Invitaţie la lectură

Amanta lui Freud

„E aproape imposibil să ratezi un roman inspirat de zvonurile legate de relaţia lui Sigmund Freud cu cumnata sa. Este o poveste care va atrage mulţi cititori către principiul plăcerii”, scrie Whitney Otto.

”Sigmund scria cu pasiune despre Schiller şi Goethe, citând fragmente lungi din operele lor. Era de asemenea fascinat de lumea antică, de civilizaţiile dispărute, de zei, religie şi mituri, printre care şi unul la care se referea mereu, Oedip Rege, piesa lui Sofocle pe care pentru examenul final de la absolvirea gimnaziului o tradusese din greacă. Ea îl înreba despre ultimele lui cercetări. Sigmund îi trimitea pagini întregi cu tehnicile sale psihanalitice de răsunet, inclusiv cu teoriile despre isterie şi despre un tratament numit terapia prin vorbire. O complimenta spunându-i că era o cititoare meticuloasă şi receptivă a lucrărilor sale. Minna învăţase chiar de la început să fie precaută în răspunsurile pe care i le trimitea fiindcă Freud era iritabil şi se simţea jignit dintr-o nimica toată”.

Un roman palpitant inspirat de presupusa relaţie de dragoste dintre Freud şi cumnata sa. Viena sfârşitul de secol 19. Minna Bernays, o doamnă de companie extrem de inteligentă şi cu o educaţie peste medie, este concediată din nou. Se trezeşte în stradă fără prea multe opţiuni în epoca aceea în care, pentru o femeie, singura speranţă în ceea ce priveşte siguranţa zilei de mâine este căsătoria. Dar Minna nu doreşte să se mărite. De disperare, apelează la sora ei, Martha.

Martha are propriile probleme, şase copii şi un soţ absent şi dezinteresat care se întâmplă să fie Sigmund Freud. Este perioada în care Freud luptă pentru a se impune profesional, teoriile sale despre sexualitate fiind privite cu rezervă şi criticate de către lumea academică. În vreme ce Martha este şocată şi dezgustată de opera pornografică a soţului ei, Minna este de-a dreptul fascinată. În această poveste complexă de dragoste, loialitate şi trădare, realitatea şi ficţiunea se amestecă perfect, creând portretul irezistibil al unei femei de neuitat şi al eforturilor de a împăca afecţiunea pentru sora ei cu obsesia faţă de soţul acesteia, legendarul părinte al psihanalizei.

”În timpul acelor prime vizite, sora ei abia dacă rostea câteva cuvinte. Martha era o fată delicată şi blândă, plină de speranţe, iar Minna era o versiune diferită a ei. Pe atunci era înaltă şi subţire, numai unghiuri şi păr încâlcit. Prea mult entuziasm, prea multă vorbărie şi mult prea multă isteţime. Iar Sigmund primise exact ceea ce îşi dorise: o drăguţă de modă veche, nu o femeie cu opinii proprii care se angaja în discuţii serioase şi plicticoase. Rolul Minnei fusese clar de la bun început, iar ea era perfect conştientă de acest lucru. Minna era intelectuală. Martha era cea dorită. Iar acum, iată-i aici, Martha şi Sigmund căsătoriţi, cu şase copii, căsătoriţi, căsătoriţi, căsătoriţi, de trei ori căsătoriţi”.

Romanul este semnat de Karen Mack, fost avocat, producător de film şi televiziune, câştigătoare a premiului Golden Globe, şi Jennifer Kaufman, redactor la Los Angeles Times, de două ori laureată a Premiului Penney Missouri pentru jurnalism.

În cadrul limitelor impuse de o operă de ficţiune, autoarele au încercat să păstreze pe cât posibil acurateţea privind sfârşitul de secol în Viena, zugrăvind mediul politic şi social din Imperiul Habsburgic. ”Zvonul a fost confirmat cincizeci de ani mai târziu de filosoful elveţian Karl Jung, fost discipol al lui Freud, care în 1957 declara că Minna Bernays îi mărturisise că ea şi Sigmund Freud avuseseră o relaţie amoroasă. Freud era îndrăgostit de ea şi relaţia lor era într-adevăr una foarte intimă. Amanta lui Freud are la bază date reale, dar este o operă de ficţiune. Aceasta fiind realitatea, ne-am permis anumite licenţe dramatice”, mărturisesc autoarele.

Ultimul Testament

Un thriller stupefiant şi excepţional, semnat Philippe Le Roy, premiat cu Grand Prix de la Litterature Policière.

”Philippe Le Roy construieşte cu măiestrie incredibilă unul dintre cele mai bulversante thrillere. Ne plimbă din Alaska în Filipine, din Vatican în California, de la lupta pentru putere din Statele Unite până la secretele păstrate de Biserică.

Dur, sec şi violent, Ultimul Testament este singurul roman pentru care sintagma a ţine cu sufletul al gură este corectă”, scria cronicarul Philippe Sandre, D’Side.

Fairbanks. Alaska, un laborator-buncăr.

