ISI, ISIS, ISIL, DAESH – ravagiile hidrei cu o mie de capete

Preocupaţi de Grecia, ancoraţi în criza Ucrainei, ale cărei autorităţi fac totul ca s-o agraveze spre a primi tot mai consistente atenţii materiale din Vest, liderii occidentali ignoră, neglijează sau nu sunt în stare să realizeze că Statul Islamic se extinde spectaculos. Faptul că, zilele trecute, Turcia a permis SUA să folosească baza sa Incirlik pentru a bombarda poziţiile Statului Islamic (SI) din Siria, pentru ca ulterior să le atace şi ea, nu schimbă datele problemei, care se complică constant. Implicarea turcă intervine după ce experţi militari, politicieni sau ziarişti străini denunţau duplicitatea Ankarei faţă de fenomenul jihadist salafist, datorat în mare parte ideii că, în fond, acesta viza regimul Bachar Al-Assad, ceea ce coincide cu obiectivul preşedintelui turc Regep Tayyp Erdogan şi al Occidentului. Dar, când Erdogan a vrut să implice, nu doar să sensibilizeze, NATO în aventura lui, dublată de atacarea poziţiilor PKK din nordul Irakului, au devenit evidente intenţiile sale. Ca urmare, jurnaliştii străini au semnalat că, de abia angajată în lupta împotriva Statului Islamic, Turcia a revenit la contradicţiile sale. În chiar seara primelor lovituri aeriene împotriva SI în Siria, după atentatul sinucigaş din oraşul Suruc, armata turcă a atacat bazele PKK din Irak. Apoi autorităţile de la Ankara au arestat circa 900 de persoane, atât partizani ai SI, cât şi membri ai PKK. Or, cum se ştie, aceşti combatanţi kurzi rămân, totuşi, primul adversar al jihadiştilor pe teren şi aliat privilegiat al coaliţiei internaţionale anti-SI! De aici şi constatarea lui Jean Marcou, director al Institutului de Studii Politice din Grenoble (Franţa): „Acest lucru simbolizează toată ambiguitatea turcă de trei ani în Siria”. Aceeaşi Turcie a închis ochii când de pe teritoriul său, de-a lungul celor 800 de km de frontieră cu Siria, au trecut mii de jihadişti şi chiar arme. Departe de a doborî regimul Assad, jihadiştii au stabilit propriul lor „Califat” în Siria şi Irak. Pe lângă bombardamentele aeriene, campania militară a coaliţiei create de SUA s-a bazat şi pe trupele de la sol, îndeosebi pe kurzi (peshmergas şi PKK din Irak şi kurzii din Siria), considerate singurele forţe capabile să ţină piept jihadiştilor în nordul irakian şi în Siria. Dar ceea ce face azi Erdogan este dictat, mai întâi, de interese electorale: el ştie că negocierile pentru formarea unui guvern de coaliţie după alegerile din iunie vor eşua şi, ca urmare, în toamnă, vor fi noi alegeri. În atare împrejurări, vrea să câştige atât electoratul de extremă dreaptă, cât şi pe cel de extremă stângă, lucru important în condiţiile în care, la alegerile din iunie, partidul pro-kurd HDP a obţinut 14,1% (80 mandate).

Nu cred, deci, că aliaţii din NATO vor cădea în capcanele lui Erdogan, artizanul unei guvernări conservatoare ilamiste, iar SI îşi va intensifica activitatea. Spun acest lucru gândindu-mă la câteva evenimente consemnate recent şi care au avut în centrul atenţiei gruparea jihadistă-salafistă, demonstrând, cum spuneam, că nu acţionează doar în Siria şi Irak. Astfel, pe 19 iulie, ziarul englez „Daily Mirror” dezvăluia că EI „posedă primul bastion pe sol european în satul Osve din Bosnia”, un loc foarte aproape de Marea Adriatică şi, evident, de Mediterana. Este la 100 km de Sarajevo, fiind un ideal teren de antrenament pentru jihadişti. Deja, acolo s-au antrenat 12 combatanţi ai SI, iar 156 de bărbaţi şi 36 de femei au plecat în Siria. Aproape concomitent cu această dezvăluire, jihadiştii din „Provincia Sinai”, branşa egipteană a SI, anunţau că au tras o rachetă asupra unei fregate a marinei egiptene. Este un nou episod din seria de acţiuni ce vizează forţele de securitate egiptene, care s-au înmulţit în Egipt. Câteva zile mai înainte, consulatul italian din Cairo fusese ţinta unui atac cu maşină capcană, asta după ce procurorul general egiptean, Hicham Barakat, era asasinat la Cairo, iar în Sinai jihadişti ce se reclamau din SI au deschis un nou front, fapt recunoscut chiar de autorităţile egiptene. Grupul terorist se numea, de fapt, Ansar Beir Al-Maqdes, fiind cel ce l-a ucis pe preşedintele Anwar Sadat, în 1981, iar acum şi-a schimbat numele în „Provincia Sinai”, anunţând că se supune SI.

