Invitaţie la lectură

Ochii doamnei mele. O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare

”Aşa se face că WS porni călare spre Bristol, într-o zi aurită, de octombrie. Berkeley, cu castelul său. Woodford, Alveston. Almondsbury, Patchway, Filton. Călărea juganul, murgul lui Jupân Quedgeley. Drumul era presărat cu frunze aurii şi brune ce aduceau cu nişte peşti prăjiţi; păsărelele ce zburătăceau îngrămădindu-se pe crengi aminteau de fojgăiala şobolanilor, pregătindu-se să părăsească corabia scufundată a verii. Călărea dârdâind de frig, cu galbeni în pungă (o pungă faină, confecţionată de taică-său), înfăşurat într-o pelerină veche.

Bristol. Primul contact cu Bristolul îi stârni oarece teamă. Bristolul, cu catargele lui zbârlite ca ţepii, îl lăsă cu gura căscată de uimire; simţea mirosul sărat, vedea marinarii, a căror zăbavă nu ridica semne de întrebare (vai şi-amar de sărmanul Hoby, de pe uscat, ajuns de-acuma în ţărână). Străzile forfoteau de muncă şi beţie şi de clopotele din birourile negustorilor de sclavi; butoaiele se rostogoleau voioase pe pavaj; deveni stingher şi sfios la vederea atâtor lupi de mare, unii în culori şi veşminte bizare, la vederea cerceilor de aur ce oglindeau razele soarelui, cu soarele scăpărând din pielea bronzată şi arsă pe mare şi în ţinuturi îndepărtate, unde nu găseai decât soare şi iar soare. Iar misiunea lui, Doamne ajută, era să cumpere cărţile unui roman ajuns de mult oale şi ulcele, să le plătească, să mănânce o cină frugală, iar apoi să întoarcă din nou spatele vieţii (…)

Ţinând la subraţ, sub pelerină, teancul de cărţi legate cu sfoară, WS hoinări, încă uimit, pe străzile dosnice, care aduceau cu nişte şerpi sau vine răsucite. La un moment, se trezi strigat. De pe-o uşă deschisă, îl abordă o voce:

— Hei, sal’tare, drăguţule! Cauţi un loc de dormit?

Întoarse capul şi inima fu cât pe-aici să-i stea pe loc. Îmbrăcată într-o splendidă rochie largă, de-un alb virtuos, chiar dacă murdar, împrăştiind spre strada pustie scânteierea umerilor şi pieptului ei, stătea cu braţele încrucişate, rezemată de tocul uşii, surâzătoare. Dacă englezii-s albi, ei ar trebui să-i spună neagră; dar nici neagră n-o poate numi cu adevărat, ci, mai degrabă, aurie, dar nici auriu nu-i termenul potrivit, şi nici purpuriul regal, pentru că, atunci când numim culori, ne gândim la ceva plat, ca, de pildă, pânza, or aici e vorba de carne ce se mişcă şi pluteşte purtată de valul luminii, schimbându-şi întruna nuanţa, dar păstrându-şi o somptuozitate ce nu poate fi numită decât regală; culoarea ei e chintesenţa regalului. Cât despre părul ei, acesta era, cu adevărat, de un negru cârlionţat; avea buzele groase; nasul nu-i era îngust în aerul rece, asemenea unui nas englezesc, unui nas de Anne, nici ascuţit, în lipsa razelor de soare, ci turtit şi lătăreţ; şi fruntea îi era lată, deşi lipsită de profunzime. Stătea şi îi zâmbea, făcându-i semn, cu degetul ei lung, auriu, să se apropie.”

Editura Humanitas Fiction a lansat ieri, la Libraria Humanitas de la Cişmigiu, romanul Ochii doamnei mele. O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare de Anthony Burgess, apărut în colecţia „Raftul Denisei“. La eveniment au participat criticul de film Irina Margareta Nistor, criticul literar Cosmin Ciotloş, traducătorul George Volceanov şi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Actorul István Téglás a citit în premieră un fragment din carte.

