Președintele nostru a intrat, după 11 decembrie 2016, într-o criză de interes personal: cum să procedeze pentru a nu rata cel de-al doilea său mandat prezidențial? N-a avut de ales: a trebuit să opteze pentru o strategie de opoziție agresivă față de guvernarea PSD.
Dar a mai intrat și sub presiunea enormă a Consiliului Investitorilor Străini din România, care nu doresc ca majorarea salariului minim să le micșoreze profiturile. Ei sunt interesați ca pierderea de profit ce rezultă din majorarea salariului minim să fie compensată prin alte măsuri ale statului, ceea ce ar presupune o longevitate scurtă a Guvernului actual.
Cea de-a treia și cea mai dură presiune sub care se află președintele nostru are un grad de ambiguitate mai ridicat. După 11 decembrie, au izbucnit în mai multe părți deodată dezvăluiri grave, gravissime, despre existența unor protocoale ale instituțiilor de forță, care au pus în operă, în inima statului de drept, începând din 2005, un stat paralel și paralegal. Un stat polițienesc întru totul neconstituțional. Ambiguitatea acestei situații cu mare potențial exploziv este dată de neclaritatea din jurul voinței care stă în spatele acestor dezvăluiri concertate. Dacă voința din spatele lor aparține președintelui sau nu.
Ipoteza cea mai plauzibilă ar fi următoarea: efortul prezidențial pentru obținerea unui nou mandat nu poate schimba actuala majoritate parlamentară decât dacă ALDE va fi trecut în tabăra iohannistă și dacă președintele nostru va obține o victorie răsunătoare în bătălia pentru un stat de drept mai puțin nedrept. Întâlnirea secretă a președintelui cu Tăriceanu a avut acest rol, dezvăluit chiar de Tăriceanu: „Va fi război. Dacă vrei să fii protejat, ar trebui să te afli în tabăra mea“.
Ce poate însemna acest război, în contextul în care, iată, Tăriceanu ar fi periclitat desfășurarea lui? Acum știm: Tăriceanu era membru al acelui CSAT din 2005 care a luat decizii contrare legii și Constituției și care a pus, astfel, bazele unei poliții politice obediente lui Traian Băsescu.
Putem oare trage concluzia că, încă de la întâlnirea secretă Iohannis – Tăriceanu, președintele nostru anticipa un curs al evenimentelor care va forța într-un punct critic desecretizarea acelor decizii ale CSAT și, apoi, prin consecință logică, autosesizarea Parchetului General pentru gravul abuz împotriva statului de drept, ce a fost comis începând din 2005, la care au fost complici executivi de rea-credință DNA și SRI?
Miezul ambiguității situației este dat de consecințele juridice ale desecretizării acelor decizii CSAT, pentru că are să apară o conjunctură ce va duce la sute de cereri de revizuire a unor sentințe date în lupta împotriva corupției. Ce se va spune, atunci, despre pașii înapoi pe care îi va face Anticorupția?
Vor fi ei cu adevărat pași înapoi?
Dacă putem să hrănim cu tot ce știm buna-credință din noi, vom constata că ne aflăm într-o situație în care președintele nostru nu mai este obligat să fie echidistant între părțile jocului politic, ci între Sistem și Antisistem. De aici, toată ambiguitatea pozițiilor sale, care trebuie să-i dea Sistemului percepția că președintele ține cu instituțiile sale, iar Antisistemului certitudinea că președintele nu mai vrea poliție politică.
Avem deja destul de clară și o bună parte din scenariul căderii Codruței Kovesi. Ies la iveală, unul după altul, protocoalele ilegale semnate de șefa DNA cu fel de fel de instituții care n-ar fi avut dreptul să ofere informații online DNA. E clar că nici Kovesi, nici șefii acelor instituții (complici la ilegalitate) nu aveau interes să fie făcute publice astfel de înțelegeri abuzive. După părerea mea, Kovesi așteaptă un semn din partea adevăraților ei șefi ca să-și depună demisia, iar semnul va veni, probabil, odată cu sosirea noului ambasador al SUA la București.
Dacă așa vor curge apele, atunci vom avea prilejul să înțelegem că anterioara ambasadă a SUA la noi (ca și în celelalte țări) era mai degrabă una a intereselor globalizării decât una a interesului național din SUA. Și vom putea descifra mai bine revoluția electorală Trump, atât de aiurea comentată până în prezent, căci a fost comentată exclusiv mimetic, doar din punctul de vedere al presei occidentale, principalul instrument de propagandă proglobalizare. De asemenea, vom avea prilejul să înțelegem diferența și conflictul dintre interesul național al SUA și interesele multinaționalelor.
Pe de altă parte, este de așteptat ca rezistența cea mai mare a intereselor marilor corporații să-și fi făcut fortăreață în structurile CIA, astfel încât protecția Codruței Kovesi să nu fie ridicată la fel de ușor ca aceea a generalului Coldea.
Cine a citit cu atenție mărturia dată pentru DIICOT de șeful Black Cube își amintește că președintele Iohannis n-a dorit prelungirea mandatului Codruței în 2016. Ceea ce a putut afla, desigur, și ea. Dar asta nu i-a dat nici unul din fiorii care duc un patriot român de onoare la scrierea demisiei. Ce altceva mai clar pentru descifrarea faptului că nu Iohannis este adevăratul șef?
Ce nu înțelege opinia publică de la noi, deocamdată, este faptul că interesele globalizării au călcat în picioare și interesul național din SUA, nu doar interesul nostru național, iar acest fapt a fost adevărata cheie a revoluției electorale care s-a petrecut acolo.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.