Invitaţie la lectură

Cântecul păsărilor

”Sebastian Faulks este unul dintre cei mai impresionanţi romancieri ai generaţiei sale… care îşi consolidează prestigiul cu fiecare carte”, scria cronicarul de la The Sunday Telegraph.

”Uimitor… L-am citit şi l-am recitit, dar nu mă pot gândi la niciun alt roman – de foarte mulţi ani – care să mă fi mişcat într-atât sau care să mă fi făcut să reflectez atât de mult la condiţia umană”, nota Daily Mail.

”Unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor 40 de ani”, confirma Mail on Sunday.

Amiens, Franţa, 1910. Stephen Wraysfort, un tânăr englez de 20 de ani, întâlneşte dragostea vieţii sale în persoana lui Isabelle Azaire, soţia unui proprietar de fabrici de textile cu care a fost trimis să stabilească relaţii de afaceri. Stephen îşi convinge iubita să părăsească împreună cu el atmosfera sufocantă a vieţii de familie provinciale, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. După ce rămâne însărcinată, Isabelle hotărăşte brusc să se întoarcă la părinţi, înainte să-i dea vestea că vor avea un copil. Profund marcat de această relaţie, şase ani mai târziu, adică în 1916, Stephen o duce cu el, îngropată în adâncul sufletului, în tranşeele Marelui Război care zguduie Europa.

Experienţa radicală a celui mai cumplit conflict de până atunci din istoria omenirii îl transformă lăuntric şi îi deschide perspectiva unei noi vieţi – paradoxal – prin întoarcerea la Amiens pentru a regăsi iubirea şi apoi prin salvarea lui, în urma unei explozii în subterane, de către un ofiţer german cu care fraternizează.

Ambiţios, excesiv, violent, răscolitor, Cântecul păsărilor are o galerie de personaje memorabile, de o mare complexitate psihologică. Cu o scriitură de o intensitate şi o frusteţe tulburătoare, cu episoade capabile să răscolească sufletul oricărui cititor, romanul lui Sebastian Faulks este un omagiu adus soldaţilor britanici participanţi la Primul Război Mondial.

”Afară ieşise soarele. Era o dimineaţă proaspătă, curată, copleşitor de luminoasă după întunericul şi panica dinăuntru.

Eliberat de nevoia de a fi calm, Robert înălţă de câteva ori din umeri şi răsuflă lung, aproape gemând. Făcu câţiva paşi mai departe, în grădină, şi apoi simţi cum bucuria îl covârşeşte. În el creştea un sentiment de parcă şi-ar fi luat zborul, spiritul i se înălţă nemaiîncăpându-i în trup şi păru să se avânte şi să plutească în văzduh. Îşi dădu seama că, în extazul său, mersese până la capătul grădinii. Se opri şi privi în jos. Picioarele îi erau îngropate până la glezne într-un strat de castane. Se lăsă în genunchi şi culese două sau trei castane lustruite, minunat de frumoase. În copilărie aştepta în fiecare an ziua aceasta.

Copleşit de fericire azvârli castanele în sus, deranjând în coroana copacului o cioară. Pasărea ţâşni dintre crengi cu o bătaie explozivă din aripi, apoi se înălţă spre cer şi strigătul ei aspru, ambiguu, se revărsă în valuri lungi şi răguşite către pământ, în auzul celor încă aflaţi în viaţă”.

Stephen Faulks este un cunoscut romancier britanic. A studiat literatura şi istoria la Cambridge, apoi a devenit jurnalist. A fost redactor-şef la Independent on Sunday, dar publica editoriale şi în The Guardian, şi în Evening Standard. În paralel, lucra şi pentru BBC. În 1993 a publicat acest bestseller, Cântecul păsărilor, datorită căruia a fost desemnat Autorul Anului de către juriul competiţii British Book Awards. În 2012, romanul a fost ecranizat de BBC, cu Eddie Redmayne şi Clemence Poesy. El face parte dintr-o trilogie, şi ea ecranizată, având-o în rolul principal pe Cate Blanchett.

