Iohannis: Educaţia economică, poate cel mai important activ

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu ocazia depunerii jurământului de către trei noi membri ai Consiliului Concurenţei, că organismul trebuie să funcţioneze „cu motoarele turate”, dar a precizat că educaţia este la fel de importantă precum sancţionarea derapajelor de pe piaţă.

„Astăzi, prin numirea a trei noi membri ai Consiliului Concurenţei, instituţia dumneavoastră îşi completează structura de conducere cu forţe proaspete, care se vor pune în slujba politicii privind concurenţa, în slujba unui mediu de afaceri competitiv, pentru a proteja concurenţa şi nu concurenţii. Numai astfel economia de piaţă concurenţială îşi va dezvălui pe deplin beneficiile. România are nevoie de o economie de piaţă consolidată, în care rolul autorităţilor de reglementare e deopotrivă constructiv şi educativ, nu doar, sau neapărat, punitiv”, a afirmat preşedintele, citat de News.ro.

El arată că „pieţele sunt realităţi complexe”, astfel încât, înainte de a trata derapajele de la politica de concurenţă, trebuie să încercăm „să educăm şi să prevenim”.

„Pe lângă resurse, capital şi forţă de muncă, educaţia economică este poate cel mai important activ al unei economii competitive. În democraţie şi în economia de piaţă, fiecare va fi respectat atunci când nimeni nu este personal favorizat, fie că ne referim la cetăţean, ca reper al oricărei politici publice, fie că ne referim la mediul de afaceri, la investitori şi întreprinzători, români sau străini”, a continuat şeful statului.

El a cerut un Consiliu al Concurenţei puternic şi echilibrat, care va fi benefic societăţii şi mediului de afaceri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.