Invitaţie la lectură

”Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?)”

„Cum gândesc politicienii? De multe ori, aşa cum vorbesc. Adică şleampăt, confuz, îngălat. Iar dacă vorbirea reflectă procesele mintale, situaţia bate spre dramatic. Or fi ei aleşi, dar vorbirea lor e foarte rar aleasă. Metaforita unora, confuziile de termeni ale altora şi în general nivelul scăzut al celor mai mulţi ar trebui să-i facă pe alegători ceva mai circumspecţi. Din păcate, unii alegători par mai departe sclavii burţii pline şi ai vorbei goale. Peţiţi cu o pungă cu alimente şi duşi cu preşul promisiunilor deşarte, ei girează pentru a doua, a treia sau a patra oară oameni compuşi din corigenţe: la conţinut, la competenţă, la maniere şi la exprimare.

Tragicomedia alegerilor readuce la putere tot mai puţine personalităţi şi tot mai multe personulităţi. Iar când politicianul se ştie impotent intelectual sau incapabil de acţiuni eficiente, arma cea mai la îndemână este patriotismul sforăitor, stropit cu lacrimi, mujdei şi şpriţ. Mai ales că e atât de uşor să le treci celor mulţi şi neinformaţi ideea că ţara e sub asediu şi împresurată de duşmani.

Până la urmă însă, cartea de faţă nu e doar despre politicieni. E în egală măsură despre cei care-i ajută să obţină funcţii şi privilegii: alegătorii. Poate că parcurgerea acestui «catalog de perle» îi va convinge că e cazul să-şi activeze discernământul. Pe bună dreptate, politicienii sunt la ora actuală dispreţuiţi. Ceea ce uităm de multe ori este că ei n-ar fi putut ajunge unde sunt dacă nu i-am fi crezut, dacă nu le-am fi luat de bune promisiunile, dacă nu ne-am fi lăsat păcăliţi. Dacă nu i-am fi votat”, scrie autorul volumului, Radu Paraschivescu.

Iată ce notează scriitorul în Argumentul său: ”Am publicat până acum patru volume de enunţuri brambura: Fie-ne tranziţia uşoară (2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea (2007), Muşte pe parbrizul vieţii (2014) şi Noi vorbim, nu gândim (2015). Fiecare dintre ele a fost de fapt o colecţie de derapaje de expresie, însă de multe ori şi de gândire. Iar afişul fiecărei colecţii a fost ţinut în general de aceiaşi actanţi din arena publică: oameni de afaceri, actori, cântăreţi, sportivi (cu precădere fotbalişti), politicieni, realizatori de emisiuni TV, fotomodele, crainici de ştiri, vedete din ciupercăria tabloidă, directori de ziare şi de reviste, poliţişti, avocaţi etc. Cititorii s-au convins, cu fiecare volum, că rostirea de năzbâtii e democratică şi nu ţine cont de vârstă sau de meserie, de opţiunile politice sau confesionale.

Volumul de faţă se ocupă exclusiv de aportul politicienilor la fondul naţional de inepţii şi aberaţii. Am bănuit din capul locului că se putea strânge destul material pentru o asemenea carte doar din recolta culeasă de pe ogorul politic. Am bănuit de mult, încă de la primele apariţii ale unor politicieni incapabili să-şi pună de acord creierul şi gura. Nu le dau numele în clipa asta, le veţi găsi oricum în paginile cărţii. Şi totuşi, ce-i diferenţiază pe politicieni de restul categoriilor prezente în culegerile de aşa-zise perle? Prin ce se deosebeşte politicianul de manelist, de jandarm, de jucătorul de fotbal sau de vampa tabloidă ieşită la vânătoare de portofele mai mult sau mai puţin interlope? De ce merită doar politicienii un volum separat, nu şi moderatorii de emisiuni TV, cântăreţii de muzică populară, crainicii de ştiri, directorii de bancă sau asistentele emisiunilor de rigolă nocturnă?

