Istoria României, scrisă în jurul istoriei PCR

Publicistica română și străină pe tema Istoriografiei în timpul regimului Ceaușescu amestecă în mod frecvent două tipuri de Istorie scrisă în acea perioadă: propaganda de partid pe teme istorice și Istoria pragmatică, practicată de istorici profesioniști, în limitele permise ale Științei istoriei. Amalgamul provine de cele mai multe ori din necunoaștere, dar are și un fond real: încercarea sistematică a lui Nicolae Ceaușescu de a le uni într-o „Istorie oficială și definitivă“ a României.

Un caz anume ne ajută să înțelegem, din perspectiva informațiilor venite din mărturii despre proiectul mai vechi și reluat al unei istorii a PCR, în jurul căreia să se construiască o Istorie a României. Este vorba de lucrarea lui Florea Nedelcu „Viața politică din România“ în preajma instaurării dictaturii regale (1973), republicată în 1981 sub titlul „De la Restaurație la Dictatura regală“. Este exemplul cel mai elocvent al felului în care trebuia să apară Istoria PCR în tratatul de Istorie a României.

Între propagandă și pragmatism

Deși enunță existența unei „Restaurații“ – lovitura de stat parlamentară de la 8-13 iunie 1930 –, aceasta nu există ca fapt istoric în carte. „Restaurația“ este prezentată teoretic drept o „tendință a cercurilor capitaliste de a ieși din criză prin intensificarea exploatării proletariatului“ și pentru a contracara „influența crescândă a Partidului Comunist Român și acțiunile clasei muncitoare“, care „îmbină tot mai organic lupta pentru revendicări economice cu obiective politice împotriva ofensivei capitalului și monopolurilor străine“. Este o aberație, dar subliniem aici, în sprijinul analizei, că această temă propagandistică nu a fost preluată și expusă niciodată în operele Istoriografiei pragmatice din aceeași perioadă și pe același subiect. Formula prin care era definit regimul democratic: „regimul constituțional parlamentar burghez“, nu a fost nici ea preluată de nimeni, la fel ca și formula: „Carol al II-lea – instalat pe tronul României la 8 iunie 1930, cu sprijinul cercurilor reacționare din țară și din străinătate“ . Le găsim însă pe toate în alte lucrări de propagandă, formulările fiind stabilite de fapt în ședințe de partid ale colectivelor de „istorici“.

Date istorice devenite mitologie comunistă

Ideea amplasării partidului comunist în centrul vieții politice dintre 1930 și 1938, precum și cea a influențării ei de către acesta transformă cartea într-o cronologie de date istorice interpretate ca mitologie comunistă: opoziția deschisă a Partidului Național Liberal și mascată a Partidului Național Țărănesc la regimul de camarilă al lui Carol al II-lea este înlocuită cu „lupta maselor conduse de PCR împotriva monarhiei, pentru apărarea libertăților constituționale“; campania electorală din 1937 a fost dominată de „activitatea PCR și a altor grupări politice împotriva fascismului și a cursului de dreapta al blocului politic patronat de monarhie“; guvernul Goga-Cuza a căzut din cauza „luptei forțelor progresiste în frunte cu PCR pentru apărarea libertăților democratice“; în momentul asasinării lui Armand Călinescu, din septembrie 1939, principalul document politic al țării a fost… Manifestul PCR de „chemare la luptă contra Germaniei hitleriste și a aliaților acesteia“, situație de prostie absolută la care poate duce ideologizarea faptelor istorice, aliata Germaniei hitleriste fiind, abia de o lună, URSS! Această teză ridicolă a fost însă combătută în aceeași perioadă de operele Istoriografiei pragmatice, care au analizat alianța germano-sovietică și consecințele Pactului Ribbentrop – Molotov.