Pentru romanul Amprenta omului, Faulks a primit titlul de Doctor Onorific din partea clinicii Tavistoc, în colaborare cu University of East London. În 2008 a fost publicat romanul Jocul cu diavolul, un nou episod din saga James Bond. În 2009 a publicat romanul O săptămână în decembrie.

Este Comandor al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse literaturii.

Sutton

Acest personaj reprezintă portretul fascinant al unui om remarcabil. Talentul lui Moeringer de a surprinde spiritul epocii şi bogăţia detaliilor face ca fiecare oprire din călătoria exterioară şi lăuntrică a lui Sutton să fie zguduitoare.

Willie Sutton (1901-1980) a fost unul dintre cei mai mari spărgători de bănci ai Americii. Jefuia băncile înarmat cu un pistol sau cu o mitralieră Thompson, dar nu a tras niciodată vreun foc de armă. Şi-a atins apogeul în perioada Marii Crize economice când a jefuit zeci de bănci. El are o forţă extraordinară a seducţiei. Autorul este un celebru scriitor şi jurnalist american, laureat al Premiului Pulitzer.

După ce şi-a petrecut jumătate de viaţă în închisoare, intrând şi ieşind, Willie Sutton a fost eliberat definitiv în 1969, în ajunul Crăciunului. Ieşirea sa bruscă a declanşat un iureş mediatic. Ziare, reviste, reţele de televiziune, toate îşi doreau un interviu cu cel mai evaziv şi profilic spărgător din istoria Americii.

Sutton a acordat unul singur. Şi-a petrecut toată ziua următoare cu un reporter şi un fotograf, mergând cu maşina prin New York şi vizitând scenele celor mai faimoase jafuri.

”Americanii sărăciţi de criză l-au transformat în erou naţional: băncile îi jefuiseră pe ei, Sutton jefuia băncile vinovate. Başca incredibila performanţă de a evada de trei ori din închisori considerate de maximă siguranţă. Mare cititor, când a fost prins ultima dată în 1952, în camera lui s-au găsit bani, arme şi opera lui Proust. Ziarele au scris despre asta şi toată lumea s-a repezit să cumpere În căutarea timpului pierdut. Dacă ar fi fost mai mulţi Suttoni, americanii ar fi devenit, fără discuţie, nişte oameni culţi”, scrie Ştefan Agopian.

”Sutton este cartea cea mai potrivită pe timp de criză, pentru că se pliază pe sentimentul care uneşte cel mai trainic: ura. Iar când ura e îndreptată împotriva băncilor, să te ţii comuniune. O carte superbă”, adăuga Bogdan Alexandru Stănescu.

”Îi place totul. Îşi spune că n-ar trebui să-i placă. Dar îi place.

Îi place să se cazeze la un hotel scump, să ceară unul dintre cele mai bune apartamente, să stea întins pe cuvertură cu un ziar, ca un luptător profesionist înaintea luptei. Îi place să stea cu ochii pe ceas, apoi să-şi îmbrace calm pardesiul şi să iasă la ora 2 dimineaţa să se întâlnească cu Doc şi cu gaşca la uşa din spate a magazinului de bijuterii. După ce Eddie forţează uşa, îi place să se uite la Doc cum îşi scoate cu grijă mănuşile de operă şi îşi flutură degetele în jurul cadranului seifului. Îi place prima imagine a acelor bijuterii. Lumea e deja înnebunită după diamante, dar lumea nu ştie nici pe jumătate cât ştie el. Frumuseţea diamantelor furate într-o geantă de mătase neagră la ora 2 dimineaţa e ca şi cum ai fi primul care vede stelele…

Îşi cumpără un frac şi se duce din două în două seri la spectacol pe Broadway. Îşi închiriază un apartament de şase camere pe Park Avenue şi umple unul dintre şifoniere cu pardesie căptuşite cu mătase şi mănuşi vopsite de mână, cămăşi deschise la culoare, eşarfe de caşmir”.

Jurnal (1938-1945)

Povestea unei fete care a supravieţuit Holocaustului

În 1938, Helga Weissová, autoarea Jurnalului, era o elevă din Praga. Împreună cu alţi 45.000 de evrei din oraş, familia Helgăi s-a confruntat cu primul val al invaziei naziste: tatălui său i s-a interzis să lucreze, iar ei să meargă la şcoală. Pe măsură ce vedea pe viu ororile naziştilor, Helga a început să-şi însemneze experienţele într-un jurnal.

