Iohannis, despre incendiul din Clubul Bamboo

Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Facebook după incendiul care s-a produs vineri noapte în clubul Bamboo din Capitală.

Preşedintele spune că am trecut pe lângă o altă tragedie de proporţii şi că reguli şi legi au fost, se pare, din nou încălcate. Şeful statului mai afirmă că societatea va fi mereu în pericol atât timp cât nu vom înţelege că legea e una pentru toţi.

„În incendiul din clubul bucureştean nu şi-a pierdut viaţa, din fericire, nici un om. Am trecut, însă, pe lângă o altă tragedie de proporţii. Reguli şi legi au fost, se pare, din nou încălcate. Până nu vom înţelege odată pentru totdeauna că legea e una pentru toţi, societatea va fi mereu în pericol. Le doresc însănătoşire grabnică celor răniţi şi mulţumesc salvatorilor!”, a scris preşedintele pe Facebook, sâmbătă dimineaţă.

În urma incendiului, au ajuns la spital 38 de persoane. Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, 21 de victime au fost transportate la spital cu ambulanţele, iar 17 au ajuns ulterior, cu maşini particulare.

În urma incendiului clubul a fost distrus în totalitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.