Iohannis a finanţat din bani publici hobby-ul finului şi gazdei sale din America

Veste importantă pentru ţară: Carmen Iohannis s-a apucat de tenis! Antrenorul ei este acelaşi Marius Vecerdea, finul din America, la care familia Iohannis îşi petrece sărbătorile. Ani de zile, Klaus Iohannis l-a finanţat vîrtos pe Vecerdea din banii publici, făcînd chiar lobby pentru ca finul şi antrenorul familiei prezidenţiale să ajungă şeful Federaţiei Române de Tenis!

Ancheta jurnalistică pe care v-o prezentăm astăzi ar fi trebuit să fie derulată acum cîţiva ani de către instituţiile statului de drept, căci este vorba de cheltuirea iresponsabilă a banilor publici de către Primarul Klaus Iohannis în favoarea finului său Marius Vecerdea! Nu s-a întîmplat aşa şi ne întrebăm de ce fostul primar al Sibiului, devenit acum Preşedintele României, a fost protejat de astfel de investigaţii, deşi avem deja o sentinţă definitivă despre folosirea unor documente falsificate pentru dobîndirea ilegală a două case în Sibiu şi o suspectă „achitare” în dosarul de incompatibilitate, sentinţă care s-a tot amînat pînă cînd s-a anunţat cîştigarea prezidenţialelor de către Iohannis!

Turneul DE TENIS PAMIRA”, O AFACERE DE FAMILIE A CUPLULUI IOHANNIS-VECERDEA PE BANII PRIMĂRIEI SIBIU

Înainte de toate, să vedem cîteva fotografii de la acest „turneu” de tenis organizat la Sibiu, pe care presa de casă a lui Iohannis l-a numit „cel mai mare turneu din sudul Ardealului” (http://www.oradesibiu.ro/2015/05/14/incepe-cel-mai-tare-turneu-de-tenis-feminin-din-sudul-ardealului-la-sibiu/)! În prima imagine vedem tribunele goale, singurii spectatori fiind Carmen Iohannis & 2-3 „amici”! Pentru această distracţie, Primăria Sibiu a „donat” finului Vecerdea suma de 80.000 euro:

Următoarea imagine prezintă încă un cadru cu tribunele goale din altă zi a turneului. Lîngă Carmen Iohannis a apărut însuşi finul Marius Vecerdea:

Completăm acest „album de familie” cu încă două ipostaze surprinse de site-ul „Turnul Sfatului” la acelaşi Turneu de tenis organizat de finul Vecerdea parcă special DOAR pentru familia naşului Iohannis:

Pentru cei care se întreabă nerăbdători unde este Klaus Iohannis şi de ce nu stă în tribună alături de frumoasa sa soţie, prezentăm o fotografie de la festivitatea de premiere, în care, în faţa unor tribune goale, primarul de atunci al Sibiului înmîna cîştigătorului o cupă, în prezenţa finului Vecerdea pentru care a implicat Primăria:

Cine crede, însă, că doamna Carmen Iohannis a stat totdeauna doar în tribunele goale ale Bazei sportive a finului Vecerdea se înşală, căci finul se ocupă şi de imaginea năşicăi. Astfel, la un mic turneu pentru copii, cea care înmînează cadouri este însăşi năşica Carmen, astfel încît jurnaliştii de casă să-i pună poza în ziarele locale:

Sătulă, totuşi, să stea singură în tribunele goale, imediat după ce soţul ei a devenit Preşedintele ţării, Carmen Iohannis s-a decis să coboare în arenă, astfel încît anul trecut s-a apucat să joace şi ea tenis de cîmp, sub conducerea aceluiaşi Marius Vecerdea, finul său şi gazda din SUA a familiei prezidenţiale! Astfel, în 7 martie 2015, România TV anunţa ştirea „Soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen, s-a apucat de tenis”, reproducînd şi declaraţia antrenorului Vecerdea: „Mă bucur că a ales să practice tenisul şi mă bucur că îi place. Şi sper să continue. A început să-l practice de la Crăciun”! Acum înţelegem şi noi de ce, indiferent de ce se întîmplă în ţară sau în lume, preşedintele Klaus Iohannis se duce la Sibiu în fiecare weekend: meciul de tenis cu soţia, arbitrat de finul Vecerdea!

