Iohannis: Nu putem să trimitem clasa politică acasă

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la întâlnirea cu organizaţia de femei a noului PNL, că nu se poate trimite acasă clasa politică actuală, pentru a se scoate din sertar o clasă politică de rezervă, dar ceea ce se poate face, însă, este reformarea partidelor politice.

”Votul din 2 şi 16 noiembrie a arătat că oamenii aşteaptă altfel de politică. Dar o altfel de politică poate fi făcută numai de altfel de partide. Noi nu putem să trimitem clasa politică acasă şi să o scoatem din sertar pe cea de rezervă, fiindcă nu există aşa ceva. Dar putem să facem un lucru foarte bun şi simplu: să reformăm partidele în aşa fel încât să funcţioneze mai bine, mai transparent, mai aproape de cetăţean”, a spus Iohannis, potrivit site-ului Mediafax.

El a spus că politicianul este cel care are viziunea, nu alegătorul, şi a insistat asupra faptului ca între politician şi alegător să existe o conexiune mult mai profundă, transparentă şi empatică decât până în prezent.

”Asta nu înseamnă că trebuie să facem numai ce ne cer oamenii concret. Alegătorul nu vine cu viziune. Cu viziune vine polticianul. Dar conexiunea între politician şi alegător trebuie să fie mult mai profundă, mult mai transparentă, mult mai empatică şi atunci vă asigur că veţi avea, dumneavoastră, doamnele, împreună cu PNL, un succes foarte mare”, a spus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.