Iohannis huiduit și băgat sub preș

Făcurăm ce făcurăm și trecurăm și peste Ziua Unirii din 24 ianuarie. Zi liberă, weekend prelungit, popor fericit. Numai moldovenii s-au găsit să-i strice președintelui distracția, mai ales că i-au făcut-o și cînd era cu nevasta de mînă. La Iași, președintele a fost aplaudat și huiduit. Este un semn că la puțină vreme după victoria categorică în alegeri ceva nu merge și a început să scîrțîie. Legătura sa de dragoste cu electoratul (nu cu poporul român!) deja dă semne de fisurare. De altfel, Klaus Iohannis nu este primul președinte care a încasat-o la Iași. Au fost fluierați și Ion Iliescu și Traian Băsescu, chiar dacă la fel ca și în cazul acestora (și este de bănuit că și în cel al lui Klaus Iohannis) cei care o țineau pe doamna Carmen de mînă și o îmbiau la pași în Hora Unirii erau tot ofițeri de SPP și de SRI, îmbrăcați în costume populare. Așa a fost în toate horele de pe vremea lui Dej și Ceaușescu și așa o să rămînă, cîtă vreme și rușii și americanii practică același mod de a masca protecția demnitarului.

Ce va fi gîndit Klaus Iohannis despre comportamentul ingrat al celor care îl huiduiau este greu de știut. Cu siguranță că va fi făcut ochii mari și se va fi întrebat, oare de ce, mai ales că nici n-a apucat să pună umărul și să înceapă hămăleala la constuirea proverbialei sale ”Românii normale”. Cam aceeași reacție au avut-o și predecesorii săi. Au fost ferm convinși că este vorba de o neînțelegere și că nu merită un asemenea tratament. Şi cam la fel gîndesc toți șefii de state huiduiți de popor. Ei nu văd în mulţimile nemulțumite decît niște ingrați care nu au habar cît s-au bătut pentru ei și ce mult bine le vor face în viitorul apropiat.

Dar nu acesta este locul pentru o analiză comportamentală a președintelui României, devenit adesea un subiect de introspecție.
Ştirea cu secvențele de huiduială le-am văzut pe Digi 24. Au fost chiar o surpriză! După linia urmată de-a lungul anului 2019, difuzarea pe Digi TV a fost adevărat news alert. După cum supriză a fost și răspunsul președintelui dat unei reporterițe specializată în stupidele întrebări din mers:

-Ce părere aveți?
-” Arată că în România avem o democraţie vie!”

Răspunsul președintelui ne demonstrează că omul nu este chiar atît de mototol pe cît cred unii și că, dimpotrivă, uneori are și replică și este capabil de o detașare neașteptată.

Declarația președintelui Iohannis privitoare la ”democrația vie” se clatină însă cînd ajungem la reflectarea în presă, mai ales în televiziuni a huiduielilor de la Iași.

A venit vremea să vorbim ceva mai pe larg despre huiduieli. Cel mai huiduit a fost Liviu Dragnea, ținta preferată a unui cor orchestrat de băieți feluriți, probabil români. Cu siguranță că descinderile în sălile de tribunal în care apărea Liviu Dragnea nu erau întîmplătoare. Grupurile de #Rezist care îl întîmpinau peste tot erau de profesie și se bucurau de dotare și de o coordonare profesională. Aceleși procedee au fost aplicate și în cazul deputatului Nicolae Bacalbașa și al președintelui CCR Valer Dorneanu. Să nu mai vorbim despre huiduielile organizate la vizitele Vioricăi Dăncilă, gîndite, orchestrate și aplicate în baza unei atitudini de tip protestatar care se regăsește acum mai ales în filosofia de acțiune politică a întregului mecanism al lui George Soros (despre care voi scrie în următorul editorial).

De ce nu l-au huiduit moldovenii pe Iohannis într-un mod creativ, cu afișe pe care să fie înșirate, de exemplu, numele insulelor și al stațiunilor prin care a muncit președintele însoțit de doamna sa? Pentru că moldovenii care au fluierat aveau oarece nemulțumiri și pentru că nu i-a dus mintea la trucurile și găselnițele folosite (poate chiar recomandate de Open Society).

Huiduielile la fața locului, folosirea de obiecte sugestive, colaborarea cu cameramanii invitați să filmwze și difuzarea la news alert pe toate televiziunile orchestrate (a se înțelege recompensate) nu s-au mai legat ca înainte într-un spectacol. Cam aceasta era scenariul care n-a mai funcționat. În cazul huiduielilor de la Iași, ”democrația vie” a determinat o difuzare cît mai zgîrcită a știrii. Ba spre seară, a dispărut cu totul. Unii n-au difuzat-o deloc, alegînd să ascundă sub preș imaginile cu președintele zîmbind stingher cînd spre huiduieli, cînd spre doamna Carmen Iohannis. Ce mai carnaval de înjurături ar fi avut loc dacă Viorica Dăncilă pe vremea mandatului său în Piața Victoriei s-ar fi dus la o aniversare însoțită de soțul său și ar fi trecut ținîndu-se de mînă cu acesta prin fața noilor apărători ai democrației românești! Ce news alert, ce talk show-uri, ce intervenții telefonice, ce interpretări și ce analize am fi avut!?