Anthony Burgess, autorul celebrului roman Portocala mecanică, iluminează în acest somptuos volum, impregnat de spiritul elisabetan, firele nevăzute dintre viaţa şi operele lui Shakespeare. De la ipostaza adolescentului obsedat de cuvintele rare sau inventate la cea a poetului şi dramaturgului în plină forţă creatoare, romanul urmează itinerariul iubirilor lui Shakespeare, povestea lui de seducător şi sedus reflectată în Sonete şi în piesele de teatru.

În acest roman ambiţios, scris pentru a marca împlinirea a patru secole de la naşterea Marelui Will, Anthony Burgess combină reconstituirea istorică şi erudiţia lingvistică cu umorul debordant, naratorul omniscient care relatează parcursul lui WS fiind un lector britanic de literatură engleză detaşat în Orient, cu înclinaţii bahice, frustrat de ignoranţa şi de lipsa de apetit intelectual a studenţilor săi.

Cariera protagonistului WS este spectaculoasă – mănuşarul provincial ajunge actor, apoi dramaturg şi, într-un târziu, acţionar al unei trupe de teatru londoneze, dar nu mai puţin spectaculoase sunt turbulenţele politice din epoca elisabetană şi intrigile de la Curte. WS preferă însă postura de observator imparţial al istoriei, refuzând să se implice în jocurile periculoase ce duc la căderea multor figuri de seamă ale vremii. Prietenia care-l leagă de tânărul şi răsfăţatul conte de Southampton şi iubirea pentru misterioasa amantă exotică evocată în sonetele dedicate Doamnei Brune îi vor modela opera şi îi vor hotărî destinul.

„O tentativă formidabil de ingenioasă, năucitoare la nivel verbal, de a pătrunde în tainiţele vieţii lăuntrice a lui Shakespeare. Burgess inventează, în chip strălucit, o istorie intimă a dorinţelor sexuale şi a trădărilor sale”, scrie Stephen Greenblatt.

Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917 – 22 noiembrie 1993) continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător şi critic, viaţa şi arta sa ţin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University şi a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulţi ani, mai întâi în Anglia şi apoi în Malaysia şi Brunei. Şi-a dedicat viaţa scrisului în urma unei erori medicale: în 1959, a fost diagnosticat cu un cancer la creier şi i s-a mai dat doar un an de trăit. Vrând să lase în urmă ceva avere, a scris repede patru romane care au avut succes: The Doctor is Sick (1960), The Right to an Answer (1960), One Hand Clapping (1961) şi Devil of a State (1961). Diagnosticul s-a dovedit greşit, iar Burgess a rămas consacrat ca scriitor.

Printre romanele sale se numără: Trilogia The Long Day Wanes (1956–1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Ochii doamnei mele. O poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare (Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare’s Love Life, 1964); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby’s End (1974); Man of Nazareth (1979); Earthly Powers (1980); Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); A Dead Man in Deptford (1993).

Fără să fie şi romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult, despre violenţa dusă la paroxism, consecinţele reprimării tuturor instinctelor agresive şi anularea posibilităţii de a alege. Pe lângă cele peste 30 de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii şi un libret de operă.

Cardinalul de la Kremlin, un roman de spionaj incitant

”I se spunea Săgetătorul. Era un titlu nobil, deşi concetăţenii săi renunţaseră la plecăciunile făcute din reflex, cu mai mult de un secol în urmă, deîndată ce aflaseră de existenţa armelor de foc. Numele acesta reflecta, în parte, permanenţa luptei lor. Primul dintre invadatorii din Vest, căci aşa îi socoteau ei, fusese Alexandru cel Mare şi de atunci mulţi îi urmaseră. În cele din urmă, toţi dăduseră greş.

Triburile afgane considerau credinţa islamică drept temeiul rezistenţei lor, dar curajul de nebănuit al acestor bărbaţi era o trăsătură a seminţiei lor, la fel ca ochii lor negri, nemiloşi.

