Invitaţie la Festivalul Comediei Româneşti – festCO

Teatrul de Comedie în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti organizează în perioada 23- 31 mai Festivalul Comediei RomâneştifestCO, care a fost înfiinţat în 2003 şi are ca scop promovarea dramaturgiei româneşti şi a celor mai bune spectacole ce au la bază texte de comedie românească.

Începând din acest an, festCO a primit marca de calitate EFFE, devenind parte integrantă a unei reţele de festivaluri care oferă posibilitatea de a găsi noi parteneri, dar şi vizibilitate şi recunoaştere la nivel european.

Tematica ediţiei a XIII-a stă sub semnul superstiţiilor şi al antinomiei noroc-ghinion.

Dorina Chiriac, Alex Bogdan

Festivalul s-a deschis sâmbătă 23 mai, pe scena aflată în faţa Teatrului de Comedie, cu un moment inspirat de tematica ediţiei din acest an. Spectatorii au fost invitaţi să vizioneze, la sediul Teatrului de Comedie, spectacolele (N)AUM – texte de Gellu Naum, regia Mariana Cămărăşan, coproducţie ”UNTEATRU” şi ”Teatrul Metropolis”, şi La vita e bella de Radu F. Alexandru, regia Vlad Cristache, producţie a Teatrului de Comedie.

În comedie 13 este cu noroc!

Alex Bogdan

Deschiderea festCO a avut loc în faţa Teatrului de Comedie, unde mascota Teatrului de Comedie (creată de Alexandru Bogdan), urmărită de ghinioane în ultimii ani, s-a întâlnit cu un coşar (Alexandru Călin) care speră că îi va aduce noroc de acum înainte. Alături de cei doi actori s-au aflat Dorina Chiriac şi Toni Grecu, care, în concordanţă cu tematica acestui an, au spart farfurii pentru a alunga ghinioanele care s-ar putea abate asupra celei de-a XIII-a ediţii. Publicul a fost întâmpinat într-un decor în care se regăseau cele mai comune superstiţii: pisica neagră, cioara, scara pe sub care trebuie să treci pentru a intra în sală şi alte elemente tratate într-o cheie comică.

Concluzia acestui moment a venit de la Toni Grecu, care a asigurat publicul că „în comedie 13 este cu noroc!” şi i-a încurajat pe spectatorii strânşi în faţa Teatrului de Comedie să vină la festCO.

Ce-a de-a doua zi, duminică 24 mai, a înscris în programul festCO 2015 doi tineri regizori (Radu Dragomirescu şi Dragoş Muşoiu) şi un spectacol de liceeni, câştigător la Festivalul Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”.

Publicul a aplaudat O odisee pământeană în regia lui Radu Dragomirescu

Producător: Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Satul electronic de Valeriu Butulescu în regia Cătălinei Bostan şi Vlad Ianuş, dar şi spectacolul Teatrului de Comedie, Spargerea de Răzvan Petrescu de la Sala Radu Beligan în regia semnată de Dragoş Muşoiu, având ca producător Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

Deschiderea festCO – Alex Bogdan

Programul festCO 2015, desfăşurat de-a lungul a 9 zile, cuprinde:

– o secţiune IN, în care se află în concurs cele mai bune producţii pe texte de comedie românească din întreaga ţară, care au avut premiera în 2014

– o secţiune OFF, în care sunt prezentate spectacole din sectorul independent, spectacole de teatru pentru copii şi tineret şi spectacole câştigătoare la festivalurile de teatru pentru liceeni

– evenimente în aer liber (pe Str. Poştei) care încep la ora 21.30: proiecţie de filme româneşti de comedie, concert, spectacol de improvizaţie, street art…

– Laboratorul de comedie – workshop de scriere dramatică desfăşurat în parteneriat cu Drama League New York

– spectacol-lectură cu textele câştigătoare la Concursul de Comedie Românească, ediţia a X-a, 2015

– proiecţie documentar şi lansare catalog expoziţie Comedia REMIX, proiect care îşi propune să readucă în atenţia publicului momente marcante din istoria Teatrului de Comedie

– prezentarea a două dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului de Comedie – Poker (200 de reprezentaţii) şi …escu – vor fi celebrate fiecare printr-o mini-expoziţie de fotografii şi cronici.

Oana Pellea în N(AUM)

Festivalul se va încheia duminică 31 mai cu Gala festCO în cadrul căreia vor fi decernate Premiile festCO, ediţia a XIII-a, şi Premiile Concursului de Comedie Românească, ediţia a X-a, 2015. Va urma vernisajul expoziţiei de fotografii realizate de Emanuel Tânjală – Hai la gard! – Siliştea Gumeşti 2014.

În final va fi prezentat publicului spectacolul eveniment Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, text scris de Cătălin Ştefănescu după romanul „Moromeţii” de Marin Preda, regia Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă, Producător: Teatrul Act.