Presupun că înțelegeți și singuri că această reținere a televiziunilor în cazul huiduielilor de la Iași nu vine dintr-o sfială jurnalistică de oameni candizi, ci ascunde cu totul altceva.

Ordine, interese, partizanate și subordonare! Adică o ”democrație vie” numai la prima vedere!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23

80 de Comentarii

  1. Adevar graita-i domnule Nistorescu! Romanii normali la cap nu se pregatesc cu pancarte, lozinci si vuvuzele. Ei protesteaza sincer si spontan. Sunt oameni care muncesc de dimineata pana seara sa-si intretina familiile si nu se aduna in gasti urlatoare. Totusi ma mira, in continuare, ca PSD s-a predat cu arme si bagaje. Alta data mai organiza manifestatii. Sau dupa ce li s-a strigat atata de ” ciuma rosie ” au luat-o de buna si se ascund. Oricum, si cele cateva huiduieli au calcat pe coada potaile galben- cacanii. Orban chiar a scheunat. Sa fie semn ca nu sunt chiar atat de siguri pe ei?

  2. l-au huiduit unii. Au acest drept. 66%, insa, l-au votat presedinte.
    Ceva comentarii?

    • E ADEVARAT C-A FOST LA PRESIDENTIALE, ADR PERSONAL CRED CA ACEST INDIVID E …UN TRADATOR DE TARA. DE 4 ANI TOT SUSTINE CA VREA GUVERNUL ACESTUIA. CEEA CE VA DUCE LA …DICTATURA! AM AVUT-O PENTRU 45 DE ANI CU CEASCA, NUMAI CA RAPOSATUL ERA UN ROMAN CONVINS SI DOREA BINELE TARII, CHIAR DACA METODELE ACESTUIA AU FOST RADICALE. DUPA 1990 TOT CE A FOST ACHIZITIONAT PRIN MUNCA OAMENILOR A FOST FURATA DE SECURISTII CE-AU COMANDAT OMORUL CONDUCATORULUI PENTRU A PROFITAIN SCOPURI PERSONALE.TOATE INTITUTIILE CRIMINALE: SRI, SRE, SPP, DGIPI, ETC. TREBUIESC DISTRUSE SI REFORMATE SUB ALT NUME SI PRIN CONCURS. SUNT PREA MULTE FONDURI PENTRU ACESTI NEMERNICI SI INTERCEPTAREA MASIVA A POPULATIEI TREBUIE SA DISPARA. CARE SUNT PREVIZIUNILE PE „CINCINAL”. REFLECTA-TI CUM FOSTUL REGIM CEAUSIT AVEA VIZIUNE FARA DE VIITORUL TARII! ACUM…PAGUBA GENERALA CORELATA CU TRADARE DE TARA! GHINION!

    • Esti atat de convins? Sau nu e râsul tau. Chiar ne insulti bunul simț și inteligenta. Cu cca 18.400.000 alegători fictivi pe liste i
      Lic de cca15.400.000 , tableta si soft se întâmplă ce s-a întâmplat în 2014, mai 2018 la europarlamentare si nov.2019. In 2016 securistii au lasat-o baltă după guvernarea dezastruoasă cilosista-sorosista. Asa ca sa avem pardon!

    • Un pămpălău e surprins de reacția unor oameni de rând!
      ”Românii mei”, corporatiști sau doar prostoratiști sigur nu sunt printre cei care l-au huduit pe măgar!

    • Cica s-au gasit cateva mii de buletine de vot la prezidentiale pe camp! Sunt convins ca, Closset a dat tonul la fluieratori! Un bun castigat pe 20.01.20.20 este lungimea fustei Carmecitei! Era frig! In rest, sa auzim bine!

    • @ Adevarat Nu mai vorbiti prostii , 66% din 44% prezenta la vot inseamna 29,… Asadar nici macar o treime ! Nu mai incercati sa prostiti lumea, trollilor !!

  3. Am remarcat in ultimul timp „apetenta” „presedintelui” (??) pentru poze alaturi de penali (o fi in „spirit de competitie”, o fi o ilustrare a vorbei „cine se aseamana se aduna” ? …). Acum citeva zile alaturi de tanti aia proaspat numita secretar de stat (!!) avind in portofel 14 terenuri si 14 case („Cotidianul” a publicat scandaloasa poza, dar vad ca n-a prea facut „valuri”), acum alaturi de banditul de primar al Iasului, al carui bebelus de citeva luni este deja proprietar pr o vila, etc etc. Asa domnu’ Iohannis, asa ! Da’ pe cind o poza cu Dinca sau in mijlocul Clanului Sportivilor ?

