalitate de a înregistra o memorie în continuă mutaţie, de a păstra urmele a ceea ce nu va mai exista. Filmele sale portretizează oameni obişnuiţi, pe care îi numeşte «cei care nu deţin puterea». În ultima scenă din Sanxia haoren / Still Life, un om merge pe sârmă între două edificii ce se dărâmă. Omul în echilibru instabil, în continuă relaţie cu ceva mai mare decât el, este poate punctul comun al personajelor din filmele lui Jia Zhangke. Ne dăm seama că filmele sale transcend o geografie anume, din punct de vedere fizic sau uman. Personajele sale provin din regiunea Shanxi,dar problemele existenţiale nu au frontiere şi ne privesc pe toţi”, afirmă Walter Salles.

Directorul Marco Müller comenta astfel atribuirea Premiului pentru carieră lui Walter Salles: „Personalitatea cea mai completă şi mai complexă a cinema-ului monial şi, fără îndoială, a celui brazilian. Pentru a (re)descoperi o identitate, pentru a explora neliniştile profunde ale unei ţări enorme şi contadictorii, a experimentat modalităţi diverse de resensibilizare a privirii, plecând de la rădăcini pentru a putea să se îndrepte către exterior. Film după film, a ştiut să inventeze întotdeauna parabole cu geografie flexibilă, construite pe călătoria în Brazilia (A grande arte, Central do Brasil, Abril despedaçado) şi în tot continentul sud-amerian (Diarios de motocicleta), în Europa (Terra estrangeira) şi în SUA (On the Road). Să arăţi o parte a planetei este, în cinema-ul lui Salles, înainte de orice un act moral. Din acest motiv ideea lui de cinema transnaţional a fost singura în măsură să depăşească nostalgia şi fetişismul, reuşind să reunească noul cinema cu «naţiunea pierdută» şi cu lumea.

Lui Salles nu-i este de ajuns să definească un limbaj şi o modalitate productivă care să-i corespundă. Multiplelor aluzii culturale şi experimentărilor din A grande arte ( o operă fastuoasă) i-au urmat Terra estrangeira şi O primeiro dia, mici filme de «rezistenţă», regizate împreună cu scenografa Daniela Thomas. Sunt două opere străbătute de un spirit anarhic (ireconciliabile cu neorealismul care era atunci la modă) care au ştiut să transcrie transformările ce se petreceau în spaţiul politic brazilian şi care aparţin perioadei aşa numitei retomada („renaşterea” cinema-ului brazilian în anii post-Collor) şi a celei imediat următoare. (…)

Universul vizual al cinema-ului lui Salles răspunde unor impulsuri diverse. Pe de o parte, cufundarea în neorealism şi cinema-ul mărturie – pe care regizorul îl numeşte «revizuirea neorealismului prin cinema-ul nou» – care este în realitate o reinventare, o redifinire continuă, aşa cum o demonstrează Linha de passe (cel de al treilea film semnat împreună cu Daniela Thomas). Apoi, căutarea abstracţiei, experimentarea prin imagini conceptuale…

Walter Salles se consideră un documentarist care a realizat lungmetraje de ficţiune… Nu e greu să constaţi, de la o operă la alta, un progres logic şi poetic. Şi, în paralel, o neîncetată frecventare a unei mari varietăţi de referinţe textuale şi de limbaje artistice…”

Regizorul, scenaristul şi producătorul Walter Sales s-a născut în 12 aprilie 1956. După A grande arte şi două magnifice filme regizate împreună cu Daniela Thomas, a cunoscut succesul internaţional în 1998 cu Central do Brasil, distins cu Ursul de Aur la Berlin şi nominalizat la Oscar. Au urmat Disperato aprile (2001) şi I diari della motocicletta (2004). În 2005, a fost lansată la Hollywood pelicula horror Dark Water. În 2008 a semnat Linha de passe, care a obţinut la Cannes Premiul pentru cea mai bună actriţă. În 2012, a adus pe ecran On the Road, adaptare liberă a cărţii lui Jack Kerouac.

În calitate de producător executiv lucrează acum la La patota, regizat de Santiago Mitre, şi Celestina, de José Rivera, avându-l în distribuţie pe Bill Pullman.

În Jia Zhangke, Un Gars de Fenyang, Salles îl duce pe Jia prin toate locurile în care regizorul chinez şi-a filmat operele. Se implică în proiectele sale, întâlneşte principalii actori şi colaboratori, prietenii şi „non-actorii” care sunt centrul lungmetrajelor acestuia. Este un portret afectuos al lui Jia Zhangke, care prilejuieşe o privire singulară asupra rolului cinema-ului. Versiunea prezentată la Roma este un work in progress al filmului.

Joe Dante invitat de onoare

Cunoscutul regizor al peliculelor Gremlins, Piranha, Small Soldiers şi The Hole, va deschide seria întâlnirilor organizate de New Cinema Network în cadrul secţiunii Le Grandi Bellezze, vitrina specială, cu opt proiecte din şase ţări (Brazilia, China, Egipt, Italia, Luxembourg, Statele Unite), dedicată proiectelor cinematografice care promovează Italia ca partener de excelenţă, cu scopul de a întări rolul central şi valoarea acestei ţări, fie ca loc ideal de filmare, fie ca suport financiar şi de producţie.

