Ion I.C. Brătianu, inginer constructor și om de stat

Născut în 1864 la Florica, moșia familiei Brătianu, Ion I.C. Brătianu este al treilea dintre cei opt copii ai lui Ion și Pia Brătianu. După terminarea claselor primare la Pitești, urmează studiile la Colegiul Sf. Sava, pe care îl absolvă la 5/17 iunie 1882.

Sora sa, Sabina Cantacuzino, consemna că dispunea de o elocvență atât de elegantă, încât mama opina: „Pe Ionel să-l facem avocat, ne scoate sărăcia din casă“. Soțul ei – Ion C. Brătianu – se opunea cu îndârjire unei astfel de perspective. „Este, spune el, singura profesie de la care îi opresc pe băieții mei cu amenințarea de blestem și de a le lua numele. Nicio conștiință nu rezistă la ispitele pledoariilor și la controversele cauzelor. În Cameră, avocații mi-au amărât zilele îndestul“.

După susținerea bacalaureatului, Ion Brătianu a efectuat stagiul militar ca voluntar, timp de șase luni, în Regimentul 2 artilerie. Angajat la regiment, Ion I.C. Brătianu avea program de instruire între 6 și 12 dimineața, după-amiază frecventând „anul preparator“ la Școala de Poduri și Șosele din București, al cărei director era prof. ing. Gh. I. Duca.

„Țara cea mai roditoare“

Atelierele de construcţii, după câte văd, se aseamănă toate. Acel al lui Eiffel are însă un caracter mai simplu, mai practic, mai inteligent prin urmare. Toate operaţiile pentru construirea grinzilor de poduri se fac cu vreo 7 mașini.

În vara anului 1883, Ion I.C. Brătianu pleacă la Paris să-și continue studiile. Unui an de pregătire la Sainte-Barbe îi urmau alți doi de Politehnică. După trei ani de pregătire matematică deosebită, Ion I.C. Brătianu se înscrie, în toamna anului 1886, la Școala de Poduri și Șosele din Paris.

Cine cercetează cu atenție scrisorile lui Ion I.C. Brătianu către tatăl, mama și frații săi este surprins de profunzimea conținutului, frumusețea literară și frecvența (3-4 scrisori pe lună) acestora.

Astfel, la 19 februarie/3 martie 1887, scria tatălui său: „Ieri, după cursul de hydraulică, am stat câteva minute de vorbă cu dl. Alfred Durand-Claye (un remarcabil inginer și profesor) și am profitat ca să-l întreb cum crede că ar trebui să-mi întrebuințez timpul consacrat misiunilor în timpul vacanțelor. Mi-a spus că aș face bine să mă duc să văd lucrările de regularea cursurilor torențiale și de irigații din sudul Spaniei sau nordul Italiei. Din sudul Spaniei mai ales, unde zice că țara se aseamănă mai mult cu a noastră“. Răspunzându-i, tatăl său aprecia ca oportună opinia lui Ionel (cum i se spunea în familie) cum că „hidraulica are un rol predominator în România“, apele de munte putând furniza energie, iar la câmpie, pentru irigații. În acest fel, spunea Ion I.C. Brătianu, „România va deveni țara cea mai roditoare din Europa, pădurile fiind pe departe de a avea aceeași importanță“ (scrisoare 23 februarie/7 martie 1885, la patru zile).

Cât de actuale sunt aceste gânduri. Și noi ce facem astăzi!?

Nu mai ținem cont de Planurile de amenajare a teritoriului privind căile de comunicații, inclusiv autostrăzi, zone de risc natural, ­inundații, alunecări de teren, și chiar am desființat ministerul de resort M.L.P.A.T., creat de Al.I. Cuza în 1862, iar irigațiile le-am distrus.