PAMIRA” LUI VECERDEA – ABONATĂ LA FINANŢĂRILE NERAMBURSABILE ALE PRIMĂRIEI CONDUSE DE „NAŞUL”

Ceea ce pare a fi doar o activitate de timp liber, este, de fapt, o afacere de familie extem de profitabilă atît financiar, cît şi imagistic, din care, pe banii Primăriei din Sibiu, atît familia naşului Iohannis, cît şi a finului Vecerdea au de cîştigat, folosindu-se de banul public.

Împreună, Marius Vecerdea şi Klaus Iohannis au pus la cale un plan foarte abil de mulgere a finanţelor publice, iar presa din Sibiu a tăcut mîlc, deşi recent actualul Preşedinte al României se „plîngea” că aceasta influenţează Justiţia, determinînd-o să-i ia casa obţinută prin fals! De aici începe investigaţia noastră, operaţiune pe care Curtea de Conturi ar fi trebuit de mult timp s-o demareze.

Marius Vecerdea, anonimul tenismen, este, în realitate, un om de afaceri. Familia lui administrează 2 societăţi comerciale cu nume asemănătoare:

PAMIRA PROD SRL, înfiinţată în 1993, care are ca obiect principal de activitate „Comerţ cu ridicata al produselor textile”, avînd în Sibiu şi un magazin de vînzarea ciorapilor cu bucata.

PAMIRA SPORT SRL, înfiinţată în 2011, avînd ca obiect de activitate „Activităţi ale bazelor sportive”.

Fiind societăţi comerciale, nici una dintre aceste firme ale lui Marius Vecerdea nu putea primi fonduri nerambursabile de la Primăria Sibiu sau de la celelalte instituţii din subordine, întrucît Legea 350/2005 interzice acest lucru.

Atunci, finul Vecerdea a înfiinţat „ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV TENIS CLUB PAMIRA” cu scop nelucrativ pentru a se încadra în prevederile legale ce permiteau sponzorizarea sau finanţarea cu fonduri nerambursabile din banii Primăriei Sibiu, condusă de naşul Iohannis! În acest fel, regăsim această Asociaţie pe listele de finanţare ale Primăriei, deşi toată activitatea finanţată are un evident caracter comercial! Iată un extras din anunţul publicat de Primăria Sibiu în 22.05.2014, cînd fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis intrase deja în competiţia pentru desemnarea candidatului PNL la Preşedinţia României:

Între cele 15 proiecte finanţate de Primăria Sibiu, 5 au primit sume mai mari de 100.000 RON, între care se află şi „ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV TENIS CLUB PAMIRA”, care a primit 360.000 RON „pentru proiectul sportiv Sibiu Open 2014”! Este vorba despre acel turneu de tenis la care s-au făcut şi fotografiile de mai sus, organizat pe baza sportivă a societăţii comerciale PAMIRA SPORT SRL.

Pe pagina SC PAMIRA SPORT SRL găsim toate datele tuneului de tenis organizat de Marius Vecerdea, unde aflăm că evenimentul acesta a fost „realizat cu sprijinul Consiliului local Sibiu şi Primăriei Municipiului Sibiu prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu”:

Din această postare aflăm că premiile totale acordate sînt de 75.000 USD, iar numai finanţarea primită de la primărie a fost de 360.000 RON, adică 80.000 euro! Practic, Primăria Sibiu achită valoarea tuturor premiilor şi mai rămîne ceva mărunţiş pentru finu. Dar turneul beneficiază şi de alte sponzorizări, deci toată tevatura cu turneul de tenis pare o chestiune profitabilă pentru SC PAMIRA srl, mai ales că nimeni din presa locală nu a pus întrebări, din moment ce vedem toate publicaţiile şi site-urile din Sibiu între „partenerii media” ai turneului!