În 1941, Helga şi părinţii săi au fost trimişi în lagărul de concentrare de la Theresienstadt. Acolo ea a continuat să scrie cu o acurateţe remarcabilă despre barăcile sordide, raţionalizarea nemiloasă a hranei şi execuţii – dar şi despre speranţa la care n-a renunţat, chiar şi în cele mai cumplite condiţii.

La 15 ani a fost mutată, împreună cu mama sa, în lagărul de la Auschwitz. Aici victimele au fost sortate chiar de către Josef Mengele: la stânga, cei care mergeau la cuptoarele de incinerare, la dreapta, cei care erau cruţaţi. După zece zile, a fost deportată la Freiberg, lângă Dresda, scăpând iarăşi cu viaţă în urma unui marş forţat de 16 zile.

Din cei 15.000 de copii sub 16 ani închişi la Theresienstadt şi trimişi apoi la Auschwitz, doar 100 au supravieţuit.

„O mărturie cutremurătoare, ilustrată cu desenele unui copil de 11 ani, despre tragedia Holocaustului”, scrie cronicarul de la Publishers Weekly

„Cel mai emoţionant jurnal despre Holocaust publicat de la Anne Frank încoace”, nota The Telegraph.

„Jurnalul Helgăi vorbeşte în numele tuturor vocilor care au fost în mod prematur reduse la tăcere” – Booklist

Helga Hošková-Weissová (născută în 1929, în acelaşi an cu Anne Frank) este o artistă cehă de origine evreiască, supravieţuitoare a Holocaustului.

Folosindu-şi talentul pentru desen şi pictură, Helga a scris un jurnal ilustrat cu imagini din viaţa sub ocupaţie nazistă, document care a supravieţuit războiului. Păstrat de unchiul ei, care l-a ascuns în peretele unei barăci din lagărul Theresienstadt, jurnalul Helgăi a fost completat ulterior cu evocări ale experienţelor din lagărele de la Auschwitz, Freiberg şi Mauthausen.

După al Doilea Război Mondial, Helga s-a întors la Praga, unde a studiat pictura cu artistul ceh Emil Filla. După revoluţia din noiembrie1989 aavut multe expoziţii cu lucrările sale, atât în Cehia, cât şi în Austria, Germania şi Italia.

Helga Weissova, desen din Jurnal

”Theresienstadt era o staţie intermediară. De acolo, aproape toţi am fost trimişi către Auschwitz. Acolo ne-au selectat: persoanele în vârstă sau mai slăbite ori copiii care nu puteau munci au fost trimişi direct în camera de gazare şi, cu toate că destinul nostru final era ca noi, toţi evreii, să fim ucişi, voiau, totuşi, până în ultima clipă, să ne folosească forţa de muncă, de aceea, pe cei care puteam munci ne-au trimis în lagăre de muncă. Astfel, am fost trimisă la Freiburg, care era o secţie a lagărului de la Flossenbürg. De fapt, era secţia de muncă, un lagăr unde se produceau avioane, şi am avut şansa – dacă pot să spun aşa – de a fi trimisă acolo. Dar, după ce frontul a început să se apropie de Freiburg şi exista «riscul» de a fi eliberaţi, au încercat să ne ducă mai departe, să ne ducă într-un alt lagăr, pentru că ideologia lor perversă a rezistat până la capăt. Şi au vrut să ne trimită în lagărul principal din Flossenbürg, pentru a ne trimite direct în camera de gazare, astfel încât să-şi ducă până la capăt misiunea de a ne ucide. Dar, între timp, Flossenbürgul fusese eliberat, aşa că au căutat un alt loc în care să ne poată ucidă, ceea ce a fost, într-un fel, şansa noastră, pentru că, timp de 16 zile, ne-am aflat pe drum, în tren. Aşa că, între timp, am ajuns la Mauthausen, unde trebuia să fim ucişi în camera de gazare. Iarăşi am avut mare noroc, pentru că, fiind 16 zile pe drum, când am ajuns la Mauthausen, camera de gazare nu mai funcţiona de două zile. De ce n-a mai funcţionat nu ştiu să vă spun, or fi rămas fără gaz sau a intervenit Crucea Roşie, nu ştiu să vă spun, dar în mod sigur ştiu că, înainte cu două zile de sosirea noastră, s-a oprit funcţionarea camerei de gazare de la Mauthausen. Aşa că a fost din nou un noroc extraordinar că drumul acela a durat atât de mult. Am petrecut apoi cinci zile cumplite la Mauthausen, dar după cinci zile am fost eliberaţi de armata americană, pe 5 mai 1945.

