Haina îl face pe Rege

O călătorie fascinantă în stilul italian, de la 1861 până azi, între doamnele Risorgimento-ului şi artiştii futurismului, între divele cinematografului şi stiliştii contemporani, între istorie şi imaginar, între cinema şi romanul de actualitate. Expoziţia etalează peste 300 de creaţii din cele 3.000 aparţinând formaţiei „Tirelli Trappetti", prezentând veşminte autentice ce au aparţinut unor personaje istorice care, cu stilul lor, au semnat gustul unei epoci, ca Gabriele D'Annunzio, Eleonora Duse şi Lina Cavalieri, dar şi celebre costume de scenă, create de Piero Tosi pentru geniul lui Visconti, precum rochia albă de bal a Angelicăi, din „Ghepardul", devenită un simbol al costumului în cinematografia italiană, celebra rochie atât de sexy a Anitei Ekberg din „La Dolce Vita", pantofii realizaţi de Ferragamo pentru Marilyn Monroe, rochia tragicei Livia Serpieri din „Senso" ori a Silvanei Mangano din „Moarte la Veneţia", până la creaţiile atât de opulente, dar simple în acelaşi timp, ale surorilor Fontana pentru Ava Gardner.

Creaţie Valentino

Un fascinant parcurs, realizat de maestrul de costume Gabriella Pescucci, distinsă cu Premiul Oscar pentru „Vârsta inocenţei", în 1994, şi de către directoarea revistei „Vogue", jurnalista Franca Sozzani, pus în scenă de Michele de Lucchi în palatul baroc de la Venaria Reale de lângă Torino.

Intri în expoziţie, într-o lumină tamisată, în acompaniamentul unor arii din opere şi pătrunzi în lumea filmelor... Prima secţiune prezintă haine ce au aparţinut personajelor istorice alternând cu costume din filme cum ar fi „Senso", o capodoperă a realismului, semnată de Visconti, în interpretarea Alidei Valli, ce dă viaţă frumoasei contese Livia Serpieri. În expoziţie este prezentată rochia sa neagră de călătorie, din scena finală, în care contesa îşi abandonează soţul pentru a fugi la iubitul ei de la Verona. O altă piesă expusă datează din 1867, reprezentând o minunată fustă largă, lungă, cu coadă din catifea de mătase, cu corsajul din mătase, catifea şi broderii, o impunătoare rochie de seară atribuită Contesei de Castiglione, purtată la nunta Ducelui Amedeo d'Aosta.

Claudia Cardinale şi Burt Lancaster în Ghepardul

Stilul „made in Itality" este tema celei de a doua secţiuni, o sinergie între artizanat, creativitate şi industrie, povestită de marii stilişti italieni, de la Walter Albini la Valentino, de la Armani la Dolce& Gabbana şi Gianni Versace, de la Gianfranco Ferré la Krizia, de la Roberto Cavalli la Miuccia Prada, de la Max Mara la Alberta Ferretti, de la Fendi la Missoni. Totul este completat de o sală cu haine în stil futurist, de la Fortunato Depero la Thayat. Mai mult decât un atelier, este vorba de povestea maeştrilor artei modei. Dar nu pot fi uitaţi nici milanezul Biki Schubert şi Federico Forquet, ce au creat costumele pentru „Cleopatra". Nu lipsesc din expoziţie nici costumele ce au aparţinut unor importante personalităţi politice şi istorice, precum cele ale contesei De Castiglione, un personaj fundamental în politică, sau o vestă de bărbat brodată din secolul al XVIII-lea, purtată de un important personaj politic, o altă splendidă rochie de bal din 1905, ce a aparţinut Reginei Elena din Muntenegru, cu o preţioasă broderie, de culoare roşu-foc, mantoul Eleonorei Duse. Fiecare cameră ilustrează un deceniu de modă.

