Itzhak Perlman, la Indiana University

Românii de la Bloomington

Printr-o coincidenţă fericită şi, graţie invitaţiei pe care mi-a făcut-o Adriana Călinescu, istoric de artă şi, până nu de mult, curator emerit la “Art Museum” din Bloomington, l-am putut asculta pe marele şi carismaticul violonist Itzhak Perlman, în vizita mea la “Indiana University”. În sala arhiplină care are peste 3.200 de locuri, adăpostită de clădirea monumentală, construită în pofida crizei în anii 1939-1941, lumea se revărsa, fericită să ia parte la marele eveniment muzical.

Itzhak Perlman este violonistul adorat nu doar de melomani, ci şi de marele public. În plus, programul anunţat a fost remarcabil, cuprinzând sonate de Beethoven, César Franck, Debussy, plus acel bonus oferit, ca dintr-un corn al abundenţei, prin lucrările adiţionale propuse de Itzhak Perlman publicului, direct de pe scenă, care transformă recitalurile marelui violonist în antologii imprevizibile şi unice ale partiturilor scrise nu doar pentru vioară.

Ce miracol de nepreţuit a fost pentru mine acea seară de aprilie pe care mi-a dăruit-o Adriana Călinescu, soţia regretatului Matei Călinescu!

“Auditoriumul” a fost proiectat pentru “Indiana University” de firma de arhitecţi “Eggers şi Higgins”. El adăposteşte celebrele fresce create de Thomas Hart Benton pentru “Expoziţia mondială” de la Chicago din 1933, pictură monumentală realistă care a fost curăţată atent cu prilejul renovărilor şi operaţiilor de restaurare din anii 1997-1999. Poate să pară paradoxal poate pentru europeni să vadă această trecere bruscă de la o artă monumentală care prezintă progresul economic şi social al statului Indiana, în “Hall of Murals”, la sala de concerte, în care arpegiile sună cu strălucirea luminii în candelabrele de cristal. Trebuie spus că la “Indiana University” există şi alte săli de concert şi Opera, Auditoriul fiind destinat mai de grabă concertelor şi evenimentelor de mare audienţă, precum turneele cu musicaluri venite de pe scenele din Broadway, “New Orleans Jazz Orchestra”, Bill Cosby, “Riverdance”, dar şi Campania susţinută de Chelsea Clinton pentru senatoarea şi mama ei, doamna Hilary Clinton.

Itzhak Perlman este însă un virtuoz, dar şi superstar al viorii, dirijatului şi dialogurilor despre muzică. El a cucerit de mult audienţe incredibile în lumea muzicii clasice. Fără să apară pe scenă precum mai tânărul virtuoz, dar şi superstarul David Garrett, ca un cavaler al pop-ului şi rock-ului, în “Rock Symphonies” sau altădată, depăşind recordul de viteză atins vreodată pe corzile viorii, într-o transmisie BBC, sau interpretând “Viva la Vida” dar şi “Concertul pentru vioară op. 61” de Beethoven.

Un zeu al viorii radiant, sfătos şi uman

Indiana University Bloomington

L-am putut asculta pe marele şi carismaticul violonist Itzhak Perlman, cântând ca un zeu radiant, sfătos şi omenesc, în scaunul lui cu rotile, în vizita mea la “Indiana University”. A fost uluitor. Muzica s-a revărsat peste mine, adăugându-şi toată jubilaţia şi senzualitatea lecturilor din Proust şi a fictivei “Sonate de Vinteuil”, reluată în “Septetul de Vinteuil”, fictiv şi el, descoperită în scherzo, toată această căutare de sine prin muzică, similară cu aceea a timpului pierdut.

Am citit Proust în paralel cu prelegerile lui Matei Călinescu despre “Teoria literaturii”lui Rene Wellek şi Austin Warren, din primul meu an de facultate. Muzica şi memoria s-au amestecat, fără să pot opri toate această îmbrăţişare. Drept care l-am ascultat pe Itzhak Perlman la Bloomington ca pe un virtuoz al descoperirii şi regăsirii de sine…

