Iohannis a ales: Cioloș rămâne premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu acceptă nominalizarea PSD pentru funcţia de premier. Fără alte explicații, Iohannis a cerut coaliţiei să vină cu o altă propunere.

„Săptămâna trecută, la consultările cu partidele, PSD şi ALDE mi-au propus-o pe d-na Sevil Shhaideh. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. Solicit coaliției să facă o altă propunere”, a spus preşedintele, fără să argumenteze. El a refuzat astfel să explice opiniei publice care sunt motivele pentru care a luat această decizie după Crăciun, pentru ca atât alegătorii cât și coaliția majoritară să afle dacă sunt întemeiate sau nu.

Săptămâna trecută, coaliţia de guvernare PSD-ALDE a înaintat la consultările de propunerea ca fostul ministru al Dezvoltării Regionale în guvernul Ponta, Sevil Shhaideh, de religie musulmană, să fie desemnată ca prim-ministru al României.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, declara atunci că nu va face o altă propunere de premier în cazul în care șeful statului va refuza nominalizarea lui Sevil Shhaideh.

„Eu nu voi mai veni cu o altă propunere. Dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte. (…) Am spus de la început că noi vom avea o singură propunere. Punct. Nu vom veni cu o altă propunere. Dacă această propunere va fi refuzată neexistând niciun motiv constituțional sau din punct de vedere al drepturilor fundamentale să fie refuzată, atunci vom înțelege că nu s-ar dori ca cei care au câștigat alegerile și au majoritate să facă Guvernul. Nu are rost să venim cu a doua propunere”, a spus Dragnea, după consultările de la Palatul Cotroceni.

De asemenea, Dragnea spunea că pe Sevil Shhaideh o recomandă pentru funcția de prim-ministru „capacitatea de muncă, știința administrației, viziunea de dezvoltare, o foarte bună pregătire pe absorbția de fonduri europene”.

Ca și cum ar mai fi în poziția de a mai putea lua decizii pentru România, fostul președinte Traian Băsescu a profitat de ocazie pentru a transmite prin intermediul paginii sale de Facebook noi instrucțiuni atât pentru președintele în funcție, cât și pentru liderul PSD și coaliția majoritară rezultată în urma alegerilor din 11 decembrie: ”Dragnea şi Preşedintele Iohannis au obligaţia să găsească imediat o soluţie. (…) Nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea şi Iohannis. Trebuie scos din calcul orice element care ar viza suspendarea Preşedintelui”.

Despre faptul că nominalizarea PSD încă se mai joacă, puteți citi aici. Despre ce i-a spus Băsescu lui Iohannis dinamitând desemnarea lui Sevil Shhaideh puteți citi aici.

La ora postării acestei știri liderii PSD erau într-o ședință pentru a adopta o decizie față de acest răspuns al președintelui Klaus Iohannis.

Citeşte şi Ecaterina Andronescu, reacție la refuzul lui Klaus Iohannis

Raluca Turcan: Salutăm decizia, în interes național, a președintelui României

Iliescu, despre respingerea propunerii PSD de premier

UPDATE: Deși Iohannis a refuzat să ofere alegătorilor români motivul deciziei de respingere, pe site-ul hotnews, apropiat de Cotroceni, pe surse a apărut informația potrivit căreia, pe lângă faptul că soţul lui Sevil Shhaideh, Akram Shhaideh, ar fi ocupat funcţii guvernamentale în regimul Assad ”şi fraţii lui au legături cu regimul de la Damasc, iar acest lucru pare să fi contat în decizia de respingere a propunerii PSD”. Ce înseamnă însă ”au legături” nu știe nimeni și nici sursele de la Cotroceni nu s-au obosit să explice. Potrivit unor surse ale site-ului menționat, avizul serviciilor de informaţii ar fi fost “categoric negativ” şi a vizat inclusiv activitatea fraţilor lui Akram Shhaideh. Preşedintele Iohannis le-ar fi comunicat motivele respingerii, înainte de a ieşi public, numai lui Liviu Dragnea şi Sevil Shhaideh.

Mandatul Cabinetului Cioloș s-a încheiat încă de săptămâna trecută, din momentul în care Camera Deputaţilor şi Senatul au validat mandatele noilor parlamentari. Constituția stipulează la Articolul 110 că guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. Din cauza jocurilor politice interminabile, s-a mers, tacit, pe prelungirea mandatului Cabinetului Cioloș. Care încă rămâne premier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.