Cum scria în 2014 o excelentă analistă – Carina Perelli -, un spectru planează azi peste Orientul Mijlociu, şi nu doar acolo: cel al unei mişcări islamice pe care nimeni nu ştie s-o clasifice şi al cărei nume creează atâtea dezbateri în care nimeni nu e de acord cu nimeni. Este o organizaţie hibridă de tip nou, cu un aparat revoluţionar profesionalizat, o mişcare insurgentă localizată, o forţă militară de şoc, organizaţie teroristă şi maşină de propagandă expertă în utilizarea violenţei limbajului şi a internetului ca vehicule ce pot opera într-o lume mondializată şi interconectată. Născută sub apelativul ISI (Islamic State in Irak, în engleză), în 2003, în Irak, după invazia americană, şi ca o franciză a Al-Qaida, fiind alcătuită din foste cadre ale armatei lui Saddam Hussein şi din foşti combatanţi în Afganistan, această mişcare salafistă îşi schimba numele în ritmul rupturilor şi alianţelor cu alte mişcări extremiste, în cadrul a ceea ce unii au numit Războiul Rece Arab, în care Arabia Saudită şi Iranul luptă pentru supremaţie în regiune prin mijlocirea unor asociaţii locale. Considerată prea agresivă şi violentă chiar şi de Al-Qaida, ea a renunţat la strategia combaterii inamicului îndepărtat (SUA şi Israel), iniţiind o luptă sectară împotriva şiiţilor, iar mai târziu una fratricidă chiar împotriva sunniţilor ce nu sunt de acord cu versiunea sunnită a purităţii ideologice şi religioase. ISI s-a văzut redusă la o mână de membri iredentişti şi recalcitranţi refugiaţi în deşertul iranian în 2007-2008. Războiul din Siria şi ruptura de Al-Qaida au dus la alipirea al Sham de numele ISI şi au făcut ca grupul să aibă pretenţii teritoriale: Marea Sirie sau Levantul – o vastă zonă care, într-un trecut mitic şi îndepărtat, acoperea teritorii ce azi nu sunt doar ale Siriei, ci şi Turcia, Kurdistanul, Libanul şi Israelul. Atunci, ISI a devenit ISIS sau ISIL (în engleză); SUA folosesc acronimul 3 octombrie 2014 pentru a evita confuzia cu zeiţa ISIS din panteonul egiptean. În lumea arabă i s-a zis Daesh (acronimul său, dar şi pentru că trimite la cuvinte peiorative; circulă zvonul că ISIL detestă acest nume şi că-i ameninţă cu mutilarea pe cei care-l folosesc). În regiune, oamenii îi numesc combatanţii mişcării takfiris (cei care-i acuză pe alţii de apostazie, de erezie, adică nu sunt buni musulmani şi-i excomunică în mod violent dat fiind că, în Islam, este considerat un păcat – haram – dacă un musulman ucide alt musulman, iar pentru a face acest lucru fără a fi pedepsiţi ei trebuie mai întâi excomunicaţi). La 29 iunie 2014, mişcarea cu o mie de nume a adoptat unul nou: în prima zi a Ramadanului s-a autoproclamat Califat, devenind Stat Islamic şi chemând alte grupări extremiste şi fidelii nu numai s-o recunoască, ci să-i jure fidelitate. Pretenţiile sale teritoriale s-au modificat, în afară de al Sham, vrea să domine şi Dar el Islam (Teritoriile Islamului, nume care include vechiul Al Andalus, adică, între altele, sudul Spaniei) şi zonele semnificative din punct de vedere religios pentru cosmogonia islamică, precum Khorasan (India, anumite regiuni din Iran, Afganistan, Pakistan şi unele regiuni din Asia Centrală), teritorii cheie pentru apariţia versiunii coranice a Armageddonului. Prin intermediul autoproclamării şi apariţiei Califatului urmat de cereri de adeziune şi de jurăminte de loialitate ale credincioşilor, congregaţiilor şi grupurilor armate, mişcarea foloseşte unul dintre cele două mecanisme stabilite de dogmă, tradiţie şi istoria lumii musulmane pentru a conferi legitimitate şi legalitate acţiunii sale. În fapt, în tradiţia islamică, Califatul are puterea de declara jihadul – războiul sfânt, iar în numele Umma (universul/grupul credincioşilor) el aboleşte frontierele şi zonele de influenţă şi adoptă terminologia medievală a emiratelor care are noi subdiviziuni ale zonei puterii, influenţei şi administraţiei.

Ca în „1000+1 de nopţi”, mai sunt multe de spus despre această hidră cu o mie de capete, sau Cameleon cu o mie de nume şi o mie de feţe care a răvăşit actualitatea mondială şi face ravagii greu de calculat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.