Inundații soldate cu aproape 300 de morți

Ploile torențiale înregistrate în ultimele zile în nordul Chinei s-au soldat cu aproape 300 de morți și dispăruți, conform unui nou bilanț difuzat luni de agenția China Nouă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

În provinciile Henan și Hebei, cele mai afectate, au fost strămutate peste o jumătate de milion de persoane, iar 125.000 au nevoie urgentă de ajutor, anunță ministerul afacerilor civile, citat de agenție.

Potrivit ultimului bilanț disponibil, inundațiile au făcut 164 de morți și 125 de dispăruți.

Cinci oficiali chinezi au fost suspendați după inundațiile care au declanșat critici din partea populației în privința acțiunii autorităților, conform presei. Orașul Xingtai din provincia Hebei a devenit simbolul nemulțumirii, locuitorii acuzând administrația că nu i-au avertizat în privința potopului iminent, soldat în oraș cu 25 de morți. Oamenii bănuiesc și că inundația bruscă de miercuri este legată de deschiderea unui rezervor și nu de ruperea unui dig vecin, cum au informat autoritățile. Primarul din Xingtai și-a cerut scuze pentru felul în care autoritățile au gestionat catastrofa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.