Ioan Holender: „Privesc în trecut ca să văd viitorul”

Mi se pare o mare nedreptate faptul că nu veţi mai fi Directorul Festivalului George Enescu, cât şi faptul că nu vi s-a mulţumit din punct de vedere oficial pentru ceea ce aţi făcut până acum. Creşterea dimensiunii Festivalului Enescu se leagă indisolubil de numele dumneavoastră. Îmi aduc aminte ce fastuoasă sărbătoare vi s-a făcut la Viena, când aţi părăsit Opera. La Gala vieneză, care a durat peste 6 ore, au participat dirijori celebri, de la Zubin Mehta la Antonio Pappano, interpreţi de la Anna Netrebko la Domingo şi multe alte personalităţi ale lumii… După 14 ani, ”era Holender” se încheie. Aţi reuşit să catapultaţi Festivalul la un nivel internaţional de prim rang, în aşa fel încât să devină un adevărat brand de ţară. Să ne aducem aminte numai de ultima ediţie care, cu toate obstacolele pe care le-aţi întâmpinat, a fost de excepţie, lăudată de întreaga presă occidentală, cât şi de numeroşi străini care au venit la Bucureşti, atunci ca şi acum, special pentru Festival. Cuvintele rostite de Barenboim de pe podiumul dirijoral, Festivalul Enescu în veci, a fost un imbold şi pentru public. Îmi spuneau, în nişte interviuri, atât Pappano, cât şi Muti că, dacă nu v-ar fi cunoscut atât de bine şi nu v-ar fi stimat atât de mult, n-ar fi onorat invitaţia de a dirija pe scena Sălii Palatului, unde sunetul se aude distorsionat, din cauza amplificării. Din păcate, în România s-au construit mai multe săli de sport în detrimentul lăcaşurilor de cultură. România ar fi trebuit să vă întindă un covor roşu pentru tot ce aţi făcut pentru cultura română, atât ca director al Festivalului, cât şi ca director al Operei din Viena. Ce a însemnat Festivalul George Enescu în ”Era Holender”?

Îmi pare rău că mă despart de publicul român. Nu vă ascund faptul că am întâmpinat extrem de multe greutăţi. Ceea ce mă miră şi nu înţeleg este că nu sunt consultat în ceea ce priveşte viitorul acestui Festival. Sunt interesat ca Festivalul să crească în continuare şi să rămână pe aceeaşi linie. Am obosit şi din cauza luptelor birocratice şi a sistemului de la Artexim, dar şi a dezinteresului crescând al oficialităţilor. De-a lungul acestor ediţii am întâlnit extrem de mulţi miniştri de Cultură, dar continuitatea responsabilităţilor în România nu prea există. Nu pot să-mi pierd credibilitatea, întrucât nu am siguranţa că tot ce se stabileşte va fi respectat. S-a micşorat bugetul, înţeleg politica de austeritate, dar să fiu şi eu consultat. Bugetul Festivalului, repet, este o parte a câştigului fiecărui cetăţean, iar acest fapt m-a obligat la decenţă financiară şi o atenţie deosebită acordată sumelor cheltuite. Dacă la direcţia artistică a Festivalului vor fi personalităţi de rang internaţional, aş fi de acord să continui ca Preşedinte de Onoare al lui, aşa cum am fost la început, după Yehudi Menuhin. În alcătuirea programului viitorului Festival trebuie să fie cineva care cunoaşte dramaturgia muzicală, care cunoaşte istoria acestei ţări, care ştie ce e important pentru aici. Cred că ar trebui făcut un concurs. Eu nu exclud posibilitatea să fie şi un român de talia lui Marin Cazacu, Dan Dediu… S-a anunţat că în 2017 se va face Oedip sub formă de concert cu o orchestră din Anglia. Dacă acest lucru este adevărat, este cea mai mare ofensă adusă lui Enescu. Adică, în ţara lui, în Festivalul care îi poartă numele, se programează singura lucrare scenică pe care a scris-o în viaţă nu pe scenă, ci în versiune de concert.

Ioan Holender a spus la revedere publicului

Aţi reuşit să prezentaţi Opera Oedip pe scena Operei din Viena într-o montare extraordinară, ca şi la Berlin, la Londra şi Bruxelles.

Andrei Şerban, Petrika Ionescu, Ana Tăbăcaru au adus lucrarea Oedip pe scenele Operei Române.

