Investiție medicală de 3,5 milioane de euro

Cu o investiție de 3,5 milioane de euro, rețeaua de sănătate „Regina Maria“ a inaugurat cel mai automatizat laborator din sistemul românesc de sănătate, dotat cu cea mai performantă tehnologie, ceea ce presupune dotarea cu cea mai performantă linie tehnologică pentru analize de laborator și introducerea a două instrumente unice în România: sistemul preanalitic cobas® 8100 și analizorul de imunologie cobas® e801.

„Divizia noastră de laborator este crucială. Anul trecut am făcut șase milioane de teste de laborator. Laboratorul central deservește zilnic 2.200 de pacienți din rețea și poate face anual 20 de milioane de teste. Are o suprafață totală de 2.700 de metri pătrați, iar amenajarea acestuia a fost realizată în decursul a doar șapte luni“, spune Fady Chreih, CEO al rețelei de sănătate „Regina Maria“.

În laboratorul central, pe lângă analizele uzuale, se pot realiza și teste speciale, complexe, esențiale în diagnosticarea afecțiunilor oncologice. „Laborator de referință înseamnă cel mai bun echipament, cea mai bună echipă medicală, un centru de training, centru de testare, echipamente și linii tehnologice noi. Echipamente pe care le avem pot da rezultate extrem de rapide, în comparație cu laboratoarele din spitalele de stat“, explică Olimpia Enache, COO în cadrul aceleiași rețele.

Rețeaua de sănătate „Regina Maria“ are peste 400.000 de abonați, iar 91% din cifra de afaceri provine de la cei care plătesc serviciile în mod direct, restul fiind asigurat prin Casa Națională de Sănătate. „Aproximativ 27.000 de hemoleucograme sunt realizate în fiecare lună în departamentul de hematologie-coagulare, aceasta fiind una dintre cele mai cerute analize. Iar departamentul dispune și de un aparat automat de citire a VSH-ului“, se arată într-o prezentare a laboratorului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.