Am avut tot timpul o speranţă. Noi am crezut în permanenţă că Germania va pierde acest război. Nici un moment nu ne-am pus problema că ar putea să-l câştige. Ştiam că nu va putea dura la infinit. Ideea era ca noi să rezistăm mai mult decât urma să dureze războiul, iar cei care nu ne-am pierdut această credinţă, această speranţă, într-adevăr, am supravieţuit.

Mi-e teamă. Ceea ce se întâmplă acum în lume mă îngozeşte, mă sperie. Este astăzi a 70-a aniversare a eliberării şi nu credeam atunci când am fost eliberaţi că peste 70 de ani va fi necesar să vorbim din nou despre asta, că pericolul va fi din nou în jurul nostru, că există riscuri şi mă tem ca lucrurile să nu se repete. Uitaţi-vă la acei extremişti, la cei care comit atentate sacrificându-şi propria viaţă. Ei nu au respect, nu numai pentru viaţa altora, ci nici pentru propria viaţă, pentru viaţa copiilor lor. Se sacrifică pentru a ucide, îşi învaţă şi îşi trimit copiii să se sacrifice pentru a ucide. Eu nu ştiu ce poate fi în sufletul acestor oameni”, declara Helga Weissova, într-un interviu acordat pentru Mediafax.

Prima antologie de autor a poetului Dan Sociu

Disponibilă în librăriile din ţară, antologia de poeme Vino cu mine ştiu exact unde mergem, semnată de Dan Sociu, unul dintre cei mai citiţi şi premiaţi poeţi contemporani români, a apărut la Polirom, în ediţie cartonată, cu ilustraţii semnate de artistul vizual Felix Aftene.

200 de poeme de o sinceritate ostentativă, care, puse cap la cap, reuşesc să scrie un „roman autobiografic”, marca Dan Sociu.

Cu o postfaţă semnată de Bogdan Alexandru-Stănescu, antologia Vino cu mine ştiu exact unde mergem cuprinde o selecţie de poeme apărute în ultimii 15 ani, începând cu volumul de debut borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă, apărut în 2002, până la volumul ce dă şi titlul antologiei de faţă, apărut în 2013.

„Volumul acesta e format din arte poetice extrem de bine articulate, puse pe şabloane fixe, unde forma este impusă de o creatură metafizică, iar conţinutul se naşte pe măsură ce versul se desfăşoară. Nu cunosc, în clipa de faţă, un poet român contemporan care să dea atîta atenţie simbiozei formă-conţinut (nu intru în discutarea versificatorilor, unde relaţia respectivă ţine exclusiv de eufonie)”, scrie Bogdan-Alexandru Stănescu.

„Prin acuitatea cu care izbuteşte să capteze percepţia terifiantă a stărilor-limită, debarasîndu-se de lestul modelor şi al efectelor speciale, poetul major din el iese, cu adevărat, la lumină”, nota Paul Cernat.

Dan Sociu s-a născut în 1978, la Botoşani. A publicat: borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Junimea, 2002; Premiul Româno-Canadian Ronald Gasparic, Premiul Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu); fratele păduche (Vinea, 2004); cîntece eXcesive (Cartea Românească, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului); Urbancolia (roman, Polirom, 2008); Nevoi speciale (roman, Polirom, 2008); Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011); Combinaţia (novella, Casa de Pariuri Literare, 2012); Poezii naive şi sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural).

