Iohannis: Procedura de suspendare din 2012, prost inspirată și inutilă

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că USL a pregătit foarte prost în 2012 suspendarea președintelui Traian Băsescu din funcție, spunând că toată procedura a fost inutilă, la limita Constituției și nu trebuia realizată.

„Toată acțiunea a fost la limita Constituției și nu trebuie să confundăm fondul problemei cu forma. Întreaga procedură a fost, după părerea mea, absolut inutilă și prost inspirată. Nu trebuia făcută nici suspendarea, nici referendumul. Nu a avut nimeni de câștigat de acolo. USL a pregătit-o foarte prost, a informat foarte prost, au făcut niște pași care au fost extrem de rapizi și prost pregătiți”, a declarat, la B1 Tv, Iohannis.

El a arătat în același timp că la acel moment a fost de acord ca deputatul din partea FDGR, Ovidiu Ganț, să voteze pentru suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu.

De asemenea, a precizat că reacțiile partenerilor externi ai României cu privire la acțiunea din 2012 au apărut ca urmare a vitezei cu care s-au derulat evenimentele și a lipsei de informare.

„Ceea ce s-a întâmplat la noi în acea fază a fost intrarea într-o vrie care a fost absolut de neînțeles pentru partenerii noștri pentru că niciodată nu s-a procedat cu o asemenea viteză, cu demiteri de președinți de Cameră, cu schimbări. Întreaga procedură a fost foarte netransparentă pentru partenerii noștri”, a explicat Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.