Tot ceea ce aţi făcut aţi făcut cu dragoste. Fără dumneavoastră, acest miacol care este Festivalul George Enescu nu ar fi ajuns în conştiinţa lumii. Împlinirile sunt enorme. Enumeraţi-mi câteva dintre ele.

Am făcut cu pasiune, cu iubire faţă de ţara asta. Setea de calitate s-a răspândit în conştiinţa oamenilor, care primesc pentru banii lor ceva bun, de valoare, care să le încălzească sufletul. Din păcate, autorităţile nu prea înţeleg că Festivalul Enescu se face din banii oamenilor care lucrează în această ţară. Eram destul de sceptic în legătură cu Concertele de la Miezul Nopţii şi iată că acum sala Ateneului este arhiplină. Am reuşit multe lucruri, unele nu. N-am reuşit să dau o altă înfăţişare Sălii Palatului, să conving autorităţile române că este absolut necesar să se construiască o sală de concerte adecvată acestei ţări. România este singura ţară din fostele ţări socialiste în care nu s-a ridicat o sală. Şi Sofia are, până şi Tirana. Nu mai vorbesc de Budapesta, de Varşovia şi aşa mai departe. Eu nu cred că voi apuca timpul în care se va construi o sală de concerte în Bucureşti. Sala Palatului arată şi pe din afară jalnic, cu toate afişele concertelor, eventurilor pe pereţi, în loc să fie Festivalul George Enescu. Cu greu am reuşit acum să fac să se scoată afişele acelea cu concertele a căror calitate sau valoare nu le discutăm, atunci când există un Festival de talie internaţională. Am văzut că va veni din nou José Carreras sau Montserrat Caballé, care nu mai cântă niciunde. Şi aceştia vin pe bani grei, pentru că în România se mănâncă orice. De altfel, nici înăuntru nu stăm mai bine, nici cu audiţia, nici cu ţinutele doamnelor care oferă buchete de flori în mână dirijorilor, după concerte.

Ioan Holender în faţa Portretului lui George Enescu

Legat de viitorul Festivalului, cum credeţi că ar trebui să arate acesta?

Viitorul director al Festivalului ar trebui să fie, în mod imperativ, o personalitate, care să nu fie implicată personal, artistic, în Festival. Cea mai proastă soluţie, după mine, ar fi un dirijor care, mai mult ca sigur, va avea nişte interese personale. Cea mai importantă este însă alcătuirea programului. Am reuşit, în cele 7 ediţii, încet, încet, să plec de la muzica secolului al XIX-le la cea a veacurilor XX şi XXI. Corzile, în sală, se aud puţin spre deloc. De aceea am încercat să merg mai mult spre suflători. Am reuşit să schimb dramaturgia festivalului. Cred că este un lucru nemaipomenit faptul că în acest an s-a cântat la Bucureşti Simfonia a VIII-aîn mi bemol major de Mahler, avându-l la pupitru pe Cornelius Meister, care parcă a fost compusă pentru sala asta, enormă, cu suflători foarte importanţi. Am reuşit să se cânte mult Enescu, deşi compoziţiile lui au rămas şi azi destul de rare în programele internaţionale. Iarăşi un lucru pe care îl consider formidabil este faptul că pentru prima dată a venit la Bucureşti Berlinner Philharmoniker, fosta orchestră a lui Herbert von Karajan. Prin ea, spiritual, este şi Celibidache aici, pentru că timp de 7 ani a condus destinele acestei prestigioase instituţii. Este adevărat că vorbim despre cea mai scumpă orchestră din lume. Şi să adăugăm că îl are la pupitru pe Sir Simon Rattle. O altă mare realizare este şi prezenţa la Bucureşti a legendarei orchestre Staatskapelle Dresden, avându-l la pupitru pe Christian Thielemann. Festivalul Enescu reuneşte la Bucureşti, de această dată, patru orchestre dintre cele mai râvnite din întreaga lume: Berliner Philharmoniker, Wiener Philhamoniker, sub bagheta lui Semion Bychkov, Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam, la pupitru Andris Nelsons, şi Israel Philharmonic Orchestra, o orchestră desăvârşită, condusă de Zubin Mehta. Simpla lor prezenţă în cadrul unui singur festival este deja o perfomanţă unică în lume. Pentru prima dată se face la această ediţie Wozzeck de Alban Berg, în interpretarea Filarmonicii George Enescu, la pupitru Leo Hussain, dirijor de orchestră strălucit, cât şi Elektra de Richard Strauss, în variantă de concert, în interpretarea Bayerische Staatsoper, cu Elena Pankratova, Agnes Baltsa şi René Pape. Notaţi vă rog şi prezenţa lui Anne Sophie Mutter, a cărei apariţie nu este niciodată mai prejos de extraordinar. ”Abordarea partiturii denotă de multe ori perseverenţă… iar în părţile lente, ornamentele muzicale sunt interpretate cu un stil magic caracteristic”, după cum nota BBC Music Magazin. Am vrut să merg mai departe, să fac o lucrare inedită de Schönberg… Nu e adevărat că nu vine publicul la aceste lucrări mai dificile. Şi în plus, m-am străduit să creez o legătură mai vie între artişti şi pulsul oraşului, bunăoară cu tihna grădinilor publice în minunatele nopţi de vară târzie.

