Inundațiile au afectat aproximativ 70 gospodării în Bistrița-Năsăud

Inundațiile produse în județul Bistrița-Năsăud, ca urmare a ploilor torențiale, au afectat aproximativ 70 de gospodării, 50 de fântâni, un pod și patru podețe, iar mai multe persoane din zona turistică Valea Măriilor au avut nevoie de ajutor după ce o viitură a inundat pensiunile în care se aflau, potrivit bilanțului remis duminică seara de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, potrivit Agerpres.

La Valea Măriilor, din comuna Șanț, viitura a afectat cinci gospodării și a dus la colmatarea unui pod și a cinci podețe, iar pompierii au intervenit pentru salvarea mai multor persoane și animale.

Doi bătrâni de peste 80 ani, soț și soție, au scăpat cu greu din calea apelor, fiind preluați de echipajul de prim ajutor SMURD, însă nu s-a impus transportul acestora la spital. Într-una dintre pensiunile inundate era organizată o tabără religioasă internațională, la care erau prezente 26 de persoane, dintre care zece copii. Printre turiști se afla și un cetățean din Guatemala.

Pagube s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică și în localitatea Sântioana, unde au fost afectate 57 de gospodării, 50 de fântâni și un magazin universal. În cursul zilei de duminică, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 27 de beciuri și decolmatarea a 20 de fântâni.

Ploile torențiale și rafalele de vânt au pus la pământ și doi copaci de pe raza municipiului Bistrița, iar patru gospodării au avut curțile și beciurile inundate.

Premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea au convocat, duminică seară, un comandament de urgență la Guvern, după ce meteorologii și hidrologii au instituit avertizări cod portocaliu în județele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş unde există riscul producerii unor inundații locale.

Directorul Administrației Naționale Anticorupție (ANM) a avertizat, în cadrul ședinței, că avertizarea cod portocaliu de ploi torențiale s-ar putea exinde.

”Trebuie adăugate următoarele informații: aproape sigur, mâine (n.r. luni) la 10:00 nu se oprește avertizarea de cod portocaliu pe partea de sud-vest a țării. E posibil să se mute zona. Trebuie foarte multă atenție pe județele unde se va suprapune codul portocaliu din această noapte până mâine și de mâinea până poimâine (n.r. marți). Este nevoie de mare atenție în județele Gorj și Vâlcea”, a precizat directorul ANM, Ion Sandu.

”Vor fi zone în care precipitațiile vor depăși 100 l/mp”, a mai spus Sandu.

Prezent la comandament, un reprezentant al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a arătat că judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea au intrat sub cod portocaliu din cauza viiturilor rapide care se formează pe versanţi şi care pot produce inundaţii pe râurile mici.

Totodată, reprezentantul INHGA a anunţat că duminică, la ora 23,00, codul portocaliu se va extinde pentru bazinele hidrografice Bistra, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiul superior şi afluenţii săi, Oltul inferior şi afluenţii acestuia, în opt judeţe: Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Olt şi Argeş.

De asemenea, o avertizare de fenomene imediate a fost emisă pentru Iza, Vişeu şi Someşul Mare, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, iar luni dimineaţă se poate depăşi cota de inundaţie în bazinul superior al râului Vedea.

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare cod portocaliu de inundații pe râuri din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, unde începând de duminică seara se pot produce inundaţii locale, ca urmare a scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.