Am stabilit la Bloomington coordonatele unui parteneriat de durată între “Institutul Cultural din New York” şi “Universitatea din Indiana”, adresat celor 100.000 de studenţi care învaţă aici. Un program bazat pe câteva proiecte importante. Îmi schiţasem o agendă încărcată pentru şederea mea la Bloomington, unde a trăit, a cântat şi a predat canto ani mulţi şi a fost adulată superba Virginia Zeani, alături de soţul ei, basul Nicola Rossi Lemeni, primind amândoi titlul de “Distinguished Professors”. Cu vocea ei excepţională şi frumuseţea ei care copleşea, marea cântăreaţă a adăugat rolurilor de pe scenă o carieră didactică la fel de strălucită, desfăşurată şi la peste 86 de ani, în Florida, după ce s-a mutat de la “Indiana University”. Cei de la “Indiana University” ştiu că Virginia Zeani a fost studentă şi la filosofie aşa că li se pare firesc ca marea Divă să strălucească şi pe scena discuţiilor purtate de grupul de prieteni, universitari şi intelectuali români de la Bloomington. Din cercul acesta magic sau oaza de prieteni făcea parte şi Profesorul universitar care m-a marcat o viaţă, marele comparatist şi teoretician al literaturii, remarcabilul memorialist şi prozator Matei Călinescu, autorul acelei cărţi care m-a fascinat, de la publicarea ei şi până la relecturile din anii ’80, ‘90 şi, mai de curând. “Viaţa şi opiniile lui Zaharias Lichtera” apărut la Editura pentru Literatură în 1969, devenind cartea studenţiei noastre de căpătâi. Volumul a fost reeditat după 1990, la “Polirom”, cucerind noile generaţii.

Indiana University Art Museum

M-am plimbat, chiar şi în zilele cu ploaie, la nesfârşit, la Bloomington şi la “Universitatea Indiana”, binecuvântată de un campus străjuit de păduri, de susurul apei din Jordan River, de clădirile cu faţadele lor de limestone, piatra scoasă din carierele învecinate. M-am întâlnit cu toţi românii stabiliţi aici care se bucură de un prestigiu bine meritat. Între primii fiind istoricul de artă Adriana Călinescu, “The Thomas T. Salley Curator of Ancient Arts Emeritus”, cum este prezentată, autoarea capitolului amplu, dedicat Egiptului Antic, Orientului Apropiat şi Antichităţii clasice, din volumul “Masterworks from the Indiana University Art Museum” şi în alte cărţi şi albume pe care nu le-am găsit în librăria muzeului, între care un album monumental dedicat bijuteriilor…

Am venit prea târziu la Bloomington, aşa că nu l-am mai găsit şi pe soţul ei, profesorul de literatură comparată şi scriitorul Matei Călinescu. I-am întâlnit însă pe amândoi la Histria cu prilejul unei excursii organizate acum câţiva ani, sub egida Festivalului “Zile şi nopţi de literatură” de la Neptun. Pe Matei Călinescu şi pe Ion Vianu i-am avut ca invitaţi, la fosta mea casă din Strada Alexandru Călinescu…

Soţii Adriana şi Matei Călinescu au venit la Bloomington în anii ’70, lăsând ultimilor studenţi pe care i-au avut în România, printre care mă număr şi eu, parfumul unui spirit independent, strălucit, o forţă a gândirii speculative, rară, intrată în surdină parcă, împietrită de cenzură şi autocenzura care au urmat. Cu câteva excepţii, la nivelul strălucirii, nu şi al profunzimii, înlocuite de cinism, de tot mai multă superficialitate şi nonşalanţă morală. Alţi români s-au stabilit la Bloomington mai de curând, precum Aurel Crăiţu şi Maria Bucur Deckard, asistenta decanului. Christina Zarifopol, care face parte din grupul celor vechi, predă latină şi română şi e înconjurată de roiuri de studenţi şi masteranzi. A publicat la “Polirom” ediţia facsimilată a corespondenţei dintre Eminescu şi Veronica Micle, care s-a republicat şi în format de e-book. Christina Zarifopol şi-a dat acordul ca marea ediţie a manuscriselor eminesciene să poată reproduce şi facsimilele acestui epistolar.

Plimbându-mă prin campusul uriaş, descopăr afişul cu Itzhak Perlman. Nu îndrăznesc să-mi imaginez că voi putea să-l ascult. Ultima dată l-am ascultat live cântând în Israel.

Doream să văd acest “Auditorium”, cu faţada lui vibrantă, drapată Art Deco. Să văd, musai, “Indiana University Art Museum”, construit în vremea directorului Thomas T. Salley după planurile arhitectului lui I. M. Pei şi ale asociaţilor acestuia. Voiam să văd cinematograful din campus socotit de unii cel mai spectaculos din SUA, unde sper să încep prezentarea celor mai importanţi regizori de film românesc dimpreună cu filmele lor. Un mare afiş anunţa seria de evenimente dedicate lui Meryl Streep, la “Indiana University”, sub genericul “The Power of the Empathy”.

Puterea empatiei

Auditorium Indiana University

Visam să acopăr întreaga agendă, dar nici gând să pot să-l ascult pe Itzhak Perlman. Realitatea bate visurile noastre uneori…Aşa că l-am ascultat pe Itzhak Perlman la vioară, acompaniat la pian de Rohan de Silva, cu care marele violonist colaborează de mult timp.

