Iohannis, către militarii român din Afganistan

Aflat în teatrul de operațiuni din Afganistan, unde s-a întâlnit cu militarii români, Klaus Iohannis le-a transmis acestora că România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate.

„Este bine să ne reamintim una din premisele majore pe baza căreia am aderat la NATO și apoi la UE: România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate. Noi am fost, vreme de 15 ani, prin eforturile voastre, un furnizor de securitate și vom continua să fim. Nu trebuie să uităm asta. Știm că participați la operațiuni extrem de importante, cu un grad crescut de dificultate, că sunteți reprezentanții noștri în afara granițelor și că vă îndepliniți cu multă dăruire misiunile încredințate, fiind un exemplu demn de urmat — atât de către camarazii contemporani, cât și de către generațiile viitoare — și de aceea meritați toată stima și aprecierea noastră. Locul bine definit al României în lume, respectul și credibilitatea de care se bucură astăzi în fața partenerilor externi sunt — în mare măsură — și rezultatele muncii și dăruirii voastre, militarii care, luând parte la multiple acțiuni sub egida organizațiilor internaționale, ați demonstrat că țara noastră este un aliat de nădejde și un partener capabil să ducă la bun sfârșit toate misiunile încredințate”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

„Peste 2 luni, aliații din NATO ne vom reuni la Varșovia și vom avea multe de discutat. Vom discuta și despre Afganistan. Dar miza noastră la Varșovia este să consolidăm prezența NATO în România, în special pe coasta de vest a Mării Negre, în spiritul în care a fost creat NATO acum mai bine de 60 de ani. Situația din proximitatea României ne cere să solicităm sprijin din partea aliaților noștri. Dar cerem acest sprijin tocmai pentru a putea să continuăm să ajutam la rândul nostru și să fim utili pe plan internațional. Însă greul va urma după Varșovia. Vom avea multe de făcut, în reformarea, în continuare, a Armatei, înzestrarea ei și creșterea calității vieții militarilor. Voi, cei care ați fost în teatrele de operații, ați fost în prima linie de interoperabilitate. Nu doar că ați văzut, dar ați luptat împreună cu armate performante, bine dotate și cu militari bine motivați. Vă veți reîntoarce în țară cu o zestre profesională solidă — principalul câștig în viziunea mea — și de care vom avem nevoie pentru a aplica deciziile care se vor lua la Varșovia”, a explicat Klaus Iohannis.

Totodată, președintele le-a mulțumit militarilor români din Afganistan pentru cum își fac datoria și le-a urat sănătate și Sărbători Pascale în liniște și pace.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.