  4. … coana Leana priveste ingrijorata pe jos, atenta sa nu dea in vreo groapa (cred si eu, cu ochelarii aia de zici ca e de la azilu’ de orbi cred ca nu-si vede nici macar virful pantofilor !), sotul rinjeste … pardon !, zimbeste, vreo zece haidamaci il apara de „dragostea poporului” iar Sica, ce sa faca ? Aplauda, slugarnic si umil !

    • COANA Leana cum ii ziceti asa cum a a fost a ținut la tara. In mod cert securitatea a lansat atat bancurile despre Ceausescu si tot ei au transformat-o pe biata femeie într-o scorpie. A fost un plan bine gandit. Poate ca nu era o sfanta, dar nu a fost trădătoare si a murit cu demnitate. Planul a fost in a pune mana pe banii țării. De acord aceste instituții SRI,SPP, SIE trebuie desființate in 24 ore, drastic reține sionate nu cu 15.000 la SRI, sa li se interzică sa aiba firme sub acoperire si sa fie supuși controlului Parlamentului , dar nu formal, ci sub sancțiunea demiterii șefilor daca nu se supun deciziilor Parlamentului cu posibilitatea din oficiu ca Parlamentul sa ii trimita direct justitiei fara cerectarea Parchetului. Astfel 2 piese cheie ale partenerului strategic mare si a altora mai mici ar disparea:tandemul SRI-Parchet care au distrus politicienii nationalisti si implicit au închinat tara intereselor străine. In acest moment numai un nebun patriot, cu susținerea masivă a poporului, ar putea opri dezastrul. Cu condiția ca poporul sa se trezească din idiotenia in care a fost adus intenționat. Cred ca toti licuricii se.mijuneaza cat de usor am fost de manipulat, dresat. Au venit cu niste mărgele și oglinzi si ne-au luat tot. Si noua ne-a placut. Ce chestie!

  5. Da, mai pot fi si alte comentarii. De exemplu, nu va trece prea mult timp pana vor aparea si…placutele suedeze! Moldovenii nu sunt chiar atat de prosti pe cat ar dori unii! „Dragi” guvernanti, daca nu credeti, incercati sa insistati in a ne procopsi cu „binele” pe care ni-l faceti cu atata „generozitate”, si veti vedea!

    • Tot ce au aplaudat si incurajat securistii si sorosistii din fosta opozitie de ‘dreapta’ se va intoarce acum impotriva lor. Aviz amatorilor manipulatori din actualul PSD! Niste vocalisti pripasiti prin televiziunile securiste ii incurajeaza perfid pe pesedisti sa iasa la atac. Depinde insa cum.

  6. Toti batem insulele (Grecia et altele),chiar unii mai mult ca altii!Ei si ce,e o vina?Nu incapem toti pe Valea Prahovei..

  7. @adevărat
    66% din 6 milioane fac exact 4 milioane. Restul milioanelor nu au avut pe cine vota.

    • Ce fumezi? Iohannis a avut 6.5 milioane de voturi iar Dancila 3.3 milioane de voturi, in total votand 10 milioane de romani.

  8. Adevărat, ce sa mai comentezi când toată lumea știe despre ce e vorba. Cu cat va rămâne mai „constant” numărul votanților, cu atât vom avea mai multa democrație. Eu zic ca scorul este încă prea mic fata de posibilități. Cum ar zice un mare opozant, chestie de Ar’metica, domne. Căci cine se aseamănă se aduna.

  9. geaba galceava, vremea voastra a trecut.
    Madagascar salveaza milionarii. Miliardarii, sunt asteptati in Costa Rica.

    • …si a venit vremea alora la fel de jogosi. Tu (si noi) dar mai ales Tu ca esti mnai naiv, o sa fii tot sarac, frustrat si usor de pacalit.

  10. Sa fim seriosi! La Liviu Dragnea, erau pregatite trupe comsomoliste de protest, numeroase, dotate, trimise cu misiune. Romanii stateau pe margine si se uitau. Acuma a fost trimis doar un palc mic de huiduitori, fara alte dotari, doar ca sa se poate spune ca avem democratie. Romanii? Tot pe margine se uitau. Aici, numai cei care au trupe comsomoliste de protest la dispozitie fac ce vor. Romanii? Se uita, de pe margine. Apoi se duc acasa si se vaita.

    • Ca la lovilutie: unguri, tagani, ovrei il ucideau pe roman, in aplauzele celorlalti romani de pe margine, profund dezinformati.

  11. Daca niste alde unii isi inchipuie ca un grup de membri PSD care huiduie sunt ,, iesenii ” , ” moldovenii ” , e bine ! E foarte bine ! PSD va pierde alegerile locale si parlementare ! Garantat ! Si mai e o problema de sanatate la nervii capului ! Parol ! P.S.: Daca huiduielile astea l-au bagat pe Iohannis sub pres , atunci se explica cum de i-au bagat huiduielile incasate de Veorica , Livache&comp. in buda in trei pari din fundul curtii ! De unde nu au reusit sa iasa nici acum !