Ioan Holender şi Anna Netrebko

Cu siguranţă, un public numeros va veni la recitalul Montecarlo Philharmonic, avându-l la pupitru pe Cristian Mandeal, la concertul cameral cu Konzerhaustorchester Berlin, sub bagheta lui Horia Andreescu, la recitalul legendarului violonist David Garrett, cât şi la recitalul lui Christian Zacharias ori la recitalurile pianiştilor Murray Perahia sau Elisabeth Leonskaja… Dovadă este şi faptul că, la câteva minute de la punerea lor în vânzare, abonamentele erau epuizate, că a venit la Bucureşti un număr important de turişti, care cheltuie bani stând în hoteluri, mergând la resturante… Printre ei, mulţi români stabiliţi în străinătate, care fac un adevărat lobby pentru România.

Îmi pare bine că spuneţi acest lucru. Tot respectul pentru toţi marii compozitori, de la Brahms la Ceaikovski, cântaţi în toate festivalurile, dar mi-am dorit să aduc şi nume mai puţin accesibile publicului larg. De altfel, aş fi vrut ca pe scena Sălii Palatului să fie interpretată şi muzica unor compozitori români. Mi-aş dori ca aceste lucruri să fie continuate. Dar încă o dată vă spun cu amărăciune că sunt îngrijorat şi nu-mi este indiferent ce se va întâmpla cu acest festival.

Ioan Holender la Staatsoper Wien

Sunt convinsă pentru că v-aţi pus tot sufletul în el. Care credeţi că au fost momentele de vârf , numele mari pe care aţi reuşit să le aduceţi în Festival?

Cu siguranţă Tetralogia Wagneriană din 2013. Inelul Nibelungilor. Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried şi Amurgul Zeilor, cele mai spectaculoase lucrări ale genului de operă din toate timpurile, au fost interpretate în concert de către Orchestra Simfonică Radio din Berlin, condusă de dirijorul Marek Janowski, la care s-a adăugat şi distribuţia de mare ţinută. Combinând elemente din mituri germane şi scandinave, Wagner a scris el însuşi libretele, imaginându-şi „opera de artă totală”. Prezenţa publicului a fost copleşitoare. Amurgul Zeilor a durat cinci ore şi jumătate şi a fost un triumf. Un alt moment de vârf, considerat de mine, a fost reîntoarcerea lui Radu Lupu, care declarase că nu va mai cânta la Sala Palatului şi a venit în pofida convingerilor sale artistice, un om extraordinar, care a oferit un concert de mare, mare clasă, sub bagheta lui Barenboim. Aş mai puncta şi pe Recviemul de Verdi cu Orchestra dell Academia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, avându-l la pupitru pe AntonioPappano.

Ioan Holender va fi pe scena Teatrului din Craiova, duminică, 6 septembrie, la o întâlnire cu publicul

Azi, lansaţi, pe scena Ateneului, volumul Festivalul George Enescu în era Holender, apărut la Editura Operei Naţionale.

A fost iniţiativa directorului Răzvan Ioan Dincă. Acum, dacă nu mai e Dincă, nu se mai face la Operă niciun spectacol…

Anul acesta, există ca eveniment adiacent al Festivalului, proiectul Bucureştiul Creativ. Dar până acum nu s-a inaugurat încă Piaţa Festivalului, cea care îşi impunea vremelnic identitatea asupra întregului areal mărginit de Hotelul Athenée Palace, Palatul Regal, Biblioteca Universitară. Concertele în aer liber de după-amiază erau lăudabile şi confereau o trăsătură particulară festivalului. Erau inivitaţi tineri muzicieni din toată ţara pentru a-şi arăta talentul, plus faptul că lumea care nu reuşise să-şi cumpere bilet urmărea pe un ecran gigantic momente din festival. De ce a fost amânat acest proiect?

