Ioan Oltean, deranjat de vechii liberali

Co-președintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, s-a arătat deranjat, duminică, de faptul că unii dintre vechii liberali nu au cântat alături de foștii democrat-liberali imnul noului PNL, „Verde înrourat”, cu ocazia reuniunii unde s-a marcat împlinirea a 140 de ani de liberalism.

Purtând eșarfă galbenă la gât, Ioan Oltean a menționat, în discursul său, că intonarea imnului partidului este o dovadă a recunoașterii apartenenței la noul PNL.

„Singura șansă a României este PNL, și o spun fără să exagerez și fără să nu am o imagine exactă a ceea ce înseamnă acest lucru. (…) Astăzi, cred că PNL este în măsură să guverneze această țară. Pentru aceasta este nevoie, însă, să dovedim că suntem într-adevăr o forță politică autentică, să dovedim că nu avem orgolii, că toți realizăm că suntem membri ai PNL. Iar primul element vizibil, dacă vreți, al conștientizării acestui lucru, este chiar și faptul de a cânta imnul partidului atunci când începe o reuniune politică a PNL. Este un element al realizării că acesta este PNL, este un element al realizării apartenenței noastre la PNL”, a spus co-președintele PNL Bistrița-Năsăud, potrivit Agerpres.

Ioan Oltean a ținut, de asemenea, să recunoască, în discursul său, meritele pe care Crin Antonescu și Vasile Blaga le-au avut în demararea discuțiilor de fuziune dintre PNL și PDL, moment care a fost răsplătit cu aplauze din partea celor aproximativ 200 de membri de partid prezenți în sală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.