Politruci și istorici

Dar cazul Florea Nedelcu este simptomatic pentru situația Istoriografiei române din perioada comunistă și pentru situația istoricilor și a propagandiștilor numiți tot „istorici“. Ceea ce șochează la analiza istoriografică a cărții sale este faptul că autorul citează frecvent opere interzise, publicate în Occident, ca, de exemplu, ale legionarilor Horia Sima, Ștefan Palaghița sau Mihail Sturza, fost ministru de Externe în regimul național-legionar, precum și multe mărturii ale unor personalități ale partidelor democratice. Abundă citatele din „Buna Vestire“. Din analiza aparatului tehnic rezultă că toate acele documente, lucrări și articole citate fuseseră grupate în fonduri ale Arhivei CC al PCR și Arhivei ISISP. Posibilitatea unui cititor sau chiar a unui istoric de a verifica informația la sursă era oprită, atât prin interzicerea accesului la cele două Arhive, cât și prin cenzurarea accesului la presa vremii sau la lucrările propriu-zise din bibliotecile publice, fiind nevoie de aprobări ale Ministerului de Interne. Florea Nedelcu era în realitate un politruc, dar el primise aprobarea de a manipula informația istorică în folosul propagandei de partid. Prin urmare, trebuie făcută distincția și între informație istorică folosită de propaganda de partid, aprobată de structurile ideologice și de Ceaușescu, și informația istorică, mult mai aspru cenzurată, interpretată de istoricii profesioniști, fără implicare ideologică. Din aceste perspective, ei erau obligați să interpreteze informația istorică pe baza metodologiei istorice pozitiviste, preponderent factual, dând de înțeles că aceasta era marxist-leninistă. Nu era.
Nu trebuie confundată, așadar, literatura de propagandă construită pe „indicațiile“ lui Ceaușescu și prezentarea ei ca „realitate unică“ a Istoriografiei române. Nu corespunde fondului bibliografic al Istoriografiei române. Nicăieri în opera istoricilor profesioniști nu se va găsi în timpul lui Ceaușescu formularea „întreaga istorie a poporului român se înfățișează ca istoria unor necontenite lupte de clasă“ , istoricii români îndepărtându-se total de concepția marxist-leninistă, motiv pentru care ei au fost combătuți în serii de lucrări (vezi Mihai Fătu și ceilalți) de corectare din punct de vedere ideologic. Dar, repetăm, operele lor din afara „indicațiilor“ au fost publicate. În unele situații, istoricii au acceptat compromisul de a da un citat din Ceaușescu, pentru a sugera o conformitate, care de cele mai multe ori nu se regăsea în text.

Istoriografii paralele

La un moment dat, Vlad Georgescu își dă seama de contradicția internă a problematicii existenței unor istoriografii paralele, când observă că, la Congresul Educației Politice și al Culturii Socialiste din iunie 1976, liderul comunist este „nemulțumit de activitatea istoricilor“ și de aceea pune întrebarea retorică: „Cum s-ar fi putut săvârși asemenea greșeli, tolera atâtea lipsuri, când de trei decenii nimic nu se mișca în țară fără acordul și controlul partidului?“ și răspunde imediat: „Retorica președintelui nu reprezenta, în fond, decât expresia dorinței sale de a lua în stăpânire totală singurul domeniu în care mai dăinuiau oarecare oaze de autonomie, în care rolul său personal nu se manifestase încă deplin“. Ajungem astfel la realitatea Istoriografiei române care îl deranjase pe Ceaușescu: Bibliografia istorică a României (BIR) pentru perioada 1974 – 1979 înregistra la capitolul „Viața politică 1918 – 1944“ 162 de lucrări de istorie pragmatică, în timp ce pentru tema ideologică și propagandistică „Crearea PCR (1921)“ s-au publicat doar… 3 lucrări. Nemulțumirea lui Nicolae Ceaușescu este și motivul pentru care la capitolele de Teorie și Istoriografie ale Bibliografiilor istorice ale României de după 1976 au fost introduse lucrările lui. Istoricii au continuat să refuze linia ideologică marxist-leninistă, până în 1985, când au fost obligați și au răspuns potrivit clasificărilor de reacții prezentate anterior.

Ideologizarea informației istorice

Periculozitatea tezelor lui Nicolae Ceaușescu era într-adevăr alta. Ideologizarea din 1971 a apărut ca un program al regimului său, pe care acesta îl definea ca „societate socialistă în curs de dezvoltare“, ceea ce presupunea, în aceeași concepție personală despre Istorie, lămurirea definitivă a problemelor Istoriei în sensul luptei poporului român pentru afirmare și atingerea stadiului de sinteză fixă a Istoriografiei române. Ea fost opera „finală“ a lui Ardeleanu și Mușat (1983-1988). Sinteza lor a reprezentat un furt din munca istoricilor profesioniști pe temele naționale (baza științifică a cercetării istorice), scrisă într-un limbaj al activiștilor propagandiști ai ideologiei pseudo-naționaliste (interpretarea ideologică a informației istorice), ceea ce corespundea viziunii lui Nicolae Ceaușescu despre lămurirea definitivă a Istoriei naționale. Urma un dezastru inevitabil în Istoriografie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alex Mihai Stoenescu 17 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.