    • Mă Nastratine, să te audă Cel de Sus! Că tare merită românașii vreo 50 ani de guvernare fără PSD!
      Și ce faci, mă Nastratine, cu trei pari? Ai cumva trei mâini!

  12. Este doar o mimare a democrației.Paduchii care conduc tara si se cred buricul pământului vor sa ne arate ca oricând pot schimba procentul pe care îl pun la vot.Azi IOHANIS,maine CIOLACU și poimâine Maior.

  13. Eu înțeleg nemulțumirea la adresa clasei politice repetente române, a celui ce-a lăsat-o baltă cu „lucrul bine făcut” și „Ro educată” pentru o… „Ro normală” a „democrației vii” vis-a-vis de cea… „originală”, înțeleg tranzacțiile cu resursele noastre, cu care noi NU ȘTIM CE SĂ FACEM, DAAR NU ÎNȚELEG contraponderea catastrofală: Dragnea, Dăncilă, Dorneanu et comp! Râde hârb infect de ciob defect! Am prins din zbor la o vuvuzea ce ne infectează, otrăvindu-ne… ideologic, propagandistic și diversionist suflete, inimi, viață, un ADEVĂR SPUS PÂNĂ LA CAPĂT al unui fost ministru al fostei administrații Obama, pe care pudibonzii noștri politruci și jurnaliști NU VOR ÎNDRĂZNI ÎN VECII VECILOR să-l spună, din lichelism și lașitate, oportunismul resturilor de la Marile Bucătării! E vorba de potlogăriile ce se pun la cale la întâlnirile lor hyper-selecte și hyper-secrete, Davos, de exemplu! Aici este o luptă cu armele adversarului, pe viață și pe moarte, nu mai merge cu boicotul și driblarea istoriei, cu lingușiri și fasoleli milidocte, „filosofia” lui „încă-i bine”!

    • Scuze, revin:
      „ROMANIA ca o prada” este carte scrisa de RADU THEODORU. M. Preda sa scris „VIATA ca o prada”.

    • Eu nu cunosc expresia lui Theodoru, am vrut doar să parodiez titlul lui Preda, de aceea l-am și pus în paranteză, asta înseamnă că și Radu Theodoru a fost inspirat din același titlu de carte memorialistică, ceea nu rău deloc, BA-i foarte adevărat!

  14. Și la grădina zoologică sunt animale vii. Sunt hrănite corespunzător și supravegheate de personal specializat. Nu-i așa că și în România trăiesc tigrii?

  15. Da. 66% din cei care s-au prezentat în turul doi și conform unei aritmetici de abecedar, cam 32% din totalul celor cu drept de vot, respectiv 25% din totalul populației acestei minunate țări! Adevărat? Ceva comentarii????

    • Ia de colea comentariu : dupa socoteala asta cele 46% cu care se faleste PSD ca a castigat in 2016 se transforma in 17% ! Sau acolo nu se pune ?

    • Mă Nastratine, nu contează cu ce procent a fost înscăunat! Tot plăvanul ăla e și cu 10% și cu 90%! E aceeași scălâmbăciune cu nume e om.

    • @Smarandache : Aceeasi ,,logica ” ! Deci Iohannis si cu 10% si cu 90% ramane aceeasi scalambaciune ! Numai PSD ori cu 46% ori cu 17% ramane Ileana Cosanzeana si cu o victorie ,, istorica ” si ,, zdrobitoare ” ? Parca asa se urla ! Bre astia ca tine si ca ,, Antivirus ” , chiar nu aveti niciodata dureri la nervii capului cauzate de prea multa inteligenta ?

  16. Mizeria iohannista! „Democratia vie” se tine cu „securistii” in jurul acestui ins. Cati „securisti” sprijina pe sasul presedinte, „umblator” prin lume si nestiutor de carte (DE ISTORIA ROMANILOR!) in poza din capul articolului? NUMARATI! 1, 2, 3, 4,…..,18, 19, 20, 21. !! plus alti trei care conteaza! Ceausescu, Iliescu, si toti ceilalti erau inconjurati „de gorile de corp” cam tot la fel, dar mai putin vizibil! CE A CAUTAT LA IASI CAND NIMIC NU A AVUT A SPUNE? „Huiduielile” se vor amplifica de „bun” ce nu este pentru … Romania!

  17. Ziceti „unii n-au difuzat-o deloc”. Care frate,ca toate au dat-o? Tragi de realitate s-o arcuiesti sa-ti iasa scrierea. N-a zambit deloc stingher,a iesit chiar bine din clinci,cu o gluma. Pe de alta parte huiduielile raman. Psdisti sau nu asta e. PNL-ul nu guverneaza bine. Nu iese in intampinarea cererilor oamenilor. Fac compromisuri,taraganeaza,fac exact ce au facut si ceilalti,adica politica de Dambovita. O sa-i manance gaia in alegeri. Vor vedea!

