Investitorii în eoliene au început să îşi demonteze morile de vânt

Unul dintre cei mai activi jucători de pe piaţa energiei alternative din România, compania Monsson Group, deţinută de cetăţeanul suedez Emanuel Muntmark, a decis demontarea turbinelor instalate într-un parc eolian, fiind primul investitor care recurge la o astfel de măsură. “În urma reglementărilor legislative adoptate de Guvern în ultimii doi ani şi a incertitudinii din piaţa de energie regenerabilă, Monsson Group a decis împreună cu partenerii din proiect demontarea turbinelor eoliene din CEE Târguşor de 27 MW (judeţul Constanţa). Din păcate, schimbarea majoră a legislaţiei energiilor regenerabile nu mai permite proiectului să se mai încadreze în parametrii economici estimaţi iniţial, devenind nefezabil din punct de vedere financiar. Astfel, s-a decis demontarea turbinelor eoliene”, a declarat Sebastian Enache, business development manager al Monsson Group.

În urma acestei decizii de la CEE Târguşor, Monsson Group va demonta turbinele eoliene, însă va păstra intactă infrastructura parcului eolian şi staţia de transformare, o decizie în legătură cu viitorul investiţiei urmând să fie luată în câteva luni. Parcul eolian de la Târguşor are o capacitate totală de 27 MW, a fost instalat în 2012, dar nu a fost niciodată pus în funcţiune, pe fondul contextului legislativ nefavorabil investiţiilor în domeniu.

Conform reprezentanţilor companiei, în Europa, energia regenerabilă este prioritară pe agenda guvernelor, dar în România aceasta a fost lăsată la urmă în ultimii doi ani. Se face referire la diminuarea sprijunului acordat investitorilor în energie regenerabilă prin mecanismul certificatelor verzi. Dacă până acum doi ani, un proprietar de parc eolian primea două certificate verzi pentru orice MWh introdus în reţea, azi beneficiază de doar unul singur. Acel certificat se poate vinde pe bursa de energie, fiind un venit suplimentar pentru orice producător de energie verde. România a înregistrat până la reducerea sprijinului de acum doi ani o adevărată explozie de investiţii în energia alternativă, în special cea eoliană, situând-o în acest sens pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte facilităţile pentru investitori. Numai că acele timpuri deloc îndepărtate au devenit istorie. Măsura reducerii sprijinului a venit ca urmare a presiunii puse de consumatorii de electricitate, inclusiv populaţia, care sunt adevăraţii plătitori ai respectivei subvenţii. Energia alternativă din România a început să devină din ce în ce mai prezentă, devenind unul din polii importanţi de producere a electricităţii. Sunt zile în an în care turbinele eoliene produc mai multă electricitate decât hidrocentralele şi centralele pe cărbune.

“Ne aflăm astfel în ipostaza total nedorită de noi, de a fi generatorii unei noi premiere în România, şi anume să demontăm primele turbine eoliene, din cauza contextului economic nefavorabil. În aceste condiţii de piaţă, Monsson Group analizează în prezent decizia de a-şi reorienta investiţiile şi capitalul în alte ţări din Uniunea Europeană şi nu numai”, susţin reprezentanţii companiei.

Înfiinţat în anul 1997, Monsson Group a devenit rapid unul dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniul eolian din România, cu un portofoliu de proiecte de peste 2.400 MW. Conform estimărilor proprii, Monsson Group a investit în România peste 200 de milioane de euro, în construcţia şi operarea de parcuri eoliene şi fotovoltaice. În prezent, Monsson Group desfăşoară operaţiuni în 20 de ţări de pe patru continente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.