„Mai instructiv decât lectura multor cărți“

La începutul anului II la Școala de Poduri și Șosele, Ion I.C. Brătianu primește vizita lui A. Saligny, care venise la Paris. Iată ce scria el mamei sale, Pia Brătianu, la 13 septembrie 1887: „Vezi, isprăvind lecția cu dl. Bourlet, am primit vizita dlui. Saligny, care m-a luat la dejun și cu care am fost la Conservatoire des arts et métiers. A sta cu el câtva timp e mai instructiv decât lectura multor cărți. Sosind la Paris, mai întâi și întâi s-a urcat în «batel» (vaporaș) și a luat Sena în lung, pentru a vedea podurile, și afară de rare excepții, ca Louvre, nu se ocupă decât de ce este tehnic… Mâine dejunează cu mine la Foiret, ca să vadă un birt de studenți și după-masă îl voi duce la Școala de Poduri“.

Practica din vara anului 1888 și-o va începe pe șantierele inginerului Gustave Eiffel, care îl primește la recomandarea lui Eugeniu Carada (creatorul Băncii Naționale în 1880 și bunul prieten al familiei Brătianu).
Aşa cum arată Ion I.C. Brătianu într-o scrisoare din 8 iunie 1888, „Domnul Eiffel a fost tare amabil, mi-a dat câteva scrisori de recomandare pentru alte şantiere şi m-a însărcinat să transmit multe amiciţii lui nenea Carada“.

După cercetarea câtorva ateliere, el arăta tatălui său: „Atelierele de construcţii, după câte văd, se aseamănă toate. Acel al lui Eiffel are însă un caracter mai simplu, mai practic, mai inteligent prin urmare. Toate operaţiile pentru construirea grinzilor de poduri se fac cu vreo 7 mașini“.

„Colectiv“ de secol XIX

După încă un an de studii, la 27 mai 1889 anunță întreaga familie că a absolvit Școala de Poduri și Șosele din Paris, devenind inginer. În același timp, îi scrie separat și tatălui său, care se afla la vie, spunându-i: „Azi mă felicit îndoit că am făcut Școala de Poduri, căci văd că studiile către care m-ai împins sunt cele care pot fi mai folositoare nu numai unei societăți ca cea română, dar și formării unei judecăți. Școala Politehnică e menită să te învețe să raționezi. Școala de Poduri să-ți arate studiul chestiunilor practice. Și una și alta nu te învață decât elementele, principiile generale pe care practica singură le poate dezvolta“.

Am reținut și corespondența privind incendiul ce a avut loc la opera comică din Paris, la 24 mai 1887. Speriată la aflarea acestei vești, Pia Brătianu trimite o telegramă celor trei fii, cerându-le: „Răspundeți de ați fost la operă“. Imediat, la 26 mai 1887, Ionel Brătianu scrie tatălui său, descriindu-i amănunțit incendiul. El spune: „Noi nu am fost nici unul, dar tot am avut emoții, căci dna. Darras și Louis (niște prieteni) erau acolo. Dna. Darras începe să-și piardă cunoștința și de nu o scotea Louis în brațe prin mulțime, ar fi rămas asfixiată, cum au pierit mai toți care nu au ieșit; flacăra n-a consumat decât cadavre. După spusele lor, spectacolul era oribil și cei care cădeau erau călcați în picioare și pierduți. Numărul victimelor e încă necunoscut…“. Și adaugă: „De ar sili cel puțin toate aceste orori pe directorii de teatru să amenajeze ieșiri mai mari și mai multe! Chiar astă primăvară fusese o interpelare la Cameră pentru opera comică și dl Berthelot, ministrul instrucțiunii, căruia îi aparținea teatrul, a recunoscut-o fondată, dar n-a schimbat nimic“.

Ce păcat că trecem prin astfel de tragedii, cea de la Colectiv este recentă și uităm, nefăcând nimic.

Întoarcerea în țară

În toamna anului 1889, Ion I.C. Brătianu se întoarce în țară cu dorința de a intra în corpul tehnic pentru a-și dovedi capacitatea profesională. De altfel, nici tatăl său nu dorea să-și vadă fiul implicat în hățișurile vieții politice înainte de experiența pe care i-o oferea munca, iar tot ce știa el mai bine în momentul revenirii în țară era ingineria.

