Inundaţii în mai multe zone din ţară

Ploile fac ravagii în mai multe judeţe.

În Vâlcea, două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt complet închise traficului rutier, marţi după-amiază, din cauza aluviunilor strânse pe carosabil care fac imposibilă circulaţia în siguranţă a autovehiculelor, ploile torenţiale continuând să producă inundaţii în mai multe localităţi din judeţ, transmite Mediafax în pagina electronică. Tot în Vâlcea, un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost dat dispărut, autorităţile presupunând că bărbatul a fost luat de o viitură puternică venită pe pârâul Aninoasa, care a distrus mai multe podeţe peste acest curs de apă.

În Argeş, treisprezece localităţi au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente din ultimele două zile, bilanţul prezentat de Prefectura Argeş arătând că printre obiectivele afectate se numără Centrul de transfuzii din Piteşti, dar şi o magistrală de gaze aparţinând Transgaz.

În Dâmboviţa, mai multe tronsoane de drumuri au fost afectate din cauza furtunilor din noaptea de luni spre marţi în urma cărora pe carosabil au căzut pietre şi copaci, o alunecare de teren modificând cursul unui pârâu.

Totodată, trei oraşe şi patru comune din judeţul Prahova au fost afectate de ploile torenţiale din ultimele ore, cea mai afectată fiind comuna Proviţa de Jos, unde mai multe tronsoane de drum, poduri şi maşini au fost avariate, câteva podeţe au fost luate de viituri, iar mai multe animale au murit înecate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.