Iulian Dragomir, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, apare în interceptările din dosarul Bercea

Un important magistrat din România apare în interceptările existente în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu, potrivit luju.ro. Este vorba despre judecătorul Iulian Dragomir de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Numele acestuia este amintit într-o discuţie pe care fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Băşică, şi soţia lui Bercea, Fănică Anghel, au avut-o cu Mircea Băsescu, în biroul acestuia din urmă, discuţie existenţa la dosarul fratelui preşedintelui şi care a fost prezentată de postul România Tv.

Cei trei au vorbit despre intervenţiile care ar fi urmat să se facă la instanţa supremă, în vederea punerii în libertate a lui Bercea. Din discuţie reiese că rudele lui Bercea Mondial sperau că dosarul interlopului să ajungă la Iulian Dragomir, căci “numai el se înţelege cu…”. Iar despre judecătorul ICCJ, fiul şi soţia lui Bercea spuneau că este un “ţigan de la Craiova”.

Iată stenograma discuţiei dintre Mircea Băsescu, Florin Anghel şi Fănică Anghel:

“Florin Anghel: Nene, gandeste-te ca, altfel, altcineva nu poate sa se cada cu matale, ca iti spun si de ce. Ca Traian e tot in (neinteligibil) acolo. E o (neinteligibil) cu toti oamenii lui Traian, deci te rog sa ma crezi.
Mircea Basescu: Unde acolo?
Florin Anghel: La Inalta Curte. Eu stiu bine ca se intelege si cu alalaltul… cum dracu’ il cheama pe ala?
Fanica Anghel: Dragomir.

Florin Anghel: Dragomir. Stii ce e Dragomir asta, nu? Tigan de la Craiova.
Fanica Anghel: Dragomir asta, daca intra dosarul…
Florin Anghel: Pai, la el intra. Numai el se intelege cu…
Mircea Basescu: Pai, la Inalta Curte sunt doua sau trei complete…
Fanica Anghel: Sa vedem la cine cade…
Mircea Basescu: Poftim?
Fanica Anghel: La cine cade. Asta e beleaua!”
O alta varianta luata in calcul pentru eliberarea lui Bercea Mondial: gratierea de catre presedintele Traian Basescu
Intr-o alta discutie, Mircea Basescu incerca sa ii linisteasca pe fiul si sotia lui Bercea Mondial, spunandu-le ca vor ajunge la Inalta Curte. Apare insa si o alta varianta pentru eliberarea lui Bercea Mondial: gratierea de catre presedintele Traian Basescu. Acest scenariu ar fi fost, in opinia lui Mircea Basescu, unul de nota 10.
Iata discutia:
“Mircea Basescu: Nu, lasa ca ajungem acolo, la Inalta Curte si… Dar, eu ti-as sugera totusi, chiar daca… voiam eu sa-ti spun si chiar daca intr-adevar cererea de gratiere se face dupa Inalta Curte.
Florin Anghel: S-o facem asa?
Mircea Basescu: Fa-o de-acum!
(…)
Florin Anghel: Ma, nene, dar daca da o gratiere pentru el? De ce sa nu dea, ma, manca-ti-as gura ta?!
Mircea Basescu: Daca da o gratiere, ar fi de nota 10.
Florin Anghel: Pai, sa-i dea o gratiere, frate!
Mircea Basescu: Asta ar fi de nota 10”.
Rudele lui Bercea doreau ca interlopul sa fie aparat de avocatul lui Traian Basescu, Cristian Ene
De asemenea, potrivit altor interceptari, sotia si fiul lui Bercea ii cereau lui Mircea Basescu sa le gaseasca un avocat. Cei doi chiar ii sugerau acestuia un nume: Cristian Ene, avocatul care l-a aparat pe presedintele Traian Basescu:
“Fanica Anghel: Si matale ce avocat imi dai acum? Ce avocat? Dar stie ca ma trimiti mata la el?
Mircea Basescu: Gasesc greu, dar mai caut.
Florin Anghel: Stii pe cine punem pana la urma la dosar? Pe Cristian Ene.
Mircea Basescu: Pe cine?
Florin Anghel: Pe Cristian Ene.
Mircea Basescu: Nu-l cunosc, dar hai sa vedem cine e.
Florin Anghel: Ala al lui Traian (n.r. – avocatul lui Traian Basescu)
Mircea Basescu: A!
(…)
Florin Anghel: Da-i dracului de avocati. Mai sefule, nu e vorba de avocat, sa-l luam cu bani, pe toti ii luam…
Fanica Anghel: Eu numai sa aleg, ai spus ca dai matale un avocat bun.
Mircea Basescu: E…, nu, e foarte important avocatul acum la Curtea…unde…la Curtea Suprema, nu?
Fanica Anghel: Pai locul de ultim atac. Ultima judecata asta e”.
Potrivit unei alte stenograme din dosarul lui Mircea Basescu, rudele lui Bercea Mondial nu intelegeau de ce interlopul nu poate fi judecat in stare de libertate asa cum se intampla in alte cazuri, cum ar fi cel al lui Dan Diaconescu. Totodata, Fanica Anghel era nemultumita ca Adrian Nastase a primit 2 ani de inchisoare, iar sotul ei 10:
“Mircea Basescu: Nu pot eu sa-l dau afara. Hai sa vedem…
Florin Anghel: Ma, manca-ti-as…
Mircea Basescu: Nu, nu…
Florin Anghel: Se poate, ma, nene, ma!
Mircea Basescu: Nu se poate.
Florin Anghel: Hai sa-ti dau un exemplu… du-te… uite, cum ar ar fi astia, cum e Dan Diaconescu, e cercetat in stare de… cum sunt eu, cercetat in stare de libertate. Si asa poate sa-l puna si pe el. Cercetat in stare de libertate pana ramane dosarul…
Fanica Anghel: Stiu (…), cum sunt fotbalistii.
(…)
Fanica Anghel: Pai, da’ lu Bercea i-a dat zece ani, si lu’ Nastase, doi.
Mircea Basescu: Si acum… ca boierul!
Fanica Anghel: Pai, vedeti!
Mircea Basescu: Asa sa tot stai la sanatoriu.
(…)
Florin Anghel: Asta gasim noi, asta e. Trebuie sa aiba redactare din-aia. Ca asa ma duc la Paula Iacob, la avocata aia, ii dau 300 de euro si o face.
Fanica Anghel: Aia stie sa o faca.
Florin Anghel: Da, stii…
Mircea Basescu: Aia stie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.