Răspunsul e simplu şi precis: fiindcă politicienii sunt oameni pe care i-am ales cu mâna noastră şi care acţionează – cel puţin teoretic – în folosul nostru. Munca lor ne influenţează în mod direct viaţa. Preşedintele, senatorul, deputatul şi primarul sunt în funcţie fiindcă i-am trimis acolo, fiindcă am făcut în ei o investiţie de încredere şi speranţă. Prin urmare, e normal să ne intereseze cum se comportă aceşti oameni mai cu seamă după ce ne-au obţinut votul. Însă la fel de firească este preocuparea pentru felul în care gândesc oamenii ăştia, câtă vreme comportamentul este rezultatul direct al unor mecanisme cerebrale.

Nu trebuie să fii cel mai atent dintre observatori ca să constaţi deficienţe uriaşe în gândirea multor politicieni. Dincolo de felul cum siluiesc limba română, dincolo de aroganţă şi tupeu, lucrul care impresionează neplăcut la aceşti oameni numiţi aproape ironic „aleşii noştri“ sau „reprezentanţii noştri“ este precaritatea raţionamentelor. Iar precaritatea aceasta iese în evidenţă când e însoţită de rea intenţie, de rea credinţă sau de puseuri conspiraţioniste. În privinţa ultimelor, trebuie spus că politicianul ajuns la putere se simte obligat să joace aria patriotului, să se îngrijoreze pentru ţară, să simtă urzeli şi trădări la tot pasul. Şi, desigur, să găsească vinovaţi spre a-i divulga entuziast opiniei publice. Odată jucată piesa, patriotul de mucava se întoarce la toropeala pe bani publici, bucuros că a contribuit la salvarea naţiei din ghearele cine ştie cărei primejdii pe care doar el şi alţi tenori ai vigilenţei au sesizat-o”.

Radu Paraschivescu (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în cartierul Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Dintre volumele sale amintim: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015).

”Vremuri second-hand”

„(…) Am căutat o metodă literară care să-mi permită o aproximare cât se poate de fidelă a vieţii reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie. Astfel că mi-am însușit imediat acest gen cu voci omenești și mărturii, probe și documente reale. Așa aud și văd eu lumea – ca pe un cor de voci individuale și un colaj de detalii cotidiene… În acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog și preot.

În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic… Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre «specificul căii ruseşti»… Au readus la suprafaţă imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă «Ai noştri», există partidul puterii, copie a partidului comunist.

Preşedintele are aceeaşi putere ca secretarul general. Absolută.

În locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am întâlnit pe stradă nişte băieţi în tricouri cu secera şi ciocanul şi cu portretul lui Lenin. Ştiu ei oare ce este comunismul?”, se întreabă autoarea, , laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, în 2015 şi Prix Medicis, în 2013.

„Homo sovieticus există – Svetlana Aleksievici l-a întâlnit. În această lucrare polifonică, în care se amestecă voci ale străzii, conversaţii relatate şi decupaje din presă, fiecare mărturie este adevărată. Ceea ce rezultă are un farmec hipnotic… Vremuri second-hand este o carte densă şi puternică asemenea unui râu”, notează Le Figaro.

„În ultimii 30-40 de ani, Svetlana Aleksievici a creat portretul individului sovietic şi postsovietic. Cărţile ei nu prezintă însă o istorie a evenimentelor, ci o istorie a emoţiilor – o istorie a sufletului omenesc”, scrie Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze.

„Vremuri second-hand este un mausoleu literar închinat cetăţenilor unui imperiu care a dispărut în trei zile, la fel de fulgerător cum Rusia ţaristă a devenit, în 1917, Uniunea Sovietică. Dar este, mai presus de toate, un monument dedicat celor care, în cursul Istoriei, s-au simţit la un moment dat străini de vremurile pe care le trăiau. Acest exil interior nu poate fi mărturisit decât la persoana întâi, de la suflet la suflet”, afirmă Julie Clarini, în Le Monde.