  18. De la Iasi a inceput totul ! Sa ne iubim ca fratii! Am un „feeling ” : klaus termina anul in genunchi !”

  19. Ne meritam soarta ,niste comentarii fara sens. Alegerile o sa traga linia. Oricum pensionarii sunt o problema, pensionarii care au construit ,au muncit, si li s-au oprit bani din salariu.Parlamentarii isi desfasoara activitatea in casa Poporului deocamdata, care a fost facuta de pensionari, sa o inchirieze sa mai obtina bani pt. pensiile pensionarilor

  20. Se vede din ce în ce mai limpede că împăratul e gol!
    Românii de rând, ne-corporatiști, îți fac simțită prezența.
    Ne trebuie un partid conservator, cu adevărat conservator, ca în Polonia!
    Din nefericire, nu avem încă popor deșteptat (”Deșteaptă-te române!”) pentru a merita un partid și un președinte ca Polonia!
    Asta este situația! Deocamdată!
    i

  21. @ PNL,PMP, ALDE, tovărășii din eșalonul doi, ?
    Iohannis, premierul de la Grivco la Cotroceni , ? De acestă dată susinut de Traian Băsescu, că e reprezentantul liberalilor, ?

  22. …alai gusteresc cu camasele stranse pe osanza beregatilor.

  23. Huiduielile raman huiduieli. Indiferent de provenienta si amploarea lor lor il tavalesc suficient pe cel care le incaseaza iar ecoul naste reverberatii indelungate in timp, iar timpul chiar le amplifica. Satisfactia romanilor a fost se pare cvasigenerala, nu ma refer la inraitii inrolati politic ci la oamenii de rand, multi fiind chiar votanti ai presedintelui. Pentru ca nemultumirea populara incepe sa creasca fata de lipsa de prestatie a unui presedinte care acum are tot ce-si doreste asa cum chiar el a indus aceasta impresie dupa lupta biruitoare cu PSD-ul invins rusinos. Pentru ca Johanis a ramas blocat la unica sa tema electorala, PSD-ul, limita pe care nu are capacitatea de a o depasi. Agenda sa de guvernare nu se potriveste deloc cu asteptarile majoritatii romanilor care sunt inainte de toate de natura sociala si pe care Johanis le trimite in conservare pe timp nedefinit. Ori tocmai pe politicile sociale pesedistii sireti baga mare iar afirmatia lui Johanis ca actuala guvernare este sabotata de PSD a fost considerata o mare diversiune si taxata ca atare. Revenind la editorial, sunt admirabile observatiile autorului referitoare la huiduieli, la reflectarea lor in presa si la prestatiile #rezistentilor sorosisti.

  24. Am auzit in seara asta ca ministerul de interne a implementat prin „copiere” reforma politiei din elvetia! Ce ati introdus in politie sau jandarmerie este pura bataie de joc la adresa tuturor si care nu are legatura cu nicio reforma reala din elvetia! Ba voi chiar ne credeti tampiti sau habarnisti? Procedati ca arafat si ca cei cu deseurile reciclabile separate? Bai mincinosilor, bai putorilor manipulatoare, nu va mai agatati de elvetia ca ati copiat reformele de acolo! Ati copiat si implementat ca dementii ce ati vrut sau inteles voi! Indiferent de guvern sau oricare ati fi, copiati si implementati fix ce este real ca refirma nu sa mintiti intrun hal fara de hal! Si chiar in legatura cu paza corporala a demnitarilor, niciun demnitar nu este insotit sau pazit de politie, garda sau ce mintiti voi, mincinosilor! Dupa ce ca sunteti analfabeti, mai ponegriti alt stat cu gurile voastre spurcaciunilor! De fapt, ce pretentii sa ai la un ales care nu a fost votat???!

  25. Divizia de Tănțuși a SRI cam neinstruită. Cu tot pasul înainte facut de soț, domnul președinte Iohannis, doamna profesoară Carmen Iohannis este cam strâmtorată în Horă. Minunați cei doi jupâni cu cocardă tricoloră din stânga președintelui; primul nu are curajul, sau aprobarea să-l prindă de mână pe domnul președinte, iar al doilea, domnul prim ministru Ludovic Orbán în loc să se prindă în horâ aplaudă. Sau nu stie dansa hora?

  26. Era un banc cu Bulă : Profesoara pune întregii clase o întrebare foarte grea şi nimeni nu ridică mâna să dea un răspuns. Deodată, spre mirarea profesoarei îl vede pe Bulă cu mâna sus :
    – Ce-i Bulă, ştii răspunsul ?
    – Nu, doamna, dar vreau afară, pentru necesităţi ….
    Aşa şi cu Bulă din deal ! Una-două el vrea
    – Afară !!!!!
    Cu PSD-ul, dacă s-ar putea şi din Ţară, şi tot pentru nişte necesităţi, dar nu doar fiziologice, ci personale :
    Pentru a pune laba-i paşoptistă pe întreaga putere în Statul Român !
    Siktir !

