Ioan Gyuri Pascu, condus pe ultimul drum

Sute de persoane au fost prezente la slujba de înmormântare a artistului Ioan Gyuri Pascu din oraşul Agnita, judeţul Sibiu, unde au avut loc funeraliile.

Trupul neînsufleţit al artistului a fost scos din capela evanghelică în apluzele celor prezenţi care au venit să-l conducă pe ultimul drum.

Slujba a fost oficiată de patru preoţi, în cimitirul evanghelic din Agnita.

Prezentă la înmormântare, cântăreaţa Elena Cârstea a scris un mesaj emoţionant pe care l-a aşezat chiar la intrarea în biserică: ”Azi, când cerul și-a deschis porțile pentru tine, știu că ai să-l faci pe Dumnezeu să râdă. Rămas bun, prieten drag, te iubim!”

Alături de colegii din Grupul Divertis au venit la înmormântare cunoscuţi, persoane care l-au îndrăgit, dascăli, colegi, vecini şi prieteni care nu l-au uitat.
Ioan Gyuri Pascu a fost înmormântat lângă părinții și sora sa.

Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineață, la vârsta de 55 de ani. Artistul a suferit un stop cardiorespirator și nu a mai putut fi salvat de medici. Acesta se afla la domiciliu.

Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961, la Agnita, în județul Sibiu. În 1987 a devenit membru al cunoscutului grup „Divertis”.

S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 și de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care: pop, rock, blues și reggae. A fondat mai multe formații de succes în anii ’90, precum The Blue Workers sau Pacific, al căror solist a fost, fiind membru activ al primei formații, notează wikipedia.

Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în filme de lung metraj precum „O vară de neuitat” – în regia lui Lucian Pintilie și în „Occident” – regizat de Cristian Mungiu. De asemenea, a jucat în mai multe piese de teatru, precum „Take, Ianke și Cadîr”, asigurând și coloana sonoră pentru o parte din ele. A colaborat cu mai multe posturi de televiziune și a scris mai multe cărți de spiritualitate și pentru copii.
Artistul se retrăsese din viața publică în ultima perioadă, din cauza stării de sănătate. În 2010 a suferit un accident vascular cerebral.

În 2014, artistul afirma că se simte mult mai bine, că plănuieşte turnee în ţară şi că şi-a schimbat stilul de viaţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.