Iohannis: Obligațiile financiare după Brexit trebuie stabilite foarte clar

Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Bruxelles, că prima chestiune care trebuie discutată în ceea ce privește Brexit este legată de oameni, dar și obligațiile financiare după Brexit.

„Trebuie să stabilim foarte clar obligațiile financiare care rezultă din Brexit, cum se pot calcula, cum se pot stinge, fiindcă toată lumea are programe europene în derulare”, a arătat președintele.

El a arătat că la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles se va stabili cadrul negocierilor pentru Brexit.

„Pentru mine, cel mai important este să discutăm despre oameni, oamenii sunt cel mai important lucru. Asta înseamnă pentru noi foarte concret românii care trăiesc în Marea Britanie, dar aici putem să-i includem și pe britanicii care trăiesc în România, dar care sunt relativ mai puțini, iar dacă extrapolăm la nivelul Uniunii, atunci vorbim aici despre cetățenii europeni care trăiesc, muncesc în Marea Britanie. Aceste lucruri trebuie lămurite primele. Acești oameni trebuie să știe ce-i așteaptă, sunt milioane de europeni care s-au ghidat după libera circulație, și-au stabilit reședința, și-au căutat și găsit locuri de muncă și trebuie să ținem cont de aceste chestiuni, inclusiv trebuie să mergem și până la pensii și trebuie să negociem aceste lucruri”, a afirmat șeful statului înainte de reuniunea Consiliului European.

El a susținut că după discuțiile pe acest subiect trebuie să se vorbească despre chestiunea banilor.

„Trebuie să stabilim foarte clar obligațiile financiare care rezultă din Brexit, cum se pot calcula, cum se pot stinge, fiindcă toată lumea are programe europene în derulare, iar pentru România acestea sunt extrem de importante, sunt banii pentru coeziune, pentru agricultură ș.a.m.d. și trebuie să știm foarte bine pe ce bani putem să contăm și la ce bani avem dreptul”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a precizat că va insista pentru o etapizare în cazul Brexit.

„Nu se poate să avem de la început simultan negocieri pentru ieșire și pentru situația de după. Relația dintre UE și Marea Britanie nu poate fi negociată simultan cu ieșirea ordonată, cum spunem noi. (…) Nu sunt de acord să se negocieze sectorial și bilateral. UE 27 trebuie să fie unită, să negocieze pe o singură voce și rezultatul nu poate să fie unul pe bucățele. (…) Toți pentru unul, unul pentru toți și nimic nu este agreat până nu se agreează totul”, a explicat șeful statului.

Iohannis a mai afirmat că România are ambiția de a ajunge o țară din nucleul UE.

„Nu suntem tratați ca țară de mâna a doua, dar sigur mai avem mult de lucru până putem spune că ajungem la nucleul Uniunii, dar noi avem această ambiție și cred că avem toate șansele să ajungem acolo”, a mai arătat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.