Investiţiile străine directe atrase de România în primele cinci luni, în scădere consistentă

Investiţiile străine directe atrase de România în primele cinci luni au totalizat 414 milioane de euro, în scădere cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, când fluxul de capital străin intrat pe piaţa locală a atins 656 milioane de euro.

Creditele intragrup au însumat 329 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 85 milioane euro, potrivit unui comunicat al BNR, citat de Mediafax.

În luna mai, investiţiile au coborât la 92 milioane de euro, faţă de 111 milioane de euro în luna aprilie, când a fost consemnat cel mai mare nivel din acest an. În martie, investiţiile străine directe au fost de doar 48 de milioane de euro (minimul acestui an). În februarie, investiţiile au totalizat 60 de milioane de euro, iar în ianuarie 103 milioane de euro.

Datele  vin în contextul în care joi premierul Victor Ponta anunța că Guvernul îşi propune să atragă până la sfârşitul anului investiţii de „minimum 10 miliarde euro” în energie, resurse minerale, agricultură, industrie şi infrastructură, care să creeze cel puţin 50.000 locuri de muncă. În acest sens, Ponta a și lansat un „Planul naţional de investiţii strategice şi crearea de locuri de muncă”.

Anul trecut investiţiile străine directe atrase de România au scăzut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% faţă de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat în 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.