Invitaţie în lumea magică a teatrului

Raţa sălbatică, de Ibsen, în premieră pe scena Teatrului Bulandra

„Ataşez manuscrisul ultimei mele piese, Raţa sălbatică, la care am lucrat zilnic în ultimele patru luni şi de care nu mă pot despărţi acum decât cu mare greutate. În ciuda numeroaselor eşecuri, personajele piesei mi-au devenit dragi din pricina apropierii mele zilnice de ele, însă mă consolează gândul că-şi vor găsi prieteni buni şi doritori de bine printre cei ce le vor descoperi şi mai ales în rândul publicului de teatru. Chiar dacă toate aceste personaje, fără excepţie, oferă multe chei interpretative, studierea şi interpretarea lor nu va fi câtuşi de puţin uşoară… Această nouă piesă ocupă, într-un anumit fel, o poziţie unică între scrierile mele. Criticii vor remarca acest lucru cu siguranţă, găsind oricum ceva de comentat, de argumentat… Şi mai cred că Raţa sălbatică i-ar putea tenta pe unii din tinerii noştri dramaturgi să exploreze noi teritorii…”, afirma Henrik Ibsen în 1884.

O perspectivă unică a fundamentului existenţei umane, RAŢA SĂLBATICĂ ilustrează perfect anumite teme şi idei controversate, dar de certă actualitate atât în timpul lui Ibsen, cât şi în prezent. Înţelegem din piesa aceasta că nu întotdeauna adevărul e necesar, iar justiţia nu întotdeauna e justă. Familia Ekdal atinsese un oarecare echilibru în existenţa-i cotidiană, chiar dacă viaţa se desfăşura sub imperiul unei uriaşe minciuni care, odată ce este dezvăluită, dezlănţuie de fapt tragedia.

RAŢA SĂLBATICĂ este un autentic exerciţiu de teatru modern, prin conţinut şi prin fina analiză psihologică a personajelor, dar mai ales prin constantele referinţe la trecut, un trecut care bântuie prezentul protagoniştilor şi îi împiedică să-şi trăiască clipa şi să viseze la viitor.

Raţa sălbatică, în premieră pe scena Teatrului Bulandra

Regizorul Peter Kerek sublinia: “Raţa Sălbatică face parte din categoria acelor piese ce conţin în natura lor misterul. Iar vinovatul principal pentru această fire a ei este fără îndoială podul şi locatarul ei principal: raţa. Fără pod, raţa n-ar fi avut un cuib, adică o casă în care să poată supravieţui. Iar dacă raţa ar fi murit, familia Ekdal şi-ar fi pierdut sufletul. În această ecuaţie, podul devine un fel de gazdă, de refugiu al sufletului”.

”De o parte, Gregers, idealistul fundamentalist, predicatorul vieţii în adevăr ca singură opţiune de a trăi. De partea cealaltă, Relling, realistul fundamentalist, predicatorul vieţii în minciună ca singură opţiune de a trăi. La mijloc, Hjalmar, omul condamnat la viaţă, răstignit între cei doi pe-jumătate-înger-pe-jumătate-demon ce sfârşesc prin a-l sfârteca tot încercând să-l tragă spre propria variantă a binelui.

O cheie a descifrării proaspetei premiere de la Bulandra, Raţa sălbatică de Henrik Ibsen, în regia lui Peter Kerek, e încercarea de a înţelege cât bine şi cât rău aduc în viaţa lui Hjalmar (un Gheorghe Ifrim pe cale de a se reinventa după pleiada de excepţionale roluri de comedie) neliniştitul în căutare de absolut Gregers (Şerban Pavlu balansând just între poezia personajului capturat de propriile reverii împinse la limita autismului şi dialogurile tăioase cu figura sinistră a tatălui jucat de un Victor Rebengiuc corect şi atât) şi blazat-cinicul în căutare de nimic Relling (Adrian Titieni rezolvând elegant un rol complicat, încărcat de replici devenite, în cei 130 de ani trecuţi de la scrierea textului, şlagăr). Cât contează adevărul şi cât auto-iluzionarea în existenţa unui om? Cât se pierde atunci când se câştigă un strop din cunoaşterea realităţii? Cât se câştigă atunci când se mai pierde o zi trăită la adăpostul propriului castel de nisip?