Dar este ceva acolo care atrage atenţia şi celui care a căutat Brăila: Primăria din Sibiu a finanţat SIBIU OPEN, de fapt PAMIRA OPEN, prin intermediul CASEI DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI SIBIU! După cum se ştie, aceste instituţii de cultură sînt în subordinea primăriilor, bugetul lor regăsindu-se în bugetele locale. Din documentele publicate mai sus, am văzut că Primăria a acordat suma de 360.000 RON ca finanţare nerambursabilă Asociaţiei CLUBUL SPORTIV TENIS CLUB PAMIRA, deci apare firesc întrebarea: ce caută Casa de cultură a Municipiului între finanţatorii lui Marius Vecerdea?

TURNEELE DE TENIS ALE LUI VECERDEA SÎNT CONSIDERATE ACTE DE CULTURĂ PENTRU A BENEFICIA DE FINANŢARE DE LA BUGET

Documentarea noastră a scos la iveală un document din anul 2012, emis de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, în care sînt trecute proiectele cu finanţare nerambursabile suportate de această instituţie de cultură din subordinea Primăriei:

După cum se vede, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, aflată în subordinea Primăriei Sibiu, a finanţat 4 proiecte „culturale” (de fapt sportive), dintre care 2 sînt ale ASOCIAŢIEI TENIS CLUB PAMIRA:

– 33.250 RON pentruITF Pro Circuit-Futures Tournament

– 152.250 RON pentru ATP Challenger Tour Tornament!

Totul se face în baza Legii 350/2005 privind finanţările nerambursabile. Să citim însă din prevederile acestui act normativ:

În rezumat, solicitanţii de fonduri nerambursabile trebuie să fie persoane fizice sau juridice FĂRĂ SCOP PATRIMONIAL, aceste finanţări NU SE ACORDĂ PENTRU ACTIVITĂŢI GENERATOARE DE PROFIT şi aceste finanţări nu se acordă pentru DEZVOLTAREA INFRASCTRUCTURII SOLICITANTULUI. Abia acum se vede clar planul pus la cale de finul şi de naşul atunci cînd s-a constituit „ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV TENIS CLUB PAMIRA”: obţinerea de fonduri nerambursabile din banii de la bugetul local!

Dar, şocant este că deşi art. 4, al. e din Legea 350/2005 EXCLUDE CUMULUL, „aceeaşi activitate urmărind realizarea unui interes general, regional sau local nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare”, Asociaţia lui Marius Vecerdea beneficiază de 2 finanţări nerambursabile pentru aceeaşi activitate, aşa cum se vede în documentul prezentat grafic mai sus, adică a primit în acelaşi an 2012 două finanţări de la Casa de cultură pentru organizarea unor turnee de tenis, una de 33.250 RON şi a doua de 152.250 RON!

Legea 350/2005 reia această precizare şi în cuprinsul art. 12:

(1) Pentru aceeaşi activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare în decursul unui an fiscal.

(2) În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare, nivelul finanţării nu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorităţii finanţatoare respective.

(3) În vederea participării la o procedură de selecţie, solicitanţii sunt obligaţi să prezinte autorităţii finanţatoare o declaraţie pe propria răspundere care să dovedească încadrarea în prevederile alin. (1) şi (2).

Textul legii prevede, aşadar, că pentru aceeaşi activitate nimeni nu poate să obţină decît o finanţare nerambursabilă! În cazul lui Marius Vecerdea s-a apreciat că organizarea turneelor de tenis nu ar fi aceeaşi activitate, făcîndu-se voit confuzia între „activitate” şi „eveniment”, ca şi cum finul primarului, dacă ar organiza 56 de turnee de tenis într-un an, ar putea primi în fiecare săptămînă finanţare de la buget!