Eu mi-aş fi dorit să se facă în deschiderea Festivalului, dar am înţeles că se va face mai târziu… întrucât Primăria are alte activităţi de coordonare importante, după cum spune directorul Artexim. Se simte amprenta unei Românii pe care nu o vrem, dar care există. Din păcate, la această ediţie, Jurnalul Festivalului este redactat sub nivelul celorlalţi ani.

Alături de Zubin Mehta, Ferruccio Furlanetto şi Placido Domingo

Au fost 19 ani de mari performanţe artistice şi manageriale ale dumneavoastră la Opera din Viena, fiind cel mai longeviv director al acestei instituţii. La Viena eraţi mai cunoscut decât Cancelarul Austriei, Wolfgang Schüssel. V-aţi bazat pe intuiţie, talent, pe rapiditatea deciziilor, tenacitate, pe faptul că ştiaţi să adulmecaţi valoarea.

Cele două decenii de directorat la cârma Staatsoper au dovedit în primul rând credibilitatea mea. Eu am ridicat cortina grea de pe ceea ce s-a întâmplat între 13 martie 1938, când Hitler a intrat triumfal în oraş, şi 1945 la Opera din Viena. Am adus Austria, aşa cum s-a scris, pe locul în care a fost în istorie. Şi aşa cum nota New York Times, ”incinta Operei parcă e mai curată decât a fost”. Am adus lucrări necunoscute sau uitate, la fel ca şi în Festivalul Enescu. Printre altele, şi Oedip-ul enescian. La Opera vieneză făceam programul pe o stagiune întreagă, 300 de spectacole şi o evaluare serioasă financiară. Am făcut în aşa fel încât Staatsoper Wien să ţină cont de ritm, de pulsaţie, de tempo. Asta a făcut ca ea să fie atât de apreciată pe plan internaţional. ”Holenderismul” a ieşit la suprafaţă. Asta e firea mea!

Radu Lupu şi Daniel Barenboim, pe scena Sălii Mari a Palatului

Aţi lansat pe piaţa internaţională a muzicii nume mari de interpreţi români, dar şi de regizori.

Adevărata provocare nu a constat în a decide dacă o voce este frumoasă sau nu. Ceea ce m-a deosebit de ceilalţi era intuiţia mea atât pentru cei la începutul unei cariere, cât şi pentru nume deja consacrate. M-a ajutat şi îndelunga activitate de ”mijlocitor”. Andrei Şerban a realizat 4 opere, şi şi-ar fi dorit-o şi pe a cincea, cinci cercuri olimpice. De asemenea, sunt bucuros că a montat şi Silviu Purcărete. Suntem o ţară cu voci bune, chiar minunate, se ştie. Dar că suntem o ţară de regizori intelectuali, de compozitori, se ştie mai puţin. Nu am reuşit să aduc pe scena de la Burgtheater din Viena un dramaturg român. Aş fi dorit mult o piesă de Mihail Sebastian. Caragiale era mai greu de înţeles…

Ioan Holender, când a părăsit directoratul Operei din Viena

Ce faceţi în prezent?

Sunt consilier artistic la Metropolitan şi Director artistic al Festivalului de Primăvară din Tokyo. Şi cea care îmi ia cel mai mult timp este seria de emisiuni Kul Tour mit Holender a postului de televiziune Servus din Viena, transmisă în fiecare sâmbătă la o oră de mare audienţă, filmată în toate ţările europene. Este o muncă extrem de grea pentru că eu mă documentez, care însă îmi oferă ocazia să învăţ chiar şi la 80 de ani. În ultimul timp am realizat câteva emisiuni despre România: despre Cluj, despre Fabrica de instrumente de la Reghin şi două despre Bucureşti, cu frumuseţea Palatelor Regale şi Prezidenţiale. Cu siguranţă, va urma şi Timişoara, oraşul meu natal, mica Vienă. Asta fac pe lângă activitatea mea de pasionat jucător de tenis…

La ce visaţi?

Nu visez niciodată ceea ce doresc. Dacă visez, visez rău, urât, coşmaruri. Frica îmi domină visele. Şi îmi doresc acum, chiar din tot sufletul, să nu se prăpădească Festivalul Enescu, ce a devenit un brand al României, printr-o decizie greşită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.