Odată cu modificările Codurilor

Iohannis se teme că FDGR ar putea pierde clădirile moştenite de la Grupul Etnic German

La nici o zi de la adoptarea în Comisiile parlamentare a modificărilor aduse Codurilor penale, Klaus Iohannis a făcut o declaraţie de parcă ar fi fost în mijlocul celor de la #Rezist: „Majoritatea PSD votează legi pentru șeful lor, votează legi cu dedicație pentru Dragnea, ceea ce este pur și simplu inadmisibil. Dacă citim aceste modificări la Codul de procedură penală, vedem că multe din ele sunt făcute cu dedicație, altele sunt făcute clar pentru a opri procurorii din investigații. Este inadmisibilă această abordare. Și evident că voi folosi prerogativele constituționale pentru a solicita o îmbunătățire a acestui text”.

Klaus Iohannis are însă şi un motiv personal să fie nemulţumit de modificările aduse Codurilor: una dintre prevederi ar putea să ducă la revizuirea Sentinţei prin care Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a fost „împroprietărit” cu clădirile confiscate de organizaţia fascistă Grupul Etnic German, a cărui moştenitoare s-a autodeclarat în vemea cînd Iohannis era atît preşedinte al FDGR, cît şi Primar al Sibiului!

Nu întîmplător, Klaus Iohannis îl invocă în declaraţia de mai sus pe Liviu Dragnea, căci exact acea modificare care îl poate, într-adevăr, avantaja pe preşedintele PSD este cea care poate să ducă la pierderea clădirilor extrem de valoroase pe care FDGR le-a primit cadou de la „Deutsche Volksgruppe in Rumänien”!

Este vorba despre acea modificare a legii prin care o sentinţă judecătorească trebuie să fie semnată în mod obligatoriu de toţi judecătorii care au făcut parte din completul de judecată, altfel ea devine nulă de drept! De altfel, această modificare este impusă şi de Decizia CCR nr. 33 din 23 februarie 2018: În situația în care nu judecătorul care a participat la dezbateri și la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească, garanțiile pe care Constituția și legea le consacră pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, pentru asigurarea unei justiții imparțiale, înfăptuite în numele legii, rămân instrumente declarative, lipsite de efectivitate, inutile”.

Exact aşa s-a întîmplat şi în procesul de la Sibiu prin care FDGR a primit clădirile de la „Deutsche Volksgruppe in Rumänien”:

După cum se vede, Sentinţa nu este semnată de preşedinta completului de judecată Maria Morar, ci de Corina Draşoveanu, preşedinta Judecătoriei, care nu a făcut parte din complet, sub motivaţia: „Pl. concediu od. semnează conf. art. 261 cpc”! Mai explicit, judecătoarea Maria Morar era în concediu de odihnă şi, la redactarea sentinţei, preşedinta judecătoriei Sibiu a semnat în locul ei, conform Codului de procedură civilă, art. 261, al. 2 care prevedea că: „În cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, preşedintele instanţei o va semna în locul său, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul şef, făcîndu-se menţiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea”.

Sigur, este vorba despre un proces civil, însă odată cu modificarea Codului de procedură penală şi Codul de procedură civilă trebuie să fie modificat în acelaşi sens, căci Decizia CEDO impune acest lucru, aşa cum s-a stipulat în „Hotărîrea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei”, pe care CCR o şi invocă la pct. 175: „În fine, prin Hotărîrea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, Curtea europeană a statuat că judecătorii care nu au participat la proces, nu pot motiva şi semna hotărîrea judecătorească, pentru că nu pot oferi garanţia că s-a realizat o bună administrare a actului de justiţie… În concluzie, Curtea consideră că dreptul reclamanţilor la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că judecătorul care a condus procesul nu a prezentat motivarea scrisă a sentinţei de condamnare şi din cauza lipsei măsurilor adecvate care să compenseze această deficienţă…

citiți continuarea materialului în ediția electronică

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 25
Ion Spânu 1818 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Proces durat sase ani, stramutat, cu doua fonduri si doua recursuri, dosaul peste 50 cm gosime. Nicio proba din F.F. multe neconsiderata. la al doilea recurs cam din sedinta-n sedinta instanta schimbata. Dintre care ultima la ultima sedinta si pronuntare. Poate cineva crede ca in atata cantitativ al dosarului, intre cate zeci are instanta, intr-o circa o luna instanta de decizie putea avea vreun habar despre ce real se afla in dosar? Mai ales cand este vorba de o mafie generalizata local, raspandacita prin protectii si la „centralul” celor mai fundamentale institutionalizari, pentru SALVARE se produce o mobilizare generala. Si musamalizarii falsurilor mafiei si de proliferare a falsurilor judiciare. In cazul caselor fasciste „altcineva” a intocmit „titulara” fiind in concediu. Cum a putut, asa, sti sa-ntocmeasca sentinta? Normal, prin TELEPATIE. Si conformand la „comanda”.

    • E drept, legile nu trebuie rastalmacite. Dar nici multe din cladirile care au ramas in patrimoniul statului nu au avut o soarta mai buna. Multe au ajuns in mana privata.