Parfumul modei

Rochie de bal îmbrăcată de Claudia Cardinale în Ghepardul

Moda, ca şi designul, este un extraordinar vehicul al expresiei timpului, de la primele pagini de istorie la constituirea unei naţiuni. Risorgimento condus de Casa de Savoia şi de ministrul Camillo di Cavour a fost o perioadă relativ scurtă, între 1848 şi 1870, dar a dat naştere unei importante mişcări internaţionale, sprijinită pe intelectuali ca Virginia Verasis, contesă de Castiglione, născută la Florenţa şi devenită emisara Curţii Cavour, faimoasă pentru frumuseţea sa, interpretă excentrică a costumului epocii. Ea devenise clienta lui Worth, croitorul favorit al Împărătesei Eugenia şi al lui Napoleon al III-lea.

Pentru „Divina", Mariano Mariano Fortuny, Paul Poiret şi Jean Worth au creat minunate haine de scenă realizate cu ţesături preţioase şi mici buzunare în care se puteau insera petale de violete parfumate.

Martha Bibescu, portretizată de Boldini

A îmbrăca o rochie este echivalent cu a folosi un parfum care caracterizează o persoană. În Italia, moda, arta şi parfumeria sunt rezultatul unui parcurs estetic în căutarea frumuseţii. Istoria parfumului italian se bazează pe intuiţia parfumerilor precum Renato Bianco şi Nicola Perone, care au dus arta lor în folosirea bergamotelor, irişilor, iasomiei, violetelor, patchouli, ylang-ylang, dincolo de graniţe şi care, în 1869, reuşiseră să creeze parfumuri care atrăgeau aristocraţia din întreaga Europă. Un mare succes a avut parfumul de violete. Se spune că celebra actriţă Eleonora Duse îşi punea o bastită în buzunar îmbibată cu acest parfum, pentru a-şi marca prezenţa pe scenă. Astfel, în 1920, era la modă ca fiecare persoană care avea o rochie haute couture să folosească şi parfumul Casei respective.

De la Risorgimento la Belle Epoque

Creaţie Emilio Pucci, cu faimoasele stampe policrome

Datorită lui Giuseppe Verdi, Italia devine iubită în întreaga lume prin lirică. După 1853, în rândul doamnelor se răspândeşte stilul gitan, datorită Azucenei din „Trubadurul". O mare răspândire a avut şi stilul „Regina Margherita", de care femeile au fost atrase, cu jachete din catifea, cu şiruri de perle. Moda este, ca orice formă de artă, fructul istoriei şi al evoluţiei formelor. În anul 1861, când epopeea Risorgimeno-ului italian ajunge la zenit, Europa trăia ceea ce Tomasi di Lampedusa definea, în celebrul său roman, o perioadă romantică. Neorococoul mergea perfect cu tematicile romantice, iar protagonista absolută a acestei lumi era Împărăteasa Eugenia a Franţei, considerată o apariţie surprinzătoare, care avea un cult pentru Maria Antoaneta. Crinolina devenea o emblemă a vieţii de curte din acel timp, iar moda franceză a influenţat puternic gustul personajelor importante din epocă. Rochia de bal realizată pentru Împărăteasa Eugenia exaspera prin proporţii. Începuse să fascineze „la femme fleur". Datorită creaţiilor lui Worth, crinolina începe să aibă dimensiuni mai reduse, către 1868, ea este treptat înlocuită de „turnure", care domneşte tip de o jumătate de secol.

