Ioana Băsescu, martor în dosarul Nana

Fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana, are calitate de martor în dosarul Nana. Alte 11 persoane vor fi trimise în boxa acuzaţilor pentru un prejudiciu adus statului de trei milioane de lei, potrivit Digi24.

Procurorii susţin că, în cinci ani, cei 11 membri ai Comisiei de Fond Funciar şi complicii lor din comuna Nana au pus mâna pe 750 de hectare de teren la care nu avea dreptul. S-au folosit de bunici sau chiar de copii pentru a face cereri de retrocedare bazate pe documente false. Apoi, au reuşit să vândă, pe rând, fiecare parcelă cu sume uriaşe. Unul dintre martori le-a povestit procurorilor cum funcţiona afacerea de la Nana.

„În urmă cu aproximativ 7 ani am fost contactată de secretara de la Primăria comunei Nana (…) care mi-a spus că sunt moştenitoarea unei suprafeţe de teren (…) m-a întrebat să îi dau o împuternicire (…) să poată să vândă acest teren (…)” (sursa: dosar Nana).

Oamenii simpli intrau în acest joc contra unor sume modice. 200 de hectare au fost vândute către o firmă din Italia care l-a rândul ei l-a înstrăinat. Printre cumpărători, şi Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte. De achiziţia terenurilor din Nana s-a ocupat fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu. Şi el a fost audiat ca martor în dosar.

„Întrucât până la perfectarea actului nu doream să se cunoască faptul că terenurile urmau să fie achiziţionate de familia Băsescu i-am spus avocatei că potenţialul cumpărător este Elena Udrea”, a declarat acesta.

Procurorii nu au formulat nicio acuzaţie împotriva Ioanei Băsescu. Fiica fostului preşedinte are doar calitatea de martor. Ioana Băsescu a plătit 4500 de euro pentru fiecare hectar, în total peste 1 milion de euro pentru terenurile care sunt acum sub sechestru. Fostul şef al statului a spus despre dosar că este făcut la comandă politică şi le-a cerut scuze locuitorilor din Nana că au de suferit din pricina lui.

Primarul din Nana, fost membru al comisei de fond funciar, este trimis în judecată, fiind acuzat de abuz în serviciu şi spălare de bani.

Gheorghe Dobre, primarul comunei Nana: „Nu vă pot da nicio informaţie. Tot ce am avut de spus am spus până acum. (Le-aţi spus şi procurorilor?) La toată lumea”.

Toti localnicii din Nana au rămas fără pământ, deşi pentru unii era singura sursă de venit.

„Am luat, am vândut, am mâncat… am terminat”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.