Învierea Domnului, întemeierea creştinătăţii

„Pentru Paşte, nenumărate bunătăţi ni s-au adus nouă. Pentru Sfintele Paşti, amăgirea dracilor s-a pierdut, pentru Învierea aceasta luăm în râs moartea, pentru Învierea aceasta trecem cu vederea viaţa aceasta de acum, pentru Învierea aceasta către pofta celor ce vor să fie ne sârguim, pentru Învierea aceasta, deşi suntem înfăşuraţi cu trup, ne vom afla cu nimic mai prejos decât cei fără de trupuri, dacă vom voi. Astăzi s-au făcut biruinţele noastre cele strălucite. Astăzi Stăpânul nostru, după ce a pus biruinţa împotriva morţii şi după ce a stricat tirania diavolului, ne-a dăruit prin Înviere calea către mântuire. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm, să ne veselim! Căci, deşi Stăpânul nostru a biruit şi a făcut biruinţa, totuşi veselia şi bucuria sunt şi ale noastre, căci pe toate le-a lucrat pentru mântuirea noastră”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.

Sărbătoare fără dată fixă, Paştele este centrul unei serii de datini care, în trecut şi uneori astăzi în mediul rural, dura 50 de zile, de la Lăsatul Secului la Înălţare.

Răstignirea şi Învierea marchează, de fapt, întemeierea creştinismului. Momentul în care miracolul devine semnul credinţei.

Sfinţenia iconarilor

Icoană pe sticlă

Nevoia oamenilor de a vedea realităţile din afara timpului a dat naştere icoanelor. Cele din ciclul Patimilor înfăţişează, cu unele deosebiri între catolicism şi ortodoxie, întâmplările-cheie ale istoriei sfinte: Spălarea picioarelor apostolilor şi Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsemani, arestarea Domnului, procesul lui Pilat din Pont, biciuirea, încoronarea cu spini, Crucificarea, Coborârea de pe cruce, punerea în mormânt şi Învierea.

Sărbătoarea propriu-zisă a Paştelui face parte dintr-un ciclu pascal, început cu Intrarea Domnului în Ierusalim, în Duminica Floriilor, şi terminat cu Înălţarea, ce are loc întotdeauna la 40 de zile după Paşte. Iar Învierea este momentul de trecere de la Săptămâna Patimilor la Săptămâna Luminată. Reiterarea drumului Mântuitorului către răstignire şi înviere se petrece între Florii şi Paşte, săptămâna deniilor.

Începând din Joia Mare, clopotele bisericilor tac. Este ziua Cinei cea de Taină, ultima împreună cu ucenicii săi înainte de răstignire. Ziua în care s-a stabilit Taina Euharistiei. Ziua umilinţei, în care Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi şi în amintirea căreia s-a păstrat multă vreme obiceiul ca stareţii mânăstirilor să spele în Joia Mare picioarele a 12 călugări, ca semn al smereniei.

În Israel, ceremonia spălării picioarelor se oficiază pe un podium ridicat în curtea Sfântului Mormânt. După Sfânta Liturghie, Patriarhul spală picioarele a doisprezece episcopi. În jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin în Ţara Sfântă din anul 1870, se menţionează că la Ierusalim tuturor pelerinilor le erau spălate picioarele de către monahi. Cei care participau la acest ritual primeau un fel de „certificat de închinător la Locurile Sfinte”.

Giotto, Sărutul lui Iuda

„Când a venit seara, s-a aşezat la masă cu cei doisprezece. Şi pe când mâncau El a spus: Adevăr spun vouă, unul dintre voi mă va trăda. Trişti fiecare dintre ei a întrebat: eu voi fi acela, Doamne? Iar el a răspuns: cel care înmoaie pâinea în taler cu mine, acela mă va trăda. Fiul omului va pleca aşa cum îi este scris, dar nenorocit va fi omul care l-a trădat pe fiul omului! Ar fi fost mai bine pentru el să nu se nască! Iuda care îl trădase l-a întrebat: eu sunt acela rabi? Iar El i-a răspuns: Tu ai spus-o”. Aşa scriu în Evangheliile lor Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

După Cina cea de Taină, Iisus se duce în Grădina Ghetsemani, la poalele Muntelui Măslinilor. Îşi lasă discipolii la intrare, luânud-i cu el numai pe Petru, Iacob şi Ioan. Prosternându-se, îi mărturiseşte lui Dumnezeu teama sa şi încrederea în El. După Evanghelia lui Luca, un înger ar fi apărut pentru a-l întări. Aceasta este Joia Mare a Săptămânii Patimilor.