Krizia, 1972, rochie de seară

Un nou prototip al femeii încarnează gustul epocii. Se remarcă exponate seducătoare din acele vremuri, ca o rochie de după-amiază din 1872, din mătase, căptuşită cu tafta, cu nasturi îmbrăcaţi în mătase, cu crinolină, sau o alta de primire a oaspeţilor, de la 1880, din mătase indiană, alături de o toaletă gri-bleu din mătase moarată, cu dantelă şi pasmanterie, datată 1882. După moartea lui Vittorio Emanuelle al II-lea, în 1878, pe tronul Italiei revin Umberto I şi Margherita de Savoia, care mută capitala la Roma oferindu-i o scenografie perfectă. Această lume decadentă este excelent descrisă în romanele lui Gabriele d'Annunzio, cu tipurile de „turnure" în toată diversitatea lor, acel provocator „cul de Paris". Modelului neolatin i se substituie femeia blondă, cu statură germanică şi senzualitate slavă, influenţată parcă de romanele lui Dostoievski. Către 1860-1888 începe să domine „La Belle Epoque". O splendidă rochie de la 1906, din tul şi mătase naturală, brodată cu paiete şi jais, aplicate pe catifeaua de mătase în forma unor motive florale, a aparţinut celebrei soprane Lina Cavalieri, numită de D'Annunzio „Întruparea Venerei pe pământ". În 1955, Gina Lollobrigida a încarnat-o în pelicula „Femeia cea mai frumoasă din lume", regizată de Robert Z. Leonard.

Mantie din catifea de mătase cu mânecile din voal Georgette, imprimată cu auriu, ce i-a aparţinut Eleonorei Duse

Apoi, odată cu tragica experienţă a Primului Război Mondial, moda se distanţeză de tradiţia trecutului, începând să fie abolită eleganţa, totul fiind lucrat în linii minimaliste. Sfârşitul secolului al XIX-lea oscilează între „Belle Epoque" şi tensiunile create de trecerea dintre veacuri, refuzând modelele clasice. Fusta îşi simplifică formele, mergând către accentuarea volumelor în partea din spate cu ajutorul perniţelor, mânecile „à gigot", bufante în partea de sus şi mulate apoi pe mână, de inspiraţie renascentistă, sunt în mare vogă, apar influenţele orientale şi mai ales japoneze. În expoziţie se află etalată o rochie de culoare mov, din mătase moarată şi tul, cu buline, şi mânecile bufante lucrate cu fir, alături de o toaletă de bal din 1894, din catifea de mătase, cu dantelă macrame, având un „tablier" plisat ca şi mânecile, semnată Ventura de la Milano.

Rochie ce i-a aparţinut Elenei de Savoia

Maestrul gustului acestui stil este pictorul Giovanni Boldini, un portretist prin excelenţă al perioadei „Belle Epoque", de sub al cărui penel a ieşit o extraordinară galerie de personaje ilustre, precum marchiza Adriana Franzoni sau Enriquetta Alegri. Desenul a fost pentru Boldini regula cotidiană de viaţă, aşa cum o dovedesc portretele unei Doamne în negru, al rafinatei France Florio, una dintre cele mai puternice şi mai frumoase femei din Palermo, adulată de D'Annunzio şi numită „unica", şi Stella Maris, cu un decolteu impresionant, cu un şir de perle lung de şapte metri, dăruit de soţul său, ilustrul Don Ignazio Florio. Lucrarea a fost expusă la Bienala de la Veneţia în 1903 şi cumpărată apoi de baronul Maurice de Rothschild, fiind vândută în 1995 cu o sumă fabuloasă la licitaţia de la „Christie's" din New York.

De la „Liberty" la Futurism

Creaţie Roberto Capucci

În aceeaşi perioadă se dezvoltă stilul internaţional „Liberty", aducând exotismul locurilor îndepărtate şi misterioase. Eleganţa burgheză se explică şi prin ritualul zilnic, ce impunea schimbarea toaletelor pentru prânz sau pentru cină. În scenografia hainelor de seară se ajunge la un decorativism simbolist prin aplicarea bijuteriilor care evocă dramatice şi exotice creaturi.