Svetlana Aleksievici s-a născut la 31 mai 1948 la Ivano-Frankivsk (fost Stanislav), în vestul Ucrainei. După ce tatăl ei a fost demobilizat din armată, familia – tatăl bielorus şi mama ucraineană – s-a stabilit în Bielorusia, unde părinţii au lucrat ca profesori la sat. A studiat jurnalismul la Minsk, considerând facultatea de profil drept lucrul „cel mai apropiat de o şcoală de scriere“. După absolvire, a lucrat în redacţii din provincie şi apoi din capitală. Prima ei carte, compusă din mărturiile unor oameni care şi-au părăsit locurile natale, a fost retrasă din librării de autorităţi. Următoarea apariţie, Războiul nu are chip de femeie (1985), publicată simultan la Moscova şi la Minsk, are la bază interviuri cu femeile care au luptat în Armata Roşie în al Doilea Război Mondial şi a reprezentat o ieşire din cadrele mitologiei sovietice din epocă. Titlul cărţii a fost folosit de Mihail Gorbaciov într-un discurs oficial. Băieţii din zinc (1990) cuprinde mărturii ale militarilor sovietici care au participat la războiul dus de URSS în Afganistan (1979–1989). În 1997 a publicat Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor, rezultat al unei documentări începute în 1986, imediat după accidentul nuclear din Ucraina. La începutul anilor 2000 a plecat din Bielorusia, atât în semn de protest faţă de dictatura lui Aleksandr Lukaşenko, cât şi pentru a se putea dedica plenar scrisului. După perioade petrecute în Italia, Germania, Spania şi Suedia, a revenit, în 2011, la Minsk. În 2015 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, pentru „scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre“. A devenit astfel unul dintre puţinii scriitori distinşi pentru nonficţiune. Vremuri second-hand (2013), cea mai recentă carte a sa, întregeşte seria Vocile Utopiei, consacrată de autoare celor care s-au aflat timp de aproape un secol sub semnul ideologiei comuniste.

Laureata Premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici

”Ne despărţim de vremurile sovietice. De viaţa aceea a noastră. Încerc să-i ascult cu onestitate pe toţi participanţii la drama socialistă… Comunismul a avut un plan smintit: să-l schimbe pe omul „vechi“, pe bătrânul Adam. Şi i-a reuşit… poate că e singurul lucru care i-a reuşit. Vreme de mai bine de şaptezeci de ani, în laboratoarele marxism-leninismului a fost creat un tip aparte de om – homo sovieticus. Unii îl socotesc un personaj tragic, alţii îl numesc sovok. Mie mi se pare că-l cunosc pe acest om, îl cunosc bine, am trăit mulţi ani alături de el, umăr la umăr. El – sunt eu. El – sunt cunoştinţele, prietenii, părinţii mei. Vreme de câţiva ani am călătorit prin toată fosta Uniune Sovietică, pentru că homo sovieticus nu e numai rus, ci şi bielorus, turkmen, ucrainean, kazah… Acum trăim în state diferite, vorbim limbi diferite, dar suntem inconfundabili. Ne recunoşti imediat! Noi toţi, oamenii din socialism, semănăm între noi şi nu semănăm cu ceilalţi oameni – avem propriul vocabular, propriile reprezentări despre bine şi rău, despre eroi şi martiri. Avem o relaţie aparte cu moartea. În poveştile pe care le notez, îţi zgârie mereu urechea cuvinte ca: „a trage“, „a împuşca“, „a lichida“, „a trimite la moarte“, sau variante sovietice ale dispariţiei, precum „arest“, „zece ani fără drept de corespondenţă“, „emigraţie“. Cât poate preţui viaţa omului dacă ne amintim că nu demult oamenii piereau cu milioanele? Suntem plini de ură şi de prejudecăţi. Toţi provenim din locul care a cunoscut Gulagul şi un război cumplit. Colectivizarea, deschiaburirea, strămutarea populaţiilor…

Acesta a fost socialismul, aceasta a fost, pur şi simplu, viaţa noastră. Pe atunci vorbeam puţin despre ea. Iar acum, când lumea s-a schimbat ireversibil, pe toţi a început să-i intereseze viaţa aceea a noastră; oricum ar fi fost ea, era viaţa noastră.