La 1 noiembrie 1889 este numit în serviciul Liniei Ferate Fetești-Cernavodă, condus de inginerul Anghel Saligny, în calitate de asistent cl. II, cu apuntamente de 400 lei lunar (adică 16.000 lei azi), așa cum dovedește „Tabloul de serviciu“ aflat la BAR, în arhiva familiei Brătianu. El a lucrat câtva timp sub inginerul-șef Niculae Herjeu, la studii și traseuri, în vederea construirii acelei linii și a podurilor peste Dunăre și Borcea. La 1 ianuarie 1890, Ion I.C. Brătianu este admis în Cadrele Corpului tehnic al Statului ca inginer ordinar cl. III și urcă apoi rapid primele grade și funcțiuni în ierarhia tehnică. Astfel, la 1 noiembrie 1891, i se dă funcția de asistent cl. I, la 31 ianuarie 1892 este înaintat inginer ordinar cl. II, la 15 noiembrie 1892 primește funcția de șef de secțiune cl. II, la 16 decembrie 1894 funcția de șef de secție cl I, iar la 1 ianuarie 1895 este înaintat inginer ordinar cl. I în Corpul tehnic.

În Anuarul Ministerului Lucrărilor Publice pe anul 1892, unde este prezentată toată organizarea ministerului cu serviciile aferente, găsim, la paragraful VII, componenta Serviciului Dockurilor și Podurilor metalice condus de inginerul inspector general A. Saligny.

Tragedia elvețiană

Pe când construcția podului peste Dunăre era în plină desfășurare, în iunie 1891 s-a întâmplat o mare catastrofă la Münchenstein, în Elveția. Un pod din apropiere a căzut în timpul trecerii unui „tren de plăcere“; 73 de oameni au murit, iar 131 au fost grav răniți. Emoția a fost puternică în toată lumea tehnică. Acest semnal de alarmă l-a făcut pe A. Saligny ca, prin memorii, să atragă atenția la Direcția Generală CFR, guvern și corpurile legiuitoare asupra stării podurilor metalice prea slabe, rămase de la concesionări. Se hotărăște atunci verificarea și consolidarea podurilor pe liniile noastre ferate și Saligny este numit șeful noului serviciu.
Ion I.C. Brătianu este „însărcinat cu ridicarea planurilor și recalcularea podurilor vechi de drum de fier pe linia de la Vârciorova (T. Severin) la București“. Acesta aprecia că „este un exercițiu excelent“.

Anghel Saligny, un bun cunoscător de oameni, spunea prof. Ion Ionescu-Bizet, a văzut că Ionel Brătianu, cum îi spunea dânsul, are multe dintre calitățile marelui Ion C. Brătianu, însărcinându-l cu ocupații de inginer conducător de lucrări, mai puțin ca inginer de birou. Astfel, i-a dat în seamă conducerea lucrărilor de lărgire a liniei Bacău-Piatra, care avea, inițial, 1 m între linii.

De asemenea, lui Ion I.C. Brătianu i se va mai încredința dublarea liniei ferate Chitila-Ploiești, studiul și construcția variantei și a noii clădiri din Râmnicu Sărat, întrucât vechea gară era departe de oraș, precum și studiul și construcția noului pod peste Siret, la Barboși.

Candidatura de la capătul podului

Cadoul de suflet al omului de stat este afectat de trecerea timpului

În același timp, Brătianu a participat la construcția podului peste Dunăre, sub conducerea directă a lui Anghel Saligny. Acesta i-a încredințat conducerea serviciului fotografic al podului peste Dunăre. Dovadă este scrisoarea pe care i-o trimite lui Vintilă, la Paris, în 26 noiembrie 1890, în care îl roagă „să găsească și să trimeată cât mai grabnic un aparat bun de fotografiat, instantaneu cu toate cele trebuincioase, plăci reactive etc., într-un cuvânt, o instalație completă, putând servi la diversele formate. Se poate ridica până la 1.500 franci“.