Săgetătorul era tânăr şi bătrân în acelaşi timp. Ori de câte ori avea ocazia şi cheful de a se scălda într-un râu de munte, oricine putea să vadă musculatura tinerească a corpului de 30 de ani. Avea muşchii netezi ai unui bărbat pentru care o căţărare pe o stâncă goală de 300 de metri era la fel de banală ca drumul până la cutia poştală. Pe Săgetător nu vântul îl vătămase. Profesor de matematică până în urmă cu trei ani, absolvent de facultate într-o ţară în care cei mulţi se mulţumeau să citească doar Coranul, se căsătorise de tânăr după obiceiul pământului şi avea doi copii. Dar soţia şi fiica lui fuseseră ucise de rachetele lansate de un avion de vânătoare Suhoi-24. Fiul lui dispăruse. Fusese răpit. După ce sovieticii bombardaseră satul soţiei sale, făcându-l una cu pământul, sosiseră trupele de infanterie care îi omorâseră pe adulţii rămaşi în viaţă şi-i adunaseră pe toţi orfanii ca să-i expedieze în Uniunea Sovietică pentru a fi educaţi şi instruiţi prin metode moderne. ..

Dar nu pentru asta era cunoscut sub numele de Săgetătorul. Căpetenia micii sale bande de mujahedini era un conducător luminat, el nu-l privise cu dispreţ pe nou-venitul care îşi tocise coatele în sălile de clasă învăţând tot ce studiau străinii. Profesorul de aritmetică era cel mai bun şi, datorită abilităţii cu care mânuia săgeţile ruseşti, oamenii din grup îl porecliseră Săgetătorul”.

Mihail Filitov este erou de război şi colonel în Armata Roşie, însă numele său de cod în CIA este Cardinalul. O întâlnire întâmplătoare în metroul din Moscova determină KGB să lanseze vânarea spionului aflat în eşaloanele superioare ale puterii ruseşti.

SUA şi URSS negociază un tratat care ar putea conduce spre război – sau spre pace – în vreme ce serviciile de spionaj ale ambelor părţi sunt încleştate într-un conflict final. În aceste condiţii, misiunea agentului CIA Jack Ryan nu este deloc una uşoară, căci el trebuie să păcălească întregul KGB pentru a-i putea salva viaţa Cardinalului – omul ale cărui informaţii ar putea schimba cursul istoriei. Autorul bestsellerurilor Vânătoarea lui Octombrie Roşu, Furtuna roşie şi Ursul şi Dragonul abordează din nou tema conflictului între cele două superputeri ale lumii, de această dată conducând imaginaţia cititorilor de pe terenurile aride şi ostile din Afganistan spre tehnologia de ultimă oră a utilizării laserelor în spaţiu.

Romanul lui Tom Clancy, Cardinalul de la Kremlin, este o continuare a lucrării Vânătoarea lui Octombrie Roşu, bazată pe dezvoltarea de apărare strategică, iniţiativa şi echivalentul său sovietic, care acoperă teme inclusiv colectarea de informaţii şi contrainformaţii, intrigi politice şi război de gherilă în Afganistan.

Thomas Leo Clancy Jr., născut pe 12 aprilie 1947, în Calvert County, Maryland, este un scriitor bine cunoscut pentru romanele sale de spionaj a căror acţiune este plasată în timpul şi după Războiul Rece, în care abundă detaliile militare şi tehnice. Clancy a studiat Literatura engleză la Loyola College în Baltimore, absolvind în 1969. În 1992, el a primit un doctorat onorific în Litere.

Deşi a dorit să se înroleze în armata SUA, a fost respins la examenul medical. Înainte de debutul literar, Clancy a condus o agenţie independentă de asigurări. Alături de John Grisham, Tom Clancy a fost singurul scriitor care a vândut două milioane de exemplare dintr-un roman – Pericol iminent – de la primul tiraj.