Acustica sălii excepţională şi perspectiva panoramică, de vultur, chiar de la balcon, mi-au dăruit o seară de neuitat cu pianul privit de sus şi violonistul în scaunul lui cu rotile, cântând dumnezeieşte, dialogând cu sala atât de senin şi plin de umor, încât mi se părea că stăm faţă în faţă şi-i văd ochii strălucind, zâmbetul larg dezvelindu-i dinţii sub buzele pline, senzuale. Pe afiş, Itzhak Perlman îşi ţinea vioara cu mâinile viguroase, şi degetele puternice împreunate pe corzi. Preşedintele Ronald Reagan i-a dat lui Itzhak Perlman “Medal of Liberty”, în 1986, iar în 2000, Preşedintele Clinton i-a conferit “National Medal of Arts”. Lista de premii, decoraţii şi poziţii ocupate în instituţii, universităţi, jurii internaţionale este o panoplie bogată şi prestigioasă. Alături de violonistul admirat pe toate meridianele lumii, Rohan de Silva, la pian, s-a dovedit un partener admirabil, având o experienţă bogată pe scenă, în studiourile de înregistrare şi mediul universitar academic.

Beethoven, Frank, Debussy

Doina Uricariu, la Indiana University, avându-l în dreapta ei pe renumitul istoric Keith Hitchins

Programul a cuprins “Sonata No. 8 în G major pentru vioară şi pian, op.30, nr.3”, finalizată de Beethoven, dimpreună cu seria din care făcea parte în 1802, de-a lungul unei primăveri zbuciumate, între luna martie şi luna mai. Compozitorul se mutase la Heilingstadt, sperând să rezolve problemele cu auzul pe care-l pierdea. Era disperat şi bântuit chiar de gândul sinuciderii, dovadă “Testamentul” pe care l-a scris la Heilingstadt. E o perioadă de mare creativitate care se prelungeşte până în toamna anului 1802, în care Beethoven compune cea de-a doua lui Simfonie, “Bagatelles op. 33, sonatele pentru pian op.31” şi “Sonatele pentru vioară op. 30”. Cele trei părţi ale “Sonatei no 8 pentru vioară şi pian, Allegro assai, Tempo diminuetto, ma molto moderato e grazioso şi allegro vivace”, au sunat desăvârşit, cu un accent de căldură, umor şi recluziune nostalgică, pus în valoare de jocul de optimi şi curgerea rapidă de şaisprezecimi din spiralările sonore. Structura de sonată este puternică, aceasta fiind o caracteristică a creaţiei de început şi din perioada de mijloc, dar sunt prezente deja sincopările, elementele de inovaţie dominante în perioada finală de creaţie. Dintre înregistrările faimoase, melomanii aleg cel mai adesea ca punct de referinţă interpretarea lui Fritz Kreisler cu Sergei Rahmaninov la pian. Eu am ascultat “Sonata no. 8 în A major“ în mai multe versiuni, dar, de data aceasta, trăiesc alte emoţii şi Perlman, în sine, alungă jocul mental şi frivol, mai ales acum, al comparaţiilor. Sonata a fost dedicată Ţarului Alexandru al III-lea al Rusiei, care avea să susţină mai târziu “Missa Solemnis” şi să-i dea compozitorului o sumă de bani pentru sonatele sale, după ce Beethoven i-a prezentat soţiei Ţarului lucrarea “Polonaise op.89”.

Indiana University

A urmat în program “Sonata pentru vioară şi pian în A major“ de César Frank, cea mai cunoscută lucrare a compozitorului, scrisă anume, ca un dar de nuntă, pentru violonistul belgian Eugène Isaye, care a interpretat în 1886, chiar la ceremonia nunţii sale. Ascultasem nu de mult această Sonată în interpretarea lui Joshua Bell “Recitativo, Fantasia: Ben moderato, Molto Lento”. Joshua Bell, unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii care este şi dirijor. Professor emeritus la “Indiana University”, laureat al “Premiilor Grammy”, originar din Bloomington, Indiana. El, muzicianul care a apărut incognito şi a început să cânte la vioară într-o staţie de metrou din Washington. Nu ştiu dacă a cântat la acel moment cu vioara lui, un Stradivarius care valorează mai multe milioane de dolari. În 2010, Joshua Bell a fost invitat să interpreteze “Concertul op.35” al lui Ceaikovski, la ceremonia de acordare a “Premiilor Nobel”. L-am ascultat interpretând Sonate de Debussy, Fauré şi Franck, cu Jean Yves Thibaudet, la pian. Lumea e împărţită în judecarea interpretărilor unor mari violonişti. În cazul lui Perlman, părerile sunt unanime, ceea ce se întâmplă destul de rar.