  27. Dragi români a inceput sezonul huiduielilor si sezonul de schi in muntii Sureanu….. sa vedem pentru care dintre ele opteaza iohanis si pdl/pnl. „Succesuri” maxime la facut promisiuni desarte. Ponta a fost amenintat cu inchisoarea pentru autostrada Comarnic Brasov pe vremea cand era inca psdist. Voi pdl/pnlistii sunteti oamenii sistemului deci puteti face autostrazi fara sa fiti bagati la inchisoare… Sper ca pentru asta ati tras sfori ca sa ajungeti pe usa din dos la guvernare si nu pentru cine stie (românii stiu) ce alte matrapzlâcuri….

  28. @ Ați remarcat că ăia de la publicația „Curs de Guvernare” au deficitul mai mare decât cel anunțat de alte publicații, chiar și în cursul anului 2019, ?

  29. Daca PNL va castiga parlamentarele si va forma guvernul vor urma patru ani cumpliti.

    In rest numai de bine .

    P.S. Bravo moldoveni , IOHANNISFEST un FIASCO.

  30. HAIMANALE pisdiste au pus la cale scandari care gadila placut urechea satelitilor. De ziua unirii daca n-ai respect pentru morti si piosenie si bucurie dute-n maracini. MAJORITATEA PESEDISTA DEMOCRATA,culta se dezice de asemenea otrepe.

  31. Marea tăcută începe atingă din ce în ce mai des, nisipul. Undeva departe abea-abea se zăresc câțiva nori. Cei neincercați de urgii se ascund ca potârnichile. Încep să între în panică?

  32. Doua comentarii : 1 – 66(%) este nr.aluia cu smoala topita si 2 – in 26.01.s-a nascut nea Nicu , cel cu multe rele dar , patriot , mare patriot . Mult peste ce avem dar , l-a stricat femeia !

  33. Cred ca acest nemernic antiroman care nu avea ce cauta la Sarbatoarea Unirii Principatelor, cu discursul lui dezbinator de cum vrea „anticipatele” si cum sa dispara PSD-ul din parlament, se apropie in comportament tot mai mult de raposatul de ceausescu! O calca pe urmele lui!

  34. Ca romanca sigur nu este „TOVA” daca nu poate sa se prinda in Hora Unirii? Nu poate da mana cu primarul sa nu se contamineze…Chiar atat de „superioara” este femeia imbracata in alb ca o stafia ce bantuie podul Mincinosilor…Europa are doua neadaptate o bunicuta in Franta si o adolescenta tarzie in Romania. Trist ca au fost huiduiti, asta inseamna ca li s-a dat atentie unor oameni de ”valoare” internationala. „Cine se aseamana se aduna”…toti sunt „specialisti” in imobiliare, unii cu acte false, alti cu arme mai sofisticate.

  35. La Iasi unde n-au fost nici pe departe 10 mii de oameni,filmarile si fotografiile incercand sa acopere piata semi goala, iar onorata conducere a tarii a fost primita pe principiul dupa fapta si rasplata. Nu mai tin nici sloganele si nici minciunile; anticipatele nu trezesc nici macar o minima emotie intrucat nu reprezinta decat interesele unei anumite parti din clasa politica si nicidecum ale cetateanului roman. Moldova a fost lasata intentionat in urma altor provincii istorice.

  36. Parazitul alogen a fost „votat” de alogenii lui de minoritarii lui si de cozile de topor ! Ceea ce inseamna foarte putin. 15-20% ! Restul de pana la 60% au fost „voturi” din tastatura calculatorului din institutiile statului ocupate de alogeni : servicii secrete !

  37. Se vorbește de 17 versus 25%. Halal procente! Probabil acesta este și motivul care a făcut ca în „marea tăcută” să se intensifice tot mai mult agitația.

  38. Acum pentru ca tot e moda pensiilor speciale pentru toti care cer peste limita suportabilitatii! Parlamentarii si guvernantii, sa primeasca pensii pentru mandatele cat au dormit sau lucrat maxim 2-3 zile saptamanal in parlament ori guvern? Urlau despre cadrele didactice ca au vacanta mare dar au salarii mici! Cine bat recordul la nemunca sau si haos platite gras? Ceilalti, ce rezultate au avut la locul de munca si contributivitate daca in tara e haos din toate punctele de vedere? Hai sa fim mai rigurosi privind aceste legi care se cer!

  39. Dacă adunăm cele două procente, observăm că în total au cam 42-45%. Restul de 55-58% s-ar situa cumva (vor spune unii, teoretic sau prin reducere la absurd, desigur ) de cealaltă parte. Dar tot teoretic: nici dacă ar crea o uniune de monolit între ei toți și tot nu ar avea posibilitatea de a conduce bine această nație! Cum ne imaginăm că o pot sau o vor conduce vreodată bine, împărțiți fiind, în atâtea și atâtea cete, cu bâtele ridicate?