De altfel, aceeaşi situaţie am întîlnit-o şi în cazul finanţării direct de la Primărie, unde organizarea a 3 turnee a fost interpretată ca fiind aceeaşi „activitate”:

Practic, cu acordul naşului Klaus Iohannis, finul Marius Vecerdea s-a scăldat în banii publici, obţinînd finanţări uriaşe pentru a-şi organiza activitatea comercială de pe baza sportivă PAMIRA, acolo unde încasează bani frumoşi de la cei care vor să practice tenisul. Iată Tarifele practicate pe baza sportivă de la PAMIRA de către Marius Vecerdea, aşa cum sînt prezentate chiar pe pagina de Internet a firmei:

La aceste sume se adaugă cele încasate din închirierea camerelor la hotelul din incintă şi de la barul bazei, precum şi din închirierea terenului de fotbal. Toate acestea demonstrează că, în realitate, la PAMIRA se derulează o activitate comercială, iar Asociaţia CLUBUL SPORTIV TENIS CLUB PAMIRA nu este decît forma voalată prin care se sifonează banul public cu ajutorul Primarului Sibiului, adică o chestiune de familie între naş şi fin.

Ne amintim că Ilie Năstase, un jucător de tenis puţin mai cunoscut decît Vecerdea, s-a chinuit ani de zile pentru a organiza o Academie de tenis în Bucureşti şi n-a reuşit, invocîndu-se mereu prevederile legii! Dar, pentru Marius Vecerdea se poate orice, inclusiv fentarea textului de lege, astfel încît finul să organizeze pe banii Primăriei tot felul de activităţi. Pentru exemplificare, iată cum arată tribunele unor turnee identice organizate în alte ţări pe banii organizatorilor:

În ceea ce priveşte impactul social al turneelor organizate pe banii Primăriei şi ai Casei de Cultură din Sibiu, este de ajuns să mai privim încă o dată fotografiile din deschiderea articolului nostru, în care se vede că singurii spectatori sînt Carmen Iohannis şi amicii pentru a înţelege că tribunele goale indică interesul sibienilor faţă de turneul organizat de cuplul Vecerdea-Iohannis!

Un interes, totuşi, există: în tribune este Prima Doamnă Carmen Iohannis, iar premiile sînt înmînate de Klaus Iohannis, pe atunci chiar primarul Sibiului, adică acela care a dat finului bani nerambursabili din bugetul local!

Este, cu alte cuvinte, o reciprocitate: finul ia banii de la Primăria naşului, oferind în schimb oportunităţi de imagine prin intermediul partenerilor media ai turneelor! Nu ştm dacă vacanţele anuale ale familiei Iohannis în Palm Beach, în casa lui Marius Vecerdea şi a soţiei sale Zuzana, fac parte din acest contract de reciprocitate!

NAŞUL IOHANNIS L-A SPRIJINIT PE FINUL VECERDEA LA ŞEFIA FEDERAŢIEI ROMÂNE DE TENIS

Ştim însă că în momentul în care Klaus Iohannis a devenit Preşedintele României, Marius Vecerdea a vrut să profite încă o dată de năşicul lui, organizînd o adevărată „lovitură de stat” în cadrul Federaţiei Române de Tenis!

Iată ce scria Agenţia Mediafax în 7 aprilie 2015, deci la numai cîteva luni după instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni: „Clubul sportiv Pamira din Sibiu, deţinut de Marius Vecerdea – finul şi antrenorul de tenis al preşedintelui Klaus Iohannis – cere Adunării Generale a FR Tenis, din 28 aprilie, revocarea Comitetului Director al forului, pentru „management defectuos, promisiuni nerespectate şi lipsa de transparenţă”! Pentru cei care s-ar îndoi de această acţiune a lui Vecerdea, iată ce se spunea chiar în Comunicatul depus de „ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV TENIS CLUB PAMIRA” (vă amintiţi de ea?) la FRT: Asociaţia CSTC Pamira din Sibiu, în calitate de membru afiliat al Federaţiei Române de Tenis (FRT), prin reprezentantul legal, domnul Vecerdea Marius Daniel, în calitate de preşedinte, supune aprobării Adunării Generale Ordinare a FRT, convocată de Comitetul Director al FRT în data de 28 Aprilie 2015, în conformitate cu Statutul FRT, Art 27, Alin 4, cererea de revocare a Comitetului Director al FRT! Vedeţi? Aşa este cînd se suie scroafa în copac!