În textul marelui norvegian, castelul are un pod în care trăiesc fantastice vieţuitoare, în care se organizează fantastice vânători, în care se refugiază fantastice vise de oameni evadând din strânsoarea cotidianului. În montarea de la Bulandra, Octavian Neculai aşază podul pe o podea ridicată, prăvălindu-se deopotrivă asupra sălii, lateralelor şi depărtărilor scenei. Un fel de cu visul pe vise călcând, o răsturnare a planurilor amintind iarba din tavanul Omului cel bun din Seciuan, deşi Neculai e scenograful celeilalte bijuterii a Bulandrei, Conversaţie după înmormântare. Cu aceasta din urmă, Raţa sălbatică împarte şi priceperea crescândă a lui Ducu Darie de a mânui reflectoarele, ce, împreună cu delicata construcţie a universului sonor, creează o aură onirică aproape afrimiană.

Acolo, în magia de culoare incertă izbucnind din adâncurile tulburate ale memoriei bunicului (Constantin Cojocaru, interiorizând convingător sminteala, privilegiată însă prea apăsat în comparaţie cu latura conectată la realitate a unui personaj totuşi schizoid) şi din speranţele viu colorate ale imaginaţiei nepoatei (Ioana Anastasia Anton, ponderând multe din nepotrivitele excese ale precedentelor sale roluri), se ascunde bogăţia cea mai importantă a spectacolului lui Kerek. În planul realului, piesa mai are încă nevoie să crească, să îngăduie pauze, respiraţii, să aşeze just transformările la care personajele sunt supuse de succesiunea de dezvăluiri ce le distrug precarul echilibru al existenţei.

Scenografia spectacolului Raţa sălbatică poartă semnatura lui Octavian Neculai

Până la urmă, totul stă pe umerii, în intonaţia, în dicţia, în capacitatea de auto-introspecţie a lui Gheorghe Ifrim, pivotul în jurul căruia se construieşte intriga şi se dărâmă lumea. Extraordinarul său talent comic are acum şansa de a fi completat de ştiinţa de a rezolva un rol de o complexitate răvăşitoare, mereu pe muchie, călcând îngrozit între hăul fără de fund al disperării şi înaltul fără de cer al iluzionării.

Undeva, în plan secund, Şerban Pavlu construieşte în surdină drama lui Gregers, cel incapabil să aplice în propria-i existenţă principiile veriste pe care le visează pentru vieţile altora, cel ce se proiectează ca salvator fără să înţeleagă aproape nimic despre cel care ar trebui salvat, dar şi cel pe care îl putem bănui gândind «da, are dreptate Relling, oamenii nu vor, oamenii nu pot să accepte adevărul, oamenii nu tind să devină mai buni decât sunt, eu însumi sunt o minciună rămasă mult în urma cuvintelor mele goale, şi totuşi, poate că nu cuvintele mele sunt problema, poate că ele spun ceea ce trebui spus, poate că nu sunt eu cel chemat să le ducă la îndeplinire, cel puţin nu total, poate că am nevoie de ajutorul altcuiva, poate că un om lângă un alt om reprezintă mai mult decât două singurătăţi reunite, poate că la sfârşitul lungului drum de la 1+1 la 2 vom înţelege mai mult, vom reuşi mai mult, vom fi mai mult»”, scrie Mihai Brezeanu.

Regia: Peter Kerek

Cu: Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu, Constantin Cojocaru, Gheorghe Ifrim, Manuela Ciucur, Ioana Anastasia Anton, Adrian Titieni

Scenografia: Octavian Neculai

Light design: Alexandru Darie

Sound design: Aurelian Stoleriu

Spectacolul poate vizionat sâmbătă 3 octombrie la ora 19.30, la Sala Liviu Ciulei.