  40. Oare ne putem imagina cum își suflă scaraoțchi în palme când vede zi de zi, clipă de clipă. cât de dezbinați suntem? Da, Unirea a fost făcută de politicieni, de Cuza, ajutați de Napoleon și de mulți alții cărora trebuie să le fim recunoscători dar a fost acolo și un Moș Ion Roată!

  41. A spus Orban, la huiduieli, ca nu credea ca mai exista „vogorizi”. Talambul nu e capabil sa inteleaga ca Vogoride era conducatorul, nu era in multimea. Era, in calitate de Caimacam, reprezentantul (sluga) imperiului sub a carui suzeranitate se afla Moldova. Exact la fel ca actualul bivoloi. Vogoride era bulgar. Nu avea nicio treaba cu romanii. Exact la fel ca actualul bivoloi. Nu retine istoria numele bufonului de la curtea domneasca de la Iasi, din acele timpuri. Dar trebuie sa fi existat un mascarici caraghios. Exact la fel ca Ludovic.

  42. Pe el l-a ascultat Marele Domnitor și i-a șters obrazul pătat de boier! Nu l-a etichetat!

  43. Bine ancorată în realitate d-na Carmen, nici nu a aflat că în 24 ianuarie ne aflăm în iarnă (totuși) ! Era încălțata în pantofi, nu știa că evenimentul se desfășoară în stradă și nu pe un podium ? Un amănunt minor, care spune totuși mult, despre o persoană care se pretinde a fi „prima doamnă”. Asta în eventualitatea în care îți pasă.

  44. un cuplu prezidential neimplicat distant si apatic. doi infantili imbatraniti in cautarea unui sens pe care nu l.au aflat pâna acum, cand e târziu. ii prevad acestui personaj un declin politic vertiginos, care a si inceput. cine seamana vânt culege un uragan katrina, domnule w!

    azi 26 ianuarie sa ne amintim de presedintele Nicolae Ceaușescu.
    încet dar sigur istoria il aseaza in galeria marilor patrioti români, asa cum merită.

  45. @ danila ma amarato ceasca e hala care impusca chiaburii,in fapt taranii mijlocasi ca nu voiau sa dea vacile si caii sa-i duca la abator ca concurau tractoarele.CEASCA e ala care a asasinat 50.000 de femei care facusera avorturi septice si doctorul le lasa sa moara ca alrfel il aresta securistul. Ala nu merita nici sa-l manance cainii,HIENA putzitoare. Sau ai respect ca ti-a calcat cu tancul ODRASLA la revolutie plecata de acasa fara voia ta .?

  46. Am urat cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu, activistii comunisti, frigul si foametea din casele noastre de dupa 1980 din toata fiinta mea. Acum insa, de prin 2011, de fiecare data de Craciun, Anul Nou si Sfintele Pastele depun la mormantul lui si al sotiei sale cate o lumanare, rugandu-l sa ma ierte si sa-i spuna Lui Dumnezeu sa ridice blestemul asupra poporului roman pentru martiriul din 25 decembrie 1989. A murit ca un erou neinfricat al clasei muncitoare, cantand Internationala, Imnul clasei muncitoare mondiale, in fata gloantelor ucigase trase de plutonul de executie. Dar sa ne mai aducem aminte si de cea mai luminoasa si draga figura a poporului roman, Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza si de moartea sa in surghin departe de tara, parasit si uitat. Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace alaturi de consoartele lor Doamna Elena Cuza si Elena Ceausescu.

  47. FELICITARI AUTORULUI. FOARTE tare. Sub preș se baga GUNOIUL. Sub pres-e-dinte se baga GUNOIUL de E Dinte. Ps. Sa nu uitam:Când bagi GUNOIUL sub preș, nu mai e nevoie de faras. Ps. NU stiti unde e covorul ca eu tare as dori sa ma plimb, cu prietenii, ca sa batatoresc gunoiul si sa-lfac una cu pământul.

  48. @ alcibiade

    aveti dreptate, apreciez ceea ce ati scris. perspectiva istorica, pe care atunci nu o aveam, dar pe care o avem acum, aseaza intr.o lumina diferita întreaga paradigma a perioadei/epocii ceausescu.

  49. „Iohannis huiduit și băgat sub preș.” Acolo-i este locu’ ! Nimic bun nu a facut, doar s-a bagat in seama !

  50. Asemeni unui fruct care pe dinafara arata bine, stralucitor si frumos, iar pe dinauntru vanat, putred, gaunos.

  51. Sa fii azi anticomunist e ridicol azi, sa mai pomenesti de relele ceausismului e defazat in timp si moral, mai ales ca azi sunt grozavii mult mai mari, facute cu buna stiinta!
    Despre Domnul Cuza sa ne amintim cum a fost tradat in toiul noptii („ca hotii”), ca sa vina cine? Un neamt dubios.