La plecarea din Grădina Ghetsemani, apar soldaţii, iar Iuda îi dă sărutul trădării lui Iisus. Arestat, acesta este dus în faţa lui Caiafa, care îl predă gărzilor. Soldaţii îl lovesc şi îşi bat joc de el. Şi tot în acest moment este plasată uneori încoronarea cu spini. Figura lui Iisus purtând coroana de spini poartă numele, în iconografia catolică, de “Ecce Homo”. Urmează Drumul Crucii sau Calvarul şi Răstignirea. Este Vinerea Marea, ziua Prohodului. În această zi, numită şi Vinerea Neagră, pentru că mulţi credincioşi ţin post negru, sunt reiterate moartea şi îngroparea lui Iisus. În toate bisericile se scoate Epitaful, pânză pictată sau bogată broderie cu chipul Mântuitorului, simbolizând trupul lui neînsufleţit. Este pus pe o masă în mijlocul bisericii, iar credincioşii trec pe sub el, într-un ceremonial menit să amintească faptul că moartea este numai o trecere. Seara este înconjurată biserica de către preoţi ducând Epitaful, urmaţi de credincioşi cântând „Prohodul”. Este simbolul însoţirii lui Iisus pe ultimul lui drum pământesc.

Răstignirea era considerată de popoarele mediteraneene antice cea mai ruşinoasă pedeapsă. Acceptând-o, Iisus face cel mai mare sacrificiu. Imaginea ruşinoasă a răstignirii a devenit simbolul major al creştinismului. Ea a ajuns să simbolizeze mai mult decât evenimentul istoric şi religios. În timpurile moderne, artişti ca Paul Gauguin, Pablo Picasso, Chagall sau Barnett Newman au abordat această temă ca simbol al suferinţei universale.

Patimile lui Iisus, icoană pe sticlă

Săptămâna se termină cu Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. În seara de sâmbătă se aude din nou glasul clopotelor, chemând credincioşii la miracolul Învierii. Chemarea de la miezul nopţii, „Veniţi şi luaţi lumină”, marchează momentul sacru al celei mai importante sărbători creştine. Lumina Sfântă, oferită la slujba de Înviere, este adusă de o delegaţie Patriarhală de Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

Mormântul lui Hristos din Ierusalim este locul în care se pogoară Lumina Sfântă, în noaptea de Paşte. Patriarhul Ierusalimului intră în cripta bisericii Mormântului Domnului şi aduce de acolo lumina pogorâtă din cer, lumină care vesteşte biruinţa lui Hristos asupra morţii.

„Nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.” Sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel care sintetizează esenţa spirituală a Paştelui. Răstignirea şi Învierea, jertfa lui Iisus şi izbăvirea oamenilor, pentru că, prin învierea sa, Mântuitorul „S-a făcut începătură a învierii tuturor”, spune el în „Epistola către Corintieni”. Învierea Domnului a dăruit nu numai o victorie asupra păcatului, dar şi o biruinţă asupra morţii înseşi.

În noaptea Învierii nimeni nu ar trebui să fie trist. Nimeni nu ar trebui să plângă. Căci toate motivele de întristare apar acum fără însemnătate faţă de biruirea morţii.

Icoane şi iconari

Răstignirea Domnului

În icoanele ortodoxe, pictarea tuturor momentelor Patimilor şi Învierii nu este rodul imaginaţiei iconarilor. Ea urmează canoane iconografice, stabilite de-a lungul timpului, pe măsură ce dogma creştină se defineşte, pentu că “ceea ce Scriptura ne spune prin cuvinte, menţionează Sfinţii Părinţi, icoana ne anunţă şi ne face prezent prin culori”. Şi pentru că icoana era învestită cu sacralitate, “iconograful ideal este înainte de toate om al Bisericii, întrucât un ortodox nu poate face nimic în afară de comunitatea harului şi a adevărului”.

Iconarul trebuia să cunoască şi să participe sufleteşte la viaţa sfinţilor. Canonul iconografic arată subiectul, conţinutul icoanei şi modul de reprezentare al acestuia.

Momentul Învierii Domnului nu este niciodată descris ca atare în Evanghelii, ceea ce face ca iconografia ortodoxă să nu figureze această scenă, din respect faţă de Taină. Diferenţe notabile există în reprezentarea „Învierii” între iconografia ortodoxă şi cea catolică. Primele imagini pictate îl arată pe Apostolul Toma atingând rănile lui Iisus. Apar apoi mironosiţele la mormânt, tema principală a „Învierii” fiind cunoscută abia din secolul al VI-lea, sub o formă ce rămâne mai ales în bisericile ortodoxe, „Pogorârea la Iad”, urmând ca în secolele al X-lea şi al XI-lea să fie reprezentată vizual „Învierea” propriu-zisă. Situată în naosul bisericilor răsăritene, „Pogorârea la Iad a Mântuitorului” simbolizează învierea sufletelor celor drepţi. Iisus apare ca „Stăpân al vieţii şi al morţii”, „Biruitor al iadului”, „Izbăvitor” al celor aflaţi acolo. Iar veşmintele lui, galbene sau aurii, simbolizează „Lumina lumii”.