Scriu, refăcând din bucăţele, din fărâme, istoria socialismului „domestic“… „intern“. Aşa cum a sălăşluit el în sufletul omului. Mă atrage mereu tocmai această perspectivă măruntă – omul… doar omul. În definitiv, acolo se petrece totul.

Iată libertatea! Aşa ne aşteptam să fie? Eram gata să murim pentru idealurile noastre. Dar a început o viaţă cehoviană. Fără istorie. S-au prăbuşit toate valorile în afară de valorile vieţii. Vise noi: să ne construim o casă, să ne cumpărăm o maşină bună, să plantăm un coacăz… Libertatea s-a dovedit a fi reabilitarea spiritului mic burghez, îndeobşte denigrat în Rusia. Libertatea Maiestăţii Sale Consumului. A imensităţii întunericului. Întunericul dorinţelor, al instinctelor, al vieţii omeneşti tainice. Întreaga noastră istorie am supravieţuit, n-am trăit”.

Iată ce notează despre autoarea acestui volum Philip Gourevitch, de la Human Rights Watch: ”Vocea Svetlanei Aleksievici este mai mult decât suma vocilor celor pe care îi intervievează şi, pentru că a vorbit curajos şi liber, a fost înfierată în Belarus, ţară pe care a părăsit-o pentru a trăi în exil.

Deşi sunt impregnate de pasiunea şi indignarea martorului obiectiv, cărţile ei nu au intenţii polemice sau militante. Svetlana nu slujeşte nicio ideologie, ci doar un ideal – acela de a asculta cu atenţie vocile obişnuite ale contemporanilor săi şi a le orchestra în cărţi extraordinare”.

”Un palid punct albastru”

În volumul Cosmos, astronomul Carl Sagan ne-a permis să întrezărim magnificul mister al universului, făcându-l accesibil pentru milioane de oameni de pe întreaga planetă. În Un palid punct albastru, această continuare uimitoare a Cosmosului, Sagan îşi desăvârşeşte călătoria revoluţionară prin spaţiu şi timp.

Făcând un periplu prin sistemul nostru solar, prin galaxia Calea Lactee şi chiar mai departe, Sagan pune cap la cap o istorie a descoperirilor astronomice, un rezumat cuprinzător al călătoriilor de explorare spaţială, şi face o trecere în revistă a vieţii: de la originile sale acvatice până la viitorul imaginar al umanităţii, în care, după ce Pământul va fi de mult înghiţit de Soare, oamenii se vor stabili pe alte planete, modelându-le peisajul.

Charisma lui Carl Sagan ca popularizator al ştiinţei se explică nu doar prin volumul prodigios al cunoştinţelor sale, ci şi prin optimismul de care dă dovadă şi prin fascinaţia pe care o simte în faţa universului. O persoană plină de imaginaţie şi un vizionar, astronomul de la Universitatea Cornell ne aprinde imaginaţia şi transforma ştiinţa într-un spectacol de zile mari. Sagan se întoarce iar şi iar la nevoia omenirii de a călători şi la curiozitatea noastră nesecată cu privire la locul pe care îl ocupăm în univers.