Fata care a atins cerul, o poveste spectaculoasă despre dragoste

”Piaţa dreptunghiulară din faţa Palatului Ducal, de lângă San Marco, era înţesată de lume. Mulţimea care se înghesuia era transpirată şi sudoarea de zile şi zile i se impregnase în haine. Era un miros stătut ca de ceapă putrezită şi de peşte stricat. Pielea mulţimii era lucioasă, grasă, acidă. Umorile instabile.

Însă, în aer, mai mult decât mirosurile, se respira moartea iminentă. Era ca şi cum lumea aceea de palate suspendate pe apă şi întreaga lagună ar fi ars deja pe rugul pe care îl aşteptau cu toţii. Pe care şi-l doreau cu toţii pentru vrăjitoarea evreică, femeia care încercase să fure sufletele veneţienilor.

Autorităţile construiseră o tribună chiar în faţa cheiului ducal. În spatele tribunei se deschidea ampla oglindă a apei în care îşi vărsa apele Canal Grande. Sumedenie de ambarcaţiuni, cele bogate ale nobililor şi cele sărăcăcioase ale pescarilor, se înghesuiau unele în altele. Pe cele două laturi ale avanscenei, dacă se poate spune aşa, fiindcă toată structura părea un podium pentru o reprezentaţie teatrală, se înălţau două turnuleţe la baza cărora erau doi scripeţi. Din vârful micilor turnuri plecau două braţe care se întâlneau la mijlocul scenei, ceva mai în faţă, şi de la care plecau funii de cânepă, groase şi împletite, fixate la un fel de cuşcă de lemn, chiar în faţa podiumului. Pe pământ. Goală… Părul Giudittei era strâns în sus cu excepţia a două şuviţe care îi cădeau pe umeri. Pe ea avea o rochie cu un decolteu atât de adânc încât mare parte din sâni era descoperită, iar în picioare îi puseseră nişte pantofi cu talpă groasă de o palmă, cum purtau curtezanele. Giuditta fu urcată în cuşca de lemn de la baza structurii. Înspăimântată se agăţă de barele de lemn…”

Cum se transformă un tânăr hoţ, care şi-a petrecut copilăria într-un iad, într-un susţinător şi apărător fervent al libertăţii? Cum se transformă un artist evreu în supravieţuire într-un medic recunoscut? Şi cum se transformă o fată cu un destin dificil într-o creatoare de modă de succes? Răspunsul se găseşte la Veneţia. Căci acolo, în labirintul de străduţe şi canale din cea mai misterioasă lagună a Europei, între măreţia pieţii San Marco şi mizeria speluncilor din Rialto, se găseşte întreaga panoramă a vieţii. O poveste spectaculoasă despre cele mai ambiţioase visuri şi despre o dragoste care transcende orice frontiere. Această carte nu istoriseşte starea evreilor sau a creştinilor, ci, pur şi simplu, povestea de dragoste dintre doi tineri, care nu cunoaşte convenţii, care nu poate fi îngrădită într-un ţarc.

Un roman ca un corn al abundenţei, plin de personaje fascinante, aventuri captivante şi locuri istorice superbe.

Luca di Fulvio este un povestitor excelent care nu pierde niciodată firul povestirii şi nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură. Talentul său îi permite să scrie cu aceeaşi siguranţă thrillere palpitante. Unul dintre acestea, L’Impagliatore, a fost ecranizat în Italia. Înainte să devină scriitor, a studiat dramaturgia la Roma şi maestrul său a fost nimeni altul decât Andrea Camilleri.

O lectură antrenantă, surprinzătoare şi convingătoare.

Îngerul pierdut , o experienţă de o zguduitoare trăire

”Din cine ştie ce motiv ciudat, am rămas cu ideea că, atunci când voi muri, sufletul meu se va desprinde de corpul meu şi se va ridica, uşor, în văzduh.Eram convinsă că, odată ajuns acolo, ghidat de o forţă de atracţie irezistibilă, avea să se avânte spre chipul lui Dumnezeu şi avea să Îl poată privi în ochi. În clipa aceea aveam să înţeleg totul: Locul meu în Univers. Originile mele. Destinul meu. Şi chiar şi de ce percepeam lucrurile într-un mod atât de… neobişnuit. Aşa îmi explica mama lucrurile când o întrebam despre moarte. La fel şi preotul din parohia mea. Ambii ştiau cum să îmi liniştească sufletul. Era de invidiat hotărârea cu care apărau tot ce avea de-a face cu lumea de dincolo, cu viaţa nepământească sau cu sufletele chinuite. Şi acum începeam să-mi dau seama de ce.