Coborârea la iad, icoană ortodoxă

Ieşirea lui Iisus din mormânt, care a dat imagini de mare frumuseţe în arta religioasă occidentală, nu este figurată la ortodocşi decât târziu şi sporadic. Momentul Învierii este de nepătruns pentru mintea omenească, de unde şi imposibilitatea de a-l figura.

Abia în icoanele de dată recentă întâlnim figura Mântuitorului ieşind din mormântul în formă de coşciug, al cărui capac este dat deoparte de înger, deşi mormântul fusese descoperit, potrivit Evangheliilor, abia la sosirea mironosiţelor. O imagine contestată pune în mâinile Mântuitorului un steag, simbol profan al biruinţei.

Sunt pictate în icoane scene din momentul ce precede Învierea, adică Pogorârea în Iad, sau scene care îi urmează: venirea mironosiţelor la mormânt şi vestirea îngerilor, venirea apostolilor Petru şi Ioan la mormânt, arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, încredinţarea lui Toma, arătarea lui Hristos ucenicilor lângă lacul Tiberiadei.

Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină

La începutul erei creştine, când simbolul şi alegoria predominau în pictura catacombelor, Învierea lui Hristos era sugerată printr-o temă cu caracter prefigurativ: proorocul Iona ieşind din pântecele chitului. În privinţa acestei prefigurări, Hristos Însuşi spune: „Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi”.

Şi astăzi mai mulţi pictori de icoane, laici sau religioşi, urmează cu rigurozitate tradiţia, chiar dacă operele lor sunt mai stilizate sau mai umanizate datorită filtrării lor prin neoclasicism, aşa cum s-a întâmplat la noi, de exemplu, cu picturile bisericeşti ale lui Grigorescu.

Un loc aparte ocupă în aceste reprezentări ale Patimilor icoanele pe sticlă, în care fantezia iconarului călugăr sau a meşterului popular introduce elemente ale lumii înconjurătoare, mai ales în peisaj şi în simbolistică.

În cuvinte sau în imagini, jertfa lui Hristos îşi păstrează şi în contemporaneitate sensul şi capacitatea de emoţionare şi de sacralitate, chiar dacă o seamă întreagă de elemente aleatorii s-au adăugat sărbătorii Paştelui, mai puţin legate de litera istoriei creştine, dar oferind motive la îndemână pentru manifestarea bucuriei Învierii.

Ouăle roşii şi Paştele Fudul

Coborârea la iad

Dintre datinile de Paşte, cea mai răspândită în toată lumea creştină era cea a vopsitului ouălor. Ea era legată de mai multe legende, biblice sau păgâne. Dintre cele biblice, două sunt mai cunoscute. După ce a cerut îndurare pentru fiul ei, încercând să ofere sodaţilor un coş cu ouă, Maica Domnului s-a aşezat la picioarele crucii, cu coşul lângă ea, şi a început să plângă. În timpul acesta, sângele Mântuitorului s-a scurs în coş, înroşind ouăle. Cea de-a doua poartă sensul miracolului. O precupeaţă, care avea pe braţ un coş cu ouă, a aflat că Iisus a înviat. Convinsă de imposibilitatea faptului, ea le-a spus oamenilor: “O mai învia Christos când s-or preface ouăle astea din albe în roşii”. În acel moment, s-a produs minunea şi toate ouăle au devenit roşii. Vopsite iniţial într-o singură culoare, cu vopsele obţinute din plante, ouăle au fost apoi “încondeiate” sau “împistrate”. Motivele decorative variază de la o zonă la alta. Cel mai adesea sunt geometrice, dar apar şi elemente vegetale sau animale.