„Priviţi din nou acel punct. Acolo ne aflăm noi. Este casa noastră. Suntem noi. Pe acesta şi-au trăit şi îşi trăiesc viaţa toţi cei pe care-i iubeşti, toţi cei pe care-i ştii, toţi cei despre care ai auzit şi, până la urmă, toate fiinţele umane care au existat. Acolo se află totalitatea bucuriilor şi suferinţelor noastre, mii de religii, ideologii şi doctrine economice încrezătoare, fiecare vânător şi culegător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare tânără pereche îndrăgostită, fiecare mamă şi tată, copil plin de speranţă, inventator şi explorator, fiecare moralizator, fiecare politician corupt, fiecare «superstar», fiecare «lider suprem», fiecare sfânt şi păcătos din istoria speciei noastre a trăit acolo – pe un fir de praf suspendat într-o rază de soare.” Carl Sagan a fost Profesor de Astronomie şi Știinţe Spaţiale şi Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universităţii Cornell; a mai fost afiliat la Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology; de asemenea, a fost cofondator şi preşedinte al Planetary Society, cel mai mare grup dedicat ştiinţei spaţiale din lume. În cadrul NASA, a avut rolul de consultant pentru misiunile spaţiale fără echipaj Mariner, Voyager şi Viking şi s-a ocupat de informarea astronauţilor în misiunile acestora pe Lună. Documentarul de televiziune distins cu Premiul Peabody, Cosmos, a fost vizualizat de peste 500 de milioane de oameni din peste şaizeci de ţări, iar cartea însoţitoare a petrecut şapte săptămâni pe lista de bestselleruri a The New York Times.

Autor a treizeci de cărţi, Sagan a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru The Dragons of Eden: Speculations on the Evolution of Human Intelligence în 1978, iar romanul sau Contact a fost ecranizat într-un celebru film ce o are ca protagonistă pe Jodie Foster.

În distincţia oferită postum lui Carl Sagan, National Science Foundation a declarat că cercetarea acestuia a transformat ştiinţa planetară… iar darurile oferite omenirii sunt infinite.

Jurnal de călător: ”Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India”

Ce poţi face pentru a ieşi din rutina zilnică? Cum scapi de perspectiva unei vieţi plictisitoare în spatele unui birou? Cauţi sponsori, împachetezi strictul necesar într-un rucsac pe care îl pui în spate şi decolezi spre India. Iar când te întorci, o iei de la capăt, din nou şi din nou, până când ajungi să devii dependent de modul acesta de a trăi.

Alături de prieteni ori pe cont propriu, Desirée Halaseh şi-a dorit să exploreze cât mai mult, să înţeleagă cultura de acolo, să experimenteze tot ce se poate experimenta. Aşa a ajuns să îşi facă un tatuaj, să încerce bhang, să petreacă zece zile în deplină tăcere la un centru de meditaţie vipassana şi să jongleze cu ricşarii şi şoferii de ocazie în căutare de turişti naivi. Plecată să cunoască misterioasa ţară a contrastelor, pe cât de înfricoşătoare, pe atât de fermecătoare, a ajuns să se descopere pe sine.

Spaţiul dintre nori este mărturia unei călătorii fără sfârşit, un drum către regăsirea de sine şi libertatea pe care o obţii doar atunci când faci ceva cu pasiune.

Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India a apărut în această săptămână în colecţia „Hexagon. Cartea de călătorie” a Editurii Polirom, cu fotografii de Iulian Ursachi, în curând şi în ediţie digitală.

„India, cu esenţele ei tari, îmbătătoare sau pestilenţiale, cu prospeţimea şi cu putreziciunea ei, cu sclipici şi mizerie, cu logica ei aparte, care o contrazice mereu pe a ta, cu provocările pe care ţi le aruncă la tot pasul, cu aura ei mistică şi aerul de bîlci, cu farmecul şi cu grotescul ei, fascinantă şi agasantă, numai indiferent nu te poate lăsa. Ori o iubeşti, ori o urăşti. Desirée iubeşte India şi India o iubeşte pe Desirée, o iubire cu năbădăi din care s-au născut 21 de povestioare savuros condimentate, numai bune să-ţi facă poftă de luat rucsacul în spate şi de avîntat cu el peste mări şi ţări şi nori, în spaţiul acela de la capătul pămîntului, departe de casă şi totuşi… acasă.

