Iohannis către ambasadori: Locul României este în spațiul Schengen

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, că locul României este în zona Schengen, spunând că țara noastră îndeplinește criteriile de aderare și că „orice nelămuriri pe acest palier țin pur de considerente politice”.

„Europenizarea completă a României este un obiectiv central al mandatului meu, aceasta înseamnă continuarea procesului de integrare europeană prin aderarea la spațiul Schengen și prin adoptarea monedei euro. Locul României este în spațiul Schengen, stat membru cu drepturi egale și depline. Îndeplinim integral criteriile de aderare la spațiul Schengen, orice nelămuriri pe acest palier țin pur de considerente politice. Deficitul cel mare de care suferă statele membre ale UE nu este cel exprimat în bugetele naționale, ci în lipsa încrederii între parteneri, care duce la discriminare. Cred că putem depăși acest moment. Datoria partenerilor noștri europeni este de a fi corecți în evaluările lor și în implementare regulilor, credem în reguli care se respectă și care nu se schimbă în funcție de interese trecătoare”, a spus șeful statului, la Cotroceni.

Iohannis a precizat că, în conformitate cu asigurările primite din partea instituțiilor europene, România se așteaptă să devină stat membru al spațiului Schengen. De asemenea, șeful statului a spus că România este pregătită să contribuie la perfecționarea sistemului Schengen.

„Este nevoie, pe de-o parte, ca libertatea de circulație, libertate fundamentală, să nu fie afectată, iar pe de altă parte să fie asigurat un control mai riguros la granițele externe ale UE”, a spus președintele Iohannis.

Iohannis a invocat în discursul său rapoartele succesive pozitive pe MCV.

„Concluziile succesive pozitive ale rapoartelor pe MCV reprezintă o recunoaștere a eforturilor de consolidare internă pe toate planurile — combaterea corupției, funcționarea instituțiilor, creșterea transparenței și a credibilității. Suntem convinși că vor fi urmați pe mai departe pași drepți, corecți, pentru a începe procesul de phasing out al MCV pentru România”, a arătat Iohannis.

Iohannis a mai declarat, joi, că relaţia României cu Rusia este umbrită de criza ucraineană, subliniind că revenirea la dialog depinde de respectarea de către Rusia a principiilor dreptului internaţional.

”Relaţiile României cu Federaţia Rusă, asemenea relaţiilor UE şi NATO cu Federaţia Rusă, sunt astăzi umbrite de evenimentele grave care au dus la criza ucraineană. Revenirea acestor relaţii la stadiul atât de necesar dialogului constructiv şi colaborării corespunzătoare intereselor comune depinde imperios de respectarea politică externă rusă a principiilor dreptului internaţional”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii anuale cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.