The Most Incredible Thing este primul balet narativ creat de coregraful Justin Peck pentru New York City Ballet.
S-ar părea că nimic nu poate limita incredibila energie a lui Justin Peck. Desemnat în iulie 2014 coregraf în rezidenţă al New York City Ballet, unde este în acelaşi timp şi dansator solist, el a prezentat în această iarnă cea de a 10-a coregrafie concepută pentru această companie. Un balet cu 56 de dansatori, dintre care 11 copii ai Şcolii American Ballet, şcoală de dans din New York. Justin Peck şi-a construit coregrafia pe povestea lui Hans-Christian Andersen, The Most Incredible Thing.
Gwyneth Muller şi Brittany Pollack în The Most Incredible Thing
I-a avut alături pe pictorul şi sculptorul canadian Marcel Dzama şi a comandat o partitură compozitorului american Bryce Dessner. Un afiş luxos ce reuneşte trei artişti newyorkezi remarcabili pentru o operă care se înscrie în tradiţia baletelor ruseşti ale lui Diaghilev, dar şi în simplitatea atât de dragă fondatorului companiei, George Balanchine.
Povestirea unui basm prin dans a fost o provocare pentru Justin Peck, care a arătat în ce măsură se află în largul lui în universul abstract al dansului post-Balanchine. E drept, potrivit unor critici, firul naraţiunii scapă spectatorului, dar spectacolul este de la un capăt la altul o plăcere din toate punctele de vedere.
În prim-plan, Sterling Hyltin şi Taylor Stanley, interpreţii rolurilor principale
Povestea, de fapt, este simplă. Un rege promite mâna fiicei sale şi jumătate din regat celui care îi va face cea mai incredibilă propunere. Câştigătorul acestui concurs este creatorul unui orologiu ale cărui ore sunt ritmate de personaje animate care combină figurile biblice ale lui Adam şi Eva cu cele patru anotimpuri sau cu cele 7 păcate capitale.
Această parte constituie de fapt inima baletului, fiecare schimbare de oră producând o nouă scenă coregrafică. Cel care este numit Creatorul în povestea lui Andersen pare să fi câştigat concursul, dar Distrugătorul apare şi anihiliează imediat toate personajele care anunţă orele. Regele se vede atunci nevoit să ofere mâna fiicei sale Distrugătorului, când brusc personajele se trezesc, făcându-l să eşueze, totul terminându-se, cu happy-end: vesela şi aşteptata căsătorie a Prinţesei cu Creatorul.
The Most Incredible Thing, primul balet narativ al lui Justin Peck
Abordarea lui Justin Peck este, în primul rând, decorativă şi ludică. Marea pânză ce serveşte de decor şi figurează orologiul Creatorului este o operă ce merită a fi contemplată. Costumele, desenate tot de Marcel Dzama, sunt de mare inventivitate şi de o frumuseţe sesizantă, riscând uneori să devanseze coregrafia. Ceea ce nu se întâmplă pentru că Justin Peck foloseşte de această dată un vocabular şi un stil care au devenit marca lui: pas de deux clare, cu elemente inventive, adesea acrobatice, dar care nu cad niciodată în exces. Coregraful are un talent extraordinar de a crea ansambluri sofisticate, dar fluide, şi privilegiază un dans de mare viteză.
Pe scenă apar nu mai puţin de 10 Stele ale New York Ballet. Nicio companie din lume nu poate alinia la rampă atâţia dansatori şi dansatoare de un asemenea nivel într-o singură producţie.
Scenografia este o operă în sine
Sara Mearns şi Tyler Angle îi interpretează pe Prinţesă şi pe Creator. Primul lor pas de deux este impecabil, de un deosebit rafinament. Tiler Peck, în rolul Cucului ce figurează orologiul, este exploziv ca întotdeauna. Este un dans generos, plin de umor şi de o tehnică ireporşabilă în acelaşi timp. Mai puţin credibil, în rolul Distrugătorului, pare, aşa cum scriu cronicarii, Andrew Veyette, de altfel un dansator de clasă.
Sunt citaţi, de asemenea, Rebecca Krohn şi Adrian Danchig-Waring, în rolurile Adam şi Eva, un duo de o senzualitate tulburătoare şi de infinită eleganţă. Favoritul publicului, Daniel Ulbricht, încarnează Jucătorul de la ora 6, cu legendara sa virtuozitate.
Inspiratele costume ale lui Marcel Dzama
În sfârşit, elevii şcolii de dans sunt perfecţi în ţinută, aliniamente şi stăpânirea paşilor.
Muzica lui Bryce Dessner, interpretată de Orchestra New York City Ballet, sub bagheta dirijorului Andrew Litton, este totodată atemporală şi foarte modernă, evocând uneori accente din Philip Glass. Desigur, compozitorul şi coregraful au căutat împreună modalitatea de a evoca diferitele culori care să evoce multele tablouri ale baletului, care durează 45 de minute.
The Most Incredible Thing este un moment de bucurie pură pentru o companie care demonstrează o imensă plăcere de a dansa şi de a colabora la această creaţie ambiţioasă.
Cele 7 păcate capitale
Spectacolul a avut premiera în 9 februarie la David H.Koch Theater Lincoln Center, unde va fi programat până în 7 mai.
Baletul îl înscrie pe Justin Peck în galaxia coregrafilor de prim ordin. După ce a sedus New York-ul, el este pe cale să cucerească Europa şi restul Planetei la numai 28 de ani.
El va fi prezent, între 2 şi 15 iulie, la Opera Bastille din Paris. Benjamin Millepied a fost primul care l-a lansat pe Justin Peck în Franţa, cu Danse Project. El i-a oferit tânărului coregraf prilejul de a apărea pe afiş cu o coregrafie pe muzica Concertului în re minor pentru două piane şi orchestră de Francis Poulenc, alături de creaţia lui George Balanchine pe muzica Cvartetului pentru pian şi coarde în sol major nr. 25 de Brahms, orchestrat de Arnold Schönberg.
Membrii New York City Ballet la premiera spectacolului
În creaţia lui Justin Peck, conducerea muzicală îi aparţine lui Patrick Lange, solişti fiind pianiştii Frank Braley şi Emmanuel Strosser.
“Încerc să gândesc coregrafia aşa cum un arhitect concepe structura”, declara Justin Peck în legătură cu spectacolul de la Paris.
Reperat în timpul său chiar de Igor Stravinsky, Francis Poulenc a abordat şi muzica pentru baletele lui Serge Diaghilev. Deşi nu a avut această destinaţie, Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, compus în 1932, pare să fi fost scris pentru dans. Rămâne de văzut ce va realiza Justin Peck în noua sa creaţie.
Coregrafia lui Balanchine intră în repertoriul Operei din Paris ca o încheiere a Omagiului Arnold Schönberg. Balanchine considera că muzica de cameră nu este în general adaptată dansului. Dar Cvartetul nr. 1 pentru pian şi coarde al lui Brahms, orchestrat de Arnold Schönberg, i-a inspirat primul său balet abstract pentru New York State Theater în 1966. Această versiune simfonică i-a permis coregrafului să-şi exprime propria muzicalitate şi întreaga paletă a creativităţii.
Pentru cele patru momente ale partiturii, Balanchine a propus patru stiluri şi atmosfere diferite, marcate de eleganţa Allegro-ului, de romantisml Intemezzo-ului sau de lirismul Andante. Tema ţigană din ultima mişcare a dat naştere unei uimitoare demonstraţii de savoir-faire, ca o apoteoză.
Evoluează dansatorii-Etoile, prim dansatori şi corpul de balet al Operei din Paris.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.