“Pescăruşul” şi “Arlechino moare?”, spectacole ale Laboratorului de noapte

Pescăruşul şi Arlechino moare?, spectacole-laborator conduse de Antoaneta Cojocaru în cadrul Proiectului Laboratorul de noapte, au primele reprezentaţii din noua stagiune. Ieri, la Sala Toma Caragiu, a putut fi văzut Pescăruşul. Duminică, 4 octombrie, la ora 20.00, în Sala Liviu Ciulei sunteţi invitaţi la spectacolul Arlechino moare?

„Este viu pentru că este rezultatul unei căutări, unei dorinţe de «altceva», e viu pentru că este expresia unei direcţii anti-realiste ce se naşte încet, dar sigur, în teatrul românesc saturat. Mai importantă decât orice imperfecţiune mi se pare căutarea de «forme noi», care este, în parte, şi subiectul, şi pledoaria textului, precum şi interesanta tăietură operată în text şi accentele puse în aşa fel încât să fie adusă în prim plan iubirea în toate ipostazele sale. E un spectacol viu pentru că tatonează , pentru că încearcă, pentru că «traduce» textul prin metode actoriceşti diferite şi pentru că acordă o atenţie peste medie componentei fizice, încercând să transmită spectatorilor un tip de exaltare generat de uriaşele energii strânse de aceşti actori. Această compozită metodă fizică – ce vine în continuarea unor încercări similare din spectacolul Arlechino moare (un exerciţiu de deconstruire a commediei dell’arte) produs în acelaşi format de laborator, în stagiunea trecută, tot la Bulandra – generează scene de reală intensitate, culminând cu scena finală dintre Nina Zarecinaia (jucată cu o apreciabilă energie interioară şi deplină investiţie de sine de către Antoaneta Cojocaru) şi Treplev (Ştefan Lupu – autentic şi direct). Valoarea acestui spectacol […] este aceea că decupează un al treilea drum într-un peisaj teatral destul de previzibil şi caracterizat de opoziţia dintre estetica puternicei generaţii regizorale ’80 şi atacul «teatrului frontal», produs în special în afara sistemului oficial de către generaţiile de după 2000″, scrie Cristina Modreanu.

Pescăruşul, un spectacol de Antoaneta Cojocaru

Spectacolul-laborator Pescăruşul de A.P.Cehov a avut premiera în decembrie 2013, iar din distribuţie fac parte parte Mihaela Teleoacă (Arkadina), Adrian Ciobanu – Trigorin, Antoaneta Cojocaru – Nina Zarecinaia, Ştefan Lupu – Treplev, Richard Bovnoczki- Sorin, Gabriel Răuţă – Dorn, Ela Ionescu – Masa, Isabela Neamţu – Polina Andreevna, Lari Giorgescu – Medvedenko, Vlad Oancea – Samraev. Cu participarea lui Adrian-George Popescu în rolul „Un pescăruş”.

Muzica originală este semnata Adrian-George Popescu, scenografia Mihai Păcurar, concept foto Alex Iatan, light design – Alexandru Darie.

Arlechino moare? de Nikolai Evreinov, primul spectacol al Laboratorului de noapte condus de Antoaneta Cojocaru, aduce în prim-plan omul zilei de azi, prins în convenţii sociale sufocante, care îşi ascunde identitatea în spatele unor măşti, care aleargă după satisfacţii materiale şi care nu mai ştie cum să se gândeasca la el însuşi. Dar, în egală măsură, spectacolul vorbeşte despre Arlechino, eroul anti-erou, cel mai bun dintre noi, ignorat de cele mai multe ori, cel care se va sfârşi luptând să restituie prietenilor săi propriile vieţi.

Arlechino moare?, în Laboratorul de noapte

Arlechino moare? de Nikolai Evreinov este primul spectacol din primul laborator serios de cercetare teatrală de la noi. Rezultatul este năucitor prin aerul straniu, uşor rarefiat, care coexistă alături de esenţe vechi, decantate ale teatrului şi de uluitoarea performanţă generată de corpurile artiştilor.

Cinci actori cu o remarcabila empatie şi cu o ardoare ieşită din comun. O lume în care sufletele sunt cantităţi neglijabile, iar măştile ocupă prim-planul valorilor. O commedia dell’arte globală.