La Napoli, în 1904, se răspândea revista „Regina", după numele Margheritei, care lansa moda rochiilor negre cu guler înalt, cu nenumărate perle la gât, iar pe deasupra cu un mantou de vulpe purtat pe un umăr, sau taioare garnisite cu eşarfe de blană. Marie-José de Belgique, ultima regină a Italiei, s-a îmbrăcat în ziua nunţii cu o rochie de catifea ivoar, desenată de Principele Umberto, în timp ce vălul era de dantelă de Bruges. Regina Margherita deschidea porţile Curţii regale intelectualilor şi artiştilor, care rămân fascinaţi de frumuseţea sa. Carducci o numeşte „splendida eternului feminin". Ea începuse să apară pe terenurile de tenis cu părul tăiat „à la garçonne", cu îmbrăcăminte sport concepută de Jean Patou şi realizată în atelierele de croitorie italieneşti.
Bărbaţii de la Curtea regatului Italiei îmbrăcau pentru ceremoniile oficiale uniforme cu detalii realizate din broderii cu fir auriu, precum contele de Genova, Alessandro Ricardi di Netro, sau cu decoraţii florale, aşa cum avea contele Vittorio Solaro del Borgo.
Din manufacturile italiene sunt prezentate câteva creaţii de vară din in şi bumbac, cu inserţii din dantelă, purtate cu enorme pălării din pai, pentru doamnele din înalta societate ce puteau fi întâlnite în lungi plimbări pe faleză. În mare vogă erau rochiile albe cu volane brodate, precum cea purtată de Silvana Mangano în „Noapte la Veneţia".

Pierre Cardin, brodată cu paiete, prezentată la o defilare de modă la Palazzo Doria Pamphili din Roma

1909 marchează avangarda futurismului fondat de Tommaso Marinetti. În 1920 va fi lansat „Manifestul Modei Feminine" futuriste. În prim-plan, Madeleine Vionnet, patroana prestigiosului atelier al modei franceze. Faimoasele veste din lână, brodate cu mătase, cu intarsii din mătase sau bumbac, create de Fortunato Depero, au fost realizate între 1923 şi 1924, cu ocazia unui turneu al „Noului Teatru Futurist" la Milano. Ele erau realizate dintr-un mozaic de stofe colorate. În 1925, la Paris, se lansa Art Deco.
În 1911, la Torino, a avut loc „Expoziţia Internaţională a Industriei", care confirma apusul perioadei „Belle Epoque" şi prevestea norii unui conflict mondial. Apar filmele mute, cu aşa-zisele femei fatale, care foloseau total limbajul corpului.

Rochie îmbrăcată de actriţa Mae West pentru căsătoria Principesei Altieri, creată de Chanel

Elegantele haine de blană, mai ales din astrahan, broderiile de la „Burano", pălăriile excentrice şi parfumurile de Parma au început să intre în garderoba vedetelor de la „Cinecittá" (fondată în 1937), ca Alida Valli şi Amedeo Nazzari. „Italian Style" al anilor '50-'60 a fost opera profesioniştilor, dar mai ales fructul unor influenţe ce veneau din trecut îmbinate cu competenţa artizanilor, ilustrate prin calitatea materialelor, dar şi a tehnicilor. Se remarcă totodată şi modernitatea hainelor de sport. Semnificativ este faptul că în această perioadă, celebrul „Neiman Marcus Award" a fost atribuit lui Salvatore Ferragamo, Emilio Pucci, Giulanei Coen (Roberta di Camerino).

Diva Eleonora Duse şi Gabriele D'Annunzio

Creaţie Federico Forquet, de la Balenciaga

D'Annunzio şi Duse erau figurile principale ale tradiţiei între secolul al XIX-lea şi al XX-lea. „Genialul poet" şi „Divina" încarnau prin veşmintele lor un preţios estetism. După cel de al Doilea Război Mondial, se impune o ruptură faţă de moda tradiţională. Părul doamnelor devine scurt, machiajul este accentuat, inspirat de divele cinematografului mut. Decolteurile se adâncesc în spate, apar franjurile şi strasurile, apar noi tendinţe ce vin din Statele Unite.

