Iohannis, propunere inedită făcută premierului Italiei

Președintele Klaus Iohannis i-a propus marți premierului italian Matteo Renzi organizarea, împreună, în Italia, în anul 2018, a unor manifestări de amploare dedicate aniversării centenarului Marii Uniri, propunere cu care Renzi a fost de acord, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Președintele s-a întâlnit marți, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Italia,cu premierul italian Matteo Renzi.

Conform Președinției, cei doi au trecut în revistă evoluția relațiilor bilaterale și perspectivele de dezvoltare ale acestora, au abordat probleme de actualitate de pe agenda europeană și internațională.

„De ambele părți s-a apreciat că relațiile bilaterale sunt excelente și că există totodată posibilități pentru intensificarea în continuarea a acestora, atât în plan economic, cât și în plan social, cultural și academic. La fel ca și președintele Sergio Mattarella cu o zi înainte, premierul Renzi s-a referit în termeni deosebit de apreciativi la prezența comunității românești din Italia și la contribuția acesteia la dezvoltarea țării. La rândul său, președintele Klaus Iohannis a evidențiat contribuția pe care o are comunitatea italienilor din România la dezvoltarea economiei românești. Italia și România își propun să dezvolte potențialul de cooperare în domeniul academic și cultural; în acest context, președintele Klaus Iohannis a avansat propunerea, salutată de premierul Renzi, privind organizarea, împreună, în Italia, în anul 2018, a unor manifestări de amploare dedicate aniversării centenarului Marii Uniri”, precizează Președinția în comunicatul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.