Pictură de la Mănăstirea Râşca

Subţierea graniţei dintre lumea satului şi cea a oraşului a influenţat şi păstrarea datinilor şi, mai ales, forma lor de manifestare. În 1932, într-o emisiune radio, Alexandru Tzigara-Samurcaş deplângea urâţirea motivelor ce decorau ouăle încondeiate. Prilejul îi era oferit de două expoziţii inaugurate cu prilejul sărbătorilor pascale, una a “Asociaţiei Educaţiei Menajere”, la “Cartea Românească”, cealaltă a Şcoalelor de Arte şi Meserii. “În timp ce în Franţa şi aiurea ilustrarea ouălor a devenit o îndeletnicire artistică – avem ouă ilustrate de cei mai mari pictori ai secolului lui Ludovic al XIV-lea -, la pravoslavnicii ortodocşi ouăle încondeiate au rămas în strânsă legătură cu sărbătorile Învierii”, afirma celebrul etnolog. Şi pentru că Tzigara-Samurcaş vorbea despre artiştii lui Ludovic al XIV-lea, să amintim şi vestitele ouă “Fabergé”, din aur, rafinat decorate, pe care ţarii şi, mai apoi, nobilii ruşi le comandau bijutierilor, iniţial tot cu ocazia Paştelui.

Ca toate sărbătorile religioase, Paştele şi-a pierdut, în epoca modernă şi în special în mediul urban, o parte din sacralitate, devenind o sărbătoare anuală în care doar câteva datini amintesc de vechile înţelesuri.

În cartea “Ghidul Sărbătorilor”, regretata Irina Nicolau, amintindu-şi vitrina Casei Capşa din timpul copilăriei ei, dominată de un imens ou din zahăr bogat decorat, numeşte această sărbătoare a orăşenilor cu dare de mână “Paştele fudul”. Cel în care latura festivă precumpăneşte. De altfel, de-a lungul istoriei medievale a României, diferenţa se regăseşte între sărbătorirea Învierii de către oamenii obişnuiţi şi de către Domnitor.

Icoană prăznicar de tâmplă

Sărbătorirea Paştelui este însoţită de o seamă de tradiţii, unele comune mai multor popoare, altele autohtone.

Masa din prima zi de Paşte este un prilej de reunire a familiei, decurgând după un adevărat ritual. Nu pot lipsi ouăle roşii, caşul de oaie, salata cu ceapă verde şi ridichi, drobul şi friptura de miel, pasca umplută cu brânză sau smântână şi, mai nou, cu ciocolată.

Profetul Isaia, vorbind despre patimile Domnului, spune: „Ca un miel spre junghiere s-a adus…”. Mielul jertfit a creat obiceiul bucatelor din carne de miel pe masa de Paşte. Ouăle, roşii iniţial, divers colorate sau încondeiate, nu trebuie să lipsească nici ele din casele credincioşilor în această zi. Ca şi cozonacul sau pasca. Răstignirea şi Învierea reprezintă eterna legătură dintre moarte şi viaţă, aşa precum renaşte natura în fiecare primăvară, când se reia ciclul vieţii. Oul devine un simbol al regenerării, al purificării. În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşte sunt purtătoare de puteri miraculoase. Ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie. În dimineaţa primei zile de Paşte, copiii sunt puşi să se spele pe faţă cu apă dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, ca să fie tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă.

De ciocnirea ouălor roşii sunt legate o mulţime de obiceiuri, în spatele fiecăruia dintre ele existând o credinţă. Potrivit uneia dintre cele mai vechi, era bine să-ţi aminteşti prima persoană cu care ai ciocnit ouă în ziua de Paşte pentru că, dacă te rătăceşti în pădure şi te gândeşti la acea persoană, vei găsi imediat drumul. Iar cojile roşii erau aruncate în Bucovina şi Basabia în apele unui râu ca să ducă vestea Învierii Domnului în ţinutul Blajinilor, aflat undeva în smârcurile mării sau sub pământ, şi al căror Paşte este sărbătorit în Duminica Tomii.

Răstignirea lui Iisus, icoană pe sticlă

Potrivit tradiţiei, înroşirea ouălor se face în Joia Mare, pentru că numai astfel se pot păstra pe tot parcursul anului, fără să se strice. Dar toate bucatele pentru masa pascală trebuie binecuvântate. În zona Câmpulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşază în cerc, purtând lumânări aprinse, în aşteptarea preotului care să sfinţească bucatele din coşul pascal. În coş sunt puse simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminţe de mac, ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta, sare, ce va fi păstrată pentru a aduce belşug, zahăr, folosit când se îmbolnăvesc vitele, făină, pentru ca rodul grâului să fie bogat, ceapă şi usturoi, care protejează împotriva insectelor. Deasupra lor se află pasca, şunca, brânza, ouăle roşii, dar şi bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri. În unele localităţi din sudul ţării, cum ar fi la Călăraşi, alături de mâncare este adus şi un cocoş alb, crescut special pentru acest moment, pentru că prin cântecul ei pasărea vesteşte Învierea Domnului. După slujbă, cocoşii sunt dăruiţi oamenilor săraci.