După pauză, în care publicul a preferat să nu iasă în marele foaier, cu aerul că i-ar fi greu să ajungă la timp, din nou, fiecare la locul lui, Perlman a cântat “Sonata pentru vioară şi pian în G minor 140” de Claude Debussy pe care am ascultat-o prima oară cu David Oistrah, la vioară, şi Frida Bauer, la pian. “Allegro vivo, Intermede: Fantasque et leger”, cu finalul tres animé.

A fostcovârşitor, în pofida dimensiunii acestui Auditorium, care este uriaşă faţă de spaţiul mult mai intim pe care mi l-aş fi dorit. Oare cum a reuşit să cânte Itzhak Perlman ca să creeze limpiditatea şi audibilitatea acestor miniaturi fantaste, încrengătura lor de şoapte cosmice sfredelitoare şi suspinuri jucăuşe? Cu sunete de vioară amintind de muzica gipsy cântată sfâşieror la ureche? Aceasta este cea de-a treia sonată din seria celor şase sonate pentru muzică de cameră, proiectate de Debussy, şi singura din ciclu pe care compozitorul a încheiat-o înaintea morţii sale, în 1918. Muzica a fost compusă sub presiunea unor frustrări şi îndoieli de sine, cu sentimentul permanent trăit de compozitor că nu va putea duce la capăt intenţiile sale de a reuni simfonismul cu melodia inimii şi a sângelui din cântecele ţigăneşti, susurate ori plânse pe strunele de vioară.

Fabrica artistică şi umanitară a timpului nostru

Fresca lui Thomas Hart Benton din Indiana Murals Woodburn Hall

Un program de sală admirabil, prin informaţie şi comentariu, aminteşte calitatea unică a violonistului Itzhak Perlman de a face parte din ceea ce numim, tot mai des, fabrica artistică şi umanitară a timpului nostru. Pe lângă premiile, titlurile onorifice şi succesul fulminant al concertelor şi înregistrărilor sale, devenite best seller-uri Itzhak Perlman, între care aş aminti de integrala Mozart (“Deutsche Gramophon”) cu Filarmonica din Berlin, trebuie amintit vastul program educativ, academic şi umanitar la care participă sau pe care-l iniţiază marele violonist.

În februarie 2008, Perlman a primit „Grammy Lifetime Achievment Award for excellence in the recording arts”. Înregistrările lui Perlman, violonist şi în acelaşi timp dirijor la pupitru, au primit 15 premii Grammy. Înregistrările violonistului şi dirijorului cu Filarmonica din Israel, „Concertos from my Childhood” cu „Julliard Orchestra” şi Lawrencer Foster, la pupitru, înregistrările cu Martha Argerich, la pian, cu sonatele lui Beethoven şi César Frank (EMI), „In the Fidler’s House”, o celebrare a muzicii Klezmer (EMI) din 2004 au atins vânzări spectaculoase.

Doina Uricariu, Directorul ICR New York, înconjurată de iubitorii culturii româneşti de la Indiana University

EMI a editat „The Prelman Edition”, conţinând într-o casetă, 15 CD-uri, iar RCA Red Seal a editat „Perlman reDISCOVERED”, cu înregistrări din tinereţea violonistului. Violonistul a participat la turneele Filarmonicii din Israel, de la Varşovia, Budapesta, Moscova, Leningrad, China şi India. Implicarea marelui violonist în programe academice, educative este de notorietate, fie că ne gândim la „Perlman Music Program”, programul de vară cu „Juilliard School” şi „Dorothy Richard Starling Foundation Chair” sau la alte programe şi proiecte de amploare. Perlman a primit numeroase titluri onorifice de la marile universităţi precum Yale, Harvard, Roosevelt, Brandeis, Yeshiva. Violonistul a fost desemnat „Doctor Honoris Causa” de „Juilliard School”, cu prilejul sărbătoririi centenarului de la înfiinţare. Lista e lungă şi nu s-a încheiat.

De fapt, sentimentul cel mai puternic cu care am părăsit Auditoriumul de la „Indiana University” este acela că excelenţa şi virtuozitatea îşi pot da mâna cu popularitatea, empatia şi charisma unanimă de care se pot bucura acei artişti totali ce pot aduce muzica la urechea şi sufletul întregii lumi, la urechea celui mai rafinat şi desăvârşit connoisseur. Acei artişti care sunt marea neţărmurită, dar şi ghiocul în care o putem auzi, departe de ea. Unind desăvârşirea cu succesul, arta muzicii cu umanitatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.