Proiectul Lazăr are ca scop reînvierea trupurilor celor morţi, un proiect contra naturii. Un adevărat carnagiu… Un criminal atotputernic, omniprezent, implicat, informat, interesat. Necruţător. O întreagă echipă de oameni de ştiinţă a fost ucisă. N-au fost cruţaţi nici măcar şobolanii din laborator. Decedaţii nu erau nişte persoane oarecare printre ei, doi doctori celebri, chirurgi distinşi cu Premiul Nobel pentru cercetările lor în domeniul regenerării celulelor stem, agentul special Clyde Bowman şi un cobai uman. Autopsia acestuia din urmă dezvăluie faptul că… era mort cu un an înainte de a fi împuşcat. Nathan Love, un agent special FBI expert în artele marţiale şi practicant al filosofiei Zen, încearcă să trăiască din nou printre oameni după ce soţia i-a fost ucisă, în urmă cu trei ani. Dar, odată cu moartea bunului său prieten, Clyde Bowman, străbătând toate continentele, Nathan Love porneşte într-o cursă infernală împotriva mafiei ruse, a Vaticanului şi a Ultimului Testament.

”Iudeea, anul 70 d.Hr.

Myriam înaintă pe pragul grotei cu mâinile lipite de stâncă şi cu picioarele la marginea falezei abrupte. O adiere caldă de vânt îi mângâie pletele lungi şi cărunte. Marea Moartă, încadrată de un piesaj splendid, arid, gol, avea culoarea plumbului. Nimic nu se mişca.

Cu toate acestea, Istoria îşi urma cursul.

Trecuseră 40 de ani de când discipolii lui Isus îi răspândeau, riscându-şi viaţa, învăţăturile. Apostolii, care îi fuseseră de la bun început credincioşi, pieriseră ca nişte martiri, răstigniţi, ucişi cu pietre, sugrumaţi, jupuiţi de vii, dar locul lor fusese luat de alţii, din ce în ce mai numeroşi. Creştinismul se răspândise în Palestina, în Sciţia, în Frigia, în Macedonia, în Cipru, în Etiopia, în India, în Mesopotamia, în Persia, în Grecia. La Roma fuseseră afectate şi cercurile din apropierea puterii. Marcu şi Matei scriseseră Evanghelii, primul insistând asupra miracolelor săvârşite de nazarinean, cel de al doilea – asupra citatelor din Biblie care atestau că Isus era cel a cărui venire o anunţaseră profeţii… În această revoluţie a spiritelor, Myriam îşi jucase şi ea rolul său, mai curând, rolurile: cel al unei femei păcătoase, pe care Mesia o salvase de cei care voiau să o ucidă cu pietre, cel al Mariei din Bethania care a şters picioarele Domnului cu părul ei, cel al Mariei din Magdala, prima martoră a Învierii”.

Maria Regina României. Jurnal de război

Război! Soarele străluceşte şi va fi război!

„Ce dimineaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război. Jurnalul confirmă mai întâi contribuţia reginei la pregătirea intrării în război de partea Antantei de-a lungul anilor de neutralitate (1914-1916). Împrejurările – scrie ea, au făcut să fiu implicată în situaţii mai îndeaproape decât ar fi fost celelalte regine… Nu mi s-a spus nimic, am fost chemată în ajutor când a fost nevoie. Aşa că am ştiut data, 14 august, cu mult înaintea altora”.

După primele zile de entuziasm urmează dezamăgirea, neliniştea, panica. Confruntată cu forţe superioare, armata română nu reuşeşte să facă faţă nici pe frontul Dunării, nici pe cel al Carpaţilor. Capitala e pierdută, ca şi întreg sudul ţării… Pe acest front, secundar, dar de incontestabilă importanţă, regina e cât se poate de activă, organizează un serviciu de ambulanţe care îi poartă numele, merge fără răgaz din spital în spital de dimineaţa până noaptea… Este indignată de lipsa de autoritate şi de organizare. Ar dori să fie prezentă pe front, în Transilvania sau la Dunăre, dar nu e lăsată să meargă. Îşi dă seama că e nevoie de un braţ puternic, şi pentru a pedepsi, şi pentru a ajuta.

Şi exclamaţia supremă: ”Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!

Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai aspre dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara”.

„14/27 august 1916: ziua intrării României în Primul Război Mondial. Este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină Jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment de maximă semnificaţie, atât pentru ţară, cât şi pentru propriul său destin.

Titlul Jurnal de război ne aparţine şi necesită, poate, o precizare. Uniforma albă de infirmieră în care a apărut în toţi aceşti ani ar putea lăsa impresia unui efort, desigur demn de elogii, dar de ordin aproape exclusiv «sanitar» şi umanitar. În fapt, regina intervine în toate resorturile războiului. Chiar dacă nu avea nici o calitate oficială în dirijarea treburilor publice (nu era regină domnitoare, ci doar soţie de rege), a jucat un rol deloc neglijabil în orientarea generală a României în preajma şi în timpul războiului. Într-un anume sens, a fost războiul ei.

