Ioan Ghișe spune că nu el a trădat primul

Ioan Ghișe spune că PNL, partidul din care a făcut și el parte până la demisia anunțată luni, a întors spatele cetățenilor.

Acesta critică PNL-ul pentru că a rupt USL, pentru că a ieșit de la guvernare, dar și pentru că s-a apropiat de PDL.

Acestea sunt și motivele invocate de Ghise pentru plecarea sa din partid și decizia de a candida ca independent la alegerile prezidențiale.

„În ultimele șase luni, PNL a luat trei decizii strategice fundamental greșite, întorcând spatele cetățenilor. Prima decizie a fost ruperea USL și ieșirea de la guvernare. La 9 decembrie 2012, cetățenii României au dat mandat USL și parlamentarilor săi ca să ducă la îndeplinire un program politic al USL. A doua decizie greșită a PNL s-a consumat la Congres, când a decis să fuzioneze cu PDL, adică cu cei împotriva cărora, acum doi ani, în frig și ploaie, în peste 60 de orașe ale țării, au ieșit cetățeni revoltați de modul în care guvernarea Băsescu-Boc și-a bătut joc de România”, a declarat senatorul într-o conferință de presă la Parlament.

Ghise le cere scuze colegilor și merge mai departe.

„Le respect alegerea făcută, dar nu o împărtășesc și, din punct de vedere al fuziunii cu PDL, drumurile noastre s-au despărțit acum trei zile. Am plecat cu mare amărăciune din PNL și le cer scuze colegilor care, poate, cred că eu am trădat partidul. Eu cred că decizia actualei conduceri a PNL a trădat votul cetățenilor români. Acestea sunt motivele pentru care am părăsit PNL”, a conchis Ghișe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.