Scenografia spectacolului este semnată Mihai Păcurar, light design Alexandru Darie; grafica afiş – Octavian Neculai; foto Alex Iatan.

Din distribuţia spectacolului fac parte Adrian Ciobanu – Arlechino, Antoaneta Cojocaru – Pierrot, Ela Ionescu / Raluca Botez – Colombina, Vlad Oancea / Marius Chivu – Dottore. Cu participarea sopranei Raluca Oprea.

“Laboratorul de Noapte – o premieră în mediul artistic din România, este expresia nevoii contextului teatral românesc de a se regândi, de a se deschide către noi forme de expresie. Spectacolul Pescăruşul este o creatie autentică, unică prin modul de abordare al subtextului cehovian, în care metodele teatrale sunt potenţate de interdisciplinaritate, ca factor de evoluţie al artei teatrale. Diversitatea echipei compuse din artişti tineri talentaţi, cât şi din artişti consacraţi contribuie la amprenta particulară şi impresionantă a procesului creativ, cât şi a produsului final”.

„Însemnările unui nebun” deschide noua stagiune teatrală ArCuB

Marius Manole şi Alexander Bălănescu în Însemnările unui nebun

Odată cu venirea toamnei, teatrul revine în atenţia pasionaţilor de poveşti puse în scenă. La ArCuB Batişte, stagiunea este deschisă cu una dintre cele mai iubite producţii teatrale: Însemnările unui nebun. Bazat pe celebra nuvelă a lui Gogol, spectacolul aduce în atenţia spectatorilor un subiect actual al vremurilor noastre, reuşind să marcheze felul în care dezechilibrul şi nesiguranţa reuşesc să pătrundă în vieţile tuturor. Impactul emoţional este puternic, spectacolul punând lumii o oglindă în faţă care arată felul în care grijile şii neliniştile reuşesc să acapareze mintea.

Însemnările unui nebun este un spectacol unic, în care umorul şi drama se întrepătrund pe măsură ce nebunia, creatoare de lumi paralele, acaparează mintea personajului principal, măcinat de tristeţe şi frustrări.

Când singurătatea şi lipsa de perspective ajung să ne chinuie, unica posibilitate de evadare din realitatea ostilă rămâne imaginaţia. Astfel putem construi un nou univers, în care totul este posibil, iar graniţa dintre lumea reală şi cea plăsmuită devine fragilă, aproape insesizabilă.

Marius Manole, unul dintre marii actori ai teatruluui românesc

“Participăm la un vis ludic, tragi-comic, atemporal, dar atât de actual, vorbind despre coşmarurile noastre de zi cu zi. Un spectacol visceral despre condiţia umană căreia i s-a furat misterul într-un timp desacralizat.

Această montare ilustrează creator poetica unui regizor cu personalitate şi stil. Felix Alexa aduce valori de emoţie şi de gândire în citirea lui Gogol şi a epocii noastre. (…) Însemnările unui nebun se impune ca un moment de vârf al stagiunii, pe care vi-l recomandăm”, scria Ludmila Patlanjoglu în cotidianul.ro.

Spectacolul poate fi vizionat joi, 15 octombrie, şi vineri, 16 octombrie, la ora 20.00.

Regia: Felix Alexa; Scenografia: Diana Ruxandra Ion.

Cu: Marius Manole şi Alexander Bălănescu.

Frumoasa şi Bestia, cât şi Meteorul, jucate cu casa închisă pe scena Teatrului Naţional din Timişoara

Frumoasa şi Bestia, un musical de succes. Foto Adrian Pâclişan

Teatrul Naţional din Timişoara demonstrează că a crea un precedent poate fi un lucru bun / pozitiv. Stagiunea 2015 – 2016, care a debutat la mijlocul lunii septembrie, a lansat două premiere, ambele jucate exclusiv cu casa închisă şi cu spectacole programate suplimentar, la cererea publicului.

Cel mai aşteptat eveniment din acest debut de stagiune al Naţionalului timişorean – care a devenit astfel singurul teatru românesc cu un spectacol marca Disney în repertoriu – Beauty and the Beast / Frumoasa şi Bestia, a avut premiera miercuri seara. Atât pentru premieră, cât şi pentru reprezentaţia programată în ziua următoare, toate locurile disponbile în Sala Mare au fost epuizate cu mai bine de două săptămâni în urmă.