Moda chineză va influenţa nu numai arta, dar şi arhitectura şi viaţa socială. Magnificele stampe japoneze, cu piersici în floare, se pare că au marcat masiv broderiile din splendidele rochii din perioada anilor '20. Moda este din ce în ce mai influenţată de charleston-ul născut în America, iar foxtrot-ul provoca mişcări frenetice ale franjurilor. Se lansează Coco Chanel. Aceste rochii au fost lansate de actriţa americană Mae West la un bal, în timpul şederii sale în Italia, dar şi de faimoasa actriţă canadiană Mary Pickford.

Rochie din catifea neagră din 1867, purtată de Contesa di Castiglione

Anii '30 s-au afirmat cu un stil ofiţeresc, ce ieşea în evidenţă prin silueta doamnelor, cu tentă teutonică, care adoptau pentru seară lungi rochii scenografice de sirenă, iar pentru zi, jachete cu umeri laţi. Divele ecranului încep să influenţeze gustul publicului.
Anii războiului obligă la adaptarea la condiţiile economice, prin folosirea fibrelor sintetice, rayonul şi viscoza, dar apar şi strălucirile Elsei Schiaparelli şi ale lui Coco Chanel pentru femeile fatale şi aristocrate, într-o fugă frenetică de real.

Roma, Hollywood pe Tevere

Rochie de seară din donaţia Ingrid Bergman

În 26 iunie, 1946, avea loc constituirea Republicii Italiene. Designul italian începe să fie un simbol al modei internaţionale. La 12 februarie 1947, stilistul francez Christian Dior strălucea la Paris cu al său „new look", propunând un nou canon estetic, cu fuste ori strâmte, ori mai lungi, în formă de corolă, recreând silueta feminină destinată a deveni emblema unei noi renaşteri şi a dorinţelor de a face bărbaţii să viseze. Această linie „new look" repropune stilul „femme fleur", al modei din urmă cu 100 de ani.
Între anii '50 şi '60, Roma devenise centrul marilor producţii hollywoodiene, un sex-appeal pentru industria celuloidului. Via Venetto, cu ale sale magazine haute couture, devine celebră în întreaga lume.

Rochie atribuită Linei Cavalieri, 1900

În 1950, marchizul Giovanni Battista Georgini, un rafinat colecţionar de artă şi anticariat, propune clienţilor săi „Departamentul B. Altman", din New York. Dar răspunsul a fost negativ. Îi vine însă o altă idee şi lansează la Florenţa defilările de modă. Mergând prin muzee şi inspirându-se din arta italiană, Georgini organizează primele defilări „made in Italy", inspirate din pictură, care au loc la „Hotel De Firenze" şi la „Palazzo Piti", în 1951.

Rochie de bal în stilul baby, lansat de Jane Lanvin

De altfel, Marchizul Emilio Pucci îşi începuse activitatea, la sfârşitul anilor '40, producând confecţii sportive şi devine cunoscut cu faimoasele imprimeuri policrome şi splendidele rochii de cocktail. Fernanda Gattinoni, una dintre puţinele stiliste italiene care au colaborat cu cinematograful internaţional, a îmbrăcat numeroase vedete de la Hollywood, printre care, Lana Turner, Audrey Hepburn, Lucia Bose. Biki semnase prima sa colecţie în 1936, devenind creatorul preferat al Mariei Callas. Personaje extravagante precum prinţesa Jolanda de Savoia, Regina Belgiei, Soraya, Rita Hayworth, Bette Davis, Ingrid Bergman... îşi comandau aici rochiile de seară.

Odată cu Expoziţia Internaţională de la 1902, Torino a devenit portavoce a noului stil, ce-şi propunea să lege industria de artă prin colaborarea cu tinerii artişti. Artizanatul de la Curtea Sabaudă a început să convieţuiască cu cel din croitorii.