Cele 12 chei ale Filosofiei

Sub numelede Basile Valentin, în latină Basilius Valentinus, prezentat ca un călugăr benedictin din secolul al XV-lea, au apărut, la începutul secolului al XVII-lea, mai multe tratate alchimice, care au cunoscut un mare succes.

Valentin a trăit în secolul al XV-lea, la mânăstirea Sf. Petru din Erfurt. Scrierile sale, dintre care nici una nu a fost tipărită înainte de secolul al XVII-lea, au ieşit la lumină într-o bună zi dintr-o coloană a Catedralei din Erfurt, unde fuseseră ascunse timp îndelungat. Numeroase texte de alchimie în latină şi germană au fost publicate sub numele lui Basile Valentin. În scurt timp, au fost traduse în numeroase limbi europene.

Prezentare selectivă şi cronologică:

•Despre Piatra preţioasă a celor din vechime, 1599.

•Cele douăsprezece chei ale filosofiei, 1599.

•Carul triumfal al Antimoniului, 1604.

•Despre microcosmos, şi despre marele secret al Lumii, 1609.

•Azoth, sau despre mijlocul de a fabrica Aurul ascuns al filosofilor, 1624.

•Revelarea misterelor amestecurilor esenţiale ale celor şapte metale şi a virtuţilor lor medicinale, 1645.

•Cărţile secrete şi ultimul testament al fratelui Basile Valentin Benedictinul, despre Marea Piatră a vechilor filosofi, 1651.

Biblioteca din Cassel posedă un manuscris al textului alchimic, datat 18 mai 1594, dedicat prinţului Maurice de Hesse-Cassel. Acest text este foarte asemănător cu Carul triumfal al Antimoniului, publicat sub numele de Basile Valentin în 1604.

În Cele douăsprezece chei ale filosofiei sunt amplu reproduse diferite operaţii alchimice, codificate alegoric, în cuvinte la care au fost adăugate imagini. Fiecare capitol sau „cheie” descrie alegoric o etapă distinctă din procesul complex în urma căruia poate fi creată piatra filozofală. Descrierea etapelor e făcută în aşa fel încât să reveleze şi deopotrivă să ascundă „metoda” folosită; e nevoie de un maestru alchimist priceput care să interpreteze corect limba voalată a textului alegoric şi imaginea afiliată. Tratatul a fost comentat în repetate rânduri de alchimiştii din secolul XX. În special Fulcanelli şi Eugène Canseliet se referă adesea la această lucrare. Ştim că Jung, Chevreul, Berhelot şi Newton au citit tratatele lui Basile Valentin – bineînţeles, apocrife.

Georges Cuvier, în Istoria ştiinţelor naturale, de la origini şi până în zilele noastre, notează: „În concluzie, se poate spune că… toate metodele utilizate în chimie până la Boerhaave sunt expuse în lucrările lui Valentin. El a realizat o aplicare a chimiei pe organismul omenesc; a căutat să stabilească dacă trupul omenesc prezenta, la scară mică, aceleaşi fenomene pe care lumea le prezintă la scară mare, şi în acest fel a creat denumirile de microcosmos şi de macrocosmos, prima dintre ele referindu-se la corpul omenesc, iar cea de-a doua la marele corp al naturii”.

Emile Gilbert, în lucrarea sa intitulată Farmacia de-a lungul timpului, afirmă următoarele: „Este incontestabil faptul că transmutarea metalelor şi căutarea pietrei filosofale au fost, pentru farmacia chimică, ca şi pentru medicină, surse de progres. Pregătirile extraordinare, curioasele efecte produse de către amestecuri, diversitatea de culori a metalelor care fuzionau, toate acestea îi ofereau laboratorului o atracţie misterioasă, care nu putea fi separată de neobositul lucrător. Printre aceşti căutatori, şi in fruntea lor, trebuie să îl plasăm pe călugarul benedictin, Basile Valentin… Ca şi Albert cel Mare, a fost unul dintre inventatorii medicamentelor chimice. Lucrările sale au realizat o transformare care mai târziu avea să revoluţioneze rutina medicinei şi a farmaciei”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.