“A fost odată, într-o ţară îndepărtată, un tânăr prinţ care locuia într-un castel impunător. Deşi avea orice îi dorea inima, tânărul era răsfăţat, egoist şi rău.” …Aşa începe povestea…

Frumoasa şi Bestia, cu biletele sold out

Această nouă coproducţie de succes în care Teatrul Naţional a cooptat Opera Naţională Română Timişoara reuneşte actori, muzicieni şi balerini. Cu toţii, indiferent de specializarea lor, interpretează partituri actoriceşti, cântă şi dansează. Pe muzica lui Alan Menken şi versurile lui Howard Ashman şi Tim Rice, după un text de Linda Woolverton (traduse în limba română de Geanina Jinaru-Doboş), distribuţia spectacolului Disney Beauty and the Beast i-a adus la rampă pe Cristina Vlaicu, Matei Chioariu, Victor Bucur, Alexandru Pîntea, Doru Iosif, Alina Ilea, Daniela Bostan, Adrian Jivan, Iulian Iosip, Loredana Borlovan, Devis Alăzăroae, Diana Niţu, Sabina Bijan, Alina Chelba, Bogdan Spiridon, baletul, corul şi orchestra Operei Naţionale.

Regia spectacolului este semnată de Somogyi Szilard (Budapesti Operettszínház / Teatrul de Operetă din Budapesta), secondat de Bori Támas (regizor cu un portofoliu impresionant, de asemenea), coregrafia este semnată de Eva Duda, conducerea muzicală e asumată de David Crescenzi (Opera Naţională Română din Timişoara), costumele aparţin Alinei Lăţan, şi, nu în ultimul rând, ambientul video este semnat de Lucian Matei.

Marian Râlea în Meteorul

Revenind la prima premieră a stagiunii, spectacolul Meteorul de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Mihai Măniuţiu, a înregistrat un record de audienţă. După ce biletele de la avanpremieră şi premieră s-au vândut într-un timp foarte scurt, conducerea Teatrului a programat un al treilea spectacol, cu o zi înaintea premierei, pentru a răspunde cerinţelor publicului. Biletele s-au terminat în timp-record, ceea ce a dus la programarea, pe ultima sută de metri, a încă unei reprezentaţii, care s-a jucat de asemenea cu casa închisă, biletele epuizându-se în 48 de ore.

Regia MIHAI MĂNUŢIU

Cu: Schwitter – Marian Râlea,

Olga, soţia lui – Cristina König

Marele Muheim – Ion Rizea

Hugo, pictor – Florin Ruicu

Augusta, soţia lui Hugo – Claudia Ieremia

Emanuel Lutz, preot – Alecu Reus ş.a.

Scenografia Adrian Damian.

Muzica Ada Milea

Coregrafia Vava Ştefănescu

Light design Lucian Moga

Meteorul, în regia lui Mihai Măniuţiu

”Este o realizare extraordinară pentru Teatrul Naţional din Timişoara, care, după ce anul trecut cucerea publicul pe muzica lui Astor Piazzolla, confirmă, prin aceste spectacole atât de diferite – unul pe textul unui mare dramaturg al secolului al XX-lea, cel de-al doilea după o nemuritoare poveste Disney – întâlnirea câştigată cu spectatorii săi, relaţia de încredere reciprocă pe care a clădit-o pas cu pas în ultimii 10 ani. Încercăm (şi dorinţa publicului de a ne fi alături în sălile de spectacol o confirmă) să ne adresăm cu fiecare spectacol al nostru omului de astăzi, şi, mai mult, suntem convinşi că avem o datorie faţă de fiecare spectator în parte: ne dorim foarte mult ca teatrul să fie parte din viaţa tuturor, ca, împreună, prin spirit şi prin imaginaţie, să construim lumea din jurul nostru, dincolo de prejudecăţi şi de oboseli lipsite de speranţă”, declară Ada Hausvater, managerul Teatrului Naţional Timişoara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.