În Bucovina, în noaptea de Paşte, se aprind „focurilor de veghe pe dealuri, în jurul cărora se adună sătenii care povestesc întâmplări din viaţa lui Iisus, iar băieţii sar pe deasupra focului pentru a îndepărta duhurile rele”. Şi tot aici, în noaptea de Înviere, fetele merg în clopotniţa bisericii din sat şi spală limba clopotului cu „apă neîncepută”. Apoi, în zorii zilei de Paşte, se spală cu această apă ca să fie frumoase şi atrăgătoare tot anul.

Spălarea picioarelor ucenicilor

În Transilvania, a doua zi de Paşte, fetele sunt stropite cu parfum de către feciorii îmbrăcaţi în haine tradiţionale, ca să aibă noroc tot anul. Există, de asemenea, obiceiul ca tinerele să păstreze lumânarea aprinsă în noaptea de Înviere, care este apoi aprinsă pentru câteva momente, atunci când are loc un eveniment nefericit.

Printre obiceiurile importate se numără iepuraşul de Paşte, apărut prima dată în Germania pe la 1500. Un fel de al doilea Moş Crăciun care aduce daruri copiilor şi care a devenit extrem de popular, ca şi ouăle de ciocolată inventate, pe la 1800, de francezi. Şi tot importat este obiceiul din zona Sibiului de a împodobi de Paşte un pom, cu ouă vopsite în loc de globuri, pentru a spori farmecul sărbătorii.

Chiar dacă pentru mulţi contemporani, sărbătoarea a pierdut o parte din caracterul ei spiritual, rămânând doar o tradiţie, celebrarea Învierii creează o lume aparte, în care speranţa şi bucuria sunt suverane.

Se spune că atunci când nu se vor mai vopsi ouă de Paşte şi nu se vor mai cânta colinde de Crăciun diavolul va stăpâni pământul.

Învierea Domnului

Şi pentru că tradiţiile se perpetuează şi în zilele noastre, să amintim două evenimente expoziţionale menite să celebreze Paştele şi locurile sfinte.

La Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, este deschisă din 15 în 25 aprilie expoziţia naţionalǎ “Patimile şi Învierea Mântuitorului în creaţia populară contemporană”.

Expoziţia de icoane pe sticlă şi pe lemn şi de artă naivă oferă publicului o selecţie de lucrări semnate de cunoscuţi creatori contemporani din Bucureşti şi din ţară. Expun icoane pe sticlă şi pe lemn: Maria Colhon (Alba), Cecilia Cişmaşu, Stela Costache, Maria Măciucă, Fabian Gavriluţiu, Corina Mihăescu, Cristina Pui, Mioara Trandafira (Bucureşti), Elena Băniceru, Vasile Moldoveanu, Florian Colea (Dâmboviţa), Elena Popa, Andreea Florea, Andrada Matei, Gabriela Stoian, Voicu Elena şi Maria Voicu (Ilfov), Ana Negoiţă şi Ioana Negoiţă (Sibiu), Rodica Buşcu (Suceava), Valerica Voinea (Teleorman)…

Pe simeze sunt etalate, de asemenea, lucrări ale unor apreciaţi pictori naivi contemporani: Ioan Măric, Catinca Popescu (Bacău), Viorica Farkas, (Caraş-Severin), Costel Iftinchi, Maria Lupu (Iaşi), Costică Onuţă (Vaslui).

Ouă încondeiate

În 28 aprilie, la ora 18.00, la Institutul Cultural Român, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie “Canonicon” de Dan Mihalcea. Artiistul propune 20 de lucrări realizate în maniera clar-obscur şi detaliu, selectate de autor dintr-o serie realizată în decursul a cinci ani de pelerinaje pe care le-a făcut la mânăstirile din ţară.

Expoziţia este deschisă în perioada 28 aprilie – 7 mai 2014.

„Fotografiile reprezintă eşantioane ale realităţii concrete transpuse prin detalii, mai ales, şi prin plastică afectivă. Este fotografia care rămâne dincolo, dar şi dincoace de prezentul meu. Prin fotografiile mele încerc o extindere a timpului şi o reducere a spaţiului. Spaţiul concret într-un timp relativ este ceea ce vreau să descopăr prin clarobscur şi prin detaliu. «… unele mici amănunte de detaliu», aşa spune bătrânul Muşatescu prin vocea Mizei. Graba de a vedea şi de a cunoaşte cât mai multe are ca rezultat suprimarea văzului”, declară Dan Mihalcea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.