Întrebare cheie în scandalurile ultimelor două zile

Jurnalistul B1 TV Radu Banciu consideră că dosarul Vasile Blaga „a fost plasat tocmai pentru a deruta atenția” de la cazul Laurei Codruța Kovesi, ipoteză lansată și de jurnaliști de la Antena 3.

În opinia lui Banciu, ”singura întrebare pe care trebuie să ne-o punem de fiecare dată când îl pomenim pe Buldog este cum de s-a întâmplat acest anunț chiar astăzi (miercuri – nr.), când, nu mai departe de ieri (marți nr – nr.), Laura Codruța Kovesi era semnalată cu bulina roșie, acuzată iar de plagiat”.

„De data asta, chiar că au puțină dreptate cei care veneau și încercau să-și aducă apa la propria moară, oamenii politici care de fiecare dată se legau de câte un eveniment auxiliar. De data asta îi înțelegem, e clar că e cusută cu ață albă”, a comentat Banciu miercuri seara în emisiunea sa.

”Dosarul ăsta putea să apară în orice zi, era clar că el nu a fost făcut de ieri pe azi. A fost plasat tocmai pentru a deruta atenția de la cazul Laurei Codruța Kovesi, ceea ce nu e o veste bună nici pentru noi. Faptul că Laura Coduța Kovesi încearcă să degajeze un pic terenul cu această lovitură care a astăzi monopolizat ecranele, asta a abătut atenția de la scandalul monstruos care se desena ieri – Laura Codruța Kovesi, bănuită de plagiat”, a mai spus jurnalistul.

Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ, susţinând că, în 2012, împreună cu alți demnitari a participat la falsificarea, în Guvern, a unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat. Tot marți seară, Traian Băsescu a susținut că Ghiță a fost pus de prim-adjunctul SRI Florian Coldea să-i rezolve problema lui Kovesi.

A doua zi, miercuri, presa și întreaga opinie publică asista la defilarea surprinzătoare a lui Vasile Blaga ca suspect la DNA Ploiești, unde, potrivit spuselor sale, a fost citat telefonic. Toată ziua de miercuri a fost acaparată de cutremurul din PNL, astfel că scandalul Ghiță – Kovesi a trecut în plan secund.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.