Iohannis, noi precizări în legătură cu criza refugiaților

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus miercuri deputaților și senatorilor, în cadrul discursului susținut în Parlament, că la şedinţa de joi a CSAT se va conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în criza refugiaților, precizând că nu crede că „între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord”, iar „fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică”.

„Suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză, acţionăm în spiritul respectării drepturilor omului și consider că, mai ales acum, trebuie să respingem manifestările radicale și să dovedim echilibru și înțelepciune. Tocmai de aceea, nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică sau contabilă, matematică, ci doar prin dialog deschis, prin consultarea cu statele membre, printr-o decizie consensuală, ținând cont, sigur, de principii și valori, de context și de realități. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educație, servicii de sănătate și locuri de muncă pe termen lung. Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord. Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are. Acesta este punctul de vedere pe care l-am susținut și îl voi susține în continuare în discuțiile pe care le voi avea cu liderii europeni. În cursul zilei de mâine, în cadrul CSAT, vom conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în acest proces, iar de câte ori evoluția situației o va impune voi comunica atât cu dumneavoastră, cu Parlamentul, cât și cu reprezentanții celorlalte instituții ale statului”, a spus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.