După modelul naşului său, ajuns acum Preşedintele României, Marius Vecerdea propune nici mai mult, nici mai puţin decît un „Proiect Naţional pentru tenisul românesc”! El, Marius Vecerdea, care a jucat în viaţa lui doar 12 meciuri de tenis, pierzînd 10 dintre acestea, conform site-ului ATP, vrea să fie mai ceva decît Ilie Năstase sau Ion Ţiriac şi propune un Proiect Naţional pentru tenis!

Cu o obrăznicie incredibilă, Marius Vecerdea îi acuză pe actualii conducători ai FRT că apără doar interese personale, de imagineşi menţinerea cu orice preţ în funcţiile de conducere, încercînd chiar să ofere funcţii, poziţii administrative şi chiar să propună spre negociere sume de bani pentru contracte de muncă fictive sau chiar propuneri de negociere a unor funcţii administrative sau de conducere în Comitetul Director (care în mod normal sunt date de membri afiliaţi, prin Adunarea Generală de Alegeri!), toate la limita legalităţii”! Să vezi asemenea afirmaţii din partea celui care a sifonat an de an banii Primăriei din Sibiu cu ajutorul naşului Iohannis mi se pare noaptea minţii! Şi cui îi adresează Vecerdea astfel de vorbe? Lui George Cosac, fost component al lotului naţional de Cupa Davis, sub a cărui preşedinţie la FRT echipa României s-a calificat după cîteva decenii în grupa de elită a tenisului feminin?

Geoge Cosac, actualul preşedinte al FRT, a răspuns public acuzaţiilor lui Marius Vecerdea, însă, din tonul său, se vede că are o teamă în faţa finului preşedintelui României: „Nu am cum să fiu supărat sau deranjat şi nici nu am niciun motiv de scandal. Nu o iau ca pe o duşmănie, rămânem prieteni şi îl invit alături de noi. În tenis nu există scandal, oamenii chiar se pot înţelege omeneşte şi pot face lucruri bune împreună. Chiar îl aştept pe Marius Vecerdea să vină alături de noi pentru că sunt convins că putem colabora foarte bine. Nu cred că el are ceva personal cu mine, consider că poate a încercat să testeze astfel electoratul, în vederea alegerilor din 2017, altceva nu ştiu ce să spun legat de dorinţa lui exprimată astazi în faţa membrilor Adunării Generale”.

Investigaţia noastră a scos însă la iveală implicarea directă a lui Klaus Iohannis în promovarea finului Marius Vecerdea în fruntea FRT! Evenimentul s-a produs la alegerile din anul 2013, cînd Iohannis era doar Primar la Sibiu. Ziarul „Tribuna” a publicat în 20 februarie 2013 un articol cu titlul: „Primarul Iohannis îl sprijină pe Marius Vecerdea în lupta pentru funcţia de vicepreşedinte al FRT”. În cuprinsul său am găsit şi textul Recomandării pe care Klaus Iohannis o făcea în favoarea finului său, căruia i-a dat bani cu nemiluita pentru a organiza un turneu de tenis. Iată ce scria Klaus Iohannis:

Prin deschiderea Bazei Sportive Tenis Club Pamira la Sibiu, în anul 2005, domnul Marius Vecerdea a reuşit să deschidă şi în Sibiu un domeniu pe atunci foarte puţin reprezentat în oraşul nostru: tenisul. Deschiderea clubului de tenis Pamira a însemnat, pentru Sibiu, o investiţie de aproximativ un milion de euro şi o oportunitate pentru iubitorii acestui sport să practice tenisul de performanţă.

De la bun început mi s-a părut remarcabilă atitudinea domnului Vecerdea faţă de tenis, faţă de Sibiu, faţă de provocarea pe care a acceptat-o. În primul rând mi s-a părut notabil faptul că a decis să se întoarcă în ţară, în Sibiu, pentru a realiza această bază sportivă. Apoi, în toate proiectele pe care le-a iniţiat în domeniul tenisului m-a impresionat plăcut ambiţia şi seriozitatea de care a dat dovadă, obţinând rezultate frumoase în proiectele sale.