Anghel Saligny, povestea prof. ing. Ion Ionescu Bizet, recomanda inginerilor puși sub ordinea lui Brătianu să-i dea toată atenția și ascultarea, căci într-o zi nu prea îndepărtată, spunea dânsul, „îmi va da ordine și mie, iar nu numai vouă“, căci prevedea un mare viitor politic lui Ion I.C. Brătianu.

De la primirea sa în corpul tehnic, Ion I.C. Brătianu se va înscrie, la 7 ianuarie 1890, în Societatea Politehnică, prima societate a constructorilor români, înființată în anul 1881, cu prilejul inaugurării liniei Buzău-Mărășești, în prezența Regelui Carol I.

Cariera inginerească a lui Ion I.C. Brătianu se sfârșește în toamna anului 1895. După inaugurarea podului peste Dunăre, la 14/26 septembrie al acelui an, inaugurare la care dânsul a luat parte în calitate de colaborator, fiind decorat de Regele Carol I. Tot atunci, Dimitrie Sturdza insistă ca Ion I.C. Brătianu să candideze la Parlament, unde este ales în 1895. A rămas însă în serviciul statului până în 1896, pentru a-și preda lucrările cu care era însărcinat.

Să reținem că Ion I.C. Brătianu a început activitatea politică după ce și-a dovedit capacitatea tehnică, în cei șase ani în care a profesat ca inginer.

Politică și război

1909 este anul când, pe 8 decembrie, primul ministru Ion I.C.Brătianu a fost rănit cu trei împușcături prin care atentatorul protesta pentru scumpirea traiului.

În anul 1897 i se încredințează portofoliul de ministru al Lucrărilor Publice. La 27 decembrie 1908, Regele Carol I îi încredințează lui Ion I.C. Brătianu formarea guvernului. În ianuarie 1909, acesta e ales șef al PNL, astfel că, începând de atunci, toate guvernele liberale au fost prezidate de dânsul. Cercetând activitatea Cabinetului Brătianu între 1908 și 1910, reflectată în jurnalele Consiliului de Miniștri – aflate la Arhivele Naționale, multe necercetate ,– suntem surprinși de atenția și sprijinul financiar acordate edificiilor și lucrărilor publice.

Acum se vor finaliza lucrările Palatului Ministerului Lucrărilor Publice (azi Primăria Capitalei), se va înființa Societatea pentru construcția de locuințe ieftine (care va înălța și cartierul Vatra Luminoasă), se vor realiza alimentările cu apă în Turnu Severin, Craiova, Iași, se vor aloca bani pentru căi ferate și poduri.

Interesant, acum a fost aprobată și legea pentru repausul duminical.

Războiul mondial declanșat în 1914 a pus țara noastră într-o situație foarte grea. A fost o fericire pentru țară că Regele Ferdinand, la suirea sa pe tron, în septembrie 1914, a dat frânele guvernului lui Ion I.C. Brătianu.
A fost meritul lui Ion I.C. Brătianu, care a rămas neclintit și neșovăitor, hotărând intrarea României în război într-un moment convenabil, 28 august 1916. Tot timpul, el a rămas cu credința fermă că rezultatul războiului va fi pentru noi întregirea neamului „oricum s-ar zvârcoli dușmanii românismului“. Și, într-adevăr, la 1 decembrie 1918 s-a sărbătorit Marea Unire a țării. La 20 noiembrie 1919 are loc primul Parlament al României Mari, în clădirea Ateneului Român.

După război, Ion I.C. Brătianu va conduce, între 1922-1926, guvernul țării, care avea datoria să refacă țara de stricăciunile și pagubele suferite în timpul războiului. Este perioada când învățământului i se acordă o atenție aparte. Acum se înalță Palatul Universității din București, clădirea Politehnicii din Timișoara și numeroase licee, printre care Sf. Sava, Dimitrie Cantemir și multe alte școli în toată țara.