Volumul prim al Jurnalului de război se încheie în preajma marilor bătălii din vara anului 1917. Vor urma încă două volume. Pe regină o aşteaptă momente de triumf, dar şi noi şi teribile încercări“, scrie Lucian Boia, care îngrijeşte această ediţie.

”Trebuie să învăţ să trăiesc, dar parcă aştept întruna ceva, ceva ce nu are cum să vină… Ceva ce nu va veni niciodată…

Măcar îmi fac datoria – sunt atâtea de făcut. Voi încerca să fac tot ce pot, cu curaj, doar că acum le fac pe toate altfel, ca un om despărţit de viaţă, care nu ia parte în niciun fel la ceea ce face. Mă simt de două ori mai mişcată de cei ce suferă, dar parcă îi ating cu sufletul, nu cu inima.

M-am întâlnit cu Lady Barclay. Se va deschide aici un mare spital englez şi am rugat-o pe regină să-i dea numele, iar eu i-am dat numele acela care nu mai e rostit când ne rugăm pentru ceilalţi cinci… numele pe care l-am iubit, Mircea…

M-am întors aici şi am luat prânzul cu familia Ştirbey, apoi am făcut o plimbare cu Barbu, care mi-a amintit, într-o notă tristă, de plimbările dinainte.

Am mai găsit câţiva trandafiri târzii, de toamnă, din ei nu mai pot alege doi, pe cei mai frumoşi, ca să-i pun în vaza de lângă patul lui. Am ţinut slujba de nouă zile în bisericuţa noastră dragă de la Cotroceni…”, scrie Regina Maria a României

„Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei, care, evident, nu puteau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei politice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda”, se destăinuia Lucian Boia.

Expatriaţii

Romanul a fost recompesat cu Premiul Edgar 2013 pentru cel mai bun roman de debut. John Grisham afirmă: ”O intrigă bine construită, suspans inteligent dozat”.

Expatriaţii este povestea unei mame aparent obişnuite, Kate Moore, al cărei soţ, Dexter, primeşte o ofertă de lucru la Luxemburg, mutare care va schimba tot ce cred unul despre altul. Kate şi Dexter trăiesc relativ modest, aşa că profită de şansa de a începe o viaţă nouă în străinătate. Însă Kate duce o viaţă dublă, iar faptul că va părăsi Statele Unite o sileşte să renunţe la o slujbă periculoasă, dar eroică în cadrul CIA. În curând îşi dă seama că e mai greu decât anticipase să lase în urmă trecutul, în special când e vorba de un secret apăsător. Dexter pare să aibă şi el propriile secrete, muncind mult pentru un client al cărui nume nu poate să-l deconspire. Când un alt cuplu american se împrieteneşte cu ei, Kate începe să dea la o parte strat după strat din minciunile care o înconjoară, scoţând la iveală o escrocherie uriaşă care-i ameninţă familia, căsnicia şi viaţa…

”Kate fusese un candidat perfect: alese să urmeze cursurile facultăţii din DC, care se potrivea cu interesul pentru domeniul public. Studia atât ştiinţele politice, cât şi limba spaniolă, într-o perioadă în care cea mai serioasă ameninţare străină era în America Latină… În primăvara celui de al treilea an de facultate, Kate fusese invitată la un pahar de vin, unde venise şi un profesor de relaţii internaţionale, cadru universitar de o viaţă, despre care aflase, în cele din urmă, că era şi agent de recrutare. Un reprezentant al guvernului recruta stagiari, îi spuse el. Deşi preferau licenţiaţii, uneori luau în considerare şi studenţii foarte bine pregătiţi. Şi, din câte se părea, CIA-ul era perfect pentru Kate. Viaţa ei fusese un lung şir de dezamăgiri întrerupt de crâmpeie de potenţial. Avea nevoie de ceva important care să umple acel gol imens, care să o ajute să-şi folosească potenţialul într-o anumită direcţie. Era sedusă de caracterul romantic al situaţiei; se simţea însufleţită de nemărginirea oportunităţilor. Îi plăcea acolo cu toate că anumite aspecte ale meseriei o făceau să se trezească brusc, în toiul nopţii, transpirată”. Ştia că va plăti mai târziu pentru asta. ”În final, Kate înţelesese de ce Dexter păstra acel secret. Dacă i l-ar fi spus, ar fi fost nevoit să recunoască şi altceva ce nu putea suporta – faptul că ştia că Kate era agent CIA. Nu avea curajul să recunoască faţă de soţia lui cât de mult o minţise”.

Autorul volumului, Chris Pavone, a făcut liceul în Brooklyn şi a studiat la Cornell University. Timp de aproape 20 de ani a lucrat foarte mult, fiind redactor la mai multe edituri.

”Fascinant! Unul dintre cele mai reuşite debuturi din ultimii ani. Nu este doar încă un roman care se adaugă literaturii de spionaj, ci un portret subtil al unui mariaj şubrezit sub povara secretelor şi a minciunilor”, comenta John Connally. Iar Patricia Cornwell scria: ”Plin de suspans şi elegant scris, romanul vă prezintă o eroină convingătoare, puternică, pe care n-o s-o uitaţi prea curând”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.