De la eleganţă la pop

Rochie cu franjuri şi broderii cu strasuri şi fir metalic din epoca charlestonului

După anii '60, un public tânăr îşi impune stilul, după Paris şi Londra, inspirându-se din tendinţele conceptuale şi noile materiale: fustele devin scurte, apoi se lungesc până în pământ, culorile puternice alternează cu albul şi negrul. În timp ce doamnele elegante rămân legate de canoanele opulenţei, tinerele îşi caută un look mai proaspăt, departe de canoanele burgheze ale generaţiei precedente. Pierre Cardin dă naştere unor creaţii inspirate de viitor, de era spaţială. Roberto Capucci începe să fie adorat pentru hainele sale, adevărate opere de artă, ca nişte sculpturi, în 1958 fiind premiat cu un „Oscar pentru modă".
Anii '60 au fost o perioadă de rapidă şi extraordinară evoluţie a artelor, de la care moda nu a făcut excepţie. Inspirându-se din cultura Pop, mulţi artişti creează rochii marcate de noile curente. Stiliştii italieni de prêt-à-porter înţeleg rapid dorinţa de modernitate, astfel că un vânt proaspăt aduc Roberto Capucci, Armani, Versace, Valentino cu roşul său inconfundabil. În expoziţie este etalată o ţinută aparţinând croitoriei torineze „De Gaspari", formată din două piese, din organza de mătase, cu broderie neagră, cu paiete şi frunze aurii. Face parte din Colecţia „Roberto Devalle". Anii '80 şi '90 consolidează noul concept „made in Italy" ca un fenomen internaţional. Nume ilustre, la care se adaugă şi Roberto Cavalli, Dolce&Gabbana, Krizia, Prada, fiecare cu caracteristici individuale puternice, fac ca moda italiană să devină un etalon.

Stil foxtrot, 1920

Stiliştii italieni au influenţat gustul şi au modificat estetica unei bune părţi din lumea mondenă, dar marele lor merit este exportul de idei. Italia devenea cea care impunea ritmul modei şi oferea o amprentă a personalităţilor semnificative. Giorgio Armani, Ferré, Versace, Valentino devin protagoniştii modei internaţionale, începând cu anii '60, cărora li se alătură Trussardi, Enrico Coveri, Franco Moschino, Fendi, Laura Biagiotti, Luciano Soprani. Anii '80 sunt ani irepetabili în modă, coloraţi sau total în negru. Opulenţa şi excesul încep să fie confundate cu plictiseala, cu decadenţa. Încep să apară tatuajele, piercingul, ca unice posibile cuceriri. Anii '90 au însemnat o diminuare a consumului de lux. Totul părea că se schimbă şi în acest teren îşi găseşte loc minimalismul. Dar, în acest climat în care convieţuiesc mărcile de succes cu stiliştii opuşi eleganţei, e inutil să subliniem diferenţele între Cavalli şi Antonio Marras, între Gucci şi Marni, între Maurizio Galante şi Salvatore Ferragano. Fiecare îşi definea lumea proprie, începând să creeze pentru firme englezeşti şi franţuzeşti.

Un parcurs între modă şi cinema

Vestă-cravată, cu mătase brodată, Armani

Pălăriile „Borsalino" au început să farmece lumea occidentală. Apoi, în pelicula „Gli effetti della jupe-culote", produsă de Ambrosio, protagonistă este o femeie modernă care se îmbracă într-o fustă-pantalon. Era la Torino în 1911. Antologice şi costumele din filmele neorealiste italiene, „La Signora di tutti", de Max Ophüls, „Contessa di Parma" de Blasetti, „Ossessione" de Luchino Visconti, „Un colpo di pistola" de Castellani, „La Notte brava" de Mauro Bolognini şi „Un amore a Roma" de Dino Risi.