Tot acum este înălțată și Catedrala Reîntregirii de la Alba-Iulia, unde, în octombrie 1922, va avea loc încoronarea p.m., Ion I.C. Brătianu prezentând coroanele regale.

Aşezământul Ionel I. C. Brătianu

„Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi.” Ion I.C.Brătianu către parlamentari. Decembrie 1919

La 13 iulie 1911, prim-ministrul Ionel I. C. Brătianu se adresează primăriei orașului București, solicitând autorizație de construcție pentru a ridica „o casă cu parter și etagiu“ ce voia să o facă după planurile domnului arhitect Petre Antonescu, pe proprietatea din Lascăr Catargiu nr. 5. Primește autorizația nr. 138L/25 iulie 1911 din partea Primăriei, prin care se preciza că poate ridica „un corp de clădire la față pe alinierea fixată“. În anul 1922/1924 au mai fost înălţate trei corpuri de clădiri, cu subsol, parter şi două etaje, cu faţada la strada Lascăr Catargiu 5-7. Execuţia a fost încredinţată antreprizei inginerului Tiberiu Eremia (cel care a făcut şi Catedrala Încoronării din Alba-Iulia).

În anul 1927, înainte de a muri, Brătianu era preocupat de faptul că volumele strânse cu atâta pasiune de-a lungul anilor ar putea pieri la Florica, sub ameninţarea vremurilor, şi a decis să-şi aducă biblioteca la Bucureşti.

La un an după moartea lui, Eliza Brătianu (soţia sa), fraţii şi surorile lui, prietenii şi colaboratorii s-au adunat pentru a înfiinţa Aşezământul Ionel I.C. Brătianu şi biblioteca ce îi poartă numele. Este cadoul de suflet al marelui om de stat Ion I.C. Brătianu.

Moștenirea ignorată

„Orice democrație îşi află, desigur, în fruntaşii săi o călăuză binefăcătoare, dar tot reazimul şi toată nădejdea nu poate s-o aibă decât în propria-i înţelepciune şi propria-i energie. Căutaţi şi îndemnul şi puterea de a înfăptui în voi, şi numai în voi înşivă!“

În Bucureşti, când mergeţi pe Bulevardul Dacia spre Academie, puteţi observa, la un moment dat, pe partea stângă a străzii, statuia lui Brătianu (lucrare realizată în 1939 de marele sculptor Meštroviči, în granit) amplasată în această grădină care fusese pusă la dispoziţia publicului.

I-am adus pe studenţii mei să vadă aceste aşezăminte şi să cerceteze nişte documente. Unul dintre studenţii mei m-a întrebat: „Ne-aţi spus că statuia lui Carol I, care se afla în faţa Palatului regal, a fost dată la topit de comunişti. De ce n-au topit şi statuia lui Brătianu?“. I-am răspuns: „Pentru că această statuie a fost făcută din granit, nu din bronz care poate fi topit. Şi granitului n-au avut ce să-i facă“. Închei aici evocarea figurii lui Ionel I.C. Brătianu.

În aceste aşezăminte, după ce s-a creat biblioteca, odată cu trecerea anilor, diverşi colecţionari au început să depună documente personale, astfel că aici se găsesc, la ora actuală, 350.000 de documente: manuscrise – 40.000 de unităţi de bibliotecă, carte românească şi străină – 50.000 de unităţi, arhiva istorică cu câteva fonduri, fondul Kogălniceanu, Brătianu, Bălcescu. În anul 1946, doamna Eliza Brătianu cedează Academiei Române aşezămintele cu biblioteca, sperând că astfel le va pune la adăpost de urgia comunistă.

Din păcate, au venit comuniștii, care au înțeles să-și arate „recunoștința“ în felul lor… distrugând totul, atât oamenii, cât și instituțiile…

Dacă, iată, comuniștii au făcut ceea ce am văzut, noi, cei de astăzi, ce facem în libertate!? Rămânem indiferenţi? Sau ne luptăm pe proprietate!

Uitaţi-vă cum arată astăzi aşezămintele Brătianu. Este inadmisibil! Iată câteva imagini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.