Duminică, 19, luni 20 şi marţi 21 octombrie, Joe Dante şi producătoarea sa, Elizabeth Stanley, vor fi prezenţi la întâlnirea one-to-one de la Hotel Bernini Bristol unde vor întâlni potenţiali co-producători pentru proiectul Ombra Amore, noua creaţie a regizorului din New Jersey, pe care, cu doza sa de umor, cinefilia şi pasiunea pentru filmele horror, acesta o caracterizează drept o foarte specială poveste de dragoste ce se desfăşoară în subteranele Romei, populate de creaturi stranii.

Lui Joe Dante îi place să-şi definească proiectul ca un fel de Romeo şi Julieta între vampiri şi lycanthropi, într-o Romă măcinată de criză econmică. Pete este un tânăr lup, aparţinând unui feroce clan de speculatori la bursă, printre cei mai mari responsabili de criza economică italiană. Maggie este un vampir-femeie a cărei familie aparţine vechii aristocraţii, decăzute şi sărăcite tocmai din pricina activităţii lycanthropilor.

În Festivalul de la Roma, Joe Dante a prezentat versiunea restaurată a filmului Operazione Paura (Operaţia Frica) şi este prezent astăzi în Spazio Rai Movie, la o întâlnire cu publicul moderată de Marco Giusti şi Steve Della Casa, unde va vorbi despre perioada de aur a “gothicului italian” şi de influenţa acestuia asupra propriei sale opere.

Cu legendarul The Movie Orgy, Joe Dante a atras atenţia lui Roger Corman. Printre filmele-cut ale regizorului se numără L’ululato, Ai confini della realtà (Twilight Zone: The Movie segment), Gremlins şi Gremlins 2 – La nuova stirpe, The Explorers, L’erba del vicino, Matinee, Small Soldiers, Looney Tunes Back in Action, The Hole 3D şi Burying the Ex, aflat acum în post producţie.

Pentru televiziune, Joe Dante a semnat producţii ca Amazon Women on the Moon, Storie incredibili, Twilight Zone, Quelli della pallottola spuntata, Night Visions, Picture Windows, Runaway Daughters, La seconda guerra civile americana, CSI: New York, Masters of Horror (Candidato maledetto şi Contro natura), Hawaii 5-0, The Witches of East End şi episoadele-pilot din The Osiris Chronicles şi Eerie, Indiana.

Covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Roma va găzdui astăzi câţiva dintre protagoniştii foarte iubiţi ai cinema-ului de la Hollywood: Richard Gere, premiatul cu Oscar, Benicio del Toro, Josh Hutcherson, Claudia Traisac, Lily Collins, Sam Claflin.

Marco Muller Directorul Festivalului de Film de la Roma-2014

Starul din Ufficiale e gentiluomo, Pretty Woman şi Chicago va defila ca protagonist al peliculei Time Out of Mind, de Oren Moverman, care va fi prezentat în premieră europeană în cadrul programului Cinema-ul de astăzi. Pelicula reprezintă reîntoarcerea cineastului israeliano-american, distins cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu (împreună cu Alessandro Camon), pentru The Messenger, primul film al regizorului Rampart, bazat pe un subiect al scriitorului-cult James Ellroy,care a fost şi co-autor al scenariului.

În Time Out of Mind, Richard Gere interpretează rolul unui bărbat constrâns de mari dificultăţi să se refugieze într-un centru de primire. El va încerca să-şi refacă viaţa pornind de la zero şi să strângă relaţia cu fiica sa, interpretată de Jena Malone (Ritorno a Cold Mountain, Orgoglio e Pregiudizio, Into the Wild, The Messenger, Hunger Games – La ragazza di fuoco).

Potrivit The Hollywood Reporter, cu acest film “Richard Gere realizează una dintre cele mai bune performanţe ale sale, într-o emoţionantă operă de poezie urbană care demonstrează că Oren Moverman este un regizor implicat social, de o rară convingere şi autoritate”.

Sala Santa Cecilia va găzdui, la ora 22:30, Escobar: Paradise Lost, primul film al tânărului actor şi regizor italian Andrea Di Stefano, care a colaborat cu autori ca Marco Bellocchio (Il principe di Homburg), Dario Argento (Il fantasma dell’opera), Mike Figgis (Hotel), Rob Marshall (Nine), Ryan Murphy (Mangia prega ama), Ang Lee (Vita di Pi). Filmul îi are ca protagonişti pe Benicio del Toro, distins cu Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Traffic şi nominalizat la acelaşi premiu pentru 21 grammi, şi pentru Cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes pentru dipticul Che-Part One şi Che-Part Two, şi pe Josh Hutcherson, apreciat pentru rolurile din Un ponte per Terabithia şi I ragazzi stanno bene (film premiat la Berlin şi nominalizat la Oscar). Hutcherson soseşte la Festival după succesul mondial al sagăi Hunger Games.

Actriţa principală este Claudia Traisac, cunoscută din El 7° día de Carlos Saura şi in seriale de televiziune de succes.

În Paradise Lost, prezentat în Programul Gala, Hutcherson interpretează rolul lui Nick, un tânăr surfer în vacanţă, înrăgostit de Maria (Claudia Traisac). Totul pare să meargă perfect până când Maria îl prezintă unchiului ei, Pablo Escobar (Benicio del Toro), cunoscutul criminal columbian.

Walter Salles

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.