Iohannis, Grindeanu și Dragnea, reacții după explozie

Preşedintele Klaus Iohannis se declară „revoltat şi întristat” de veştile „groaznice”, şi îşi exprimă solidaritatea cu Marea Britanie, după explozia de la Manchester.

„Revoltat şi întristat de veştile groaznice din Manchester. Gândurile noastre merg către victime şi apropiaţii lor. Solidaritate cu Marea Britanie”, se arată în mesajul lui Iohannis, postat în limba engleză pe Twitter.

Ulterior, Iohannis i-a transmis marţi, Reginei Elisabeta a II-a un mesaj de condoleanţe, în urma atacului sinucigaş care a avut loc la Manchester.

Preşedintele a adresat, în nume personal şi al ţării, sincere condoleanţe familiilor victimelor şi însănătoşire grabnică celor răniţi.

„În aceste momente de grea încercare, doresc să exprim solidaritatea deplină a României şi poporului român cu Regatul Unit şi întregul său popor. Vă asigur de sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului”, se arată în mesajul lui Klaus Iohannis.

O reacție a venit și din partea premierului Sorin Grindeanu.

„Toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor care și-au pierdut viața și către cei răniți în urma exploziei din Manchester. Ambadasa României la Londra e în permanentă legătură cu autoritățile britanice, pentru a afla dacă sunt români printre victime. Numărul de urgență al misiunii diplomatice este 0044 7738716335”, este mesajul lui Grindeanu postat pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, liderul PSD Liviu Dragnea a scris pe Facebook: „Condamn cu fermitate atentatul de pe Manchester Arena! Sunt alături de victimile şi familiile lor şi sper din tot sufletul ca printre cei răniţi să nu fie şi români!”.

Dragnea a postat şi o poză pe Facebook cu mesajul „pray for Manchester”.


Fotografia postată de Liviu Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.