Iohannis, cu ochii pe Parchetul General: „Sunt revoltat”

Președintele ales Klaus Iohannis se declară „revoltat”, referindu-se la votul din diaspora, că „cei care i-au împiedicat pe români să-și exercite un drept fundamental sunt încă în funcții”.

Iohannis precizează în acest context că așteaptă „cu maxim interes” ca Parchetul General „să-și respecte obligațiile constituționale de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor” și, în consecință, așteaptă „cât mai curând” rezultatul investigației.

Klaus Iohannis a postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook o fotografie și un filmuleţ realizat la o secţie de votare la Londra, afirmând că România normală este și „despre cum cei care au încercat să abată societatea noastră pe drumuri atât de greșite sunt trași la răspundere!”.

„După aproape două săptămâni de la votul istoric din 16 noiembrie, astfel de imagini îmi trezesc sentimente contradictorii. Pe de o parte, sunt și astăzi mișcat de uimitorul val al schimbării la care românii din Diaspora au contribuit din plin. Pe de altă parte, sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-și exercite un drept fundamental sunt încă în funcții. De asemenea, aștept cu maxim interes ca Parchetul Curții Supreme să-și respecte obligațiile constituționale de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor și, în consecință, aștept cât mai curând rezultatul investigației privind împiedicarea exercitării drepturilor electorale de către românii din Diaspora. România normală nu este doar despre viitor, ci și despre trecut, despre cum cei care au încercat să abată societatea noastră pe drumuri atât de greșite sunt trași la răspundere!”, a scris președintele ales pe Facebook.

Procurorul general, Tiberiu Niţu, a anunţat, pe 20 noiembrie, că s-a început urmărirea penală in rem, respectiv faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, în cazul votului din diaspora.

„Au fost foarte multe sesizări depuse de diferite persoane. (…) S-a început urmărirea penală cu privire la faptă și s-au solicitat relații la alte autorități și ancheta se va desfășura în continuare cu privire la faptă, împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal. (…) Sesizările sunt îndreptate împotriva miniștrilor celor care, în opinia petiționarilor, au avut atribuții de a organiza alegerile”, a afirmat Nițu.

În aceeași zi, Parchetul General a anunțat printr-un comunicat că se efectuează cercetări „în cauza constituită ca urmare a conexării unui număr de şase dosare penale ce vizează plângeri privind modul de desfăşurare a votului din diaspora, faptele sesizate fiind prevăzute de dispoziţiile art. 297 Cod penal (abuzul în serviciu), art. 298 Cod penal (neglijenţa în serviciu), art. 385 Cod penal (împiedicarea exercitării drepturilor electorale)”.

„Procurorii au dispus, la data de 18 noiembrie 2014, începerea urmăririi penale cu privire la faptă, sesizările formulate vizând persoane cu diferite funcţii sau funcţionari din cadrul instituţiilor cu rol decident în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, se arăta în comunicatul Parchetului.

După excluderile din PSD, Mircea Geoană și Marian Vanghelie i-au acuzat direct pe Victor Ponta, Liviu Dragnea și Titus Corlățean că au împiedicat în mod deliberat votul românilor din diaspora.

Filmulețul postat de Iohannis pe contul său de Facebook

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.