Iohannis: Altfel ar fi arătat România dacă s-ar fi aplicat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat vineri seară la Timișoara că România ar fi arătat cu totul altfel dacă ar fi fost aplicat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, însă, la 25 de ani de la Revoluție, țara continuă să fie plină de corupție și ” vedem peste tot România lor, a lui Victor Ponta”.

„Ne uităm la televizor și vedem peste tot România lor, România lui Victor Ponta. România lor, cu politicieni care fac legi pentru ei, ca să se apere ei de Justiție, vedem politicieni care se îmbogățesc fără măsură, în timp ce voi munciți ca să vă plătiți impozitele și taxele. Vedem cea mai urâtă față a politicii românești din ultimii 25 de ani, peste tot, corupți, retrocedări ilegale, scandal și minciună. Aceasta este România lor, a lui Victor Ponta. Alta, vă spun, este România noastră, a voastră și a mea; este o Românie normală, de oameni normali într-o țară normală, România noastră este cea a lucrului bine făcut”, a afirmat Iohannis la un miting electoral, citat de Agerpres.

Candidatul ACL la Președinție a parafrazat un articol din presă care susținea că „România noastră este a celor tăcuți”, dar i-a îndemnat pe români să nu mai tacă, pentru că au la îndemână cel mai puternic instrument pentru schimbare, votul.

Klaus Iohannis a subliniat, în fața a peste 20.000 de susținători, că, de la Revoluție încoace, tinerii doar muncesc pentru a-și achita obligațiile față de stat, dar au fost continuu dezamăgiți, însă nu ar trebui să uite că România le aparține lor, nu „clicilor de partid”. El li s-a adresat tinerilor prezenți spunându-le că nu-și mai dorește încă o generație de sacrificiu.

„România este a voastră, nu a baronilor locali. Vreau să fac o promisiune publică. În timpul mandatului meu va dispărea din vocabularul politic noțiunea de baroni locali, cu care asociem corupția, dar noi vrem o Românie a lucrului bine făcut, cu o Justiție independentă și fără corupți. Și dacă dispare corupția, dispar și baronii locali”, a spus Iohannis.

Pensionarilor le-a adresat mesajul că România este și a lor, a celor care au muncit și în regimul trecut, cunoscând ororile comunismului, la fel și după aceea, dar pe care societatea nu i-a răsplătit cum se cuvine. „Aveți dreptul la pensie și la un sistem de sănătate decent, nu la 2 lei în plus la pensie și la umilință din partea statului”, a adăugat Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.