„Cu Desirée distanţele dispar. Cu Desirée vezi miliardele de ochi ai Indiei clipind printre rînduri. Cu Desirée simţi mirosurile şi gusturile subcontinentului la fiecare pagină. Desirée te-a băgat în rucsacul ei şi te-a dus acolo, în haosul din care s-a născut civilizaţia. Şi la fiecare filă întoarsă te molipseşti încet, dar sigur de bucuria de a pleca de nebun în lume. Spaţiul dintre nori este o carte-fertilizator, care hrăneşte nomadul din tine”, scrie Raluca Feher, autoarea volumelor America dezgolită de la brîu în jos.

„Spaţiul dintre nori este o scriere aparte, o minunată incursiune în subcontinentul indian, o poveste savuroasă şi adevărată, o experienţă iniţiatică în care se regăsesc majoritatea celor care au intrat în contact cu lumea fascinantă şi plină de mistere a Indiei” (Mihaela Gligor, director Cluj Center for Indian Studies, UBB)

„Jurnalul scris de Desirée în India are aromă de curry, huruit de ricşă, limpezime de Himalaya, zgîrie pielea ca nisipul din Goa şi dă peste cap planuri de viitor, ca îndrăgostirile predestinate să se întîmple atunci cînd te aştepţi mai puţin.”

Desirée Halaseh s-a născut la Iaşi, în 1985. După ce a absolvit Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, specialitatea Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, a făcut stagii de perfecţionare, voluntariat şi s-a implicat în numeroase proiecte. A călătorit în India, Togo, Iordania, Indonezia, Thailanda, Turcia, China, Hong Kong şi Cuba. Este colaborator National Geographic Traveler şi călător mereu în căutarea libertăţii individuale autentice.

”2084. Sfârşitul lumii”

Deţinător al unui număr impresionant de premii literare, atât franceze, cât şi internaţionale, scriitorul algerian Boualem Sansal este, în mod cert, una dintre vocile majore ale literaturii contemporane. Romanul său 2084. Sfârşitul lumii, tradus în 25 de ţări, a primit Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015 şi a fost desemnat drept cea mai bună carte a anului de către revista Lire.

În Abistan, într-un sanatoriu izolat de pe muntele Oua, Ati, bolnav de tuberculoză, primeşte îngrijiri. Se va vindeca, însă se va întoarce acasă tulburat după experienţa călătoriei şi după întâlnirea cu arheologul Nas. De la acesta află un secret ciudat, care aruncă îndoiala asupra versiunii oficiale a istoriei regimului. Într-un imperiu care se bazează pe amnezie şi pe supunerea totală faţă de Yölah, Ati simte cum se naşte sentimentul libertăţii. Gândul că ar putea exista o Frontieră care-l desparte de altfel de oameni nu-i dă pace. Prin intermediul lui Toz descoperă rămăşiţele unei civilizaţii, iar neliniştea prinde rădăcini şi mai adânci în mintea sa – a existat sau există încă o altă lume în afara Abistanului?

”2084, al şaptelea roman al autorului, închipuie viitorul în linia celebrului 1984 al liui George Orwell: un imperiu teocratic. Abistanul, dominat de figura lui Abi, ”Trimisul” pe Pământ al unui zeu necruţător. Peste tot, numai portrete ale lui Abi, peste tot, supraveghetori şi controlori, săptămânal execuţii publice organizate cu mare fast. În Abistan, orice amintire a fost ştearsă şi limba simplificată. 2084 este o carte ieşită din comun, autorul îi pune în gardă pe cei care, în opinia lui, subestimează islamismul”, nota Michel Abescat în Telerama.