În acea primă noapte de noiembrie, bineînţeles că încă nu murisem. În schimb, exact acea viziune mi se înfăţişa acum: un chip uriaş, senin, pe un corp şezând, cu anvergură de aproximativ cinci metri, care mă privea ţintă în ochi în timp ce mă roteam în jurul Lui, la câteva palme distanţă de obrajii Lui”.

În timp ce lucrează la restaurarea Porticului Gloriei din catedrala Santiago de Compostela, Julia Álvarez primeşte o veste care îi pustieşte sufletul: soţul ei a fost sechestrat de un grup terorist într-o regiune din nord-estul Turciei. Din acest moment, ea descoperă că cei care l-au sechestrat pe soţul ei, membri ai unei misterioase secte orientale, caută, cu înverşunare, la fel ca atotputernica Agenţie de Securitate Naţională americană şi însuşi preşedintele SUA, două pietre antice, pe care cei doi soţi le deţin de mai mulţi ani: adamantele, minerale magice care, conform unor vechi legende, au puterea de a permite intrarea în contact cu entităţi supranaturale, îngerii.

Julia va fi implicată, fără voia ei, într-o luptă dură, având drept scop controlul asupra acestor pietre. Un thriller plin de mister şi de revelaţii surprinzătoare, semnat de Javier Sierra, în care realitatea şi ficţiunea, ştiinţa şi mitologia se întrepătrund într-o intrigă care îl poartă pe cititor de la catedrala din Santiago de Compostela la Casa Albă şi la sediul CIA din Virginia, de la Costa da Morte din Galicia până la miticul munte Ararat, la frontiera cu Armenia, unde legenda plasează resturile a ceea cce a fost Arca lui Noe.

”Romanul scriitorului spaniol Javier Sierra, Îngerul pierdut, a fost premiat la cea de XIV-a ediţie a International Book Awards cu două premii la categoria Cel mai bun roman de dramă / Aventură, în versiunile sale în limba spaniolă şi engleză. În 2011, Îngerul pierdut a fost considerat în Statele Unite drept cel mai bun roman de aventuri. Un adevărat thriller”, scria Que Leer.

”Sierra a construit un incitant thriller apocaliptic care se desfăşoară în locuri reale, bazat pe temeinice cercetări ştiinţifice şi de mitologie, cu o doză perfectă de ficţiune pentru un roman excelent”, Library Journal.

”Cititorul este acaparat de această incitantă interpretare contemporană a originii credinţei; acţiunea se desfăşoară suficient de rapid pentru a ne captiva şi rămâne, în mod surprinzător, absolut coerentă, cel puţin în universul cărţii”, Booklist.

”Îngerul pierdut are rara putere de a emoţiona, de a delecta, dar şi de a pune pe gânduri. Aţi putea dori să citiţi acest roman pentru intriga fascinantă, pentru interpretările teologice pe care le propune sau pentru pura bucurie dată de puterea lui Sierra de a le expune într-o manieră fluentă” – Surrey Now.

Javier Sierra este singurul scriitor spaniol contemporan care a reuşit să-şi plaseze romanele în primele cele mai bine vândute cărţi din Statele Unite. Volumele sale au fost traduse în peste 45 de limbi şi au devenit sursă de inspiraţie pentru mulţi cititori care căutau ceva mai mult decât divertisment într-o poveste de intrigă.

Format în lumea ziaristică, Sierra a fost timp de 7 ani directorul revistei Dincolo de ştiinţă şi, în plus, director şi prezentator de emisiuni de radio şi TV, cărţile sale bazate pe întâmplări istorice s-au bucurat de o extraordinară primire din partea publicului.