Unul dintre cele mai importante şi mai recente proiecte ale domnului Marius Vecerdea a fost organizarea, la Sibiu, în 2012, a Turneului Internaţional de Tenis ATP Challenger Sibiu – BRD Sibiu Open. Recunosc că am fost foarte impresionat de talia acestei competiţii şi organizarea foarte bună din partea Pamira. Am avut, la Sibiu, tenismeni de talie internaţională precum Adrian Ungur, Victor Hănescu, Inigo Cervantes, Alessandro Giannessi, Joao Souza, Andreas Haider-Maurer şi Augustin Gensse. Pentru mine, dar şi pentru sibienii care au participat la meciurile acestui turneu, a fost o ocazie bună de a vedea cum se joacă tenisul de performanţă.

Într-un timp relativ scurt, domnul Marius Vecerdea a reuşit să aducă tenisul sibian în atenţia iubitorilor acestui sport din întreaga ţară şi chiar din străinătate, astfel că, în prezent, copii şi juniori din alte localităţi din ţară vin să înveţe tenis la Sibiu.

Această recomandare este rezultatul şi atestarea contribuţiei domnului Vecerdea în dezvoltarea comunităţii sibiene, în domeniul sportului. Sibiul are astăzi o apreciată şcoală de tenis unde pot învăţa sau aprofunda tenis-ul atât copiii şi juniorii, dar şi sportivii de performanţă.

Consider că seriozitatea de care a dat dovadă în proiectele iniţiate pentru tenis în Sibiu, faptul că a decis să investească în sport, pregătirea profesională pe care a acumulat-o atât în ţară, cât şi în străinătate, îl recomandă pe domnul Marius Vecerdea pentru funcţia de viceprezedinte al Federaţiei Române de Tenis.

Simplul fapt că primarul de atunci al Sibiului trimtea o astfel de recomandare pentru finul său, căruia i-a dat sume uriaşe pentru a organiza un turneu de tenis la care n-a venit aproape nimeni este descalificant pentru Klaus Iohannis, ajuns între timp chiar Preşedintele României! Frate să-i fi fost şi tot nu se justifica o asemenea susţinere, căci sportul trebuie, prin definiţie, să fie rupt de orice implicaţii politice sau afaceri de familie!

Iar acum, cînd naşul a ajuns „domn mare” la Cotroceni, visul de mărire al lui Vecerdea s-a umflat, astfel încît, ştiindu-se deja că acest cuplu nu se dă înapoi de la nimic, nu este exclus să-l vedem pe Marius Vecerdea, cunoscut ca tenismen doar pentru că-i antrenează pe Carmen şi Klaus Iohannis, că va deveni la anul chiar Preşedintele FRT!

Dacă a reuşit Iohannis s-o impună pe Alina Gorghiu în fruntea PNL, a-l pune pe Vecerdea preşedinte la FRT pare doar un… antrenament! Iohannis a anunţat că vrea să joace chiar un meci de tenis cu Simona Halep, însă evenimentul s-a amînat. Sperăm că doar bunul simţ a dus la anularea meciului, nu faptul că marea noastră campioană va fi obligată să joace cu Carmen Iohannis, despre care am citit deja că s-a apucat de tenis! Nu ar trebui însă să ne mire nimic, după ce am văzut că familia Iohannis nu s-a dat niciodată înapoi de la nimic pentru obţinerea unui beneficiu de imagine! Chiar pe banii publici ai Primăriei din Sibiu.

P.S. Cînd tocmai redactam acest articol, la Realitatea TV, într-un gest de slugărnicie incredibil, Octavian Hoandră îl avea în platou chiar pe Marius Vecerdea, pe care l-a prezentat ca pe un foarte mare sportiv, alături de multipla campioană olimpică şi mondială Corina Ungureanu! Cum poţi, Tavi, să mănînci cu plăcere o astfel de felie de pîine tăvălită prin hazna?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.