    • Dle Spanu, de unde ati scos ideea ca „GEG a confiscat patrimoniul comunitatii germane”? Nazistii antebelici, PARINTII
      celor actuali, si-au donat proprietatile, confiscarea fiind operata de statul roman!!! De aceea progeniturile si-au
      cerut astazi „reparatia” istorica(!?) prin retrocedarea patrimoniului PARINTILOR lor NAZISTI…

    • @Charlie: de unde ati scos ideea cu „confiscarea fiind operata de statul roman” ???
      initial, cladirile respective au apartinut sasilor / comunitatii sasesti. ulterior, au fost cedate (sau rechizitionate, nu ne intereseaza exact cum) de Grupul Etnic German (GEG), organizatie nazista, condusa de statul fascist german al lui Hitler.
      deci, dreptul de proprietate s-a mutat de la sasii din Romania la statul fascist german, in perioada 1940-1944.
      prin Tratatul de armistitiu din septembrie 1944, Romania se obliga sa rechizitioneze toate bunurile mobile si imobile ale organizatiilor fasciste, la cerinta expresa a URSS, prevedere ce se regaseste si in Tratatul de pace din 1947.
      tot ce au putut trupele rusesti sa preia din bunurile rechizitionate, a fost transferat in URSS, mai putin cladirile, al caror drept de proprietate a trecut de la GEG la Guvernul regal al Romaniei, ca despagubire de razboi. Transilvania si Bucurestiul (unde se gasesc multe cladiri ale fostului GEG), pt eliberarea carora au avut loc lupte, au necesitat jertfe ale militarilor romani.
      ca o mica compensatie pt aceste jertfe, imobilele fostului GEG au intrat in proprietatea Romaniei, drept despagubire de razboi. tot ce se obtine prin lupta (consfintita de un tratat de pace), nu se mai da inapoi prin nicio hotarare judecatoreasca ulterioara.
      daca urmasii sasilor doresc sa fie despagubiti pt pierderea cladirilor respective, ei trebuie sa se adreseze succesorului statului fascist german (cel care le-a preluat imobilele), adica, guvernului german al dnei Merkel

  2. Bagaciosul toaăş Florian Alexandru directorul institutului elie wiesel n-are nimic de spus in cazul acesta? Se face ca ploua?

  3. johanis din pacate este pionul otravit ..recrutat din timp si satisfacand si dorintele unora si cerintele altora prin conventie a fost si este folosit mai mult au mai putin legal sa ajute si systemul si antisystemul sa obtina cartea castigatoare in dauna unui bobor muribund

  4. Exista si decizie CEDO,in acest sens care scrie negru pe alb,ca judecatorul care a judecat cauza trebuie sa si motiveze si sa si semneze motivare;nimeni altcineva.Decizia CEDO il priveste direct pe Dragnea,pentru ca el s-a plans CEDO in dosarul referndumului si CEDO i-a dat dreptate,asa incat ,condamnarea lui Dragnea este nula.De aceea Iohanis a facut referire la Dragnea,desi ala are hotarare CEDO.

  5. Romanii adora sa-i pupe in fund pe germani. Oare de ce? Din cauza lor era cat pe ce sa pierdem jumatate din Ardeal si la presiunile lor am pierdut Dobrogea de Sud. Tot din cauza lor ne-am bagat aiurea in Holocaust. Exista vreun motiv logic pt. care romanii adora sa-i pupe in fund pe germani?

    • Poate un complex de inferioritate dupa Unio Trium Nationum din 1437. Poate iezuitii i-au ajutat sa se tarasca pana la Roma ca devena nobili. Tatal lui Iancu de Hunedoara s-a convertit la catolicism si a devenit cneaz. Apoi a venit unirea cu Roma a unor ortodocsi, apoi revolta ca n-au primit privilegiile si s-a dezvoltat Scoala Ardeleana care a negat originea daca a poporului prin Petru Maior. Asa au inceput sa-l slaveasca pe imparatul Traian pentru ca ”i-a onorat” ucigandu-le fii si ducandu-i in robie. I-au inaltat statui si ode. Nu cred ca mai exista un popor in lume care sa venereze pe cei care i-au inrobit si jefuit. Noroc ca toti suntem oameni si formam un neam de sapte miliarde de fiinte. Mai este ceva, germanii si latinii au mitul originii din lup. Mai tarziu in evul mediu, tinerii adepti ai lupului aveau un comportament violent si erau alungati din comunitate. Mircea Eliade… Steagul dacic nu are cap de lup ci de balaur/dragon/zmeu care este constelatia de pe cerul Romaniei.Imaginea seamana cu dragonul din China/Japonia, doar ca n-are picioare, pt. ca nici costelatia nu are.

  6. …asta deoarece curvele pretuiesc mereu mascvulul alfa..in cazul da fasa Alemania ..lu tanty mergal..ori si altfel spus ..o fi complexul oedipian..ramas de pe vremea cand boierul roman isi aducea sofer herman..in loc sda l trimitan la gheorghe sa faca un cursn da soferie in alemania..

  7. Am vorbit cu niste sibieni, vajnici sustinatori ai lui KWJ. Ei considera normal ca imobilele in discutie sa apartina FDGR, ca asa au apucat batranii lor. Chiar si casa luata cu japca de Klaus&Lazurca o considera de drept a lor. Neamul de slugi si de hoti nu se dezminte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.