Este un autor extrem de prolific. A semnat, printre altele, romanele Cina secretă, Doamna în albastru, Calea interzisă, În căutarea vârstei de aur, Porţile Templierilor, Rosswel: secret de stat, Spania ciudată şi Secretul egiptean al lui Napoleon.

Tony şi Susan, un roman elegant şi captivant, abil construit

Cu totul neaşteptat, Susan Morrow primeşte manuscrisul unui roman scris de Edward, soţul de care a divorţat în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Pe măsură ce citeşte, Susan şi, odată cu ea, cititorul însuşi pătrund din ce în ce mai adânc în viaţa personajului principal al romanului din roman, profesorul de matematică Tony Hastings, care călătoreşte împreună cu soţia şi fiica lui spre casa lor de vacanţă. În vreme ce viaţa obişnuită, civilizată, a familiei Hastings cade pradă violenţei şi crimei, o sumedenie de amintiri tulburătoare o aruncă pe Susan înapoi în trecut, provocând-o să se confrunte cu tenebrele propriei vieţi şi cu teama care îi ameninţă viitorul. Un thriller cutremurător se îmbină astfel cu o poveste despre teamă şi regret, despre răzbunare şi îmbătrânire, despre căsătorie şi creativitate.

”Edward zice: «spune-mi ce-i lipseşte cărţii mele?» Ea îi răspunde: «nu ştii, Edward, nu-ţi dai seama?» Acest gând o face să se replieze în ceva nerelevant. Ce lipseşte din viaţa ei? Se întreabă dacă va mai putea să îl mai vadă vreodată pe Arnold ca în trecut, chiar dacă nu este vorba despre ură. Simte puterea obişnuinţei, trăgând-o înapoi, aşa cum s-a întâmplat timp de atâţia ani. Uitându-se la peluza cafenie ce apare de sub zăpadă, crezând că încă se gândeşte la scrisoarea de laudă iertătoare şi de critică pe care o va scrie, ori la felul în care va deveni mai puternică în relaţia cu Arnold, căpătând mai mult respect de sine, Susan începe să viseze. Barca cu vâsle din port, palma cufundată în apă. Casa cu plase contra insectelor în spatele lui, deasupra capului. În spatele ei, şi de jur împrejur, sunt insule cu pâlcuri de pin şi case. El spune:

– Ne ia curentul.

Ea observase asta. Vede cum ţărmul din spatele lui se deplasează în lateral, spre stânga.

– Dacă ne lăsăm în voia apei, va fi greu să ne întoarcem, spune el.

Ea ştie asta. Știe cât de departe ar putea fi duşi de apă şi cât de mult vor fi nevoiţi să vâslească…

Cu un aer visător a sigilat observaţiile critice într-un plic. A înjghebat fără să stea prea mult pe gânduri următorul bilet pe care mai apoi s-a dus să-l expedieze.

Dragă Edward, în cele din urmă am terminat romanul tău. Îmi cer scuze că a durat atât de mult. Scrie-mi dacă vrei o părere.”

Cu un talent literar unic, Austin Wright ilustrează fascinanta experienţă a lecturii, prin relaţiile pe care le creează atât între cititor şi operă, cât şi între autor şi cititor, într-o scriere surprinzătoare şi pasionantă.

“Minunat scrisă – ultimul lucru pe care l-ai aştepta de la o poveste despre sânge şi răzbunare. Frumos”, scria Saul Bellow.

“Tony şi Susan este un roman inteligent, dar şi o poveste tulburătoare despre lectură, căsătorie şi răzbunare”, nota cronicarul de la The Times.

”Un roman tulburător, neobişnuit, despre poveştile pe care ni le spuneam unii altora şi poveştile pe care ni le spunem nouă înşine. O carte care te surprinde cu adevărat”, scria în The Guardian.

”Fascinant… Fermecător… Absolut irezistibil” – The New York Times.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.