Luni 25 mai spectatorii s-au delectat cu Viaţa-i mai frumoasă după ce mori, text şi regie Mihai Măniuţiu. Producător: Teatrul „Tomcsa Sandor” Odorheiu Secuiesc, spectacol în limba maghiară supratitrat în limba română.

Marţi 26 mai, cea de-a patra zi a Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2015, este marcată de lansarea Laboratorului de Comedie, un atelier de lucru pe textul dramatic, coordonat de echipa Drama League din New York.

Lume multă la deschiderea festCO

Atelierul de la Bucureşti iniţiat de Teatrul de Comedie, sub coordonarea criticului de teatru Cristina Modreanu, durează cinci zile şi implică trei echipe de lucru alcătuite din dramaturg şi regizor, precum şi o serie de tineri actori. Participanţii lucrează pe propriile texte sub coordonarea echipei americane, iar la finalul atelierului urmează să aibă loc o prezentare publică a unor scene din textele lucrate.

La ora 18.00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie va avea loc spectacolul Flori, fete, filme sau băieţi, de Mimi Brănescu, regia Antonella Cornici, producţie a Teatrului „Ioan Slavici” din Arad, aflată în concurs.

La ora 20.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio, tot în secţiunea concurs, va avea loc spectacolul De vânzare / For Sale, text şi regie Gianina Cărbunariu, proaspăt câştigător al premiului Cel mai bun spectacol al anului 2014, la cea de-a 23-a Gală a premiilor UNITER.

Scenă din Spargerea

Miercuri 27 mai la ora 11.00, are loc Laboratorul de comedie – atelier de lucru pe textul dramatic coordonat de echipa Drama League, New York, iar la ora 19.30 nu rataţi spectacolul Steaua fără nume de Mihail Sebastian, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”.

La ora 21.30, pe scena din aer liber de la Teatrul de Comedie, un excepţional concert: Irina Sârbu Band.

Joi 28 mai, la ora 18.00, la Teatrul de Comedie, Sala Nouă un incitant spectacol de Matei Vişniec – Cabaretul cuvintelor, în regia lui Alexandru Nagy.

La ora 18.30, în foaierul Teatrului de Comedie, va avea loc lansarea volumului lui Vladimir Găitan – Zig-zag prin alfabetul vieţii, de Maria Capelos, Editura ALL, 2015.

Lume multă în Centrul Vechi la deschiderea festivalului

Seara, la ora 19.00, la Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan are loc spectacolul Poker de Adrian Lustig, regia Alexandru Tocilescu, piesă prezentată în afara concursului.

La ora 19.30 la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti, Sala Studio nu pierdeţi spectacolul Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru. Producător: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”.

Vineri, 29 mai, la ora 10.00, la Palatul Naţional al Copiilor are loc spectacolul Amintiri din copilărie de Ion Creangă, regia Peter Kerek. Producător: Teatrul „Ion Creangă”.

Marcel Iureş şi George Mihăiţă în Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, în regia lui Alexandru Dabija

La Teatrul de Comedie, Sala Studio puteţi viziona la ora 18.00 La ţigănci după Mircea Eliade, regia şi adaptarea Andrei şi Andreea Grosu. Producător: UNTEATRU. La ora 19.00 la sediul Teatrului de Comedie, Sala Radu Beligan: Escu de Tudor Muşatescu, regia Alexandru Dabija. Producător: Teatrul de Comedie. Nu rataţi nici splendidul spectacol Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? de Cătălin Ştefănescu după „Moromeţii” de Marin Preda, regia Alexandru Dabija, ce va avea loc pe scena Teatrului Act. La 21.30, în faţa Teatrului de Comedie puteţi urmări proiecţia filmului pe care vi-l recomandăm iarăşi, din suflet, Funeralii fericite în regia lui Horaţiu Mălăele.

Sâmbătă 30 mai, în cursul dimineţii, au loc spectacole pentru copii prezentate de Teatrul Ţăndărică şi Teatrul Excelsior.

Scenă din Mobilă şi durere, în regia lui Victor Ioan Frunză

La ora 18.00 la Teatrul de Comedie, Sala Nouă, puteţi viziona: Paravan. 2 telefoane, text şi regie Matei Lucaci-Grunberg. Producător: Asociaţia „Jamais Vu”. Nu pierdeţi la 19.30 la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” multipremiatul spectacol Mobilă şi durere de Teodor Mazilu, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză.

Ca noutate, la 21.30 în faţa Teatrului de Comedie va avea loc proiecţia în aer liber cu Aferim! în regia lui Radu Jude.

Dumnezeu se îmbracă de la second-hand

Duminică 31 mai, la 19.00, au loc Gala comediei româneşti şi Decernarea premiilor Festivalului Comediei Româneşti, ediţia a XIII-a

Spectacol-eveniment: Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? de Cătălin Ştefănescu. Producător: Teatrul Act.

Au mai fost selectate în secţiunea IN şi văzute de către juriu la sediile lor:

Amalia respiră adânc de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu – Teatrul Naţional Cluj Napoca, Castingul dracului text şi regie Radu Afrim – Teatrul Naţional Târgu Mureş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.