„Fabulă, parabolă, pamflet, roman total al unei dictaturi fără Istorie, 2084 îşi înmărmureşte cititorii. La 66 de ani, pentru Boualem Sansal a tăcea înseamnă «o formă de sinucidere». Dovada este această fabulă orwelliană şi apocaliptică despre viitorul unei dictaturi religioase. […] Bine aţi venit în Abistan, imperiul cu 60 de provincii condus de profetul Abi, devotatul Trimis al lui Yölah, încă de la sfârşitul marelui şi sângerosului război sfânt, câştigat de adepţii «unei forme grav degenerate a unei religii sclipitoare » şi care a transformat «bieţi credincioşi inutili în glorioşi şi profitabili martiri». Ascultare, supunere, amnezie, supraveghere, răbdare, ignoranţă, justiţie expeditivă – toate acestea dau ritmul vieţii de zi cu zi al locuitorilor Abistanului“, notează Marianne Payot, în L’Express.

”În Abistan, orice gând personal e proscris, un sistem de supraveghere omniprezent permiţând aflarea oricărei idei sau fapte. Îndoiala e interzisă. Sistemul dictatorial se bazează pe reguli şi ritualuri perfect codificate, extrem de precise. Nu există Istorie. Un singur om, Ati, începe să aibă îndoieli. Cuvântul Islam nu apare menţionat nici măcar o singură dată, dar sistemul vizat este, fără îndoială, islamismul radical”, comenta Mohammed Aissaoui în Le Figaro.

Boualem Sansal s-a născut la 15 octombrie 1949 în Teniet el Had, în Algeria. A rămas orfan de tată în 1954, iar pentru trei ani a fost crescut de bunica sa. A urmat Ecole Polytechnique d’Alger, apoi a deţinut funcţia de asistent şi cercetător în cadrul aceleiaşi facultăţi. A obţinut titlul de doctor în economie.

”Războiul a ţinut mult timp şi a fost mai mult decât îngrozitor. Ici şi colo, la drept vorbind peste tot (în afara războiului s-au abătut mai multe nenorociri, cutremure şi alte învolburări ale vremurilor), i se pot vedea urmele păstrate cu pioşenie, aranjate precum operele unor artişti aduse în faţa ochilor cu asupra de măsură şi cu solemnitate dăruite publicului: şiruri de blocuri despicate, pereţi ciuruiţi, cartiere întregi îngropate sub dărâmături, carcase eviscerate, cratere gigantice transformate în gropi de gunoi fumegânde sau în smârcuri infecte, grămezi halucinante de fiare contorsionate, sfâşiate, topite, în care se pot citi anume semne şi, pe alocuri, întinse zone interzise, mai multe sute de kilosiccas sau de şabiri pătraţi, prevăzute cu palisade grosolane în locurile de trecere, smulse de unde s-a nimerit, teritorii goale, măturate de vânturi îngheţate sau fierbinţi, unde par a se fi petrecut lucruri ce depăşesc puterea de înţelegere, hălci de soare căzute pe planetă, vrăji ţinând de magia neagră care ar fi dezlănţuit focurile iadului, ce altceva, căci totul – pă mânt, piatră, lucruri făcute de mâna omului – e vitrificat până-n adânc, iar magma aceasta scânteietoare emite un sfârâit pulsatil care-ţi zbârleşte părul, face să-ţi huruie urechile, iar bătăile inimii o iau razna. Fenomenul atrage curioşii, care se îngrămădesc în jurul acestor oglinzi uriaşe, distrându-se să vadă cum părul ia poziţia de drepţi ca la o paradă, pielea li se înroşeşte şi se umflă văzând cu ochii, iar picături mari de sânge curg şiroaie din nas. Faptul că fiinţele care populează aceste regiuni, oameni şi animale, suferă de boli nemai întâlnite, că progeniturile lor vin pe lume cu toate diformităţile cu putinţă şi că toate acestea nu au căpătat nici o explicaţie nu sperie pe nimeni, toţi continuă să-i mulţumească lui Yölah pentru binefaceri şi să-l preamărească pe Abi pentru iubitoarea lui intermediere”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.