Moda anilor '20. Rochie din voal georgette cu broderie din perle şi jais-uri

De neuitat rămân Sophia Loren, transformată de Piero Tosi în „Doamna marilor firme", sau evoluând în „Căsătorie în stil italian", regizat de Vittorio de Sica, Claudia Cardinale, cu o amplă fustă strânsă pe talie, în „Fata cu valiză", ca şi în „Fata lui Bube", de Luigi Comencini, tatăl comediei italiene, Stefania Sandrelli, într-o geacă de piele mulată pe talie, şi marea actriţă Silvana Mangano, în „Mambo", îmbrăcată în creaţii Giulio Coltellacci, şi în „La Grande Guerra", de Mario Monicelli, în costumele create de Danilo Donati. Acesta a lucrat pentru „Satyricon" de Fellini, pentru „Edipo Re" al lui Pasolini, şi pentru „La vita e bella" şi „Pinocchio" ale lui Roberto Benigni.

Miss Bell, portret din 1903, de Giovanni Boldini

Între alţi mari creatori care au colaborat cu cinematograful italian să-i mai amintim pe Christian Dior, Fernanda Gattinoni, care a îmbrăcat-o pe Ingrid Bergman în „Călătorie în Italia", în regia lui Rossellini (1954), surorile Fontana cu creaţiile pentru Ava Gardner, Carla Fendi pentru filmele lui Visconti, Piero Tosi pentru hainele în stil pop din „Vrăjitoarele" şi apoi pentru viscontienele veşminte în stil Belle Epoque din „Moarte la Veneţia" (1971) şi „Ludwig" (1972). Tosi, distins cu Premiul David di Donatello", este cel care a realizat şi costumele din „Rocco şi fraţii săi" şi „Stelele Ursei", cele pentru Maria Callas în „Somnambula", la Scala din Milano, în „Medeea" din filmul lui Pasolini, dar şi în „Macbeth" la Festivalul de la Spoletto.

Un apoteotic final al defilărilor de modă. Manechine între manechine

Costumele pentru „Nopţile Cabiriei" şi „Julieta spiritelor", ale regizorului Fellini, erau semante de Piero Gherardi, distins cu două Oscaruri pentru „La dolce vita" şi „Opt şi jumătate". În filmele lui Michelangelo Antonioni, cel care a făcut ca veşmintele protagonistelor sale să însemne mai mult decât cuvântul, aşa cum erau cele ale actriţei sale preferate Monica Vitti, din trilogia „Noaptea", „Eclipsa" şi „Deşertul roşu", lucrează Gitt Magrini. Renumitul creator de costume Maurizio Millenotti a fost colaboratorul lui Fellini pentru „La Nave va" şi „La voce della luna", dar şi al lui Franco Zeffirelli în „Otello" şi „Hamlet".

Contesa di Castiglione

Expoziţia nu se vrea didactică, ci doreşte mai curând să vorbească de 150 de ani de eleganţă italină. Toate sunt expuse în renovata Sală a Artelor.

De la întunericul din primele săli, din care răzbate muzică de operă, până la caleidoscopice jocuri de oglinzi, create de Michele de Lucchi, vizitatorul ajunge într-un spaţiu, poate cel mai sugestiv din toată expoziţia, care închide perioada „clou" a stilului italian „made in Italy", de la 1970 până în zilele noastre. Sfârşitul expoziţiei este cu adevărat uimitor. Pătrunzi în lumea defilărilor de modă. Pe gradene laterale stau sute de manechine îmbrăcate în diverse creaţii ce au marcat moda italiană de-a lungul anilor, semnate de Giorgio Armani, Valentino, Gianni Versace, Krizia, Dolce & Gabbana, Gucci, Fendi, Miuccia Prada..., care admiră un show de modă. Perucile sunt realizate cu o artă rară de către hair-stilistul torinez Franco Curletto. Pe un ecran imens curg scene din expoziţie...