  52. @.Daniela. Apreciez si pretuiesc mult cea ce postezi fapt care ma incurajeaza in a califica drept ticalosi si tradatori pe cei care umilesc si dezonoreaza Romania si poporul roman. Am informatii ca vor sa instraineze Portul Constanta, petrolul si gazele din Marea Neagra, TAROM-ul, Hidroelectrica si Centrala Atomo-Nucleara de la Cernavoda. Este generatia nascuta dupa 1982, care nu au niciun Dumnezeu, compusa masiv din LGBT-isti, MISA etc. puternic finatata de ONG-urile lui Soros si multitionale. Trebuie sa fim uniti si solidari, altfel ne paste pericolul disparitiei ca neam si tara.

  53. „daniela” si „Alcibiade.Braila”, ati devenit gretzosi, dar e salutar pentru ca stim cu cine avem de-a face! Nivelul vostru
    intelectual si caracterial transpare din ideea cretina de a face o comparatie intre „epoca de aur” si epoca post lovitura de stat bolsevica prin care sa nu evidentiati CONTINUITATEA, ci sa masurati dimensiunile crimelor absovindu-l pe Ceausescu care in mintea voastra ALIENATA devine un inger, numai pentru ca aveti impresia ca actualii sunt mai criminali!?
    „Acibiade”, ma bucur ca te demasti, pozitiile tale ideologice fiind dictate de MATZ si posibilitatea ingurgitarii si nu de ce e cel mai important, de LIBERTATE si DEMNITATE…Crezi ca nationalismul te justifica?
    „daniela”, „patriotul” Ceausescu a tras cu tunurile in satele care s-au opus colectivizarii si a provocat moartea a zeci de mii de femei prin interzicerea CRETINOIDA a avorturilor si a sute de mii de romani prin infometare timp de zece ani!!! Copii, batrani si bolnavi!!! Esti orice s-ar spune o tipica BEST ie bolsevica care-mi trezeste dispretul, chiar sila…
    Sa-ti crape obrazul tau gros precum soriciul de rusine…

  54. nu-i cazul sa-i hulesti pe toti, poate unii sunt educati, adica au 7 ani de acasa si din traditia familiei si astfel au familie copii si idealuri, Nu ei sunt vinovati ci parintii care nu au vrut sa se instruiasca ei si apoi sa transmita altceva decat idei ”minimaliste”, noi parintii suntem vinovati fie am fost prea severi si atunci au cautat sa fie liberi fie prea indulgeti, dar fiecare suflet are calea lui, ar fi stupid ca suntem mai importanti decat Creatorul nostru…El va trimite si in Romania oameni adevarati…eu cred ca Eminescu si invatatii au stiut/stiu…ca intr-o zi Romania va fi binecuvantata si va inflori…

  55. Ghinion ! Serbii s-au prins neasteptat de repede ce se ascunde in apatele Marelui Normal…. si i-au dat cu flit.
    Si asta la doar cateva luni de la victoria in alegeri. Data viitoare va fi mai rau….

  56. Charlie- un narcisist, convins, se vede pe sine deasupra tuturor, iar domia ta nu faci exceptie de la regula. Nu te mai privi, zilnic, in oglinda c-o sa ajungi asemeni lui Liiceanu si lui Jhoannys. Maine, poimaine o sa faci reclame la unguente cu esenta de narcise.
    Ps. Cand mai calatoresti prin viata, evita baltile si suprafetele lucioase. S-ar putea sa te-ndragostesti si de ele si de chipul celui care le priveste, fara sa realizezi ca iti apartine.

  57. „Charlie” eu nu ma supar pe tine, esti departe de adevar. Ti-am mai spus pe forum si nu mai revin. Vad insa, fara surprindere, cum anii 1947-1989 ii judeci uniform prin sentinte ca fiind dictatoriali si inumani desi anii 1947-1958-1964 nu seamana cu anii 1965-1981 si nici cu anii 1981-1989. La tine totul este in negru chiar si dupa retragerea Armatei Rosii in 1956/1958, dupa 1964, eliberarea detinutilor politici si diferendul ruso-chinez, dupa uriasa deschidere externa de dupa 1967, recunoasterea RFG si pozitia fata de Israel dupa razboiul cu Egiptul, urmata de uriasa dezvoltare economica a tarii care a scos Romania si poporul roman din feudalism. Nu accepti ca dupa 1964 am avut un regim politic dur de dictatura nationalista de constructie economica si sociala cu toate nenorocirile dar si virtutile sale. Ce a urmat insa dupa C.N. a PCR de la Mangalia din 2-3 august 1981 a fost intrecut in grozavie interna doar la putine popoare din lume fapt care a si declansat izbucnirea Revolutiei Romane.

  58. @ agata baba stirba, ti.am raspuns dar commul nu a aparut, s.au saturat si editorii de balivernele tale.
    @ charlie ia.ti medicamentele, confunzi cele 9 victime cu miile de tarani omorati cu tunurile de liberali 1907. in plus, esti o suină ptr ca nu se vorbeste asa cu o femeie. pune.ti treningul alb si intra in armata lui bot unde s.a rasturnat caruta cu psihopati mojici!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.